ICCJ. Decizia nr. 3327/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3327/2012
Dosar nr. 3833/1/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1454 din 8 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. 1905/89/2007, s-au decis următoarele:
I. S-a admis cererea formulată de inculpata E.M.O. de aplicare a disp. art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
S-a admis recursul declarat de inculpata E.M.O. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 15 noiembrie 2011 a curţii de apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a casat decizia penală sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 264 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la individualizarea pedepsei.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei ca efect al aplicării disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., după cum urmează:
- de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a înlăturat din conţinutul pedepsei complementare şi accesorii interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
II. S-a admis recursul declarat de inculpatul L.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a casat decizia penală sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 264 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la pedepsele complementare şi accesorii în sensul că s-a înlăturat din conţinutul acestora interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului, din care onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC N. SRL Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 176 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligată recurenta-parte civilă la 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin Sentinţa penală nr. 264 din 3 aprilie 2008, a condamnat pe inculpaţii: 1. E.M.O. la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.; 2. L.C.A. la 13 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen. Privind pe acest inculpat, s-a dispus înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1470 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 556 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, descontopirea şi punerea în individualitate a pedepselor componente, respectiv 3 pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 288 C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 291 C. pen., în condiţiile prev. de art. 33 lit. a) C. pen. S-a mai dispus înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1635 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 334 A din 13 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 371 din 30 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, descontopirea în pedepsele componente, respectiv două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (două fapte), o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru aceeaşi infracţiune, prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. (două fapte), o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. c) C. pen.
Privind pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1470/2004, constatată graţiată, s-a menţinut dispoziţia, la fel pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 856 din 10 aprilie 1998 a Judecătoriei Vaslui. În baza art. 36, a art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor 3 pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1470 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei Vaslui cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 1635/2004 a aceleiaşi instanţe, în pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei rezultante, 2 ani închisoare, executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Pe latură civilă, cei doi inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile, părţii civile - SC D.I.E. SRL Bucureşti - 92.912,71 RON; - SC "A.I." SA Bacău, 85.572,18 RON; - SC A. SA Baia Mare, 100.001,09 RON; - SC N. SRL Bucureşti, 24.769,99 RON; - SC T. SA Oiejdea, judeţul Alba, 119.337,66 RON; - SC V.S. SRL Braşov, 10.852,98 RON, toate acestea actualizate cu indicele de inflaţie, inclusiv dobânda legală, la data achitării integrale. Totodată, inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 5.000 RON, diferenţă onorariu expert conform decontului justificativ depus de expertul M.S. la 22 februarie 2008.
Pentru a pronunţa sentinţa, s-au reţinut următoarele:
