ICCJ. Decizia nr. 3380/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3380/2012
Dosar nr. 592/88/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 592/88/2012, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părţile civile L.R. şi I.R.S.
În temeiul prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A.F., aflat în Penitenciarul Tulcea, la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., iar în temeiul prev. de art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive începând cu data de 10 aprilie 2012.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 28 ianuarie 2012 la zi.
Au fost admise acţiunile civile şi obligat inculpatul Ş.A.F. la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale către partea civilă I.R.S. şi a sumelor de 5300 RON reprezentând despăgubiri materiale, 1300 RON reprezentând despăgubire periodică lunară, cu data decesului victimei, 26 ianuarie 2012, precum şi a sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale către partea civilă L.R.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un cuţit folosit la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care, suma de 300 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu s-a dispus să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 56/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ş.A.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., constând în aceea că, la data de 26 ianuarie 2012, pe fondul consumului de alcool şi al provocării verbale din partea unchiului său L.E., i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în zona abdomenului, cauzându-i o leziune a ficatului ce i-a provocat decesul după aproximativ jumătate de oră.
La termenul de judecată din 3 aprilie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor relative la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei arătând că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare, cunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală şi le însuşeşte, iar instanţa a admis cererea şi a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea dispoz. art. 3201 C. proc. pen.
S-a reţinut în baza actelor administrate în faza de urmărire penală că inculpatul Ş.A.F. locuieşte într-o încăpere a casei părinteşti din corn. S., jud. Tulcea, împreună cu concubina sa M.E.I. În aceeaşi casă, în încăperi diferite, locuiesc tatăl inculpatului, Ş.R., bunicul Ş.E. şi fratele mai mic Ş.G.L.
În mod frecvent, la locuinţa lor venea în vizită unchiul inculpatului, L.E., căsătorit cu L.R., sora tatălui inculpatului, Ş.R.
La data de 26 ianuarie 2012, în jurul orei 11,00 dimineaţa, L.E. a trecut pe la locuinţa susnumiţilor, spunându-i lui M.E. să nu-i mai facă pâine, aşa cum stabiliseră anterior, pentru că între timp se deszăpezise provizoriu un drum şi venise maşina cu pâine. După ce inculpatul l-a servit cu un pahar cu vin, unchiul acestuia a plecat, afirmând că merge acasă.
În jurul orelor 1600, inculpatul a auzit strigăte în curte şi apoi l-a văzut pe L.E. care tocmai intrase, fiind în stare de ebrietate şi care fusese doborât la pământ de un câine al inculpatului ce îl apucase de mâna stângă. Inculpatul a sărit în ajutorul unchiului său, apucând câinele de gât şi dându-l deoparte, după care împreună cu L.E. a mers în bucătăria casei unde între timp intrase şi M.E. Inculpatul şi victima au început să bea vin şi să discute.
Între timp M.E. a mers în casă să vadă ce face tatăl inculpatului care suferea de demenţa ALzheimer. Apoi s-a reîntors în bucătărie unde a mai stat puţin, după care a mers din nou în casă şi l-a trimis pe fratele inculpatului la G.M. pentru a aduce o felie de brânză pentru brânzoaice şi pentru a-l invita şi pe el la masă. După plecarea lui Ş.G.L., M.E. s-a reîntors în bucătărie să aprindă focul în sobă şi să frământe aluatul.
În jurul orei 16:45, în timp ce M.E. făcea focul, L.E. a început să o întrebe de ce nu vine pe la el când soţia lui e plecată şi este singur acasă, reproşându-i inculpatului că este gelos. Pe fondul consumului de alcool discuţia a degenerat, victima adresându-le celor doi expresii dispreţuitoare şi jignitoare, inculpatului adresându-i-se cu apelativele „mucos", „pută", iar lui M.E. spunându-i că este „curvă". Enervat şi simţind că nu-l mai suportă, inculpatul i-a cerut unchiului său să plece din locuinţă însă acesta a replicat că nu cazul să-l dea afară din casă pentru că nici el nu l-a dat afară pe când a fost la locuinţa sa. Atunci, pentru a fi mai convingător, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie din suportul pentru veselă aflat pe masă şi l-a înfipt de două ori cu putere în tăblia mesei. Văzând că unchiul său nu se potoleşte şi continuă să-i jignească, inculpatul l-a prins de umeri şi l-a zguduit, începând să ţipe să nu se mai ia de M.E. în faţa lui, după care l-a împins pe pat. Când victima a încercat să se ridice, inculpatul a luat cuţitul de pe masă şi i-a aplicat o lovitură puternică în piept după care a înfipt din nou cuţitul în masă. În momentul în care a fost înjunghiat, L.E. a prins lama cuţitului cu mâna stângă, suferind o plagă tăiată superficială a palmei.
