ICCJ. Decizia nr. 3098/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3098/2012
Dosar nr. 905/116/2012
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 28 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 905/116/2012 de Tribunalul Călăraşi, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.N. la 4 ani închisoare şi i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului B.N. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a acestei sentinţe.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului B.N. şi, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 24 februarie 2012 la zi.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 euro.
S-a luat act că partea vătămată D.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi din 12 aprilie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv declaraţii de parte vătămată, inculpat, martori, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, înscrisuri notariale, cerere de asistenţă judiciară internaţională, acte provenite de la autorităţile judiciare italiene, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 10 octombrie 2006 la organele de poliţie a fost înregistrată plângerea penală formulată de D.E. din comuna U., judeţul Călăraşi, în care aceasta a reclamat că, în data de 04 octombrie 2006, a constatat că fiica sa minoră în vârstă de 16 ani, D.F., elevă la un liceu din municipiul Călăraşi, a dispărut de la domiciliu şi a plecat fără a mai reveni, într-o destinaţie necunoscută. Aceasta a prezentat organelor de poliţie un mesaj scris de fiica sa, din al cărui conţinut a reieşit că aceasta a plecat de acasă de bună voie, îi cerea să nu îşi facă griji, întrucât se va descurca şi o va ajuta când va avea posibilitatea. Procedându-se la efectuarea de cercetări, s-a stabilit în urma administrării de probe, că partea vătămată D.F., în vârstă de 16 ani, în anul 2006, îl cunoştea de mai mult timp pe inculpatul B.N., domiciliat în comuna M., între ei existând o relaţie de amiciţie. La acel moment, inculpatul se afla în relaţii de concubinaj şi avea în întreţinere o fiică minoră, fapt de notorietate în mediul social din care provenea.
Urmare a unor discuţii avute împreună, pe la începutul lunii octombrie 2006, partea vătămată minoră a acceptat să-l însoţească pe inculpat într-o călătorie în Italia, fiind indusă în eroare de către acesta care i-a relatat că vor sta câteva zile, timp în care el îşi va rezolva anumite probleme. Partea vătămată a declarat că pentru ea acea călătorie era strict turistică şi prezenta o oportunitate de a vizita Italia.
Din datele de anchetă a rezultat că, după ce a obţinut, prin inducere în eroare, consimţământul părţii vătămate, inculpatul l-a contactat telefonic pe învinuitul T.S.A. ce domiciliază în municipiul Sibiu, despre care avea informaţii că efectua curse internaţionale şi că poate procura înscrisuri notariale ce-i permit scoaterea în afara graniţelor ţării a minorilor, solicitându-i ajutorul în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 248/2005, intrată în vigoare la 29 ianuarie 2006, privind regimul liberei circulaţiei a cetăţenilor români în străinătate, s-a stabilit ca cetăţenii români minori să nu poată călători în străinătate decât însoţiţi, cu acordul părinţilor ori a reprezentantului legal, iar potrivit art. 30 pct. 1 lit. b) s-a stabilit că documentele de însoţire ale minorilor trebuie să fie autentificate de un notar public.
Învinuitul T.S.A. a fost cel care, profitând de relaţiile pe care le avea cu notarul public F.A. ce îşi desfăşura activitatea în oraşul Victoria, judeţul Braşov, şi în complicitate cu acesta, pentru a eluda legislaţia în vigoare, a obţinut în lipsa declaraţiilor mamei părţii vătămate, un înscris notarial, respectiv o declaraţie conform cu care, D.E., în calitate de mamă a minorei D.F., consimţea ca fiica sa minoră să călătorească în Italia pe traseul România - Ungaria - Austria - Italia în perioada 05 octombrie 2006 - 05 noiembrie 2006, însoţită fiind de T.S.A. În declaraţia notarială datată la 05 octombrie 2006, ce poartă încheiere de dată certă la aceeaşi dată, se mai menţiona în mod real că tatăl minorei este decedat, că înscrisul notarial sus-arătat este necesar la trecerea frontierei şi că actul s-a redactat şi dactilografiat în două exemplare, fiind dat cu dată certă de notarul F.A. la sediul biroului din oraşul Victoria, judeţul Braşov.
Materialul probator administrat a confirmat, însă, că mama minorei nu a fost prezentă la sediul notarului public, că nu a consimţit niciun moment ca fiica sa să părăsească ţara cu învinuitul T.S.A., pe care nu-l cunoştea şi că semnătura ce apare la rubrica declarantă este contrafăcută.
Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile învinuitului T.S.A., ale mamei părţii vătămate, precum şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 10 ianuarie 2007 al I.P.J. Călăraşi - Serviciul criminalistic, care în concluzii atestă că semnătura literală din declaraţia aflată în litigiu, pusă la dispoziţie, concretizată în expresia scripturală „D.E.” nu aparţine numitei D.E.
