ICCJ. Decizia nr. 3333/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3333/2012
Dosar nr. 9050/111/2002*
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Bihor i-a condamnat pe inculpaţii:
- N.R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, modificată şi completată, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepse pe o durată de 7 ani termen de încercare, obligându-l la îndeplinirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. şi atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.;
- N.C.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 25 martie 2004 la 05 mai 2004;
- B.Z. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare (10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, modificată şi completată, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) cu executare în regim de detenţie şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de inculpaţii N.R., N.C.D. şi B.Z. şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. ca urmare prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., i-a achitat pe inculpaţii N.R. şi N.C.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi pe inculpatul B.Z. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. faţă de inculpatul N.R. ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul N.C.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 lit. b) şi d) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul N.C.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, modificată şi completată, cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a constatat că Banca A.R. - Sucursala Bihor Oradea nu s-a constituit parte civilă în cauză şi s-au respins pretenţiile părţilor civile Banca B. SA - Sucursala Bihor şi Ministerul Finanţelor, prin A.N.A.F. Bucureşti.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul N.R. 10.000 RON şi 159.506,75 RON şi de la inculpatul B.Z. 40.640,3 RON şi 159.506,75 RON.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului inculpatului N.R. marca D. şi asupra celor 32 de acţiuni deţinute de acesta la S.I.
În baza art. 348 C. proc. pen., au fost anulate ca false borderourile de achiziţie. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 69/P din 12 februarie 2008 a Tribunalului Bihor, inculpaţii N.R., N.C.D. şi B.Z. au fost condamnaţi la câte o pedepsă cu suspendarea sub supraveghere pentru infracţiunea de înşelăciune, fiind încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiuni de fals şi achitaţi pentru infracţiuni Ia legi speciale, sentinţă ce a fost desfiinţată de Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 24/A din 24 februarie 2009, care admiţând apelurile declarate în cauză a dispus trimiterea spre rejudecare, întrucât în mod nelegal instanţa fondului nu s-a pronunţat cu privire la toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.C.D.
În rejudecare, s-a reţinut că la data de 17 noiembrie 1999, inculpatul N.C.D., în calitate de administrator al SC C.C. SRL Oradea a încheiat un contract cu Banca B. Oradea având ca obiect „acceptarea card-uri de plată V.”, motiv pentru care magazinul acestei societăţi s-a amplasat un dispozitiv POS, la care, în perioada 01 decembrie 1999 - 11 ianuarie 2000, au fost efectuate circa 500 de tranzacţii, dintre acestea cea mai mare parte fost refuzate de către sistemul electronic fiind realizate de SC C.C. SRL.
În cursul lunii ianuarie 2000, băncile emitente a card-urilor internaţionale V. au refuzat la plata tranzacţiile autorizate şi decontate la SC C.C. SRL Oradea, ca urmare a nerecunoaşterii acestor operaţiuni de către unii posesori de card-uri, care au contestat semnăturile de pe chitanţele eliberate de POS-ul instalat la magazinul acestei societăţi ce au fost prezentate de inculpat alături de borderourile de achiziţii care în opinia sa făceau dovada achiziţionării bunurilor de către titularii instrumentelor de plată.
Totodată, V. a sesizat efectuarea unor operaţiuni cu card-uri, cu încălcarea dispoziţiilor specifice.
În acest context, în data de 12 ianuarie 2000, a fost înregistrată la Banca B. România cererea operatorului internaţional interbancar E. de a se suspenda activitatea POS-ului aflat în posesia SC C.C. SRL Oradea, solicitare ce a fost aprobată în aceeaşi zi din cauza încălcării clauzei nr. 5.4 din contractul cadru din 17 noiembrie 1999, Capitolul 5 şi Anexa 5.2.2.