Inculpaţii au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 480/P/2006 din 15 mai 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul L.C.A., şi cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Prin acelaşi act de sesizare, în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., săvârşită în dauna SC O.I. SRL Cluj-Napoca, SC C. SRL Bucureşti şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de falsificare de monede sau alte valori, prev. de art. 282 C. pen., de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., acestea în ce priveşte plângerea penală a SC A. SA Baia Mare, cât şi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 C. pen., infracţiunea de contrafacere a unei invenţii, prev. de art. 299 C. pen., infracţiunea de punere în circulaţie a produselor contrafăcute, prev. de art. 300 C. pen., şi infracţiunea de concurenţă neloială, prev. de art. 301 C. pen., toate acestea privind plângerea penală a SC A.I. SA Bacău. Cercetarea judecătorească a relevat că inculpatul L.C.A., în perioada 1994 - 2006, a fost administrator şi asociat unic la SC R. SRL Vaslui, iar împreună cu soţia lui şi la SC M.G. SRL Vaslui. În luna decembrie 2003, inculpata E.M.O. a înfiinţat SC D.C.F. SRL Vaslui, ea fiind asociat unic şi administrator, coinculpatul fiind angajat ca frigotehnist, din anul 2005 el fiind numit şef serviciu marketing. Cunoscând că se bucură de o anumită încredere din partea unor societăţi comerciale, în februarie 2006, inculpatul L.C.A. a convenit cu administratorul SC D.I.E. SRL Bucureşti, D.M., să achiziţioneze 20 tone de carne de pasăre, plata urmând a se face cu filă CEC la momentul recepţionării mărfii. La 13 februarie 2006, furnizorul a livrat 10 tone carne de pui, valoare 92.912,82 RON, factură fiscală nr. AA. Pe traseul mărfii, inculpatul l-a direcţionat pe delegatul U.T.V. să o îndrepte spre un depozit en-gross din Galaţi, aici el a recepţionat-o şi i-a înmânat respectivului delegat o filă CEC semnată şi ştampilată de coinculpată, celelalte date fiind completate de el, inclusiv data scadenţei plăţii, 13 martie 2006. La momentul completării filei CEC, inculpatul a greşit cifra banilor în litere, la atenţionarea delegatului el dându-i asigurări că nu vor fi probleme în decontare. Anterior datei scadenţei, inculpatul i-a cerut administratorului firmei furnizoare să nu introducă CEC-ul spre plată, pentru că nu avea disponibil, şi i-a dat asigurări că îl va anunţa imediat ce va avea banii necesari. Deşi s-a interesat permanent despre momentul când va putea să încaseze banii, administratorul furnizoarei a fost amânat, la 5 aprilie 2006 inculpatul asigurându-l că are bani în cont şi va achita produsul. Banca Comercială "C.A.", la care inculpaţii aveau cont deschis, nu a onorat plata, pentru că societatea comercială debitoare nu avea disponibil, inculpata E.M.O. fiind anunţată şi că fila CEC prezenta vicii de completare şi expirase şi termenul de prezentare, iar în ziua scadenţei şi ulterior până la acordul introducerii la plată, SC D.C.F. SRL Vaslui nu a avut disponibil corespunzător sumei datorate. În ce priveşte relaţiile comerciale cu SC A.I. SA Bacău, notele de comandă erau întocmite de ambii inculpaţi, astfel că în perioada iunie - august 2006, aceasta a livrat cantităţi de carne şi produse din carne în valoare de 85.572,18 RON, inculpata E.M.O. emiţând 9 bilete la ordin, acestea, la data scadenţei, fiind refuzate de aceeaşi bancă pentru lipsă disponibil. Societatea inculpaţilor a fost declarată în interdicţie bancară, la 31 mai 2006, însă produsele fiindu-le livrate în perioada amintită, deci inculpaţii cunoşteau că nu au disponibil bănesc pentru a le plăti. În februarie 2006, telefonic, inculpatul L.C.A. a comandat de la SC A. Baia Mare, 15 tone carne de pui, transportul efectuându-se cu un mijloc proprietatea societăţii administrate. La 21 februarie 2006, furnizoarea a livrat 15.098,100 kg produse, valoare 104.207,09 RON, delegatul beneficiarei, M.T., predând 5 file CEC semnate şi ştampilate de inculpata E.M.O., conţinutul acestora fiind completat de inculpat. Şi în acestea, suma în litere a fost greşit înscrisă, fiind mai mică decât cea în cifre, respectiv 20.706, iar în litere douămiişaptesuteşase (2.706). T.M., contabilul şef al furnizoarei, nu a observat neconcordanţa şi, la rândul ei, a girat către SC E. SA două file CEC, introduse ulterior spre plată, una fiind decontată pentru suma de 2.706 RON, cealaltă fiind refuzată însă pentru eroare de completare.
Deşi reprezentanta furnizoarei i-a anunţat pe inculpaţi despre cele întâmplate şi le-a cerut să emită CEC completat corect, inculpaţii au refuzat şi s-au angajat că vor plăti cu bilete la ordin. La 25 mai 2006, inculpaţii au trimis, poştal, 20 bilete la ordin şi o adresă prin care se obligau să achite astfel debitul. Din factura emisă la 21 februarie 2006, s-a putut deconta numai suma de 1.500 RON, restul fiind refuzat din lipsa disponibilului, pentru 4 din bilete la ordin înscriindu-se cont închis, scadenţa era 27 iulie - 24 octombrie 2006.
