ICCJ. Decizia nr. 3093/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Ultrajul (art. 239 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3093/2012
Dosar nr. 2633/122/2011
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 107 din 21 martie 2012, a condamnat pe inculpatul D.C. la 5 ani închisoare pentru tentativă, prev. de art. 20 C. pen., la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi la 4 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. a), b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a dispus ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate B.M.F., suma de 3.000 RON despăgubiri materiale şi 25.000 RON daune morale.
Pentru a pronunţa sentinţa, s-au reţinut următoarele:
În după-amiaza zilei de 28 august 2011, în stare de ebrietate fiind, inculpatul s-a certat cu soţia lui, în imobil aflându-se şi sora acesteia, împreună cu o minoră.
Intempestiv, inculpatul a strâns lucruri de-ale soţiei şi fiicei lui, acestora şi cumnatei, cerându-le să părăsească locuinţa. Femeile, însoţite de minore, s-au refugiat în curtea familiei L.V. şi L.D., aici venind, după circa o jumătate de oră, inculpatul îmbarcat pe un scuter, el postându-se pe treptele unui magazin situat vis-a-vis de casa respectivei familii. Inculpatul, iniţial injuriindu-i pe cei din curtea casei, a traversat şi a pătruns în curte, proprietarul încercând să-l calmeze. Ripostând, inculpatul l-a lovit pe L.V. cu pumnul şi a îmbrâncit-o pe L.D., iar după ce a fost scos din curte, s-a deplasat la scuter, a scos benzină din rezervor într-un pet de bere şi a ameninţat că va da foc.
L.D., de pe telefonul mobil al soţiei inculpatului, a apelat serviciul unic de urgenţă 112 şi a cerut intervenţia poliţiei. Secţia 6 Poliţie Mihăileşti a dirijat pentru deplasare echipajul compus din agentul M.M.C. şi agentul principal B.M.F.
La locul indicat, agentul M.M.C. a rămas lângă autoturismul de intervenţie, iar agentul principal s-a îndreptat spre L.D., aceasta aflându-se în poarta locuinţei. După ce ambii au intrat în curte, B.M.F. i-a cerut lui D.M.A., soţia inculpatului, să-i spună pentru ce a solicitat intervenţia poliţiei. Între timp, inculpatul traversase strada şi, odată ajuns în poartă, îi ameninţa şi injuria pe cei de faţă, inclusiv pe poliţist, pe acesta ameninţându-l că-i va da foc lui, familiei lui, clădirii postului de poliţie, vocabularul utilizat fiind suburban. Continuând să aibă în mâini recipientul în care pusese benzină, inculpatul l-a îmbrâncit pe poliţist, după care, deplasându-se, urmat fiind de agentul de poliţie, a încercat să-l lovească „prin secerare”. Apărându-se, poliţistul a pulverizat spre inculpat spray lacrimogen, instantaneu, acesta din urmă lăsându-se pe vine, a aruncat conţinutul recipientului pe figura şi îmbrăcămintea poliţistului.
Pentru moment, neferindu-se pentru că a crezut că în recipient era bere, agentului i-au venit în ajutor strigătele colegului lui care i-a spus că „fugi, că-ţi dă foc”, acesta văzându-l pe inculpat că acţiona o brichetă. Constatând că poliţistul se îndepărta, inculpatul, încercând să continue aprinderea brichetei, l-a urmărit circa 30 metri, dar, la rândul lui, văzându-l pe M.M.C. că-l urmează, s-a refugiat în curtea lui D.M., fratele lui, acesta oprindu-l pe agent să intre după inculpat.
Expertizarea criminalistică a cămăşii şi maioului poliţistului a relevat că prezentau urme de compuşi aromatici ce se găsesc în compoziţia chimică a produselor petroliere, la fel proba de sol ridicată de la faţa locului.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, a susţinut că le regretă şi a fost de acord cu plata despăgubirilor cerute de partea vătămată.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul.
Apelul formulat de Parchet a fost motivat pe greşita aplicare a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., în cauză cazierul inculpatului conţinând suportarea de amenzi pentru mai multe contravenţii, greşita încadrare juridică a infracţiunii prev. de art. 239 C. pen., existând şi alin. (2) al textului încriminator.