Deşi inculpatul N.C.D. a contestat orice implicare în operaţiunile frauduloase, instanţa de fond a constatat că magazinul acestuia nu a desfăşurat activitate de vânzare până la data de 01 decembrie 1999 aşa cum rezultă din actele contabile şi din declaraţia martorei I.A., contabilul firmei, potrivit căreia, începând din luna decembrie 1999, inculpatul i-a prezentat chitanţe emise de aparatul POS, moment în care a realizat că vânzările au fost făcute doar cu plata electronică, precum şi din împrejurarea că nicio persoană dine cele indicate în borderourile de achiziţii nu a putut fi identificată.
Au fost înlăturate depoziţiile martorilor propuşi de inculpat în dovedire faptului că a desfăşurat activităţi comerciale la magazin şi anterior datei de 01 decembrie 1999, întrucât fie au fost apreciate ca subiective, fie au fost în contradicţie cu restul materialului probator.
S-a mai reţinut că inculpatul nu a respectat obligaţiile izvorâte din contractul cadru încheiat cu Banca B. în condiţiile în care aparatul POS nu putea verificarea identitatea posesorului card-ului şi semnătura acestuia.
De asemenea, inculpatul N.C.D., la sfârşitul anului 1999, i l-a prezentat pe inculpatul B.Z. finului său, inculpatul N.R.
Acesta la solicitarea inculpatului B.Z. a închiriat, în calitatea de administrator la SC I.S.C. SRL Oradea, în baza contractului din 16 iunie 2000 un aparat POS de la Banca A.R. - Sucursala Bihor, pentru efectuarea plăţilor cu card-uri, având ca obligaţii să identifice persoanele care utilizează card-uri nesecurizate şi să depună documente financiar contabile care să dovedească cumpărarea bunurilor de către posesorul instrumentului de plată electronic în valoarea trecută pe chitanţe. Încălcându-şi aceste obligaţii, inculpatul N.R., care ştia că societatea sa nu deţine bunuri în regim de consignaţie, a permis inculpatului B.Z. să acceseze în perioada 03-05 iulie 2000 card-uri aparţinând unor cetăţeni străini pentru suma de 50.640,30 RON.
S-a constatat că inculpatul N.R. a folosit acelaşi mod de operare ca şi inculpatul N.C.D., inclusiv sub aspectul produselor achiziţionate în sistem consignaţie şi vândute prin sistemul de plăţi cu card, acesta susţinând că înscrisurile eliberate de aparatul POS au fost semnate de inculpatul B.Z., care era însoţit de o persoană numită „P.”, ulterior chitanţele predându-le împreună cu registrul borderou de achiziţii Băncii A.R., acţiune prin care a indus în eroare unitatea bancară care având convingerea că tranzacţiile cu card-uri au avut un caracter licit, iar cele consemnate în borderouri corespundeau realităţii a eliberat suma de 50.640,30 RON, din care 429,00 RON a transferat-o în contul Băncii M.B. şi suma de 6.000 RON a fost ridicată în numerar de inculpatul N.R. Persoanele menţionate în borderourile de achiziţii întocmite de către inculpatul N.R. au arătat că nu au vândut societăţii acestuia niciun obiect, relevante fiind declaraţiile martorilor P.I.M., P.O.M., R.N., C.V., O.C. şi C.A., care au susţinut că nu îl cunosc pe inculpat, precum şi că semnăturile din borderouri nu le aparţin.
În plus, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date de inculpatul N.R. în faza cercetării judecătoreşti, apreciind că sunt în contradicţie cu celelalte mijloace de probă, inclusiv propriile declaraţii de la urmărire penală care corespund realităţii.
În drept, s-a reţinut că deşi fapta inculpatului N.C.D. care a acceptat în mod repetat efectuarea de plăţi prin POS-ul instalat la SC C.C. SRL, cunoscând că sunt falsificate card-urile realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în forma continuată, activitatea infracţională a acestuia va fi încadrată tot în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată, aşa cum a reţinut procurorul prin actul de sesizare al instanţei, întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.
