ICCJ. Decizia nr. 3230/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3230/2012
Dosar nr. 956/95/2012
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală 264 din 6 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul 715/2004, în baza art. 257 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C., la o pedeapsă de câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 8 infracţiuni săvârşite.
Prin decizia penală 512 din 17 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în dosarul 1811/P/2004, s-a admis apelul inculpatului R.C. împotriva sentinţei penale 264 din 6 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul 3160/2005, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 septembrie 2005, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa de 4 ani închisoare, ce a fost sporită cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile aplicării art. 64 şi 71 C. pen.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de: 1.000.000 lei primită de la B.C.; 1.000 DM sau echivalentul în lei primită de la Z.M.; 300 euro sau echivalentul în lei primită de la L.B.; 5.000.000 lei primită de la R.M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la Z.P.; 10.000.000 lei primită de la T.G.; 200 euro sau echivalentul în lei primită de la S.M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la T.M.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500.000 lei, primiţi şi restituiţi denunţătorului R.M.
În fapt, instanţa de fond a constatat că inculpatul, susţinând că are relaţii la punctele de frontieră româneşti şi străine, a pretins şi primit sume de bani de la cetăţeni din localitatea Turceni, judeţ Gorj, cărora le-a promis că-i poate duce în străinătate, fără ca aceştia să mai prezinte suma de 500 euro la frontieră.
Totodată, în anul 2001, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată B.C., iar în contextul discuţiilor ce le-au purtat, partea vătămată i-a relatat inculpatului că a pierdut de 3 ori examenul pentru obţinerea permisului de conducere auto, ocazie cu care, inculpatul i-a spus că-l poate ajuta întrucât cunoaşte poliţiştii din judeţul Gorj, însă, pentru a-l rezolva, a pretins părţii vătămate suma de 5.000.000 lei. înainte de susţinerea examenului, inculpatul a solicitat şi primit suma de 1.000.000 lei, urmând ca diferenţa să fie înmânată ulterior. Deoarece partea vătămată a picat examenul pentru obţinerea permisului de conducere, diferenţa de bani nu i-a mai fost dată inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, s-a dispus admiterea apelului Pachetului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 70/2005 a Tribunalului Gorj, numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., iar conform acestui text de lege, s-a dispus confiscarea sumei de 5.000.000 lei de la denunţătorul R.M., prin obligarea acestuia la plata sumei respective către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Craiova a constatat, în esenţă că, din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a rezultat neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracţiunii de trafic de influenţă nu se restituie cumpărătorului de trafic, ci se confiscă, iar în situaţia în care bunul supus confiscării nu se mai află în posesia inculpatului deoarece a fost restituit cumpărătorului de trafic de influenţă, acesta din urmă fiind obligat la plata echivalentului în lei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, peste termen, avocatul ales al inculpatului R.C., susţinând în esenţă că procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale către el a fost viciată, astfel că nu a avut cunoştinţă de proces, fiind plecat din ţară, iar despre condamnare a aflat la data de 16 februarie 2009, când la domiciliul din comuna Urdari, sat Fântânele, judeţ Gorj s-a prezentat un echipaj de poliţie, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei emis sub nr. 75 din 14 septembrie 2005 de către Tribunalul Gorj.
Prin decizia nr. 2055 din 02 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul cu nr. 4882/54/2005, s-a constatat că cererea formulată de inculpat - privind decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova, reprezintă apel peste termen şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru soluţionarea acestuia.
Prin decizia nr. 58 din 24 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul 2048/54/2009, s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul R.C. împotriva sentinţei penale nr. 70 de la 22 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, în dosarul nr. 3160/2004, şi a fost obligat apelantul, inculpat la 240 lei, cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs avocatul ales al inculpatului R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 2515 din 24 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 2048/54/2009, a respins recursul inculpatului R.C., ca nefondat.
Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii 75/2005 din 14 septembrie 2005 al Tribunalului Gorj, a fost emis, la 16 septembrie 2010, mandatul european de arestare nr. 4 din 16 septembrie 2010 de către Tribunalul Gorj - Secţia Penală.
La data de 23 decembrie 2011, o escortă a Poliţiei Române l-a preluat din Italia, pe condamnatul R.C., persoană solicitată de autorităţile române în baza unui mandatului european de arestare, fiind încarcerat în aceeaşi zi, în arestul D.G.P.MP.B.