Văzând că unchiul său a căzut pe spate în pat şi a început să sângereze, inculpatul s-a speriat, a smuls cuţitul din masă şi i-a tăiat hainele pentru a vedea cât de gravă e rana. Observând că tăietura este mare şi sângerarea continuă, inculpatul a luat un prosop şi a tamponat rana şi l-a întrebat pe unchiul său dacă suportă să-l coase pe viu. Întrucât acesta a răspuns afirmativ, inculpatul i-a cerut concubinei sale să aducă din casă un ac şi o papiotă de aţă pe care o primise de la un cadru medical şi despre care ştia că este chirurgicală.
A început să coase rana, victima gemând la fiecare împunsătură. Spre final, când a terminat de cusut, victima îşi pierduse cunoştinţa însă mai respira.
După ce s-au mai liniştit, inculpatul şi concubina sa s-au hotărât să declare că a fost vorba de o autoînjunghiere, mai precis, pe fondul stării de beţie, victima ar fi bravat că nu se teme de cuţit şi, apăsându-şi cuţitul în abdomen, s-a rănit singur.
La circa 45 de minute după săvârşirea faptei, în jurul orei 17:30, M.E. a plecat spre locuinţa numitei R.Ş., naşa inculpatului, solicitându-i să apeleze serviciul 112 de pe telefonul ei, întrucât telefoanele lor mobile nu au semnal în curte, iar telefonul lor fix nu mia funcţiona din cauza viscolului. Cu acest prilej, M.E. a afirmat, aşa cum se înţelesese cu concubinul său, că L.E. s-a autoînjunghiat în locuinţa lor.
După plecarea concubinei sale, inculpatul a luat cuţitul şi l-a pus în mâna dreaptă a victimei.
M.E. a revenit acasă după circa 15 minute, iar după alte 5 minute la locuinţa inculpatului a venit M.G. şi soţia acestuia, A., cărora Ş.A.F. le-a relatat aceeaşi versiune, conform căreia victima s-a autoînjunghiat. M.G. a controlat pulsul victimei şi, constatând că nu mai trăieşte, a plecat să-l anunţe pe poliţistul din comună, S.N., care a venit, a evacuat bucătăria şi a interzis accesul în interior până la venirea echipei operative.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal de autopsie din 09 februarie 2012 întocmit de S.M.L.J. Tulcea, moartea numitului L.E., în vârstă de 57 de ani, a fost violentă, cauza medicală a morţii fiind hemoragia internă determinată de o plagă înjunghiată a abdomenului cu transfîxierea ficatului. Plaga abdominală a putut fi cauzată prin acţiunea de înjunghiere cu un cuţit cu vârf ascuţit şi cu lamă cu un singur tăiş cu lăţimea de aproximativ 3-3,5 cm şi cu o lungime de aproximativ 12-15 cm, care a pătruns în abdomen dinainte înapoi şi uşor de la stânga spre dreapta.
Între leziunile traumatice şi deces există relaţie directă de cauzalitate.
Conform aceluiaşi act medico-legal, plaga superficială tăiată a feţei palmare a mâinii stângi poate sugera un mecanism de apărare şi/sau tentativa de extragere a lamei vulnerante din plagă cu mâna stângă.
Excoriaţiile şi echimoza de pe faţa dorsală a mâinii drepte pot reprezenta mărci superficiale de muşcare, posibil prin compresiunea între arcadele dentare canine, fiind lipsite de gravitate.
În momentul decesului, L.E. avea o alcoolemie de 2,70 gr. %o.