S-a constatat că fapta inculpatului N.C.D. de a pune circulaţie, în mod repetat, card-uri contrafăcute nu este dovedită, activitatea acestuia concretizându-se doar în acceptarea efectuării plaţilor prin POS-ul amplasat în magazinul societăţii, motiv pentru care s-a apreciat că se impune achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În plus, probele nu susţin nici acuzaţia de spălare de bani în formă continuată, întrucât fapta inculpatului N.C.D. de a ridica sumele de bani rezultate din acceptarea efectuării unor operaţiuni frauduloase cu card-uri falsificate în scopul însuşirii, nu s-a materializat în nicio acţiune de schimbare/transfer de bunuri în vederea ascunderii/disimulării origini ilicite a acestor sume, motiv pentru care a fost achitat şi pentru această infracţiune.
Aceeaşi soluţie s-a dispus şi faţă de infracţiunea de evaziune fiscală întrucât actele de achiziţie bunuri în regim de consignaţie şi cele de vânzare a acestora prin sistemul de plăţi cu card-uri au avut un caracter simulat, prin respectivele operaţiuni fictive s-a urmărit doar justificarea ridicării sumei de 341.514,99 RON de la Banca B., iar nu sustragerea în totalitate sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale.
Pentru infracţiunea de fals sub semnătură privată s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Fapta inculpatului N.R. de a accepta, în mod repetat, efectuarea de plăţi prin POS-ul instalat la SC l. SRL, cunoscând că sunt folosite card-uri falsificate, s-a considerat că realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 în formă continuată, deşi procurorul a reţinut dispoziţiile art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. în formă continuată.
Pentru aceleaşi raţiuni ca în cazul inculpatului N.C.D. s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului N.R. pentru infracţiunea de spălare de bani în condiţiile în care activitatea acestuia s-a limitat la a transfera banii obţinuţi din acceptarea efectuării de operaţiuni frauduloase cu card-uri bancare de la Banca A.R. Ia Banca M.B. fără a urmări disimularea originii ilicite a acestora, motiv pentru care a fost achitat pentru complicitate la spălare de bani şi inculpatul B.Z.
Pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi în cazul inculpatului N.R., împrejurare ce a atras încetarea procesului penal în baza acestui temei.
Fapta inculpatului B.Z. de a efectua operaţiuni frauduloase cu card-uri bancare falsificate la POS-ul amplasat în magazinul SC C.C. SRL, inducând astfel în eroare, în mod repetat, Banca B. cu privire la legalitatea acestor tranzacţii comerciale cu scopul de a obţine pentru sine şi pentru inculpatul N.C.D. un folos material injust în valoare de 341.514,99 RON s-a considerat că se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
Inducerea în eroare, în mod repetat, a Băncii A.R. de către acelaşi inculpat cu privire la legalitatea tranzacţiilor comerciale efectuate cu plata prin card-urile electronice falsificate la SC I. SRL în scopul de a obţine pentru sine sau pentru inculpatul N.R. foloase materiale injuste s-a reţinut că se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, iar fapta acestuia de a pune în circulaţie, în mod repetat, card-urile contrafăcute, prin accesarea lor la aparatul POS aparţinând Băncii A.R. s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, modificată şi cu completările ulterioare, în formă continuată, fiind incidente şi dispoziţiile art. 13 C. pen.
Pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale şi pentru inculpatul B.Z., cu consecinţa încetării procesului penal.
La stabilirea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modalitatea de comitere a infracţiunilor, mijloacele întrebuinţate, urmarea produsă, nerecunoaşterea faptelor, excepţie făcând inculpatul N.R. care însă a revenit în faţa instanţei, lipsa antecedentelor penale, elemente în raport de care a apreciat că executarea pedepsei poate fi suspendată sub supraveghere pentru inculpatul N.R., în timp ce pentru inculpaţii B.Z. şi N.C.D. se impune executarea în regim de detenţie.