La data de 30 ianuarie 2012, condamnatul R.C. a formulat în temeiul art. 522 C. proc. pen., prezenta cerere de rejudecare după extrădare.
Prin sentinţa penală nr. 77 din 21 martie 2012, Tribunalul Gorj a admis cererea de rejudecare, după extrădare, formulată de inculpatul R.C.
În baza art. 522 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea sentinţei penale nr. 70 din 22 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3160/2004, definitivă prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 488/P/2005, şi a formelor de executare emise în baza acesteia.
În baza art. 257 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C., la pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracţiuni deduse judecăţii.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare executată în condiţiile art. 57 C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului R.C. S-a dedus perioada executată de la 08 decembrie 2010 la zi. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpat sumele de 100 lei primită de la B.C.; 500 euro în echivalent lei primită de la Z.M.; 300 euro în echivalent lei primită de la L.B.; 500 lei primită de la R.M.; 100 euro în echivalent lei primită de la Z.P.; 1.000 lei primită de la T.G.; 200 euro în echivalent lei primită de la S.M. şi 100 euro în echivalent lei primită de la T.M.
În baza art. 257 C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei de la denunţătorul R.M. în ipoteza în care această măsură de siguranţă nu a fost executată conform dispozitivului sentinţei penale nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 75 din 14 septembrie 2005 şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Tribunalul, examinând prezenta cerere de rejudecare după extrădare, prin încheierea din 22 februarie 2012, a dispus admiterea acesteia în principiu, având în vedere următoarele aspecte:
Conform art. 522 C. proc. pen., alin. (1) „în cazul în care se cere extrădarea unei persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă la cererea condamnatului”; (2) „Dispoziţiile art. 405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător”.
Din economia dispoziţiilor legale amintite mai sus, s-a reţinut că atunci când o persoană a fost extrădată după ce a fost judecată şi condamnată în lipsă, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanţă, la cererea condamnatului.
Tribunalul a apreciat că rejudecarea nu este o facultate a instanţei, ci este un drept al persoanei judecate şi condamnate în lipsă, exercitabil după derularea procedurii de extrădare. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricţionat numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor.
În speţă, s-a considerat că este indubitabil şi necontestat de nimeni că inculpatul a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 522 C. proc. pen., chiar dacă a avut cunoştinţă despre derularea procedurilor judiciare împotriva sa, cu toate că nici această împrejurare nu poate fi stabilită cu certitudine. A interpreta altfel dispoziţiile art. 522" C. proc. pen., în sensul adăugării altor condiţii (nesustragerea de la judecată, părăsirea frauduloasă a teritoriului ţării, etc.), s-a apreciat că înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.
După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, tribunalul a procedat conform dispoziţiilor art. 405 – art. 408 C. proc. pen.
Astfel, în şedinţa publică din 07 martie 2012, a fost ascultat inculpatul în prezenţa apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., întrucât recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prin încheierea din 07 martie 2012, tribunalul constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320 C. proc. pen., a admis cererea inculpatului R.C., de judecare conform procedurii speciale simplificate privind recunoaşterea vinovăţiei.
Prin urmare, tribunalul a constatat şi reţinut că inculpatul R.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/P A/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, lămurind starea de fapt sub toate aspectele, fiind fără putinţă de tăgadă că prezumţia de nevinovăţie a cărui beneficiar este inculpatul, a fost răsturnată.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în rechizitoriul parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. pen. (8 fapte), text de lege în baza căruia a fost condamnat cu aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen. şi art. 33 – art. 34 C. pen. La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dispoziţiile Părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, reţinând totodată că acesta nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptelor, a avut o atitudine sinceră de recunoaştere şi regretare a faptelor în acest ciclu procesual, iar din caracterizările întocmite de persoane cu cetăţenie italiană şi română, reiese că este un om onest, capabil, educat şi bine integrat în comunitatea în care trăieşte. împotriva sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi condamnatul R.C.
Prin decizia penală nr. 226 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, criticile formulate de parchet, referitoare la admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, sunt neîntemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 522 alin. (l) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Prin sintagma „judecat şi condamnat în lipsă” conform textului de lege sus menţionat, trebuie să se înţeleagă persoana care a lipsit la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţei de judecată, respectiv în primă instanţă, apel şi recurs.