Înaintea scadenţei, respectiv la 3 octombrie 2006, inculpata E.M.O. a cerut Băncii Comerciale "C.A." închiderea contului. Relaţiile comerciale ale SC D.C.F. SRL Vaslui cu SC N. SRL Bucureşti ajunseseră în februarie 2006 să acumuleze datorie de peste 200.000 RON, pentru aceasta inculpaţii emiţând mai multe file CEC. Susţinând că are de încasat sume de la C.S. Galaţi, inculpatul L.C.A. a cerut ca furnizoarea să nu introducă la plată filele CEC şi să beneficieze de o amânare de două săptămâni. După scurgerea acestei perioade, furnizoarea a constatat că filele CEC aveau termenul expirat, o singură filă CEC fiindu-le decontată, condiţii în care inculpata E.M.O. a emis 10 bilete la ordin cu valoarea de 100.000 RON, scadente pe două luni. Din cele 10 bilete, au fost onorate 6, restul, cu date scadente 17 mai, 5 iunie, 12 iunie şi 18 iunie 2006, fiind refuzate pentru lipsă disponibil. În baza Contractului nr. BB/2005, SC T. SA Oiejdea, Alba, a livrat carne de pasăre în valoare de 300.000 RON, suma fiindu-le plătită, astfel că inculpaţii, apreciind că sunt consideraţi de "încredere", în februarie 2006, L.C.A. a mai comandat produse în cantitate de 3 ori mai mare decât totalitatea comenzilor anterioare. La 15 februarie 2006, furnizoarea a livrat carne de pui în valoare de 119.337,66 RON, factură nr. CC, plata stabilindu-se a se face cu filă CEC la 15 zile. Pentru că delegatul beneficiarei nu a predat furnizoarei nicio filă CEC, iar după câteva zile beneficiara a trimis furnizoarei un plic gol, inculpata E.M.O., contactată, a susţinut că a fost o greşeală şi s-a angajat ca să predea fila CEC unui trimis al furnizoarei. La 22 februarie 2006, trimisul furnizoarei s-a prezentat la beneficiară, inculpata nedorind să-l întâlnească. Un angajat al SC D.C.F. SRL Vaslui, "L.", i-a înmânat trimisului un plic sigilat, în interior existând 3 bilete la ordin scadente în martie 2007. Contactat fiind, inculpatul L.C.A. a refuzat să răspundă, furnizoarea restituind biletele la ordin şi pentru că în contract se acceptase numai plata cu CEC scadent la 15 zile.
În octombrie şi noiembrie 2005, SC V.S. SRL Braşov, cu două facturi fiscale, a livrat societăţii inculpaţilor, tablă în valoare de 17.852,98 RON. La 14 noiembrie 2005, parţial, cu două file CEC, s-a plătit suma de 7.000 RON, pentru diferenţa de 10.852,98 RON inculpata E.M.O. emiţând la 12 mai 2006, bilet la ordin scadent la 2 august 2006. Biletul la ordin, la scadenţă, a fost refuzat din lipsă totală de disponibil.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza plângerilor penale ale societăţilor comerciale furnizoare, filelor CEC şi biletelor la ordin emise de inculpaţi în numele SC D.C.F. SRL Vaslui, actului ce vizează înscrierea refuzului bancar, facturilor fiscale prin care s-au relevat condiţiile privind cantităţile de produse, preţul mărfurilor livrate, modalitatea de plată, notele de recepţie mărfuri, Rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr. DD/2007, EE/2007, FF/2006, declaraţii martori, expertiză contabilă, în cadrul acesteia relevându-se împrejurările în care societatea inculpaţilor a intrat în incapacitate de plată.
În apărare, inculpaţii au susţinut că SC D.C.F. SRL Vaslui a ajuns în incapacitate de plată din motive neimputabile lor, ei acţionând după acel moment numai în ideea că rezultatele financiare se vor îmbunătăţi şi astfel vor face plăţile produselor comandate.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri partea civilă SC N. SRL şi cei doi inculpaţi.
Partea civilă a criticat sentinţa pe latură civilă, în sensul că ea s-a constituit parte civilă pentru un prejudiciu de 258.998,33 RON, reprezentând neplata, de către SC D.C.F. SRL Vaslui, a tuturor cantităţilor de produse livrate şi recepţionate, astfel cum s-a susţinut corespunzător soldului de încasat de la client la data de 21 ianuarie 2007, 8 facturi, perioada 16 ianuarie 2006 - 1 martie 2006.