În data de 05 octombrie 2006, prin punctul de trecere al frontierei româno-ungare de la Nădlac, partea vătămată D.F. a trecut graniţa într-un autoturism în care se mai aflau inculpatul, T.S.A., N.I. şi T.I.
Călătoria celor trei (parte vătămată, învinuit şi inculpat) până în Italia a durat 2 zile, probatoriile stabilind că în 07 octombrie 2006 aceştia au ajuns la Roma, unde inculpatul şi partea vătămată au fost lăsaţi de T.S.A. la o gură de metrou.
Victima a fost condusă de inculpat într-o „grotă” aflată la suburbia Romei, ce se afla în apropierea unui pod feroviar, în care erau amplasate mai multe barăci ocupate preponderent de români şi în special de fete tinere ce practicau prostituţia stradală, sub coordonarea mai multor proxeneţi. Aici fata a locuit cu inculpatul într-o baracă prevăzută cu două paturi şi chiar din prima noapte acesta i-a spus pe un ton imperativ că în Roma va trebui să facă ce fac şi celelalte fete, adică să se prostitueze, partea vătămată de teamă neopunându-se acestuia.
Împreună cu alte fete, coordonate de proxeneţi ţigani, a plecat în aceeaşi noapte în apropierea „grotei”, a racolat un număr de 4 bărbaţi şi a întreţinut cu aceştia raporturi sexuale, pentru care a primit suma totală de 200 euro - 50 euro/client. Banii astfel obţinuţi i-au fost luaţi în totalitate din geantă de inculpat.
A doua noapte, partea vătămată a ieşit în acelaşi loc şi a acostat un client căruia i-a solicitat ajutorul, spunându-i că este constrânsă să se prostitueze. După ce a întreţinut cu acesta un raport sexual gratis, în schimbul ajutorului oferit, a fost condusă în apropierea unui sediu de poliţie - comisariatul Villa Glori, unde I-a denunţat pe inculpat în legătură cu faptele comise, în aceeaşi împrejurare referindu-se şi la o altă conaţională, învinuita D.L., care, la rândul său, coordona şi obliga două tinere femei să se prostitueze pentru ea.
Conform actelor transmise de autorităţile italiene, în baza cererii de asistenţă judiciară internaţională, rezultă că în data de 10 octombrie 2006, orele 21.20, comisarii de la chestura Romei au identificat în apropierea sediului de poliţie o tânără ce a fost identificată ca fiind D.F. Aceasta a fost condusă în sediu, unde în limba spaniolă a declarat că a fost constrânsă să se prostitueze de un băiat numit N., pe care-l ştia din România şi pe care I-a însoţit în 05 octombrie 2006 în Italia, întrucât acesta i-a spus că are de rezolvat anumite treburi. În documentele autorităţii italiene s-a mai arătat că după două zile de călătorie, ajunşi în Roma pe la orele 19.30 minora a fost condusă de N. spre vegetaţia din spatele străzii, unde erau nişte barăci ruinate ocupate de conaţionali, denunţătoarea rămânând şocată de situaţia degradantă şi de insalubritatea în care se găsea întreaga aşezare, intuind atunci că a fost indusă în eroare şi că ce-i spusese N. în România nu era adevărat, deoarece acesta intenţiona să o îndrume la prostituţie împreună cu alte tinere românce ocupante ale barăcilor care lucrau la stradă. Minora a mai arătat, în acelaşi context, că locul în care se afla a făcut-o să se supună complet, deoarece a văzut că celelalte fete din grotă erau terorizate de învinuita D.L. şi a precizat că i-a fost permanent teamă de comportamentul ameninţător al lui B.N. şi D.L.
Urmare a acestui denunţ, personalul operativ s-a deplasat în locul respectiv, situat pe lângă podul feroviar Via Prati Fiscali, cu scopul de a-i prinde pe B.N. şi pe D.L., descinderea finalizându-se doar cu reţinerea femeii, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestru de persoane, favorizare şi exploatarea prostituţiei, fapte reţinute a fi comise împreună cu B.N., care însă nu a fost găsit şi nici deplin identificat.
Despre situaţia minorei a fost informată sora acesteia şi cumnatul său, cărora li s-a adus la cunoştinţă că victima a fost încredinţată pentru protecţie şi consiliere la structura ocrotitoare „Il ponte”.
Victima minoră a fost audiată urmare a denunţului făcut la chestura Romei - Comisariatul P.S. Villa Glori, împrejurare în care a arătat că-l cunoaşte pe inculpat de 3-4 ani, iar acesta în urmă cu două săptămâni îi oferise posibilitatea de a veni în Italia, precizându-i că nu trebuie să-şi facă griji de nimic.
Din înscrisurile comunicate de autorităţile italiene a mai rezultat şi faptul că învinuita D.L., singura făptuitoare depistată la faţa locului cu prilejul descinderilor, a fost arestată preventiv, pentru că în concurs cu B.N. favoriza şi exploata prostituarea lui D.F. şi a altor două fete românce, neidentificate, printre care R. şi N.