Constatând că o parte din persoanele prejudiciate de activitatea inculpaţilor nu s-au constituit părţi civile, instanţa de fond a confiscat sumele de bani dobândite de aceştia din comiterea faptelor.
Având în vedere că prin sentinţa comercială nr. 1104/COM/2001 a Tribunalului Bihor au admise pretenţiile părţii civile Banca B. - Sucursala Bihor, prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată în procesul penal pe motiv că există deja un titlu executoriu cu privire la aceleaşi sume de bani.
Deşi Ministerul Finanţelor, prin A.N.A.F. Bucureşti, s-a constituit parte civilă, pretenţiile solicitate au fost respinse întrucât acestea reprezentau sumele datorate cu titlu de taxe şi impozite pentru venituri ilicite.
În vederea recuperării prejudiciului rezultat din activitatea infracţională a inculpaţilor s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor acestora de către organele de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, părţile civile Banca B. şi D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. şi inculpaţii N.R., B.Z. şi N.C.D.
Parchetul a solicitat condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 C. pen., art. 282 C. pen., art. 27 din Legea nr. 365/2002, ca urmare a schimbării încadrării juridice din forma calificată a infracţiunii de înşelăciune în forma simplă a acestei infracţiuni pentru prejudiciul cauza părţii civile Banca B., precizându-se, totodată, că speţa nu vizează card-uri falsificate, ci de tranzacţii frauduloase cu card-uri autentice sau clonate.
Partea civilă Banca B. a solicitat obligarea inculpaţilor la pretenţiile civile pretinse, întrucât hotărârea civilă nu a putut fi pusă în executare deoarece SC C.C. SRL a intrat în insolvenţă.
Partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F., arătând că în cauză s-a încetat procesul penal pentru infracţiunile de evaziune fiscală, a solicitat obligarea inculpaţilor la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.C. SRL a sumei cu care s-a constituit parte civilă, întrucât reprezintă obligaţii faţă de bugetul de stat, cu accesoriile aferente calculate până la data achitării debitului.
Inculpatul B.Z. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât a fost condamnat pentru fapte pentru care nu a fost trimis în judecată, iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi achitarea pentru această faptă, deoarece la dosar nu există nicio probă în dovedirea acuzaţiilor reţinute în sarcina sa decât declaraţia inculpatului N.R. Inculpatul N.R. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond fără a indica motivul acestei solicitări.
Inculpatul N.C.D. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât a fost condamnat pentru fapte pentru care nu a fost trimis în judecată, iar, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 sau condamnarea la o pedeapsă orientată spre minim cu aplicarea art. 81 C. pen., fiind infractor primar, căsătorit, având un copil minor, iar fapta imputată comisă în anul 1999.
Prin decizia penală nr. 35/A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpaţilor N.R., N.C.D. şi B.Z. şi al părţii civile Banca B. Bucureşti, a desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor N.R. şi B.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a faptelor inculpatului N.C.D. din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 aiin.(2) C. pen. şi art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi a două fapte ale inculpatului B.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. faţă de inculpaţii N.R., N.C.D. şi B.Z.
A menţinut condamnarea inculpatului N.R. la 3 ani închisoare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reducând termenul de încercare de la 7 ani până la 5 ani.
A redus pedeapsa de 7 ani închisoare la 3 ani închisoare faţă de inculpatul N.C.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, pedepse pe care le-a contopit, în final, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare, obligându-l să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 lit. a)-d) C. pen., atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 84 C. proc. pen.
A înlăturat soluţia de achitare a inculpatului N.C.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 11 lit. b) şi d) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încetând procesul penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
A înlăturat soluţia de achitare a inculpatului B.Z. pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. L-a condamnat pe inculpatul B.Z. la două pedepse de 3 ani închisoare pentru două infracţiuni prevăzute art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., contopind pedepsele, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare, obligându-l să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a)-d) C. pen., atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 84 C. proc. pen.
