ICCJ. Decizia nr. 3362/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3362/2012
Dosar nr. 4674/2/2012
Şedinţa publică din 19 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia 1172/II/-5/2012 din data de 7 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu cererea formulată de autorităţile judiciare germane privind transferarea persoanei condamnate M.B. în vederea continuării executării pedepsei aplicată de statul solicitant.
Prin adresa nr. 69307/2011/EM din 09 aprilie 2012 Ministerul Justiţiei Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania prin care se solicită transferarea persoanei condamnate M.B., într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanţele statului solicitant.
Din documentele transmise de autorităţile judiciare germane, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că M.B. a fost condamnat prin sentinţa pronunţată la data de 05 iulie 2011 în Dosarul nr. 3 KLs 209 (Js 64434/10 de către Tribunalul Koblenz a 3-a Cameră Penală la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la falsificare de carduri de plată cu funcţie de garanţie, comisă în scop lucrativ (49 de fapt în concurs), prevăzută de art. 152 b alin. (1) şi (2), art. 152 a alin. (1), art. 27 şi art. 52 C. pen. german.
Hotărârea a rămas definitivă la 13 iulie 2011.
În fapt, s-a reţinut că, începând cu anul 2009, împreună cu alţi trei conaţionali, au obţinut sume de bani prin aplicarea pe bancomate a dispozitivelor skimming prin care obţineau date de pe cardurile posesorilor legitimi, clonând acele carduri şi folosind dublurile pentru ridicarea de numerar; în cadrul acestei grupări, M.B. avea rolul de a-i transporta pe ceilalţi cu maşina în localităţile unde se comiteau faptele (pe teritoriul Germaniei şi al Poloniei) şi de a asigura cazarea în deplasările lor, în locaţii unde se realizau clonele cardurilor.
Examinând documentele transmise de autorităţile judiciare ale statului solicitant, instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.
Astfel, faptele comise de persoana condamnată în împrejurările descrise îşi regăsesc incriminarea în prevederile art. 26 C. pen. român raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din relaţiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant rezultă că M.B. a început executarea pedepsei la 13 iulie 2011, pedeapsă ce va fi considerată executată la 16 iulie 2014.
Din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada executată ca arest preventiv din 03 februarie 2011 până la 12 iulie 2011, precum şi arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011 - 02 februarie 2011.
S-a constatat astfel, îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 în sensul că, la data primirii cererii de transferare persoana transferabilă mai avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale.
Persoana condamnată M.B. şi-a exprimat consimţământul la transfer, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentinţa penală nr. 295 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul disp. art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republ., a recunoscut sentinţa din data de 5 iulie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 3Kls 2090 Js 6443/10 de către Tribunalul Koblenz - a 3-a Cameră Penală rămasă definitivă la 13 iulie 2011 privind pe cetăţeanul român M.B.
A dispus transferarea persoanei condamnate M.B. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A dedus din pedeapsă perioada executată de la data de 13 iulie 2011 la zi.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile transferării prevăzute de normele legale incidente în materie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana extrădabilă M.B.
Susţinerile reprezentantului Parchetului şi ale apărătorului ales al recurentului au fost expuse în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor fi reluate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a apreciat greşit că a fost dedusă deja perioada din 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011, precum şi arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011.
Din certificatul referitor la stadiul executării pedepsei de 3,6 ani închisoare (dosar parchet) rezultă că începutul arestului în vederea extrădării a fost la 14 ianuarie 2011, sfârşitul arestului în vederea extrădării 2 februarie 2011, începutul arestului preventiv 3 februarie 2011, sfârşitul arestului preventiv 12 iulie 2011, începutul executării pedepsei 13 iulie 2011, sfârşitul executării pedepsei 16 iulie 2014.
Prin urmare, prin sentinţa de condamnare nu au fost deduse nici perioada arestului în vederea extrădării, respectiv 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, nici perioada arestului preventiv, respectiv 3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, apreciindu-se ca dată a finalizării executării pe cea indicată de autorităţile germane, respectiv 16 iulie 2014.
În consecinţă, intervalul pe care instanţa a omis să îl deducă este cel cuprins între datele de: 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, 3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, adică 6 luni.
Aşa încât, Înalta Curte constată că instanţa de fond a omis să deducă arestul preventiv în vederea extrădării de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, precum şi de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011, astfel cum s-a solicitat şi de recurenţi.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este criticabilă şi pentru faptul că nu a dispus recunoaşterea şi transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare şi a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata condamnării.
Prin sentinţa penală pronunţată la 5 iulie 2011, în Dosarul nr. 3KLs 2090 Js 64434/10 de către Tribunalul Koblenz - a 3-a Cameră Penală, inculpatul M.B. a fost condamnat la pedepsele de 3,6 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării.
Potrivit art. 9 parag. (1) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, permite autorităţilor competente ale statului de executare fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea, înlocuind, astfel, sancţiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancţiune prevăzută de legislaţia statului de executare, statul de executare fiind continuatorul statului de condamnare.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, după recunoaşterea în integralitate a sentinţei statului de condamnare, instanţa trebuia să dispună recunoaşterea şi transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare şi a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pe durata condamnării.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana extrădabilă M.B., va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, va recunoaşte şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.
Va deduce din pedeapsă şi perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011 şi de la 13 iulie 2011 la 19 octombrie 2012.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana transferabilă M.B. împotriva sentinţei penale nr. 295 din data de 6.07.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, recunoaşte şi interzicerea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.
Deduce din pedeapsă şi perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011 şi de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3380/2012. Penal → |
|---|
