ICCJ. Decizia nr. 3200/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3200/2012
Dosar nr. 326/54/2012
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2181 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 15807/318/2009, s-a admis recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 375 din 2 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. 15807/318/2009.
A fost casată sentinţa cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor şi la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. şi, rejudecând:
I. S-au majorat la câte 5 ani închisoare, pedepsele principale aplicate inculpaţilor M.G.G. şi M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pedepse ce urmează a fi executate în regim de detenţie, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis celor doi inculpaţi, după executarea pedepselor principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), timp de 2 ani, cu titlul de pedeapsă complementară.
Au fost înlăturate dispoziţiile prev. de art. 861, art. 863, art. 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen., aplicate faţă de cei doi inculpaţi, menţinându-se dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate de instanţa de fond, pe durata prev. de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
II. Au fost înlăturate dispoziţiile prev. de art. 81, art. 82, art. 83 şi art. 71 alin. (5) C. pen., aplicate faţă de inculpatul lovită Ion, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în regim de detenţie, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului respectiv, după executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani, cu titlul de pedeapsă complementară.
S-au menţinut dispoziţiile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., art. 71 alin. (1), (2) C. pen., aplicate de instanţa de fond faţă de inculpat.
III. S-a majorat la 3 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului S.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 rap. la art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a constatat că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 3526 din 13 noiembrie 2007 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3526 din 13 noiembrie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă, inculpatul S.G. având de executat 3 ani închisoare, în regim de detenţie, potrivit art. 57 C. pen.
Au fost menţinute dispoziţiile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicate inculpatului.
S-au menţinut dispoziţiile vizând interzicerea, timp de 2 ani, a dispoziţiilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., cu titlul de pedeapsă complementară.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii M.G.G., M.G., I.I. şi S.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.A. SRL Târgu Jiu, la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului la instanţa de fond.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
IV. S-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de A.N.A.F, D.G.F.P Gorj şi de inculpaţii M.G.G., M.G., I.I. şi S.G.
Au fost obligaţi la câte 100 lei inculpaţii M.G.G., M.G. şi I.I. şi la 400 lei inculpatul S.G. (din care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu în recurs), cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare inculpaţii M.G.G. şi M.G., invocând ca motive ale căii extraordinare de atac promovate cele prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal invocată de către inculpaţi, respectiv prescripţia răspunderii penale pentru faptele deduse judecăţii şi, de asemenea, că inculpaţii nu au fost audiaţi la instanţa de recurs deşi aceştia au fost prezenţi, audierea lor fiind obligatorie.
Prin decizia penală nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondata, contestaţia în anulare formulată de inculpaţii M.G.G. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 2181 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 15807/318/2009.
A fost obligat fiecare contestator la câte 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu şi la câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Analizându-se motivele contestaţiei în anulare promovate de cei doi contestatori, în temeiul art. 392 C. proc. pen., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Primul caz invocat de contestatori în calea extraordinară de arac promovată a fost cel prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., potrivit căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar.
În cauză s-a susţinut de către contestatori că a intervenit prescripţia răspunderii penale, caz prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aflat între cele enumerate în art. 386 lit. c) C. proc. pen., situaţie cu privire la care în momentul judecării recursului existau probe la dosar.
S-a constatat, insă, că excepţia prescripţiei răspunderii penale nu a fost ridicată cu prilejul soluţionării recursului şi nici nu a format obiectul vreunui motiv de casare, ridicat de către cei doi contestatori.
Cu toate acestea, s-a constatat că soluţionarea recursului în procesul penal este guvernată de principiul rolului activ al instanţei de recurs, precum şi de caracterul devolutiv al căii de atac ordinare, în cadrul căreia instanţa este obligată, în afară de temeiurile şi cererile invocate de recurent, să examineze cauza sub toate aspectele potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, faţă de obligaţiile impuse de lege, in condiţiile în care verificarea existenţei cauzelor de încetare a procesului penal se realizează din oficiu, prescripţia fiind analizată în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., aşa cum se arată în dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., s-a observat că nu se poate vorbi de nepronunţarea instanţei de recurs asupra acestei cauze de încetare a procesului penal.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat de contestatori, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la judecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, s-a observat că cei doi contestatori au fost ascultaţi cu prilejul soluţionării cauzei pe fond, iar împotriva acestora s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile legale mai sus invocate şi care ar atrage aplicarea cazului de promovare a căii extraordinare de atac prev. de art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs contestatorii M.G.G. şi M.G., fără a indica motivele ce stau la baza promovării caii de atac.
La termenul din data de 8 octombrie 2012, Înalta Curte, luând act de împrejurarea că recurenţii contestatori au depus la dosar, prin registratură, o declaraţie în sensul că înţeleg să-şi retragă recursurile promovate, insă constatând că aceştia nu sunt prezenţi m instanţă, iar declaraţia pe care au depus-o la dosar îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată, iar nu a unui înscris autentic, a apreciat că nu se poate lua act de manifestarea de voinţă exprimată în acest mod şi, din oficiu, a pus in discuţie excepţia inadmisibilităţii recursurilor.
Concluziile reprezentantului parchetului şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii contestatori au fost consemnate în partea introductivă a hotărârii, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de contestatori, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorii M.G.G. şi M.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, in care se va include şi onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorii M.G.G. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii contestatori la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3198/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3202/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