În speţă, s-a apreciat că această condiţie este îndeplinită, persoana condamnată R.C. lipsind la toate termenele de judecată în fond şi apel, lipsind şi la pronunţarea hotărârilor în fond şi apel, calea ordinară de atac a recursului nefiind exercitată.
Împrejurarea că, la data de 20 februarie 2004, inculpatului R.C. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, nu are relevanţă sub aspectul condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, întrucât dispoziţiile legale fac referire la faza de judecată şi nu la faza de urmărire penală, dispoziţiile art. 522 C. proc. pen., prevăzând expres că această procedură se aplică pentru situaţia în care persoana în cauză a fost judecată şi condamnată în lipsă.
Scopul reglementării prevederilor rejudecării cauzei după extrădare este acela al garantării dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil în a cărui substanţă se regăseşte dreptul la apărare.
În acest sens, dispoziţiile art. 522 C. proc. pen., asigură tocmai dreptul inculpatului judecat în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă şi de dreptul la un proces echitabil conform dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.
S-a arătat că, împrejurarea că, împotriva hotărârii iniţiale de condamnare, sentinţa penală nr. 264/2004 a Tribunalului Gorj, fost exercitată calea ordinară de atac a apelului, apelul fiind admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare, nu poate conduce automat la concluzia că persoana condamnată a avut cunoştinţă de derularea procesului, în condiţiile în care nu există dovada că apelul a fost formulat personal de inculpat, cererea de apel fiind contestată de condamnat, iar acesta a lipsit la toate termenele de judecată şi în faza de apel, iar ulterior trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin decizia penală nr. 512 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, judecarea cauzei în fond şi apel a avut loc, de asemenea, în lipsa inculpatului, recurs nefiind declarat.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că, în mod corect prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, conform dispoziţiilor art. 522l C. proc. pen., criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate.
De asemenea, s-a reţinut că criticile formulate în motivele scrise de apel ale parchetului, referitoare la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., nu au mai fost susţinute de procurorul de şedinţă, care a declarat cu ocazia dezbaterilor, la instanţa de apel, că renunţă la acest motiv de apel.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub acest aspect, Curtea a reţinut că în mod corect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., în condiţiile în care, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din 7 martie 2012, inculpatul a declarat că recunoaşte faptele, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, şi a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform probelor administrate la urmărirea penală.
În consecinţă, s-a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, prin care s-a reglementat situaţia tranzitorie a cauzelor aflate în curs de judecată, în situaţia în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, stabilindu-se că dispoziţiile art. 320l C. proc. pen., se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
În acest sens, s-a arătat că este şi practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia penală nr. 3369 din 03 octombrie 2011), care a statuat că, în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei sunt aplicabile, întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanţă.
De asemenea, starea de fapt, astfel cum a fost expusă anterior a fost reţinută corect de instanţa de fond, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, care nu a fost contestat de inculpat, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea just stabilită.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, s-a constatat ca fiind nefondate atât criticile formulate de parchet prin care se solicită majorarea pedepselor şi aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, cât şi criticile formulate de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare.
S-a arătat că instanţa de fond a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru fiecare din cele 8 infracţiuni deduse judecăţii, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în detenţie, această pedeapsă fiind just individualizată prin luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind avută în vedere atât gravitatea şi natura infracţiunilor comise, numărul mare de infracţiuni, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o conduită ulterioară bună.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că nu este necesară aplicarea unui spor de pedeapsă, criticile formulate de parchet fiind neîntemeiate, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în detenţie, fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de 8 ani, în care acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, este angajat în muncă, are un copil minor, fiind bine integrat social.
Pe de altă parte, solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante şi a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,m s-a considerat că nu poate fi primită, atitudinea sinceră şi lipsa antecedentelor penale neputând fi reţinute în mod automat drept circumstanţe atenuante, întrucât nu se poate face abstracţie de celelalte elemente ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, care rezultă din numărul mare de fapte şi valoarea ridicată a sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond apreciind corect că o pedeapsă într-un cuantum mai mic sau eventual în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., art. 861 C. pen., nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.