În ce priveşte forţa cu care a fost aplicată lovitura cu cuţitul, indiciile sunt reliefate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cuţitul, cu vârful semirotund şi deci mai greu penetrant decât unul cu tăiş dublu, trecând prin 9 materiale textile de diferite densităţi (prin fularul împăturit în patru, prin jacheta de blugi în zona dublă a nasturilor, precum şi prin două bluze de corp şi o cămaşă), provocând apoi o plagă tăiată ale cărei dimensiuni arată că obiectul tăietor a pătruns adânc în corpul victimei.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute prin actul de sesizare, în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. d) C. pen. şi înlăturarea circumstanţei atenuante legale, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă a reţinut că scuza provocării există atunci când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţe, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin alte acţiuni ilicite grave.
Aşadar, o condiţie esenţială pentru existenţa provocării este aceea ca stare de tulburare, de surescitare, de încordare nervoasă să există în momentul comiterii faptei. În speţă, din declaraţiile inculpatului şi ale concubinei sale, a rezultat că, victima fiind în stare avansată de ebrietate i-a insultat pe cei doi concubini, adresându-le expresii jignitoare de genul „mucos", „puţă" (către inculpat) şi „curvă" (către M.E., concubina inculpatului). Din aceleaşi probe a rezultat că, în prima fază, inculpatul nu s-a comportat agresiv, ci s-a limitat la a-i cere unchiului său să plece, însă victima a refuzat şi a continuat să profereze injurii la adresa gazdelor sale, iar, inculpatul, nemaisuportând dispreţul unchiului său, l-a lovit cu un cuţit de bucătărie cu putere în piept.
Comportamentul victimei, astfel cum rezultă din materialul probator, a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, (el însuşi fusese persiflat, fiind numit „mucos", „pută", iar concubina sa „curvă") care i-a redus, practic, posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a consecinţelor lovirii unchiului său cu un cuţit. Relevantă credem că este şi declaraţia părţii vătămate L.R., soţia victimei, care declară că, în data de 22 ianuarie 2012, în timp ce se afla la Bucureşti cu probleme medicale, a vorbit la telefon cu soţul său care i-a spus că a auzit prin sat că în trecut, înainte de a începe o relaţie cu nepotul lor Ş.A.F., M.E. a întreţinut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi şi nu avea un renume prea bun. Când soţul i-a spus că vrea să-i spună şi nepotului ce a aflat, L.R. l-a sfătuit să-şi vadă de treabă şi să nu se bage.
Cum inculpatul a acţionat dintr-un impuls necontrolat determinat de conduita batjocoritoare, dispreţuitoare a victimei, tribunalul apreciază că fapta comisă de inculpat a fost săvârşită în stare de provocare.
Aspectele relative la conduita ulterioară a inculpatului care a încercat să excamoteze adevărul nu sunt relevante pentru aprecierea existenţei stării de provocare ci, ţin, mai degrabă de individualizarea pedepsei ce va fi aplicată.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. d) C. pen., instanţa a apreciat că starea avansată de ebrietate a victimei şi vârsta înaintată nu conduc de plano la concluzia că aceasta se afla în neputinţa de a se apăra la momentul când a fost înjunghiat.
Împrejurarea că, în concluziile raportului medico-legal nu s-a putut stabili cu exactitate dacă această plagă sugerează un mecanism de apărare sau dacă a existat o tentativă a victimei de extragere a lamei vulnerante din plagă cu mâna stângă, nu poate fi interpretată decât în sensul că victima a avut o reacţie la acţiunea violentă a inculpatului, deci nu se afla în neputinţa de a se apăra.
Aşa fiind, a apreciat ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părţile civile şi a reţinut că, în drept, fapta inculpatului care în data de 26 ianuarie 2012, în jurul orelor 1645, pe fondul consumului de alcool şi al provocării venite din partea unchiului său, L.E., i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în zona abdomenului, cauzându-i o leziune a ficatului ce i-a provocat decesul după aprox. jumătate de oră, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul ridicat de pericol social al faptei, starea de provocare în care s-a aflat în momentul comiterii infracţiunii, persoana inculpatului în vârstă de 23 de ani, absolvent de 12 clase, care s-a căsătorit la scurtă vreme după pronunţarea hotărârii cu concubina sa şi care a achiesat la toate pretenţiilor părţilor civile.
Deşi, inculpatul a solicitat şi reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., instanţa a considerat că reducerea pedepsei în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi ale art. 76 alin. (1) lit. a) (ca urmare a reţinerii stării de provocare) este suficientă. Totodată, a avut în vedere şi conduita inculpatului ulterior săvârşirii faptei, de încercarea eşuată de a „pune în scenă" sinuciderea victimei.