Inculpatul, în apel, a criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 193/A din 20 iunie 2012, a admis apelul declarat de Parchet, a desfiinţat în parte sentinţa, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, le-a repus în individualitate şi, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76 lit. e) C. pen., în aceeaşi infracţiune prev. de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), a art. 76 lit. e) C. pen., menţinând pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa ce mai grea, 5 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat numai pentru considerentul ce se va dezvolta.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de către inculpat, cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta.
Recursul declarat de Parchet este fondat.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări dintre cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică, prin el însăşi, considerarea lor ca circumstanţe atenuante, şi ca urmare, aplicarea unei pedepse reduse.
Într-adevăr, recunoaşterea circumstanţelor atenuante este de atributul instanţei de judecată şi lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea însă a unor împrejurări ca fiind circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
În cauză, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, deci ar fi avut conduită bună, nu reprezintă, singular, reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nici nu este reală, în anul 2009 el fiind scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. şi sancţionat cu amendă administrativă în cuantum de 500 RON.
Ca atare, pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. nu este legală, corelativ nefiind legale nici reţinerea disp. art. 76 lit. b) şi e) C. pen.
Totodată, în ce priveşte efectele circumstanţelor atenuante, art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul infracţiunilor (…) de omor (cum este cazul în speţă), dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, astfel că, neaplicând acest text, pedepsele aplicate şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. (atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului) sunt netemeinice, motiv pentru care vor fi majorate.
În ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen. (drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), a aceloraşi drepturi în ce priveşte pedeapsa accesorie, sunt de reţinut următoarele: art. 65 alin. (1) şi art. 71 alin. (3) C. pen. prevăd că pedeapsa complementară la care ne referim şi pedeapsa accesorie aferentă, trebuie să fie necesare şi să se ţină seama atât de natura, gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei, persoana infractorului, cât şi de interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
În cauză, este real că atitudinea inculpatului, comportamentul său injurios, ameninţător, anterior săvârşirii faptelor infracţionale ce l-au vizat pe partea vătămată, s-a manifestat, în parte, în faţa fiicei lui şi a nepoatei, ambele minore, acestea chiar relatând împrejurări de acest gen, dar Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 8, instituie principiul că aceste pedepse, ingerinţe în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie se aplică dacă se constată că, în raport cu tipul de infracţiune, cu conduita făptuitorului şi cu interesul minorului, limitarea exercitării este o măsură necesară pentru protejarea minorului, a celui pus sub tutelă sau curatelă (în cauză, o asemenea instituţie nici nu se întrevedea), şi, deci, urmăreşte un scop legitim.
Ca atare, deşi faptele săvârşite prezintă pericol social concret, ele au vizat, una, viaţa şi integritatea fizică a unui poliţist aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi alta a fost îndreptată împotriva autorităţii, interzicerea, ca pedeapsă complementară şi accesorie, a drepturilor părinteşti şi de a fi curator sau tutore, nu se justifică, sub acest aspect hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice, copilul minor al inculpatului având nevoie de tatăl său, iar problemele din familie sunt de resortul de rezolvare din partea ambilor săi părinţi şi a colectivităţii, probabil.
În ce priveşte cazurile de casare invocate de apărătorul inculpatului recurent, încadrabile de acesta în cele prev. de art. 3959 pct. 12, 172 şi 14 C. proc. pen., acestea nu sunt fondate.
În pct. 12 apărarea a susţinut că instanţa de apel nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei de ultraj. Verificând, sub acest aspect lucrările cauzei, se reţine că la termenul de dezbatere a apelurilor, procurorul a cerut, oral, extinderea motivelor sale şi cu cel care vizează încadrarea juridică a infracţiunii de ultraj şi în alin. (2) al textului încriminator.
În aceeaşi şedinţă de judecată (15 iunie 2012), instanţa a pus în discuţie acest motiv de apel din calea de atac exercitată de procuror, apărătorul inculpatului solicitând respingerea lui.
