ICCJ. Decizia nr. 3330/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3330/2012
Dosar nr. 7088/3/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 428 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, i-a condamnat pe inculpaţii:
- C.D. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen. şi 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen.) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 21 septembrie 2010 la zi;
- I.I.J. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare (5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen., 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201C. proc. pen.) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 10 octombrie 2010 la zi;
- B.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen., cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost confiscate cantităţile de 1,16 g., 993,7 g., 0,70 g. şi 991,44 g. heroină, autoturismul marca O. proprietatea inculpatului I.I.J.
A fost restituită suma de 580 euro către inculpatul C.D. şi cea de 100 RON către inculpatul I.I.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii septembrie 2010 inculpaţii L.G., N.D. şi I.T.V. au organizat procurarea unui kilogram de heroină din Bulgaria care a fost introdus pe teritoriul României de către inculpatul C.D., ce a fost prins în flagrant la data de 20 septembrie 2010, în jurul orei 23.00, de către Poliţia de Frontieră Giurgiu, drogurile fiind găsite în portiera din partea dreaptă faţă al autoturismului pe care îl conducea.
La data de 09 ocotmbrie 2010, inculpaţii I.I. şi I.I.J. au fost depistaţi la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu având în autoturism, în locaşul destinat filtrului de aer, cantitatea de 993,5 g. heroină, pe care au procurat-o din Bulgaria de la numitul „I.”, în scopul comercializării.
Împrejurările de fapt reţinute au fost rezultatul coroborării mijloacelor de probe administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere că instanţa de fond a judecat cauza conform procedurii simplificate, ca urmare a faptului că inculpaţii C.D. şi I.I.J. au recunoscut faptele aşa cum a fost reţinute prin actul de sesizare, înţelegând să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului C.D. care, în data de 20 septembrie 2010, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu a fost depistat în timp ce transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 994,67 g. heroină şi ale inculpatului I.I.J., care în data de 09 octombrie 2010, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu a fost depistat, împreună cu coinculpatul I.I., după ce a introdus şi transportat pe teritoriul României cantitatea de 993,5 g. heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului I.I.J. care, în data de 09 octombrie 2010, a fost depistat în timp ce deţinea în vederea consumului propriu cantitatea de 0,89 g. heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, iar cea a inculpatei B.V., care, la data de 27 mai 2010, a vândut un număr de 9 doze de heroină cu suma de 540 RON se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii trafic de droguri de mare risc.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, urmările produse, dar şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor, adică lipsa antecedentelor penale şi atitudinea de recunoaştere, precum şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., motiv pentru care a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Faţă de inculpata B.V. s-a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii I.I.J. şi C.D.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât în mod greşit au fost aplicate dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. deoarece declaraţiile date de inculpaţii I.I.J. şi C.D. nu satisfac cerinţele legale, nefiind recunoscute în totalitate aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, iar inculpata B.V. a recunoscut şi regretat fapta în ultimul cuvânt.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizare pedepselor aplicate inculpaţilor întrucât în raport de gravitatea faptelor nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante.
Inculpatul C.D. a solicitat suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei întrucât are o familie organizată, cu gospodărie, 1 copil minor în întreţinere, iar în toată perioadă a colaborat cu organele de urmărire penale.
Inculpatul I.I.J. a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 7 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, i-a condamnat pe inculpaţii C.D. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare (7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen.) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 21 septembrie 2010 la zi şi I.I.J. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare (10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201C. proc. pen., 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 10 octombrie 2010 la zi, respingând, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.D. şi I.I.J. şi menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a reţinut că, la data de 20 septembrie 2010, inculpatul C.D. a fost depistat, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu, transportând cu autoturismul marca D. cantitatea de 994,67 g. heroină, adusă din Bulgaria, iar la data de 09 octombrie 2010, inculpaţii I.I.J. şi I.I. a fost prinşi la acelaşi punct vamal, după ce au introdus şi transportat pe teritoriul României cantitatea de 993,5 g. heroină, pentru ca, în data de 27 mai 2010, inculpata B.V. să vândă un număr de 9 doze heroină cu suma de 540 RON.