Prima instanţă a considerat că nu se poate dispune suspendarea pedepsei inculpatului în condiţiile în care, prin fapta sa, a curmat viaţa unei persoane şi fiind o faptă de o gravitate deosebită (chiar dacă e săvârşită în stare de provocare), reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât printr-o pedeapsă privativă de libertate.
Cu privire la latura civilă, reţinând că acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, instanţa nu a mai cenzurat întinderea acestor pretenţii, temeinicia lor, astfel că a admis acţiunile civile şi a obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale şi morale în cuantumul cerut de cele două părţi civile I.R.S. şi L.R.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, inculpatul Ş.A.F. şi părţile civile L.R. şi I.R.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În esenţă, apelantele părţi civile L.R. şi I.R.S., au susţinut că, în condiţiile în care victima se afla în momentul înjunghierii sale, în comă alcoolică, este evident că s-a aflat în imposibilitate de a se apăra de agresiunea inculpatului, care a profitat de această împrejurare, aşa încât, corecta încadrare juridică a faptei este aceea de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. d) C. pen.
O altă critică a vizat împrejurarea că nu au fost probate actele de provocare din partea victimei, astfel că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului.
Apelantul inculpat Ş.A.F. a criticat hotărârea instanţei de fond în privinţa individualizării pedepsei, susţinând, în esenţă, că se impunea reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei până la limita minimă prevăzută de lege şi aplicare dispoziţiilor art. 81 sau 86 C. pen., în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Prin decizia penală nr. 81/P din 19 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Ş.A.F. şi părţile civile L.R. şi I.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 592/88/2012.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută stare de arest a inculpatului.
Din pedeapsa aplicată inculpatului a fost dedusă perioada arestării preventive de la 10 aprilie 2012 la zi.
Au fost obligaţi apelanţi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea a reţinut că, în raport de probatoriul administrat în faza de urmărire penală, prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei reţinute în sarcina inculpatului Ş.A.F.
Referitor la critica apelantelor părţi civile a reţinut că, din declaraţiile martorei oculare M.E., coroborate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului din 27 ianuarie 2012 şi planşele foto anexă, dar şi cu declaraţiile inculpatului Ş.A.F. se reţine că, victima L.E., aflat în stare de ebrietate (2,70 ‰ alcool în sânge) avansată, a declanşat starea conflictuală în urma căreia, inculpatul l-a înjunghiat, provocându-i astfel decesul.
În condiţiile în care victima şi inculpatul erau rude şi se vizitau reciproc, aflându-se în relaţii amiabile, este evident că, starea conflictuală ce a condus în final la înjunghierea victimei, cu consecinţa morţii acesteia, a fost provocată de comportamentul necorespunzător al ei faţă de inculpat, numai astfel explicându-se acţiunea violentă a acestuia din urmă.
În consecinţă, afirmaţiile martorei şi inculpatului, în sensul că victima a început să-i facă avansuri sexuale martorei, care era concubina inculpatului, şi să-i adreseze expresii dispreţuitoare şi jignitoare inculpatului, sunt verosimile şi raţionale, iar în lipsa unor probe care să le contrazică, ele trebuie reţinute ca atare.
Din conţinutul procesului verbal de constatare la faţa locului rezultă că, pe tăblia mesei din camera în care s-a săvârşit fapta, există trei tăieturi adânci făcute de o lamă de cuţit, ceea ce confirmă relatările inculpatului, potrivit cărora, enervat de limbajul jignitor al victimei, mai întâi, a luat cuţitul din suportul pentru veselă şi l-a înfipt de două ori, cu putere, în masă, astfel încercând să-l determine pe victimă să plece şi să înceteze a-i mai jigni, atât pe el, cât şi pe concubina sa.
Starea de enervare a inculpatului s-a accentuat, faţă de refuzul victimei de a pleca şi de continuarea limbajului jignitor din partea acesteia, şi pe fondul respectivei tulburări, într-o reacţie spontană, inculpatul a luat cuţitul şi a aplicat victimei o singură lovitură, iar apoi a înfipt respectivul cuţit din nou în masă.
