ICCJ. Decizia nr. 3236/2012. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3236/2012
Dosar nr. 4129/85/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Asupra recursului de fată:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 10 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 4129/85/2011, a admis cererea de schimbare de încadrare juridică din infracţiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) şi (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracţiunea continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (l) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
În baza art. 329 alin. (l) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.L., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii continuate de proxenetism.
În baza art. 864 cu referire la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului A.D.L. prin sentinţa penală nr. 38 din 10 martie 2010 a Judecătoriei Avrig şi a dispus executarea în întregime a acestei pedepse de 1 an care se cumulează cu pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute în total 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracţiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu interzicerea exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen., în baza condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând din data de 23 iunie 2011 lăzi.
A constatat că partea vătămată S.M.E. prin reprezentant legal S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată S.M.E. prin reprezentant legal.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.A.M. asistată de reprezentanţi legali P.A., P.D.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A.D.L. la plata sumei de 8.000 lei daune morale către partea civilă P.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 310 lei.
În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariile avocaţilor din oficiu se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în a doua jumătate a anului 2010 şi în prima jumătate a anului 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul A.D.L. a procedat la recrutarea victimelor minore S.M.E., P.A.M., G.N.D. prin ameninţare şi profitând de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa, în scopul obligării lor la practicarea prostituţiei şi a exploatării sexuale.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a rezultat că în perioada noiembrie 2010 - 17 mai 2011, inculpatul A.D.L. a înlesnit şi tras foloase de pe urma întreţinerii relaţiilor sexuale cu diferiţi bărbaţi, de către minorele S.M.E., P.A.M. şi G.M.V., prima în vârstă de 13 ani iar celelalte două având 16 ani. în acest interval de timp, cei patru locuiau în Mârşa, judeţul Sibiu, S.M.E. împreună cu tatăl şi cu fratele ei, P.A.M. împreună cu părinţii, iar G.M.V. avea domiciliul în satul Bratoveşti, judeţul Vâlcea, însă pentru că în acea perioadă urma cursurile Liceului din Mârşa, locuia la unchiul ei. în realitate S.M. nu mai frecventa regulat şcoala, iar P.A. era colegă de clasă cu G.N. precum şi cu S.F., fratele M.
S-a reţinut de către instanţa de fond, în esenţă, că starea de fapt reţinută în rechizitoriu nu a fost confirmată întrutotul de mijloacele de probă administrate în cauză, în concret nu se confirmă existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv, existenţa laturii obiective a infracţiunii, în modalitatea alternativă a recrutării minorelor.
Prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T., inculpatului i s-a imputat comiterea infracţiunii prin modalitatea determinată a recrutării.
Esenţial este însă că în întreg dosarul cauzei nu a existat niciun mijloc de probă (cu excepţia bănuielilor declanşate de declaraţiile părţilor vătămate) care să dovedească săvârşirea de către inculpatul A.D.L. a vreunui act de racolare a minorelor, de atragere, de câştigare, de ademenire a fetelor.
În aceste condiţii, doar acuzaţiile părţilor vătămate, oricât de grave ar fi ele, dacă nu sunt complinite cu alte mijloace de probă, nu pot fi luate în considerare de instanţă şi nu pot atrage condamnarea unei persoane.
Este real în acelaşi timp că în faza de urmărire penală s-au întocmit minorelor câte un raport de expertiză psihiatrică, însă simplele bănuieli, presupuneri rămân la acest stadiu, dacă nu sunt susţinute şi de alte mijloacele de probă. Drept urmare, declaraţiile celor două minore nu se pot complini cu cele două rapoarte (fundamentate doar pe susţinerile fetelor), motiv pentru care nu pot sta la baza condamnării unei persoane.
Pe de altă parte, tot pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori în forma simplă, legiuitorul mai pretinde a se dovedi că scopul pentru care părţile vătămate au fost recrutate a fost cel al exploatării lor. însă din nou, lucrările dosarului nu au probat acest scop, nu au dovedit că minorele au fost obligate, forţate de inculpat să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane; în afara, acuzaţiilor părţilor vătămate, niciun mijloc de probă nu a adeverit că fetele ar fi fost constrânse.
Referitor la incidentul din 17 mai 2011 s-a concluzionat raportat la probele dosarului, că minorele nu au fost constrânse să întreţină relaţii sexuale.
