ICCJ. Decizia nr. 3206/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3206/2012

Dosar nr. 47556/3/2011

Şedinţa publică din 8 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 174 din 12 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul V.G. împotriva sentinţei penale nr. 1291 din 14 octombrie 2004 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea revizuentului la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în motivarea cererii, revizuentul condamnat a arătat că numitul I.A. este cel care a insistat ca împreună să-l găsească pe numitul R.A.N. pentru a-1 bate, având în vedere că acesta din urmă avea să-i dea revizuentului condamnat suma de 27 lei. A arătat că au găsit-o pe victimă pe peron, revizuentul condamnat i-a cerut să-i dea banii, aceasta spunând că nu îi are, moment în care I.A. i-a spus că îi va da el banii dacă revizuentul condamnat este de acord să o bată pe partea vătămată, revizuentul condamnat spunându-i că să o bată el dacă vrea acest lucru. Victima a lovit cu pumnul şi s-a ferit de lovitura cu pumnul pe care a vrut să i-o aplice I.A., lovindu-se cu capul de perete şi spărgându-şi capul. Revizuentul condamnat i-ar fi spus lui I.A. că nu este bine ce a făcut şi i-ar fi dat acestuia un pumn, fapt care l-a enervat pe I.A., care i-a spus că îi dă 100 lei, amândoi începând să o bată pe victimă. I.A. a lovit-o pe victimă cu picioarele în cap, iar revizuentul condamnat i-a aplicat acesteia lovituri în cu piciorul în gură şi în burtă, I.A. lovind-o pe victimă şi în spate. Victima a început să plângă, iar numitul C.R.C. a tras de revizuentul condamnat şi de I.A. pentru a-i determina să renunţe, I.A. mai aplicând, însă, victimei trei lovituri cu piciorul în cap. C.R.C. 1-a bătut pe I.A., iar revizuentul condamnat l-a întrebat pe cel dintâi dacă vrea să îi ia viaţa victimei, iar la răspunsul negativ al lui I.A., i-a spus să îl lase în pace. La venirea organelor de poliţie, care au întrebat ce s-a întâmplat, revizuentul condamnat şi I.A. au spus că plânge victima şi au plecat. Peste două zile, I.A. a declarat că revizuentul condamnat a bătut-o pe victimă, acesta din urmă recunoscând că a făcut acest lucru.

Revizuentul condamnat a mai învederat că urmează să dea în judecată pe procurorul care 1-a anchetat pentru că în mod nereal a consemnat că i-a dat cu ranga în cap părţii vătămate, revizuentul condamnat neştiind să citească.

Prin rezoluţie s-a dispus trimiterea cererii de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare, iar în data de 14 iunie 2011, cererea de revizuire înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu referatul procurorului conţinând concluziile sub aspectul admisibilităţii acesteia, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 47556/3/2011.

În referatul procurorului cu nr. 1104/III-6/2011 din data de 09 iunie 2011 se arată că, raportat la hotărârile pronunţate şi la motivele expuse în cererea de revizuire, cererea este inadmisibilă întrucât în cauză inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii, iar în ultimul cuvânt şi-a exprimat regretul că a săvârşit fapta, în cauză au fost administrate probatorii care au creat convingerea instanţei în ceea ce priveşte vinovăţia acestuia (declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor, expertiza medico-legală a părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului), iar starea sănătăţii inculpatului a fost cunoscută instanţelor, acesta fiind motivul aplicării art. 113 C. pen. S-a constatat că în cauză nu au apărut împrejurări noi, rămase necunoscute instanţelor şi care ar fi putut conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate.

Prima instanţă a reţinut că împrejurarea potrivit căreia nu doar revizuentul condamnat i-ar fi aplicat lovituri părţii vătămate Rada Alexandru, nu este un element de fapt nou, pe care cel dintâi să nu îl fi menţionat în faţa organelor judiciare în cursul procesului penal în care s-a pronunţat condamnarea sa definitivă pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, încă de la primele declaraţii date în faza urmăririi penale acesta menţionând că şi numitul I.A.L. i-ar fi aplicat victimei astfel de lovituri, chiar mai grave decât cele pe care el însuşi le-a aplicat. S-a constatat că revizuentul condamnat nici nu a invocat mijloace de probă noi, a căror administrare ar fi fost imposibilă în cadrul procesului penal sus-menţionat şi pe baza cărora să se poată reţine ca fiind conformă cu realitatea situaţia de fapt pe care a prezentat-o, astfel că nu sunt întrunite condiţiile cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru ca instanţa să aprecieze ca admisibilă în principiu cererea de revizuire sub acest aspect.

De asemenea, un alt motiv pentru care s-a apreciat că cererea de revizuire nu este admisibilă, este acela al nerespectării dispoziţiilor alin. (2) al art. 394 C. proc. pen. întrucât, chiar în ipoteza în care s-ar reţine ca fiind conforme cu realitatea susţinerile revizuentului condamnat, nu s-ar ajunge la o soluţie diametral opusă, de achitare a sa sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la activitatea procurorului de caz, s-a reţinut că acestea ar putea justifica admiterea în principiu a cererii de revizuire doar în situaţia în care, pentru fapta pretins săvârşită de procuror în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, s-ar fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare sau o ordonanţă prin care s-ar fi dispus asupra fondului acuzaţiei ori ar fi existat o imposibilitate legală de analiză a fondului acuzaţiei de către organele de urmărire penală şi instanţe.

Argumentul din referatul procurorului potrivit căruia starea sănătăţii inculpatului a fost cunoscută instanţelor, acesta fiind motivul aplicării art. 113 C. pen., s-a apreciat că nu este pertinent, revizuentul condamnat neinvocând acest aspect în motivarea cererii formulate (acest temei a fost invocat în susţinerea unei alte cereri de revizuire, care a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 60978/3/2010).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul, invocând, personal şi prin avocat, cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu doar apelantul a aplicat lovituri victimei, ci şi numitul I.A.L., care i-a aplicat lovituri mult mai grave

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea de apel a constatat că apelul este nefondat, reţinând că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

S-a reţinut că instanţa de fond a constatat in mod corect că motivele cererii de revizuire nu reprezintă date suficiente pentru admiterea în principiu, împrejurările arătate de revizuent fiind cunoscute cie instanţa fondului şi analizate cu prilejul judecaţii.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 394 alin. (2) C. proc. pen., noile împrejurări trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, condiţie care nu ar fi îndeplinită chiar dacă împrejurările arătate ar fi fost necunoscute de instanţa care a judecat fondul.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal a declarat recurs revizuentul condamnat V.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea orală a recursului, s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la împrejurarea că nu a fost singurul care a aplicat lovituri victimei, aceasta din urma fiind agresată şi de numitul I.A.L., care i-a aplicat lovituri mult mai grave.

Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii cunoscută de instanţă la momentul judecăţii.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent condamnat a făcut referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul condamnat nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei, aspectele la care face referire acesta fiind învederate încă din faza de urmărire penală.

Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.

În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 136/A din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3206/2012. Penal