Raportat la cele reţinute, Curtea a constatat că, în mod temeinic s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., din desfăşurarea faptelor fiind evidentă starea de tulburare sub imperiul căreia a acţionat inculpatul.
Dovedindu-se fără echivoc faptul că inculpatul a săvârşit fapta în stare de provocare şi, în absenţa probelor care să ateste că victima s-a aflat în imposibilitate de a se apăra iar inculpatul ar fi profitat de această stare, Curtea a apreciat că nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
Alcoolemia foarte ridicată a victimei (2,70 %o), nu constituie, prin ea însăşi, o cauză absolută de punere a unei persoane în imposibilitatea de a se apăra, întrucât toleranţa la alcool este foarte diferită de la o persoană la alta, iar victima consuma în mod frecvent alcool, putând căpăta astfel o toleranţă mai mare la efectele acestuia.
Totodată, faţă de menţiunea din raportul medico-legal de necropsie, că plaga superficială tăiată a feţei palmare de la mâna stângă, poate sugera un mecanism de apărare, instanţa de apel a reţinut că, nu este probată fără echivoc starea de neputinţă a victimei de a se apăra, iar existenţa oricărui dubiu nu poate să profite decât inculpatului.
Comportamentul inculpatului după înjunghierea victimei, de a-i coase rana, reprezintă o încercare de a-i acorda un prim ajutor, iar nu o modalitate de împiedicare a salvării ei, întrucât inculpatul a urmărit oprirea hemoragiei.
Faţă de toate aceste considerente, a apreciat că fapta inculpatului Ş.A.F., care la data de 26 ianuarie 2012, pe fondul provocării venite din partea victimei L.E., i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în zona abdomenului, cauzându-i o leziune a ficatului ce i-a provocat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicare art. 73 lit. b) C. pen.
În condiţiile în care, inculpatul a recunoscut fapta, şi-a însuşit probatoriului de la urmărirea penală şi a solicitat ca judecata să se facă exclusiv în baza acestuia, iar din analiza probatoriului a rezultat că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului, instanţa de apel a apreciat că în mod temeinic şi legal s-a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. la judecata în primă instanţă.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.A.F. de prima instanţă, a fost corect individualizată, cuantumul ei situându-se sub limita minimă specială prevăzută de lege, de 6 ani şi 8 luni închisoare, iar executarea în regim privativ de libertate este justificată de gravitatea deosebită a faptei săvârşite, modalitatea de comitere a faptei şi conduita inculpatului după comiterea faptei care a încercat să inducă în eroare organele judiciare în sensul că victima s-a înjunghiat singură, pe fondul consumului exagerat de alcool.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul Ş.A.F. şi părţile civile I.R.S. şi L.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen.
În susţinerea orală a motivelor de recurs, inculpatul Ş.A.F., întemeiat pe cazul de casare prev. prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea pedepsei, reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., având în vedere conduita sa sinceră, faptul că a încercat să preîntâmpine decesul, are familie şi este de acord să acopere prejudiciul cauzat părţilor civile.
Părţile civile I.R.S. şi L.R. în dezvoltarea orală a motivelor scrise de recurs au solicitat, în esenţă, circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv, omor calificat, profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra. A mai criticat soluţia şi sub aspectul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., greşita aplicare a legii, solicitând să se înlăture prevederile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probele administrate nu reiese că inculpatul a fost provocat de victimă, raportat la situaţia conjuncturală şi la gradul de alcoolemie ridicat al victimei, între invectivele proferate de partea vătămată şi reacţia inculpatului există o disproporţie vădită.
Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică şi recursurile declarate de inculpat şi părţile civile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1. În ceea ce priveşte criticile părţilor civile I.R.S. şi L.R. privind greşita încadrare juridică dată faptei, circumscrise cazului de casare prev. de art. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.
Se constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 62 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei, respectiv infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Cele două instanţe, date fiind împrejurările în care s-a desfăşurat incidentul, au stabilit în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv, procesul verbal de cercetare la faţa locului din 27 ianuarie 2012, certificatul medico-legal din 27 ianuarie 20102 de constatare a decesului victimei L.E., raportul medico-legal de necropsie din 09 februarie 2010 întocmit de SML Tulcea, declaraţiile martorilor M.E.I., Ş.G.L., G.M., R.Ş., declaraţiile părţilor civile L.R. şi I.R.S. şi ale inculpatului Ş.A.F. care a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, în condiţiile unei provocări din partea victimei prin proferarea de cuvinte jignitoare la adresa sa şi soţiei sale, M.E.I., o situaţie de fapt corectă.