Pe de altă parte, instanţa a mai remarcat şi faptul că în toată această perioadă de timp (de aproximativ 6, 7 luni), persoanele vătămate nu au fost izolate, întrucât au locuit în casele lor, cu familiile lor, în colectivitatea cunoscută, au mers la şcoală, însă cu toate acestea nu au putut propune niciun martor (părinte, rudă, prieten ş.a.) căruia să i se fi plâns de ceea ce li se întâmpla. Mai mult, în declaraţia dată în prezenţa reprezentantului legal, P.A. a relatat că a fost de acord cu propunerea inculpatului de a întreţine relaţii sexuale cu alţi băieţi şi de a primi jumătate din bani. în opinia instanţei, aceste aspecte au consolidat dubiul cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului prin rechizitoriu iar potrivit principiului in dubio pro reo, îndoiala nu a putut profita decât inculpatului.
Pentru toate cele mai sus expuse, tribunalul a conchis că în speţa de faţă latura obiectivă a infracţiunii de trafic de minori nu a fost dovedită, respectiv nu s-a putut proba dincolo de orice îndoială că inculpatul a săvârşit vreun act de racolare a minorelor, în scopul obligării, forţării lor la întreţinerea de relaţii sexuale.
Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că, deşi acţiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, acestea realizează conţinutul infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (l) și (3) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
S-a constatat că din materialul probator administrat a rezultat că actele comise de inculpat se circumscriu înlesnirii şi tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate minore.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a dispus obligarea inculpatului la daune morale către părţile vătămate minore.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu şi inculpatul A.D.L.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de minori în aceea de proxenetism, precum şi sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea blândă în raport de elementele concrete ale cauzei.
Inculpatul a susţinut că e nevinovat şi, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiat doar apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu.
Examinând probele administrate în cauză, Curtea de Apel Alba lulia a constatat că în cauză nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de trafic de minori în infracţiunea de proxenetism.
Pornind de la textele incriminatorii, dar şi de la Decizia nr. XIV din 19 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii cu privire la raportul dintre proxenetism şi traficul de persoane, instanţa de apel a apreciat că inculpatul A.D.L. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a procedat la recrutarea victimelor minore S.M.E. (în vârstă de 13 ani), P.A.M. (în vârstă de 16 ani), G.N.D. (în vârstă de 16 ani) prin ameninţare şi profitând de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa, în scopul obligării lor la practicarea prostituţiei şi a exploatării sexuale.
Mai mult decât atât, Curtea a constatat, contrar argumentaţiei instanţei de fond, că inculpatul le-a racolat pe cele trei minore, profitând de starea materială precară a acestora, de lipsa de comunicare a minorelor cu familia, vârsta mică şi nivelul redus de educaţie. Apoi, a acţionat faţă de părţile vătămate prin mijloace care au înfrânt libertatea de voinţă şi conştiinţă a acestora, prin ameninţarea cu acte de violenţă şi la expunerea oprobriului public, pentru a le inspira temere, în cazul în care s-ar opune exploatării lor sexuale.
Astfel, probele cauzei dovedesc fără echivoc faptul că în a doua jumătate a anului 2010 şi prima jumătate a anului 2011 inculpatul a desfăşurat o destul de amplă activitate infracţionale în domeniul traficului de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice prostituţia, că activitatea infracţională s-a desfăşurat conform unei strategii menite să aducă venituri acestuia.
Instanţa de apel a procedat la o amplă analiză a probelor administrate, combătând apărările inculpatului privind nevinovăţia sa şi reţinând în sarcina acestuia infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului corespunzătoare încadrării juridice şi datelor concrete ale comiterii faptelor, respingând critica inculpatului pe acest aspect.
În baza acestor considerente, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 161/ A din 2 mai 2012, a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 23 din 10 februarie 2012 pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în dosarul nr. 4129/85/2011.
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei inculpatului A.D.L. şi individualizarea pedepsei aplicate acestuia şi a procedat la o nouă judecată în aceste limite.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A.D.L. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului A.D.L. din infracţiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 1 alin. (2), art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii continuate de trafic de minori.
A menţinut dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului A.D.L. prin sentinţa penală nr. 38 din 10 martie 2010 a Judecătoriei Avrig şi a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, la care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul A.D.L. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. în baza art. 383 alin. ( I1) raportat la art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului A.D.L.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 iunie 2011 până la data de 02 mai 2012.