S-a constatat că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., referitoare la confiscare, sub acest aspect nefiind invocate critici în apelurile formulate.
Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi condamnatul R.C.
Procurorul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de rejudecare după extrădare, iar în subsidiar majorarea pedepselor aplicate.
A criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 522 C. proc. pen., raportat la art. 34 alin. (l) din Legea nr. 302/2100, susţinând că recurentul condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal pornit împotriva sa şi, cu toate acestea, a părăsit teritoriul României, ceea ce echivalează cu sustragerea de la procedurile judiciare penale. Cu privire la cel de-al doilea caz de casare, procurorul a susţinut că, hotărârile pronunţate, în urma rejudecării cauzei după extrădare, sunt netemeinice în privinţa pedepselor stabilite pentru infracţiunile comise, cât şi în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, prin înlăturarea în mod nejustificat a sporului de un an închisoare.
Recurentul condamnat a invocat cazul de casare prevăzut art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., reindividualizarea pedepselor stabilite şi aplicarea unei pedepse rezultante care să poată fi executată în condiţiile art. 81 sau art. 86 C. pen., întrucât este o persoană onestă, muncitoare, bine integrată în comunitate.
Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
În susţinerea motivului principal de recurs, procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică. Înalta Curte, ţinând seama de motivele invocate în susţinerea acestui caz de casare, consideră că se circumscriu altui caz din cele enumerate de art. 3859 C. proc. pen., respectiv celui arătat la pct. 172 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, caz de casare în raport de care instanţa de recurs va analiza criticile Parchetului.
Recurentul condamnat R.C. a lipsit în cursul procesului penal la toate termenele de judecată la instanţele de fond, apel şi recurs, precum şi la pronunţarea hotărârii de condamnare. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în dezacord cu concluzia la care au ajuns tribunalul şi curtea de apel, că acesta nu se află în situaţia reglementată în art. 522 C. proc. pen. şi nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, aşa cum a solicitat.
Potrivit art. 522 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.”
Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaţilor care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează, în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcţie de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislaţia internă, cât şi în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi în C.A.D.O.L.F., care în art. 6 paragraf 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi dreptul de a interoga martorii. De asemenea, C.E.D.O. a statuat în jurisprudenţa sa că prezenţa inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluţionarea cauzei.
De la regula prezenţei inculpatului la soluţionarea cauzei se admit şi excepţii, atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa (cauza P. c. Franţei, cauza C. c. Italiei).
Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat, nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi atunci când a avut cunoştinţă, în orice mod, despre desfăşurarea judecăţii şi, din comportamentul acestuia, rezultă că a refuzat să se prezinte în faţa instanţelor de judecată.
În cauză se constată, contrar celor susţinute de recurent, că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare (prin apărător ales), însă a înţeles să nu participe la judecată. Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, aceasta fiind atitudinea procesuală pe care a înţeles să o adopte în raport de procesul ce se derula împotriva sa.
În acest sens, se constată că, la 21 ianuarie 2004, a fost începută urmărirea penală faţă de recurentul intimat condamnat R.C. pentru trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. Anterior, la 06 ianuarie 2004, acesta a dat o declaraţie olografa în faţa organelor de cercetare penală, iar la data de 12 februarie 2004, i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, fiind audiat în calitate de învinuit la 20 februarie 2004, dată la care i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Rechizitoriul a fost întocmit la 24 februarie 2004, Tribunalul Gorj fiind sesizat la 25 februarie 2004, cauza înregistrându-se sub nr. 715/2004.
Fiind citat pentru primul termen de judecată din 16 martie 2004, recurentul intimat condamnat R.C. nu s-a prezentat, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, realizată la 03 martie 2004, fiind consemnat: „destinatar plecat în Italia şi la domiciliu nu mai locuieşte nimeni”. De asemenea, în procesul verbal întocmit la 09 aprilie 2004, în îndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele recurentului intimat condamnat, s-a consemnat că la domiciliu „a fost găsită soţia acestuia R.V., ce a comunicat că soţul său e plecat în Italia şi nu cunoaşte când se întoarce acasă”.