Inculpatul L.C.A. şi-a motivat apelul pe nelegala sesizare a instanţei, rechizitoriul neîndeplinind condiţiile prev. de art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., nepronunţarea pe cererea de a se schimba încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, greşita condamnare pentru infracţiunea continuată, greşita stabilite a vinovăţiei sale, faptei lipsindu-i elementele constitutive, greşita condamnare în baza alin. (4) al art. 215 C. pen. în ce o priveşte pe partea civilă SC D.I.E. SRL Bucureşti, în sensul că reprezentanţii acesteia, cu ştiinţă, au acceptat o filă CEC postdatată, fapta fiind infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, greşita condamnare pentru că situaţia financiară a firmei administrate s-a datorat, preponderent, unei cauze neimputabile, respectiv intervenirea gripei aviare, ceea ce a condus la supradimensionarea stocurilor şi la nevinderea produselor în condiţiile în care la data intrării în interdicţie bancară, 31 mai 2006, ceruse un credit bancar pe documente comerciale în curs de încasare de 120.000 RON, iar persoana sa, raportat la modul în care se angajase în relaţii comerciale şi anterior, a demonstrat că a derulat comenzi de valori mai mari decât cele reţinute în cauză, toate fiind onorate la plată, iar în apropierea termenelor de plată a făcut cunoscut furnizoarelor că nu are disponibil în cont, raportul de expertiză fiindu-i favorabil odată ce a reţinut că dacă s-ar lichida toate activele societăţii, s-ar obţine o valoare ce depăşeşte angajamentele ei cu 220.992 RON la 31 mai 2006.
În subsidiar, inculpatul a criticat pedeapsa aplicată.
Inculpata E.M.O., în apel, a susţinut că probatoriul nu i-a stabilit cert vinovăţia, ea nu a cunoscut intenţia coinculpatului de a induce în eroare furnizoarele, ea executa numai ceea ce coinculpatul îi cerea, avea reprezentarea că filele CEC şi biletele la ordin erau garanţie, şi nu instrumente de plată, aceasta şi pentru că toate societăţile furnizoare cunoşteau că beneficiara nu avea disponibil bănesc.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 176 din 15 noiembrie 2011, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă SC N. SRL şi de cei doi inculpaţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recursurile partea civilă SC N. SRL şi inculpaţii.
Partea civilă, în scris, a motivat recursul pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, nici cu privire la probele administrate, şi pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în cauză comiţându-se o gravă eroare de fapt având drept consecinţă greşita soluţionare a laturii civile. Partea civilă recurentă a cerut admiterea recursului şi obligarea, în solidar, a inculpaţilor la plata sumei de 258.909,96 RON.
Inculpata E.M.O., în recurs, prezentă personal şi asistată de avocat apărător ales, a cerut aplicarea art. XI cu referire la art. V din O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, în sensul beneficierii de disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Recursul declarat de inculpatul L.C.A., în scris, a fost motivat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2, 10, 3, 12, 172, 14 C. proc. pen., în dezvoltarea acestora arătându-se că instanţa de fond nu a fost legal sesizată, rechizitoriul neîndeplinind condiţiile prev. de art. 264 alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de la fond nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, completul de judecată din apel a fost nelegal constituit, în sensul că a participat, alături de un judecător specializat în materie penală şi un altul specializat în civil, în cauză nu este aplicabil art. 215 alin. (4) C. pen., faptei îi lipseşte un element constitutiv, respectiv latura subiectivă, beneficiarii CEC-urilor nu au fost induşi în eroare, imposibilitatea plăţii mărfurilor livrate a fost consecinţa intervenirii blocajului financiar, parte din furnizori au cunoscut că societatea inculpatului avea probleme de disponibil bănesc şi au acceptat plata prin ordin de plată, inculpatul nu a săvârşit infracţiunea în condiţiile aplicării art. 41 alin. (2) C. pen., părţile vătămate nefiind prejudiciate urmare unei rezoluţii infracţionale unice, latura civilă privind pe partea civilă SC A. nu are corespondent în actele cauzei, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare odată ce în apel s-a susţinut că exercitarea de către el, a unor drepturi procesuale a dus la tergiversarea soluţionării apelului, pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, persoana inculpatului putând orienta instanţa spre coborârea cuantumului sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Recursul declarat de partea civilă SC N. SRL Bucureşti s-a apreciat că nu este fondat, pentru considerentele ce vor detalia. Din verificarea probatoriului administrat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, s-a reţinut că începând cu trimestrul IV al anului 2004, între