A respins, ca nefundat, apelul formulat de inculpatul A.D.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 400 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Alba.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate intimate, în cuantum de 150 lei pentru fiecare, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.D.L., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., solicitând în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane, arătând că el a recunoscut infracţiunea de proxenetism, însă nici pentru aceasta nu se consideră vinovat, întrucât nu a profitat de pe urma părţilor vătămate. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Deşi inculpatul a indicat, formal, doar cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14, Înalta Curte constată că recursul formulat priveşte şi schimbarea încadrării juridice a faptei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât se contestă săvârşirea infracţiunii de trafic de minori motivându-se că părţile vătămate şi-au dat acordul la practicarea prostituţiei însă, pe de altă parte, inculpatul nu ar fi obţinut nici o sumă de bani urmare acestei activităţi, astfel că nici pentru infracţiunea de proxenetism nu ar fi întrunite elementele constitutive.
Referitor la încadrarea juridică dată faptei inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa primei instanţe sub aspectul schimbării încadrării juridice şi a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de trafic de minori şi nu pe aceea de proxenetism.
În mod corect s-au evidenţiat deosebirile dintre cele două infracţiuni, constatându-se că în accepţiunea art. 13 alin. (l) modalitatea de constrângere a consimţământului minorului nu constituie o condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori ci o circumstanţă agravantă.
Pentru reţinerea modalităţii agravate de la art. 13, alin. (2), în maniera de exprimare a consimţământului de către victima, se constată că, dacă la proxenetism, persoana care este îndemnată sau căreia i se înlesneşte practicarea prostituţiei, îşi dă acordul în mod nealterat, voinţa sa de a se prostitua aparţinându-i în totalitate, în mod liber, în ceea ce priveşte traficul de minori consimţământul la exploatare, inclusiv în forma prostituţiei este afectat de violenţa sau de modalităţi de captare nonagresivă, în urmărirea aceluiaşi scop; mai mult decât atât, consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate de exerciţiu, nepusă sub interdicţie.
În ceea ce priveşte racolarea minorelor s-a dovedit ca inculpatul le-a atras în câmpul infracţional, le găsea clienţi, le ducea la locaţii, le aştepta şi le transporta, în sens larg prin termenii de recrutare/racolare înţelegându-se descoperirea, atragerea, angajarea şi îndrumarea unei persoane în vederea practicării prostituţiei, în speţă aceste activităţi desfăşurându-se în varianta agravată.
Minorele au descris pe larg abuzurile la care au fost supuse, modalitatea în care inculpatul le ameninţa cu dezvăluirea către părinţi şi cunoscuţi a activităţilor de prostituţie, în cazul în care ar fi refuzat sau ar fi spus ceva cuiva, doar incidentul din data de 17 mai 2011 în care tatăl minorei de 13 ani a anunţat autorităţile făcând posibilă întreruperea activităţii infracţionale a inculpatului A.D.L.
Prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 cu privire la raportul dintre infracţiunea de proxenetism şi infracţiunea de trafic de persoane/minori s-a argumentat că proxenetismul reprezintă o activitate infracţională neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţa şi conştiinţa a subiectului pasiv.
Astfel, daca în cazul proxenetismului constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârşire alternativă a infracţiunii, într-un asemenea caz recrutarea şi traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituţiei, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Ca urmare, se constată că, în speţă, cele două minore nu au avut intenţia să se prostitueze de bună voie, propria lor voinţă fiind înfrântă şi viciată de către inculpat, atât prin mijloace violente cât şi prin activităţi de ameninţare la expunerea oprobriului public, profitând de starea materială a fetelor, lipsa de comunicare cu familiile, vârsta mică şi nivelul de educaţie.
Reţinând corect încadrarea juridică a faptei ca fiind infracţiunea de trafic de minori, s-a combătut şi apărarea inculpatului în sensul că nu a obţinut venituri de pe urma practicării prostituţiei de către părţile vătămate minore (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.), această apărare fiind contrazisă prin declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză.
Cu referire la critica subsidiară formulată de inculpat, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu este fondată.
Se apreciază că în apel s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de circumstanţele reale ale faptei (numărul persoanelor traficate, vârsta fragedă a minorelor, urmările grave asupra dezvoltării psihice a acestora), dar şi de cele personale ale inculpatului recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în cauză dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a unei pedepse anterioare.
Pentru cele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38616, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.L. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 iunie 2011 la 10 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu şi suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate S.M.E. şi P.A.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3199/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3230/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