Se constată aşadar că, după prezentarea materialului de urmărire penală, moment ce marchează finalizarea fazei urmăririi penale a procesului penal, recurentul intimat condamnat R.C., cunoscând că este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni de trafic de influenţă (parte din acestea recunoscându-le) şi că există o mare probabilitate a trimiterii sale în judecată, a plecat din ţară, în perioada de aproximativ de 10 zile, cuprinsă între momentul prezentării materialului de urmărire penală şi citarea sa la domiciliu pentru primul termen de judecată la instanţa de fond, fără a aduce la cunoştinţă autorităţilor judiciare noua sa adresă.
Această împrejurare, precum şi reprezentarea şi asistarea recurentului condamnat de către un apărător ales (avocat R.P.), la două din cele patru termene de judecată în apel, ca şi depunerea motivelor de apel scrise de către acelaşi avocat ales, fac dovada că recurentul avea cunoştinţă de proces, sustrăgându-se de la judecată, în primul ciclu procesual.
În al doilea ciclu procesual, în faţa Tribunalului Gorj (dosar 3160/2004), reluat ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia penală 512 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală (dosar 1811/P/2004), recurentul intimat condamnat R.C. a fost asistat, la unele dintre termenele de judecată, de apărător ales (avocat E.U.), personal sau prin substituire, iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului este consemnat că a plecat cu familia în Italia, la domiciliu nu locuieşte nimeni”, ceea ce demonstrează că recurentul intimat condamnat R.C. ştia de proces şi a depus diligente pentru a-şi asigura reprezentarea şi asistenţa juridică, prin avocat ales.
Ulterior, declarând recurs peste termen, împotriva deciziei penale 238 din 7 iulie 2005 pronunţată în dosarul 488/P/2005 al Tribunalului Gorj (calificat ca apel peste termen prin decizia 2055 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), recurentul intimat condamnat R.C., prin avocat ales T.M. a indicat instanţei, adresa de reşedinţă a recurentului intimat condamnat, la familia U.A., din comuna Urdari, sat Fântânele, jud. Gorj, arătând că acolo locuieşte efectiv când vine de la muncă din Italia, precizând, totodată, că „a luat cunoştinţă de mandatul de executare a pedepsei la 16 februarie 2009 când s-a deplasat un echipaj al Poliţiei la familia U.A.”.
Ca urmare, acesta constituie un alt argument că recurentul intimat condamnat a cunoscut de existenţa procesului penal în care era inculpat, care se desfăşura pe rolul instanţelor din România, chiar dacă nu se afla tot timpul pe teritoriu României, ţinând seama de menţiunile din cererea intitulată „recurs peste termen”, la care s-a făcut referire anterior.
În plus, se constată că, în faţa instanţei Curţii de Apel Craiova, care a judecat apelul peste termen şi a pronunţat decizia 58 din 4 martie 2010, în dosarul 2048/54/2009, recurentul intimat condamnat a fost asistat de avocat ales T.M. care a prezentat documente în limba italiană traduse în limba română prin care s-a indicat locul de muncă al inculpatului şi adresa locuinţei din Italia. Fiind citat atât în apel, cât şi cu ocazia judecării recursului declarat împotriva deciziei 58 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, la adresa din Italia, recurentul intimat condamnat R.C. nu s-a prezentat în faţa instanţelor de judecată.
Pentru argumentele expuse mai sus şi faţă de împrejurarea că art. 522l C. proc. pen., conţine norme dispozitive şi nu imperative pentru instanţa care a judecat cauza în primă instanţă şi care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate reţine ca fiind întemeiată opinia în sensul că procedura instituită prin textul de lege sus-menţionat este condiţionată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat sau predat în baza unui mandat european de arestare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurentul a fost condamnat în lipsă la toate instanţele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă cunoştinţă de procedurile derulate împotriva sa, cele anterior enunţate dovedind contrariul celor susţinute în cererea de rejudecare, astfel că se impunea respingerea cererii de rejudecare, de către instanţele de fond, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
Având în vedere acest motiv, care conduce la admiterea recursului declarat de Parchet, apare ca lipsită de eficienţă juridică analiza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., care vizează temeinicia hotărârilor atacate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului Gorj şi, în rejudecare, va respinge cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R.C.
În temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiaşi decizii. Va obliga recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului Gorj şi, rejudecând:
Respinge cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R.C.
Respinge, ca nefondat, recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2012. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3398/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