S-a reţinut că, în ziua de 26 ianuarie 2012, în jurul orelor 1100, L.E., unchiul inculpatului Ş.A.F. a trecut pe la domiciliul acestuia pentru a-i comunica soţiei inculpatului să nu-i mai facă pâine întrucât a fost dezăpezit drumul şi a venit maşina cu pâine.
După ce a servit un pahar cu vin, L.E. a plecat la domiciliul său, revenind la locuinţa inculpatului în jurul orelor 1600, într-o stare avansată de ebrietate. La intrare în curte, victima a fost doborâtă la pământ şi muşcată de câinele inculpatului fiind salvat chiar de către Ş.A.F. În aceste împrejurări, inculpatul a scos o cană de vin şi a continuat să bea cu victima, însă la un moment dat L.E. a văzut-o intrând în cameră pe soţia inculpatului şi a început să-i facă avansuri, invitând-o pe la el când este singur.
Fiind într-o stare avansată de ebrietate, victima a continuat să adreseze cuvinte şi expresii dispreţuitoare celor doi soţi cu referire la vârsta fragedă a inculpatului („mucos", „pută") dar şi cu privire la moralitatea soţiei acestuia („curvă"), fapt ce l-a determinat pe inculpatul Ş.A.F. să ia un cuţit şi să-l înfigă în blatul de la masă, după care constatând că unchiul său nu se opreşte în a le adresa cuvinte jignitoare, l-a lovit cu cuţitul în zona abdomenului, după care a înfipt din nou cuţitul în masă.
Inculpatul, constatând că victima sângera, i-a tăiat hainele după care, cu acceptul victimei, a luat o aţă chirurgicală şi i-a cusut rana în scopul de a opri sângerarea.
La scurt timp, martora M.E. a plecat la locuinţa lui R.Ş. căreia i-a spus că victima L.E. s-a înjunghiat singură şi i-a solicitat ajutorul pentru a chema serviciul de ambulanţă, însă martorul M.G. a constatat lipsei pulsului victima şi anunţat poliţistul din comună. Potrivit concluziilor raportului medico-legal de autopsie din 09 februarie 2012 întocmit de SML Tulcea, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne determinată de plaga înjunghiată a abdomenului cu transflxierea ficatului. Plaga a putut fi cauzat prin înjunghierea cu un cuţit cu vârf ascuţit şi cu lamă cu un singur tăiş cu lăţimea de aprox. 3-3,5 cm şi o lungime de aprox. 12-15cm. Plaga superficială tăiată a feţei palmare a mânii stângi poate sugera un mecanism de apărarea şi/sau tentativa de extragere a lamei vulnerante din plagă cu mâna stângă.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi reţinută împrejurarea agravantă a neputinţei victimei de a se apăra, ca element circumstanţial al omorului calificat, este necesar să fie îndeplinite două condiţii cumulative, respectiv, victima să se afle într-o stare de neputinţă fizică sau psihică de a se apăra care să fie exterioară activităţii autorului iar făptuitorul să profite de această stare pentru a comite omorul.
În doctrină şi practică, s-a apreciat că starea de neputinţă poate proveni din diferite cauze, de ordin fizic sau psihic, ce anihilează sau diminuează aptitudinea de apărarea a unei persoane, iar vârsta înaintată şi starea de beţie ar putea fi una dintre situaţiile care pot aduce o persoană în neputinţă de a se apăra, astfel cum cere textul de lege.
Înalta Curte, în acord cu cele două instanţe, reţine că, vârsta şi starea avansată de ebrietate nu conturează în mod obligatoriu concluzia existenţei unei stări de neputinţă a victimei de a se apăra, în condiţiile în care din probatoriile administrate în faza de urmărire penală rezultă că L.E. consuma frecvent băuturi alcoolice, având rezistă şi toleranţă mare la alcool, fapt ce justifică şi alcoolemia ridicată de la momentul decesului (2,70%0). În acelaşi sens sunt şi concluziile raportului medico-legal de necropsie care nu exclud mecanismul de autoapărare al victimei raportat la leziunile constate pe mâna victimei - plaga superficială tăiată a feţei palmare de la mâna stângă.