SC N. SRL Bucureşti şi SC D.C.F. SRL Vaslui s-a încheiat contract de livrare produse din peşte, plata făcându-se cu file CEC, părţile convenind această modalitate. Până în luna februarie 2006, clauzele contractuale au fost respectate, în februarie 2006 însă datoria beneficiarei depăşind 2 miliarde lei vechi, societatea beneficiară emiţând, în vederea plăţii, mai multe file CEC. Ca atare, inculpatul L.C.A. i-a solicitat şefului biroului vânzări al furnizoarei, martorul S.G., să intermedieze o deplasare a lui la Bucureşti pentru a discuta cu directorul general, martora V.F. La întâlnirea cu aceasta au venit ambii inculpaţi, L.C.A. cerându-i lui V.F. să nu introducă la plată filele CEC pentru că societatea lui nu avea disponibil bănesc, amânarea convenită fiind de două săptămâni, interval necesar, conform spuselor lui, pentru a se alimenta contul cu sume datorate de C.S. Galaţi, căruia îi livrase produsele. Acceptând cererea inculpatului, după scurgerea celor două săptămâni, S.G. a introdus la plată o singură filă CEC căreia nu-i expirase scadenţa, aceasta fiind onorată. Pentru restul de file CEC al căror termen scadent expirase, amânate astfel cum ceruseră inculpaţii, inculpata E.M.O. a emis 10 bilete la ordin din valoarea totală de 100.000 RON, scadente pe întinderea a două luni, restul până la întreaga sumă a valorii furnizărilor convenindu-se a se discuta ulterior. Din cele 10 bilete la ordin, au fost acceptate şi decontate 6, pentru restul de plată, respectiv cele scadente la 5 iunie 2006, 12 iunie 2006, 18 iunie 2006, 17 mai 2006, au fost refuzate din lipsă de disponibil (10.000 RON, 10.000 RON, 2.269,99 RON, 2.500 RON = 24.769,99 RON), astfel că, raportat la valoarea celor patru bilete la ordin, aceasta este cea cuvenită părţii civile şi acordată pentru comiterea de către inculpaţi a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. Suma de 258.998,33 RON cu care partea civilă s-a constituit la urmărirea penală în această calitate, reprezintă, astfel cum ea a susţinut, "soldul de încasat de la clientul SC D.C.F. SRL Vaslui la data de 26 ianuarie 2007" şi viza contravaloarea produselor livrate pentru care s-au emis 8 facturi aferente perioadei 16 ianuarie 2006 - 1 martie 2006, or, instanţa a fost sesizată cu fapta în legătură cu cele patru bilete la ordin scadente la 17 mai, 5 iunie, 12 iunie şi 18 iunie 2006.
Ca atare, decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică cu privire la această parte civilă, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul acesteia a fost respins ca nefondat.
Conform art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) a aceluiaşi cod, recurenta-parte civilă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recursul declarat de inculpata E.M.O. a fost admis pentru considerentele următoare: Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, nr. 121, publicată în M. Of. nr. 931/29.12.2011, în art. XI, prevede că privind art. V, art. 3201 C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, va avea cuprinsul: "în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, disp. art. 3201C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". În cauză, s-a reţinut că inculpata a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul din 15 mai 2007, cercetarea judecătorească în fond întinzându-se până la 3 aprilie 2008, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), astfel că, aşa cum a susţinut personal, recunoscând în întregime fapta şi necontestând probele administrate la urmărirea penală, inculpata are dreptul de a beneficia de disp. art. 3201alin. (7) C. proc. pen. Este de subliniat că, sub acest aspect, decizia instanţei de apel nu avea posibilitatea de a reţine o asemenea manifestare de voinţă, judecata apelului întinzându-se până la 15 noiembrie 2011, deci înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011. Ca atare, s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. fiind de la 10 la 20 ani închisoare), 7 ani închisoare reprezintă reducerea cu 1/3 a pedepsei, aceasta, raportat şi la celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social deosebit de grav al faptei, atingerea adusă patrimoniului părţilor păgubite, împrejurările în care fapta s-a săvârşit, infracţiunea fiind continuată, persoana inculpatei, fără antecedente penale, şi în final, denotând regret pentru ceea ce a comis, s-a apreciat că va fi în măsură să realizeze şi scopul pedepsei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
Dar, considerând în integralitate că pedeapsa trebuie să reprezinte şi coerciţie, executarea ei se va face în condiţiile privării de libertate.
Privind-o pe inculpată, decizia instanţei de apel s-a apreciat că este netemeinică însă sub aspectul interzicerii, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., dispoziţii ce se vor înlătura. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpată a fost considerat ca fondat şi a fost admis.