S-a reţinut că situaţia de fapt stabilită s-a fundamentat pe procesele-verbale de prindere în flagrant a inculpaţilor C.D. şi I.I.J., notele de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de inculpaţi, procesele-verbale de recunoaştere după planşele foto, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi imaginilor înregistrate în mediu ambiental cu ocazia efectuării cumpărării autorizate de droguri, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică ce atestă natura drogurilor, declaraţiile martorilor asistenţi P.I. şi C.I., declaraţiile martorului I.F. şi parţial cu declaraţiile de recunoaştere date de inculpatul C.D.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că la data de 27 aprilie 2011 inculpaţii C.D., I.I.J. şi B.V. au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc, pentru ca în ultimul cuvânt să regrete şi să recunoască comiterea faptelor, iar procurorul să solicite în dezbateri aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Ca atare, s-a reţinut că manifestarea de voinţă a inculpaţilor C.D., I.I.J. şi B.V. a fost neechivocă în sensul aplicării procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, chiar dacă inculpatul C.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice, instituţie compatibilă cu această procedură.
S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, reflectat prin limitele de pedeapsă, motiv pentru care instanţa fondului a dat dovadă de o blândeţe excesivă în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C.D. şi I.I.J. şi în raport de modul şi mijloacele de comitere a faptei, dar şi cantitatea mare de droguri, împrejurări care nu justificau reţinerea circumstanţelor atenuante faţă de inculpatul I.I.J., precum şi a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.D.
Referitor la inculpata B.V. s-a reţinut că în raport de gradul redus de participare la activitatea infracţională, cantitatea mică de droguri comercializată, vârsta înaintată şi lipsa antecedentelor penale, instanţa de fond a stabilit în mod corect cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.l.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii C.D. şi I.I.J.
Parchetul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa fond nu s-a pronunţat pe cererea de schimbare încadrare juridică formulată de inculpatul C.D. în sensul reţinerii doar a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar, în subsidiar, a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. faţă de inculpat în condiţiile în care acesta a contestat că s-a deplasat în Bulgaria pentru a aduce droguri în ţară, cu consecinţa majorării pedepselor în raport de gravitatea faptelor care exclude reţinerea circumstanţelor personale favorabile.
Şi pentru inculpata B.V. s-a solicitat redozarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei, împrejurare ce impune înlăturarea circumstanţelor atenuante, inclusiv a suspendării executării pedepsei.
Inculpatul C.D. a solicitat reducerea pedepsei în raport de circumstanţele sale personale, având în vedere că este la primul conflict cu legea penală şi că a avut o atitudine constant sinceră, împrejurări care impun stabilirea tratamentului sancţionator în condiţiile art. 76 C. pen.
Inculpatul I.I.J. a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepsei şi modalităţii de executare, cerând ca dată fiind contribuţia sa redusă în realizarea activităţii infracţionale să-i fie redusă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti ca fiind întemeiat şi cele ale inculpaţilor C.D. şi I.I.J., ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, instanţa să nu se fi pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi, iar această omisiune să influenţeze soluţia procesului.
În speţă, apărătorul ales al inculpatului C.D. a solicitat instanţei de fond schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina clientului său la cuvântul în dezbateri, deci cu depăşirea termenului legal în care părţile pot formula cereri.
De altfel, Parchetul printre motivele de apel dezvoltate în scris şi oral în şedinţă publică nu a criticat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra acestei cereri de schimbare a încadrării juridice, motiv pentru care nu poate invoca pentru prima dată în recurs aspecte care nu au fost puse în discuţie la instanţa de prim control judiciar.
Pe de altă parte, chiar dacă prima instanţă nu s-a pronunţat expres pe solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului C.D., din modalitatea în care a prezentat împrejurările de fapt prin raportare la întregul material probator administrat în faza de urmărire penală şi reţinerea aceleiaşi încadrări juridice ca cea dată faptelor prin rechizitoriu, rezultă că implicit s-a apreciat că cererea este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două condiţii, respectiv inculpatul recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare al instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti şi solicită ca soluţionarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Într-adevăr, declaraţia inculpatului C.D. nu cuprinde menţiunea recunoaşterii faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, însă această omisiune nu-i poate fi imputată, în condiţiile în care manifestarea sa de voinţă a fost în sensul judecării conform procedurii simplificate, aspect ce rezultă din faptul că a înţeles să-şi însuşească materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată şi declarând în ultimul cuvânt că le recunoaşte şi le regretă.
Împrejurarea că apărătorul inculpatului C.D. a solicitat la cuvântul în dezbateri schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reţinerii doar a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, nu şi a celei de trafic internaţional de droguri nu înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. faţă de acesta, dată fiind faptul că manifestarea sa de voinţă a fost de recunoaştere necondiţionată a activităţii infracţionale descrisă prin actul de sesizarea a instanţei.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţele inferioare au reţinut în mod greşit circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. faţă de inculpaţii C.D. şi B.V., în condiţiile în care atitudinea sinceră a acestora pe parcursul procesului penal poate fi valorificată în cazul procedurii simplificate a recunoaşterii de vinovăţie doar o singură dată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen. care atrag reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege, într-o atare situaţie neexistând un concurs de stări de atenuare care să acţioneze în mod succesiv asupra cuantumului pedepsei, cu consecinţa atenuării corespunzătoare a acesteia.