În cadrul cazului de casare prev. de art. 3959 pct. 172 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a inclus greşita aplicare a legii cu referire la nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii inculpatului de reţinere a disp. art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei şi, pe latură civilă, greşita obligare a inculpatului la plata de despăgubiri în favoarea părţii vătămate, în opinia sa acesta având dreptul să se îndestuleze din fondurile speciale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Curtea de Apel Bucureşti, la acelaşi termen de judecată (15 iunie 2012), referitor apărării inculpatului pe apelul formulat de acesta, a pus în discuţie aplicabilitatea disp. art. 3201C. proc. pen., procurorul susţinând că dacă abia la acel termen s-au invocat respectivele dispoziţii, cererea nu poate fi primită întrucât s-a depăşit termenul procedural până la care se putea face o asemenea cerere, în opinia sa acela fiind până la începerea cercetării judecătoreşti.
Înalta Curte, cu privire la această problemă de drept, într-adevăr nemotivată corespunzător în decizia instanţei de apel, având în vedere că ea vizează un temei care justifică soluţia, alături de reţinerea că, într-adevăr, la 15 iunie 2012 se depăşise termenul procedural până la care se putea opta pentru recunoaşterea vinovăţiei, cercetarea judecătorească în cauză începând după 25 noiembrie 2011, data intrării în vigoare a disp. art. 3201 C. proc. pen. în redactarea dată de Legea nr. 202/2010, iar O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, de asemenea, nu este aplicabilă în cauză pentru acelaşi considerent, conform alin. (7) al textului art. 3201 C. proc. pen. cauza de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 lit. f) C. pen.
Ca atare, în funcţie de încriminare, se constată că textul nu are incidenţă, legea făcând trimitere şi la sintagma „o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă”, deci fără a se lua în considerare, în raportarea aplicabilităţii concrete a cauzei de reducere, eventualele situaţii de atenuare a pedepsei, precum este tentativa, regăsită în speţă.
În ce priveşte susţinerea apărării inculpatului, că nelegal a fost obligat să dezdăuneze partea vătămată, potrivit art. 14, art. 15 C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, deci izvorul ei rezidă în infracţiunea săvârşită.
Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune neînlăturându-i dreptul de a participa în calitate de parte vătămată.
În cauză, B.M.F., la 21 decembrie 2011, s-a constituit parte civilă cu suma de 28.000 RON, din care suma de 3000 RON despăgubiri materiale reprezentând suportarea, de către făptuitor, a preţului uniformei de serviciu distrusă, iar suma de 25.000 RON daune morale.
La acelaşi termen de judecată inculpatul, personal, a declarat că este „de acord cu cererea de despăgubiri civile, dar nu are posibilitatea de a achita pentru că este arestat”.
În aceste condiţii, alături de legala tragere la răspundere civilă a inculpatului care a săvârşit infracţiunile aducătoare de prejudicii materiale şi morale, achiesarea sa la repararea acestora reprezintă manifestarea dreptului său de a dispune, cu efecte juridice, la pretenţiile părţii civile.
În ce priveşte cazul de casare invocat în apărarea inculpatului, cel prevăzut de pct. 14 al art. 3859C. proc. pen., acesta va fi analizat în antiteză cu recursul parchetului, axat pe nelegala reţinere a circumstanţei atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi incidenţa art. 76 alin. (2) C. pen. Ca atare, analizând criteriile generale de individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen., aplicarea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a art. 76 alin. (2) C. pen., text aplicabil pentru tentativă la infracţiunea de omor, considerând gradul concret de pericol social al infracţiunilor, împrejurările în care acestea s-au săvârşit, în loc public, în concurs, ele aducând atingere integrităţii fizice a unei persoane cu autoritate, acesta aflându-se în exercitarea legală a atribuţiilor sale, precum şi lezarea aceleia cu ocazia îndeplinirii, de către ea, a funcţiunii pentru care fusese solicitată, pedepsele de 6 ani închisoare şi de 5 luni închisoare sunt legale şi temeinice, datele ce caracterizează persoana inculpatului, în afara recunoaşterii, de către acesta, a faptelor, demonstrând că deşi nu are antecedente penale, a mai fost urmărit penal şi sancţionat cu amendă administrativă.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de parchet fiind fondat, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 193/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul D.C.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 107 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, după cum urmează:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.
Înlătură aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen. Majorează de la 5 ani la 6 ani închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.
Majorează de la 4 luni la 5 luni pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 - 35 C. pen., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 august 2011 la 02 octombrie 2012.
Obligă recurentul-intimat-inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3063/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3186/2012. Penal → |
|---|