Recursul declarat de inculpatul L.C.A. s-a apreciat că este fondat numai în ce priveşte conţinutul pedepselor complementare şi accesorii, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
S-a reţinut că, sub acest aspect, dreptul de a alege fiind drept electoral, inculpatul săvârşind infracţiunea de înşelăciune, nu poate deveni nedemn să-şi exercite acest drept, el, ca cetăţean, bucurându-se de exercitarea lui, astfel că se va înlătura din pedeapsa complementară şi accesorie interzicerea. Pentru celelalte apărări s-a reţinut că cazurile de casare corecte sunt încadrabile în cele prev. de art. 3859 pct. 2, pct. 3, pct. 17, pct. 10, pct. 18, pct. 172, pct. 14 C. proc. pen. şi acestea s-a apreciat că nu sunt fondate. În ce priveşte nelegala sesizare a instanţei de fond, în sensul că rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei astfel cum prevede art. 264 alin. (3) C. proc. pen., această critică s-a reţinut că a fost supusă examinării şi în apel, din verificarea actului s-a constatat că în aplicarea dispozitivului deciziei secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, Decizia nr. 9/2008 (M.O. nr. 831/10.12.2008), actul de trimitere în judecată fiind din 15 mai 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu Adresa nr. 480/P/2006 (numărul dosarului de urmărire penală), a complinit respectiva lipsă, astfel că nu s-a impus restituirea cauzei la procuror, disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nefiind incidente. În ce priveşte apărarea că în apel, completul de judecată a fost alcătuit prin participarea unui judecător specializat în civil, s-a reţinut că, în conformitate cu disp. art. 38 din Legea nr. 304/2004, completul de apel este constituit din doi judecători, fără a fi imperativ reglementată specializarea tuturor membrilor completului, deci, legal constituit, înseamnă în numărul de judecători ce compun completul, situaţie corectă şi legală întâmplată în cauză, ceea ce a exclus incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. Referitor omisiunii instanţei de fond de a se fi pronunţat asupra cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, apărare ridicată şi în apel, atât sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cât şi al infracţiunii continuate, inculpatul susţinând că în cauză există concurs de infracţiuni întrucât sunt 6 părţi vătămate şi, ca atare, prejudiciul nu este legal să fie însumat, instanţa de apel aplicând principiul devolutiv ex integro, a realizat o nouă judecată, a verificat legalitatea şi temeinicia sentinţei exclusiv cu privire la faptele care au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.
Ca atare, în cauză, s-a apreciat că este legală încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, în ce-l priveşte pe inculpatul L.C.A., şi cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen., şi nu infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, acest text incriminând fapta de emitere a unui CEC fără disponibil suficient la tras şi cu dată falsă, demonstrându-se intenţia certă de a induce în eroare partenerii părţi păgubite. Inculpatul, în relaţia cu SC D.I.E. SRL, în februarie 2006, deşi convenise cu reprezentantul acesteia ca plata produselor să o facă prin file CEC la momentul recepţiei, atunci când livrarea a fost încărcată şi transportată spre societatea D.C.F. SRL, i-a telefonat delegatului şi i-a cerut ca produsul să fie redirecţionat şi descărcat în alt loc, i-a înmânat filă CEC completată eronat, el ştiind ce situaţii dificile ridică plata filelor CEC cu menţiuni greşite. În continuare, după ce a asigurat furnizorul că va plăti, filele CEC fiind completate intenţionat cu erori, inculpatul a cerut să nu fie introduse spre decontare, luându-şi şi angajamentul că va anunţa când operaţiunea era posibilă, dar la acel moment timpul de prezentare a instrumentului de plată expirase. Mai mult, probatoriul a relevat că societatea inculpatului nu avea în cont disponibil în suma facturată, iar la 31 mai 2006 a fost declarată în interdicţie bancară, sens în care somaţia necesară i se comunicase.
