ICCJ. Decizia nr. 3360/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3360/2012
Dosar nr. 4110/3/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 2384/D/P/2009 din data de 28 ianuarie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 565 din 09 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4110/3/2010, în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată privind restul rămas neexecutat de 621 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 206 din 17 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 262 din 30 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a contopit acest rest cu pedeapsa stabilită prin prezenta, în final inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 621 zile închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 0,92 g heroină în amestec cu cafeină şi paracetamol indisponibilizate la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 30 octombrie 2009, rămase după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 13 octombrie 2009, în jurul orei 17.00, lucrători din cadrul Jandarmeriei Române au depistat pe str. R.C., pe inculpatul L.I.C. care avea asupra sa fără drept, în vederea consumului propriu, două pliculeţe conţinând 1,18 g heroină.
Inculpatul L.I.C. a fost percheziţionat în prezenţa martorului V.N.C., asupra sa găsindu-se în buzunarul din partea dreaptă a pantalonilor pe care îi purta două pliculeţe din material plastic de culoare albă ce conţin o substanţă pulverulentă de culoare maronie, aşa cum rezultă din coroborarea procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante cu procesul verbal de percheziţie corporală şi declaraţia martorului V.N.C.
Prin urmare, apărările inculpatului în sensul că în momentul depistării de către jandarmi pliculeţele s-au găsit pe scaunul din maşină pe care stătea martorul V.N.C. care le cumpărase mai devreme şi nu apucase să i le înmâneze inculpatului au fost astfel infirmate. În plus, s-a reţinut că inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, la momentul depistării sale recunoscând comiterea faptei pentru ca ulterior să-şi schimbe declaraţia.
Tribunalul a înlăturat declaraţia martorului R.G., apreciind că aceasta nu corespunde adevărului raportat la celelalte probele administrate în cauză. Mai mult, s-a reţinut că prezenţa martorului R.G. în momentul depistării inculpatului nu a fost confirmată nici de jandarmi în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi nici de martorul V.N.C.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a solicitat în apărare audierea martorului R.G. în cursul urmăririi penale, indicând existenţa acestuia martor abia în faţa instanţei.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 octombrie 2009 a concluzionat că proba constând în două punguţe din material plastic de culoare albă conţine 1,18 g heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol. Heroina face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000 privind combaterea consumului ilicit şi traficului de droguri. Cantitatea de 0,92 grame de heroină, cafeină şi paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. conform dovezii din 30 octombrie 2009.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului L.I.C. care la data de 13 octombrie 2009 a fost depistat deţinând asupra sa, fără drept, pentru consum propriu, două pliculeţe conţinând 1,18 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul a apreciat că solicitarea subsidiară a inculpatului de achitare întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni nu este întemeiată, faţă de criteriile prevăzute de art. 181 C. pen., avându-se în vedere împrejurările de comitere a faptei şi persoana inculpatului care nu se află la primul conflict cu legea penală şi nu a avut o atitudine sinceră.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin sentinţa penală nr. 206 din 17 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 262 din 30 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, fiind arestat la data de 28 august 2005 şi liberat condiţionat la data de 17 octombrie 2008, rămânând un rest neexecutat de 621 zile, astfel că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a) C. pen., după liberarea sa condiţionată şi până la considerarea ca executată a pedepsei mai sus menţionate, fiind incidente dispoziţiile art. 61 C. pen.
Instanţa a hotărât condamnarea inculpatul la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea săvârşită, la individualizarea pedepsei ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările de săvârşire a acesteia, natura drogurilor deţinute, precum şi persoana inculpatului care a nu avut o atitudine sinceră şi care este recidivist postcondamnatoriu, reţinând ca circumstanţă atenuantă, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., cantitatea mică de droguri deţinută şi faptul că are un loc de muncă, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen. şi stabilind pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul L.I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în dezvoltarea motivelor depuse în scris la dosar că prima instanţă a reţinut în mod greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii, în urma unei eronate analize a probelor, precizând că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu nu corespunde realităţii obiective care a fost distorsionată în cuprinsul procesului verbal întocmit în cauză în care s-a omis a se insera împrejurările reale în care au fost găsite corpurile delicte.
În faţa instanţei de prim control judiciar inculpatul a reiterat apărările şi susţinerile avute la judecata cauzei în fond.
S-a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei şi în fond să se constatate, în principal, că inculpatul nu se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa cu consecinţa pronunţării achitării sale în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea disp. art. 181 C. pen. şi achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., în raport de aceea că inculpatul a fost doar consumator de droguri, că s-a aflat într-un program de dezintoxicare, că a fost integrat în muncă, fiind angajat la SC C.G. SRL.
Prin decizia penală nr. 263/A din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 565 din 09 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4110/3/2010.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că, în cauză, este dovedită infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, că fapta săvârşită prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar pedeapsa aplicată este corect individualizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul L.I.C., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia soluţiei de condamnare, întrucât nu este dovedită nevinovăţia inculpatului şi fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 172 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului L.I.C. care, la data de 13 octombrie 2009, a fost depistat deţinând asupra sa, fără drept, pentru consum propriu, două pliculeţe conţinând 1,18 grame de heroina întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Deşi inculpatul recurent a susţinut, la un moment dat, că martorul V.N. a procurat drogurile şi apoi s-a urcat în maşina în care se găsea inculpatul, în mod corect s-a reţinut de instanţă că nu poate fi luată în considerare această declaraţie, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Situaţia de fapt reţinută în cauză este probată cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de percheziţie corporală şi declaraţia martorului V.N.C.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului L.I.C. săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la solicitarea de achitare, întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, formulată de inculpat în subsidiar, Înalta Curte constată că, în raport de gradul de pericol social al infracţiunii, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de împrejurările în care aceasta a fost comisă, de urmările care s-au produs sau s-ar fi putut produce, precum şi de persoana inculpatului, instanţa a reţinut în mod întemeiat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social al infracţiunii reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat.
Sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost corect individualizată, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzut de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului (a comis fapta în condiţii de recidivă postcondamnatorie, nu a avut o atitudine sinceră, a deţinut o cantitate mică de droguri, are un loc de muncă), aspecte care au condus la reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi stabilirea unei pedepse care, prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I.C. împotriva deciziei penale nr. 263/A din data de 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3356/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3363/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