În raport de aceste elemente, nu poate fi reţinută agravanta referitoare la neputinţei victimei de a se apăra, ca element circumstanţial al omorului calificat, astfel cum au solicitat recurentele părţi civile I.R.S. şi L.R.. Prin umare, fapta inculpatului Ş.A.F. de lovi pe unchiul său, L.E., aflată într-o stare avansată de ebrietate, cu un cuţit în zona abdomenului, ce a dus la decesul acesteia, constituie infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă recursurile părţilor civile.
Neîntemeiată este şi critica recurentelor părţi civile, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., referitoare la greşita aplicare a legii, prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Sub acest aspect se constată că, prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 174 C. pen., fiind reţinută circumstanţa atenuantă a provocării din parte victimei, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Instanţa la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2012 a constatat că, inculpatul Ş.A.F. a solicitat aplicarea dispoziţiilor privind judecată în cadrul procedurii simplificate, a recunoscut comiterea faptelor reţinute în actul de inculpare şi şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penală, fiind de acord şi cu plata despăgubirilor civile în cuantumul precizat de către I.R.S. şi L.R., soţia şi fiica victimei, L.E.
În condiţiile în care judecata s-a desfăşurat conform procedurii simplificate, iar din probele administrate la urmărirea penală, cu referire la declaraţiile inculpatului şi ale martorului ocular, M.E.I., rezultă că victima omorului l-a provocate pe inculpat anterior ripostei acestuia, prin folosirea de expresii şi cuvinte jignitoare la adresa sa şi a soţiei sale, instanţa de fond şi apel nu puteau înlătura din beneficiul inculpatului circumstanţa atenuantă legală, în absenţa unei cercetări judecătoreşti care să modifice starea de fapt reţinută prin rechizitoriu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile recurentelor părţi civile ce neîntemeiate şi urmează să respingă recursurile şi sub acest aspect.
2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica recurentului inculpat Ş.A.F., circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei aplicată acestuia.
Se constată că cele două instanţe au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcţie de care a fost aplicată inculpatului Ş.A.F. o pedeapsă corect individualizată, atât din punctul de vedere al cuantumului cât şi al modalităţii de executare - în regim de executare, fiind orientată sub minimum special prevăzut de lege, redus cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dând eficienţa cuvenită circumstanţei atenuate legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, în aplicarea pedepsei de 6 ani închisoare inculpatului Ş.A.F., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., cele două instanţe au avut în vedere, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în legea penală, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social concret a faptei (infracţiune contra vieţii), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul creării unui stări de tulburare inculpatului din partea victimei, prin folosirea unui obiect apt să producă moartea (cuţit), în locuinţa inculpatului unde victima venise în vizită, intensitatea lovituri, zona vizată), urmările produse (decesul victimei) şi atingerea adusă relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă şi siguranţă publică.
Totodată, au fost avute în vedere circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului, şi anume, faptul că a recunoscut comiterea faptei, aspect valorificat de către cele două instanţe prin reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., care şi în opinia Înaltei Curţi nu poate constitui şi circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. c) C. pen., astfel cum a solicitat recurentul inculpat. Mai mult, atitudinea inculpatului după comiterea faptei de a denatura realitatea faptică încercând să acrediteze ideea că victima sa înjunghiat singură nu poate fi apreciată ca o circumstanţă favorabilă acestuia.
Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a arătat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile solicitate de soţia şi fiica victimei nu pot fi reţinute ca şi circumstanţe judiciare favorabile inculpatului, astfel cum sunt prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei, întrucât din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei nu poate fi reţinută o conduită de excepţie a inculpatului înainte de comiterea faptelor iar disponibilitatea acestuia de a achita prejudiciul cauzat părţilor civile nu a fost finalizată prin acţiuni concrete pe parcursul procesului penal.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus şi în alt regim de executare, faţă cel stabilit de prima instanţă şi menţinut de instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale, prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile şi inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la zi.
Având în vedere că recurenţii sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile I.R.S. şi L.R. şi de inculpatul Ş.A.F. împotriva deciziei penale nr. 81/P din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la 22 octombrie 2012.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3362/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3383/2012. Penal → |
|---|