În aceeaşi lună (februarie 2006), inculpatul a comandat produse şi de la SC A.I. SA Bacău, abia în luna mai 2006 emiţând 9 bilete la ordin, iar pentru SC A. SA Baia Mare, a emis file CEC, şi acestea conţinând menţiuni eronate înscrise de inculpat. Sesizând incorectitudinea menţiunilor, furnizorul a cerut eliberarea altor file CEC, inculpatul a emis bilete la ordin, parte refuzate din lipsa disponibilului bănesc. Scadenţa acestora, întinsă pe perioada 27 iulie - 24 octombrie 2006, în condiţiile în care la 3 octombrie 2006, coinculpata a cerut închiderea contului de la Banca C.A. - Agenţia Vaslui, demonstrează intenţia de a induce şi menţine în eroare partea. Referitor părţii vătămate SC N. SRL, amânarea plăţii filelor CEC pentru a se profita de depăşirea termenelor scadenţei confirmă intenţia de a menţine în eroare furnizarea, la fel procedându-se şi cu SC T. şi SC V.S. SRL (după câştigarea unei oarecare încrederi, prin plata unor sume mici), emitea file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, amâna scadenţa, completa greşit menţiuni, aceasta pentru a împiedica plata unor datorii mai mari. Din probatoriul administrat s-a relevat şi că după ce s-a livrat produsul, furnizorului i s-a expediat, în loc de instrumente de plată, un plic gol, apărarea inculpaţilor susţinând că a fost o simplă greşeală. În ce priveşte unitatea infracţiunii continuate, în cauză s-a dovedit că deşi faptele s-au săvârşit la intervale de timp diferite, a existat rezoluţie infracţională unică. Expertiza contabilă ale cărei obiective au fost precizate numai de către inculpaţi, expertiza grafologică au reţinut prejudiciile produse părţilor vătămate, respectiv că semnăturile şi menţiunile de pe instrumentele de plată examinate au fost realizate de inculpaţi. Referitor apărării inculpatului că au fost achitate prejudiciile aduse părţilor vătămate, apărare susţinută şi în recurs inclusiv în declaraţia inculpatului, s-a reţinut că aceasta este doar enunţată, în cauză nedepunându-se niciun document justificativ. Inculpatul şi-a mai motivat recursul pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. cu referire la dreptul la apărare, în cadrul acestuia susţinându-se că motivarea instanţei de apel, prin enumerarea unor situaţii de genul exercitării abuzive a drepturilor procesuale (cereri de amânare a judecăţii, de suspendare, de strămutare, de sesizare a Curţii Constituţionale) în fapt sunt îngrădiri ale dreptului său la apărare, s-a apreciat că, acesta nu concordă cu ceea ce real a reţinut instanţa de apel, ele constituind istoricul desfăşurării judecării apelului, în condiţiile în care dosarul s-a înregistrat pe rolul curţii la 4 iulie 2008, decizia pronunţându-se la 15 noiembrie 2011, deci la mai mult de 3 ani. În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., procedând la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, soluţia sa fiind menţinută şi în apel, a considerat, în integralitate, criteriile generale de individualizare, fapta fiind de pericol social deosebit de grav, ea aducând atingere patrimoniului părţilor vătămate, prejudiciul însumând 419.946,72 RON, a fost săvârşită în condiţiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., iar persoana inculpatului, recidivist în antecedente, denotă perseverenţă infracţională din acelaşi gen de fapte penale, condamnările anterioare definitive existând pentru fapte din perioada 1999 - 2006. În cauză, pedeapsa de numai 13 ani închisoare (rezultanta de 15 ani închisoare este consecinţa revocării unei pedepse de 2 ani închisoare a cărei executare fusese suspendată condiţionat), s-a apreciat că este stabilită aproape de minimul prevăzut de textul incriminator (10 - 20 ani închisoare) şi, ca atare, alături de cele deja arătate, reprezintă sancţiune corespunzătoare şi scopului, astfel cum prevede art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul L.C.A. a fost considerat fondat numai în ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare şi accesorii.
Împotriva acestei decizii, contestatorul L.C.A. a formulat contestaţie în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 22 mai 2012, sub nr. 3833/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu la data de 17 octombrie 2012.
În motivele invocate de către contestator, prin apărătorul ales, acesta a arătat că este nemulţumit de faptul că soluţionarea recursului s-a făcut cu lipsă de procedură cu partea civilă, care nu a fost citată în cauză.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării deciziei contestate, în speţa de faţă executarea pedepsei aplicate contestatorului condamnat nu a început până la data formulării cererii de contestaţie în anulare, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar, iar motivele invocate, chiar dacă au fost indicate cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., la dosarul cauzei nu există dovezi pe care aceste motive să se sprijine, astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Înalta Curte constată că lipsa citării părţii civile nu poate fi invocată de contestator, ci poate fi invocată doar de partea care nu a fost legal citată, şi nu de către celelalte părţi.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.C.A. şi va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 1454 din 8 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1905/89/2007.
Obligă contestatorul L.C.A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3330/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