În cadrul procedurii penale desfăşurate la Tribunalul ordinar Roma împotriva învinuitei D.L., s-a procedat la reaudierea victimei D.F., împrejurare în care aceasta a confirmat că, prin inducere în eroare, a acceptat să meargă cu inculpatul B.N. în Roma, că aici acesta a trimis-o să se prostitueze în stradă şi a acceptat să facă acest lucru deoarece nu avea altă alternativă.
Probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale, desfăşurate în ţară, au confirmat situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă mai sus.
Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul B.N. a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., referitoare la recunoaşterea vinovăţiei.
Având în vedere că probele administrate în cauză au confirmat cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de către acesta, instanţa a admis cererea de judecare a cauzei, în baza dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere persoana acestuia, respectiv tânăr în vârstă de 26 ani, fără antecedente penale, necăsătorit, natura infracţiunii săvârşite, gradul sporit de pericol social al faptei, modalitatea de comitere, urmarea produsă, precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, aspecte care au impus reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., având ca efect aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Instanţa de fond a apreciat, în raport de natura infracţiunii, că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul B.N., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, prin acordarea unei eficiente sporite dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen. şi art. 3201C. proc. pen., redozarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, în sensul diminuării, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, în sensui dispunerii suspendării executării sub supraveghere. În motivarea apelului a arătat că a recunoscut săvârşirea faptei, în sensul că a exploatat-o pe partea vătămată doar de două ori şi că aceasta din urmă nu s-a constituit parte civilă în cauză. De asemenea, a susţinut că gradul de pericol social pe care l-a prezentat la momentul săvârşirii faptei s-a diminuat, ca urmare a perioadei de timp scursă până în prezent.
Prin decizia penală nr. 229/A din 02 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 28 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestarea preventivă din 24 februarie 2012.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând hotărârea apelantă prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar şi din oficiu cauza, conform disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpat este nefondat.
S-a reţinut că hotărârea a fost pronunţată în procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., instanţa admiţând în mod corect cererea formulată de către inculpat, apreciind în mod just că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient şi permite soluţionarea cauzei numai în baza acestuia. În atare condiţii inculpatul a beneficiat, conform alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
În baza propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost în mod corect reţinută de către prima instanţă, aceasta dând şi în drept o justă încadrare juridică faptei inculpatului, constând în aceea că, în luna octombrie 2006, prin inducerea în eroare a părţii vătămate minore, D.F., inculpatul a transportat-o în Italia, unde a constrâns-o să se prostitueze, însuşindu-şi sumele obţinute din exploatarea acesteia.
De asemenea, s-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora Ie-a dat relevanţă în condiţiile art. 76 C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa cu închisoarea în cuantum orientat sub minimul limitei rezultate din aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta corespunde tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi exigenţelor impuse de art. 52 C. pen., fiind adecvată gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpatului.
S-a reţinut că nu poate fi primită susţinerea apărării, în sensul că împrejurarea că partea vătămată a fost exploatată doar de două ori ar pleda pentru stabilirea unei pedepse mai reduse în cuantum, datele cauzei relevând că durata scurtă în care partea vătămată a fost exploatată nu se datorează atitudinii inculpatului, ci faptului că aceasta a reuşit să fugă cu ajutorul unui „client”, denunţând autorităţilor italiene abuzurile la care a fost supusă.
S-a apreciat că, deşi, în principiu, sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, fiind născută astfel doar vocaţia şi nu dreptul inculpatului la această măsură de individualizare judiciară, în acord cu instanţa de fond, ţinând seama de persoana inculpatului, de natura infracţiunii săvârşite, de gradul sporit de pericol social al faptei, scopul pedepsei nu poate fi atins fără privarea acestuia de libertate, simpla condamnare neconstituind un avertisment pentru ca pe viitor să nu mai comită infracţiuni.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.N.
Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului şi suspendării executării acesteia, invocându-se timpul scurs de la data săvârşirii faptei, forma concretă de comitere a acesteia şi atitudinea sinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal.
Înalta Curte, examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
În prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, fiind corect individualizată de către instanţa de fond, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă ale textului de lege încriminator - reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. - gravitatea concretă a infracţiunii, determinată de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei (respectiv inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată minoră să-l însoţească în Italia, unde a constrâns-o să se prostitueze), fiind evaluate corespunzător şi circumstanţele personale ale inculpatului, prin raportare la lipsa antecedentelor penale şi la atitudinea avută după săvârşirea faptei, reţinându-se în mod corect circumstanţe atenuante în favoarea acestuia. În consecinţă, Înalta Curte constată că nu există temeiuri de reindividualizare a pedepsei inculpatului, aceasta fiind aptă, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, să răspundă scopului şi finalităţilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului, precum şi să determine formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 02 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 02 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.N. durata arestării preventive de la 24 februarie 2012 la 02 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată şi de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3226/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