Drept urmare, vor fi înlăturate dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. faţă de cei doi inculpaţi, poziţia de recunoaştere a acestora reflectându-se în tratamentul sancţionator aplicat în condiţiile 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare pentru inculpata B.V. întrucât, în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele favorabile care caracterizează persoana acesteia, tratamentul sancţionator a fost corect individualizat de instanţele inferioare, neexistând elemente care să justifice majorarea pedepsei şi executarea în regim de penitenciar.
La stabilirea cuantumului pedepsei şi alegerea modalităţii de executare atât de instanţa de fond, cât şi cea de prim control judiciar au ţinut seama, în egală măsură, de vârstă, lipsa antecedentelor penale, poziţia constant sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, dar şi de gravitatea faptei care deşi în abstract prezintă un grad de pericol ridicat, în concret, în raport de implicarea redusă în activitatea infracţională şi cantitatea mică de droguri, acesta a fost mult diminuat, motiv pentru care în mod întemeiat s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, tratament sancţionator care, în opinia Înaltei Curţi, este apt a asigura reeducarea inculpatei B.V. şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.D. înlăturarea circumstanţei atenuante va avea ca şi consecinţă majorarea pedepselor, cuantumul stabilit urmând să fie egal cu limita minimă specială, respectiv 10 ani închisoare în cazul infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. sau orientat spre această limită, adică 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte la stabilirea cuantumului pedepselor a valorificat şi datele pozitive care caracterizează persoana inculpatului C.D., respectiv poziţia sinceră avută pe parcursul procesului penal şi lipsa antecedentelor penale, însă a apreciat că în raport de gravitatea faptelor dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, amploarea activităţii infracţionale concretizată atât în trafic internaţional de droguri de mare risc, cât şi în trafic intern de droguri de mare risc, cantitatea mare de droguri şi de importanţa valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare (sănătatea publică), nu se justifică coborârea tratamentului sancţionator sub minimul special prevăzut de lege în condiţiile art. 74 lit. a) C. pen., circumstanţă atenuantă care în mod corect a fost înlăturată de instanţa de prim control judiciar.
Toate aceste consideraţii exclud aplicare unor pedepse orientate spre minimul general prevăzut de lege, întrucât tratamentul sancţionator pe lângă rolul de constrângere, are şi o finalitate de exemplaritate, iar felul şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să convingă inculpatul C.D. de necesitatea respectării legii şi a evitării în viitor de a comite alte fapte penale.
Raportat la inculpatul I.I.J., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost judicios proporţionalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracţiune, cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen..
Au fost avute în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, precum şi conduita inculpatului înainte, dar şi după comiterea faptelor.
Instanţa de prim control judiciar, în mod corect, a înlăturat aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., reţinând că infracţiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege şi de importanţa valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul la sănătate publică, cât şi de amploarea activităţii infracţionale desfăşurate pe teritoriul a două state, cantitatea mare de droguri traficată, sumele mari de bani folosite pentru procurarea stupefiantelor, condiţii în care lipsa antecedentelor penale şi poziţia sinceră a inculpatului nu pot justifica reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu consecinţa suspendării executării acestora.
Pe de altă parte, a fost evaluat şi comportamentul inculpatului care este consumator de droguri.
În acest context, Înalta Curte apreciază că nu se impune stabilirea unui tratament sancţionator mai uşor, care ar fi insuficient să asigure reeducarea inculpatului I.I.J. şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. faţă de inculpaţii C.D. şi B.V., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, casând, în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 428 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.D. în pedepsele componente, înlăturând dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi majorând pedepsele principale la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., pe care le va contopi inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., va înlătura dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. cu privire la inculpata B.V., menţinând cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală, va menţine celelalte dispoziţii ale celor două hotărâri, respingând căile de atac exercitate de inculpaţii C.D. şi I.I.J., deducând prevenţia la zi pentru inculpatul C.D.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi C.D. şi I.I.J. sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.l.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 7 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 428 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului C.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., inculpatul C.D. va executa pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. cu privire la inculpata B.V., menţinând cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare stabilită prin sentinţa penală nr. 428 din 29 aprilie 2011 a Tribuanlului Bucureşti, secţia I penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.D. şi I.I.J. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2010 la 18 octombrie 2012, iar din pedeapsa aplicată inculpatului I.I.J. durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 octombrie 2010 la 18 octombrie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 575 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată B.V. în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3327/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3331/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