A înlăturat respingerea pretenţiilor formulate de către partea civilă Banca B. Bucureşti şi în baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii N.C.D. şi B.Z. la 7.115,55 dolari S.U.A. sau contravaloarea în RON la data plăţii efective în favoarea părţii civile.
A înlăturat confiscarea în baza art. 118 C. pen. a câte 159.506,75 RON de la inculpaţii N.C.D. şi B.Z.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, respingând ca nefondat apelul părţii civile D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că la fond, în şedinţa din 19 ianuarie 2010, s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 365/2002, însă la pronunţarea hotărârii nu a mai făcut aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. întrucât a apreciat că este incidentă legea penală mai favorabilă, adică actul normativ anterior menţionat motiv pentru care a dispus condamnare inculpaţilor pentru faptele încriminate în Legea nr. 365/2002.
Procedându-se în acest mod nu s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpaţilor, care şi-au formulat propriile apărări pe schimbarea încadrării juridice pusă în discuţie de judecătorul fondului, sens în care şi-au exprimat acordul pentru admiterea cererii.
Într-adevăr, s-a constatat că tehnica de întocmire a minutei este defectuoasă, întrucât se impunea în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridică a faptelor, însă pentru remedierea acestui viciu s-a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, acesta putând fi înlăturat în apel.
Din coroborarea mijloacelor de probă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul N.R., în calitate de administrator la SC I.S.C. SRL Oradea, în perioada 03-05 iulie 2000, a permis accesarea aparatului POS aparţinând Băncii A.R. de către inculpatul B.Z., cetăţean maghiar, cu card-uri contrafăcute, creând un prejudiciu de 50.640,3 RON, sens în care pentru ridicarea acestei sume de la unitatea bancară a completat 6 file din borderoul de achiziţii al societăţii cu date nereale privind recepţia în regim de consignaţie a unor bunuri artizanale şi articole de îmbrăcăminte şi nu a evidenţiat în contabilitate această sumă ca şi venit aferent lunii iulie 2000, neachitând impozitul pe profit.
În perioada 01 decembrie 1999-11 ianuarie 2000, şi inculpatul N.C.D., în calitate de administrator la SC C. SRL, a permis accesarea aparatelor POS închiriate de la Banca B. şi Banca A.R. de către inculpatul B.Z., cu card-uri contrafăcute, cauzând în prejudiciu de peste 300.000 RON.
S-a apreciat ca fiind relevante declaraţiile martorilor I.A., P.O.M., O.C., C.V., R.N., C.R., B.I., B.F. şi N.C.C. potrivit cărora cei inculpaţii N.R. şi N.C.D. nu au desfăşurat activităţi comerciale anterior perioadelor vizate de rechizitoriu, iar borderourile de achiziţie au fost întocmite în fals de aceştia, persoanele a căror nume au apărut în aceste înscrisuri arătând că nu au vândut sau cumpărat mărfuri inculpaţi, precum şi că semnăturile nu le aparţin.
S-a mai reţinut că inculpaţii N.R. şi N.C.D. nu au respectat contractele cadru încheiate cu băncile pentru închirierea aparatelor POS, în baza cărora le revenea obligaţia să identifice persoanele care utilizează card-uri nesecurizate şi să depună documente financiar contabile care să dovedească cumpărarea bunurilor de către posesorul card-ului în echivalenţa sumelor trecute pe chitanţă.
În raport se situaţia de fapt s-a apreciat că şi încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor N.R., N.C.D. şi B.Z. de către prima instanţă a fost corect a stabilit întrucât prin Legea nr. 365/2002 s-au încriminat acte materiale care anterior erau incluse în conţinutul distinct al infracţiunilor de înşelăciune şi de falsificare de monedă sau alte valori, sens în care s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în acest sens.
Constatându-se că nu operează dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a reţinut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor de înşelăciune în infracţiunea prevăzută art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de inculpaţii N.R., N.C.D. şi B.Z. cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor art. 13 C. pen., dar şi din infracţiunea prevăzută de art. 282 C. pen. în cea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 pentru inculpaţii B.Z. şi N.C.D.
Faţă de inculpatul N.R., în raport de perioada scurtă de timp în care a acţionat, atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, ocuparea unui loc de muncă, s-a apreciat că se impune menţinerea soluţiei de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, dar pe o durată mai scurtă a termenului de încercare.
Tot în raport de durata relativ scurtă de timp în care a acţionat inculpatul N.C.D., lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că este căsătorit, având în întreţinere un copil minor, ocupând un loc de muncă în Italia ca şi asistent medical generalist de unde are caracterizări foarte bune, instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune reducerea pedepsei la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cuantum ce a fost stabilit şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, executarea pedepsei rezultante fiind suspendată sub supraveghere întrucât scopul reeducativ poate fi atins şi fără privarea de libertate.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută art. 11 lit. b) şi d) din Legea nr. 87/1994 s-a reţinut că termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit, motiv pentru care chiar dacă din probele aflate la dosar ar rezulta vinovăţia inculpatului N.C.D., s-a încetat procesul penal, înlăturându-se soluţia de achitare.
Faţă de inculpatul B.Z. instanţa de prim control judiciar a considerat că se impune condamnare acestuia la pedepse de 3 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a căror executare a fost suspendată sub supravehgere.
S-a apreciat că inculpaţii N.C.D. şi B.Z. ar fi trebuit să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 7.115,55 dolari S.U.A. sau a contravalorii în RON la data plăţii efective către partea civilă Banca B. Bucureşti, în condiţiile în care aceştia au fost condamnaţi pentru faptele care au avut ca rezultat prejudicierea acestei instituţii bancare, chiar dacă există o sentinţă civilă prin care partea responsabilă civilmente, SC C.C. SRL Oradea, a fost obligată la plata suinei de 7.115,55 dolari S.U.A., în condiţiile în care aceasta este în insolvenţă, iar între inculpaţi şi partea responsabilă civilmente nu există o identitate de patrimoniu.
S-a mai constatat că prima instanţă în mod corect a respins pretenţiile părţii civile D.G.F.P. Bihor, întrucât acestea vizează sustragerea inculpaţilor de la plata unor sume de bani datorate cu titlu de taxe şi impozite asupra unor venituri ilicite, o faptă ilegală neputând genera taxe şi impozite în mod legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor, criticând hotărârea întrucât din procesele-verbale de control întocmite de inspectorii fiscali rezultă că prin infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii N.R. şi N.C.D. s-a cauzat un prejudiciu la bugetul de stat prin neplata obligaţiilor fiscale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 3859 pct. 172C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În speţă, inculpaţii N.C.D. şi N.R., în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, au realizat venituri din activităţi infracţionale care s-au circumscris conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
În acest context, Înalta Curte reţine că sumele de bani constând în produsul infracţiunii nu constituie surse impozabile sau taxabile în sensul Legii nr. 87/1994, obligaţiile fiscale decurgând din obţinerea de venituri licite, aşa cum rezultă din interpretarea teleologică a Capitolului II din acest act normativ care încriminează faptele de evaziune fiscală.
De altfel, instanţele inferioare pronunţând încetarea procesului penal în condiţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 11 lit. b) şi d) din Legea nr. 87/1994 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 faţă de inculpaţii N.C.D., respectiv N.R. nu au constatat vinovăţia acestora sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, soluţia fiind, deopotrivă, rezultatul împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, dar şi al manifestării de voinţă a celor doi inculpaţi care au arătat că nu solicită continuarea procesului penal.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că prin hotărârile atacate nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, în circumstanţele date soluţia de respingere ca nefondată a acţiunii civile exercitate de A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor, apărând ca singura legală şi temeinică.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor.
Având în vedere că recurenta parte civilă este cea care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei penale nr. 35/A din 08 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 875 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.R. şi N.C.D. şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.Z., în sumă de 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3331/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3334/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
