ICCJ. Decizia nr. 3382/2012. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3382 /2012
Dosar nr. 1814/113/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 28 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1814/113/2007 s-a dispus, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului T.S., la pedeapsa de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în SHDGJ.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 15 februarie 2008 la 20 mai 2009.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii R.P.A. şi l.S. la câte 1 an şi 6 luni închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe la data de 04 noiembrie 2006.
Li s-au interzis inculpaţilor drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen. respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supravegherea executării pedepselor aplicate inculpaţilor R.P.A. şi l.S. pe durata unui termen de încercare de 4 ani fixat în baza art. 862 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi al consecinţelor ce decurg din aceasta precum şi asupra măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen. la care aceştia trebuie să se supună, respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Brăila;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbarea de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 75 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.Y.S. SRL Brăila prin lichidator C.I.P.l. G.M. la despăgubiri civile astfel:
- 7000 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenirile ulterioare către părţile civile B.M. şi B.A;
- 100.000 RON, despăgubiri pentru daune morale către părţile civile B.M., B.A. şi B.l.L.
- 425,4 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. A.A. Galaţi.
- 10933 RON reprezentând prestaţie periodică datorată părţii civile B.l.L. pentru perioada 04 noiembrie 2006-28 ianuarie 2011.
- 250 RON lunar prestaţie periodică pentru partea civilă B.l.L. începând cu data de 29 ianuarie 2011 până la încetarea stării de nevoie.
În baza art. 192-193 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.Y.S. SRL Brăila la 500 RON cheltuieli judiciare către stat şi 1300 RON către părţile civile B.A., B.M. şi B.l.L., reprezentând onorariu avocat.
A fost obligat inculpatul R.P. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat din care 350 RON onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondul MJ (150 RON av. I.S. şi 200 RON av. P.D).
A fost obligat inculpatul l.S. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat din care 150 RON onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondul MJ av. M.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 04 noiembrie 2006, în jurul orelor 19.00, în magazinul D. aflat pe Bd. I. din mun. Brăila a intrat victima B.M., agentul de pază angajat la SC Y.Y.S. SRL Brăila, fiind martorul B.C.
Victima era cunoscută de agentul de pază deoarece obişnuia să cumpere diverse bunuri de la acest magazin, astfel că, după ce a intrat, s-a îndreptat spre raionul de parfumuri. A urmărit victima pentru a vedea ce face şi a observat că a ascuns sub geacă două sticluţe cu parfum Extasy, după care s-a mai plimbat prin magazin luând două sticle de bere şi două napolitane pe care le-a pus în coş îndreptându-se spre casa de marcat.
Victima a fost urmărită în permanenţă de martorul B.C., astfel că la ieşirea din magazin i-a solicitat bonul de casă pentru verificări apoi l-a rugat pe martorul D.F. - agent la aceeaşi societate - să vină şi el, invitând victima într-o încăpere situată în spatele magazinului.
În prezenţa martorilor C.S. şi I.I., agentul de pază B.C. i-a cerut victimei să-şi deschidă geaca, moment în care i-au căzut cele două sticluţe cu parfum sustrase. În aceste împrejurări martorul B.C. l-a sunat pe inculpatul T.S. - agent de pază la aceeaşi societate - care a apărut la scurt timp, aflându-se în apropierea magazinului.
Acelaşi apel a fost primit şi de inculpaţii R.P. şi I.S., care au intrat în magazin şi fără să aştepte explicaţiile victimei au lovit-o cu piciorul în zona omoplatului - inculpatul R.P. - respectiv în zona feţei.
După aplicarea acestor lovituri, victima s-a dezechilibrat, a alunecat şi a căzut pe nişte ambalaje, s-a ridicat fiind lovită, din nou, de inculpaţii R. şi I.
După aproximativ 1-2 minute a intrat în magazin şi inculpatul T., însoţit fiind de martorii I.C. şi R.C., fiind conduşi de agentul de pază în încăperea unde se afla victima, aceasta fiind căzută cu faţa în jos. Inculpatul T. a introdus piciorul sub capul victimei, pe partea laterală dreaptă, întorcând-o cu faţa în sus, aplicându-i o lovitură puternică în abdomen cu piciorul drept.
Martora C.S. a strigat speriată să nu-I mai lovească pentru că îl va omorî, inculpatul cerându-i însă victimei să părăsească încăperea.
În momentul aplicării loviturii cu piciorul în abdomenul victimei, acesteia i-a ieşit un cheag de sânge pe gură.
Martora I.I.A. a stropit victima cu apă, iar inculpaţii R. şi T. au ridicat-o şi au aşezat-o pe un palete, în şezut, cu spatele sprijinită de nişte cutii de carton. Victima s-a îngălbenit, iar gura şi mâinile s-au învineţit.
La apelul inculpatului T., la faţa locului au sosit jandarmii şi o ambulanţă iar un cadru medical a ajutat la transportarea victimei la Spitalul de Urgenţă Brăila.
Victima a decedat la data de 04 noiembrie 2006, orele 21.30 din raportul de necropsie s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă datorându-se şocului hemoragie consecutiv unui traumatism abdominal închis cu ruptură atritie hepatică şi hemoperitoneu masiv. S-a stabilit, de asemenea, că ruptura ficatului s-a putut produce prin lovire activă cu corp sau mijloc contondent, din faţă în hipocondrul drept spre epigastru, iar aspectul rupturii sugerează o forţă mare a loviturii.
Rezultatul letal s-a produs datorită rupturii ficatului, lovitura cu piciorul sau cu un alt obiect contondent fiind puternică.
Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului T.S., dar a apreciat că intenţia acestuia nu a fost aceea de suprimare a vieţii victimei, ci doar de a lovi, rezultatul letal fiind produs din culpă.
În drept, faptele inculpatului T.S. au fost încadrate în dispoziţiile art. 183 C. pen., iar faptele comise de inculpaţii R.A. şi I.S. - leziunile produse de aceştia necesitând îngrijiri medicale vindecabile în 5-7 zile îngrijiri medicale au fost încadrate în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpaţii T.S. şi R.P.
Prin decizia penală nr. 70/A din 26 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 22 din 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Brăila numai în ceea ce priveşte latura penală şi doar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.S. şi în rejudecare.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul T.S. din infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. d) şi i) C. pen. şi în baza acestei încadrări l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă principală de 18 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului T.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
A menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul T.S. prin decizia penală nr. 343/R din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 15 februarie 2008 la 20 mai 2009.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.S. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate următoarea dispoziţie: „În baza art 192-193 C. proc. pen. obligă pe inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.Y.S. SRL Brăila Ia 500 RON cheltuieli judiciare către stat şi 1300 RON către părţile civile B.A., B.M. şi B.l.L., reprezentând onorariu avocat".
În baza art. 192-193 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.Y.S. SRL prin lichidator C.I.P.I. G.M. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat şi 1300 RON către părţile civile B.A., B.M. şi B.I.L. reprezentând onorariu avocat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii T.S. şi R.P.A.
În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat:
- pe inculpatul T.S. la plata sumei de 150 RON;
- pe inculpatul R.P.A. la plata sumei de 100 RON.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii T.S. şi R.P.A. la plata a câte 500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în apel către părţile civile B.M., B.A. şi B.I.L.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că fapta săvârşită de inculpatul T.S. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. d) şi i) C. pen., intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei rezultând din împrejurările concrete în care a comis fapta.
Aplicarea unei lovituri, de mare intensitate, în condiţiile în care victima era căzută, fiind în neputinţă de a se apăra, în prezenţa mai multor persoane, atrage răspunderea penală a inculpatului T.S. pentru infracţiunea de omor calificat şi nu pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
S-a apreciat ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen., omorul fiind săvârşit în prezenţa a 5 persoane.
S-a apreciat ca fiind nefondate recursurile declarate de inculpaţii T.S. şi R.P.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.S. invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I, pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen.
Au fost invocate argumentele instanţei de fond în sensul că fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a praeterinţiei, ceea ce atrage încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen.
În raport de această încadrare juridică s-a solicitat reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante şi aplicarea unei pedepse sub minimul special.
În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre loviturile aplicate de inculpat şi decesul victimei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul, prin prisma criticilor formulate dar şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică - Înalta Curte reţine că modalitatea comiterii faptei, reflectă indubitabil, intenţia indirectă a inculpatului de a suprima viaţa acesteia.
Astfel, din probele administrate rezultă că la data de 04 noiembrie 2006, victima B.M. a intrat în magazinul aparţinând SC Y.Y.S. SRL Brăila, încercând să sustragă două sticluţe cu parfum, fiind găsite asupra sa de către martorul - agent de pază B.C. Indignat de gestul victimei, martorul B.C. l-a invitat într-o încăpere din spatele magazinului, folosit ca birou şi depozit, anunţându-şi colegii, respectiv pe inculpaţii R.P.A., l.S. şi T.S. Aceştia au ajuns la locul comiterii faptei la scurt timp după primirea apelului de la martorul B.C., lovind victima cu pumnul în zona feţei, cu un baston peste umăr şi picioare, victima căzând cu faţa în jos.
După aproximativ 1-2 minute a intrat în încăpere şi inculpatul T.S. care, cu piciorul a întors victima cu faţa în sus, afirmând că „îşi bate joc de ei", după care a ridicat piciorul drept şi cu o lovitură rapidă şi puternică a lovit victima în abdomen.
Agresiunea s-a desfăşurat în prezenţa martorilor M.S., I.I.A., C.C., B.C. şi R.C., unul dintre aceştia strigând la inculpatul T.S. să înceteze pentru că victima va muri.
Aceşti martori confirmă derularea evenimentelor, arătând că în momentul lovirii victimei de către inculpatul T.S., din gura acesteia a ieşit un cheag de sânge şi în acel context au fost anunţaţi jandarmii şi ambulanţa.
Leziunile cauzate victimei B.M. au fost descrise în actele medicale, din analiza acestora rezultând că moartea victimei s-a datorat rupturii ficatului, între lovitura cu piciorul aplicată de inculpatul T. şi deces existând legătură de cauzalitate.
Celelalte leziuni suferite de victimă, produse prin agresiunea inculpaţilor R.P.A. şi l.S., au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale dar niciuna dintre acestea nu puteau produce decesul victimei.
Ulterior s-a constatat că victima avea o alcoolemie de 225 gr.°/oo. Aplicarea de către inculpatul T.S. a unei lovituri puternice, cu piciorul în zona abdominală a victimei, distanţa mică, intensitatea loviturii, sunt elementele care conturează intenţia sa de a suprima viaţa, prevăzând rezultatul faptei sale pe care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Omorul a fost săvârşit profitând de neputinţa victimei de a se apăra, aceasta fiind căzută pe podea ca urmare a alcoolemiei excesive dar şi a loviturilor aplicate anterior de către inculpaţii R.P. şi l.S.
Agravanta îşi găseşte explicaţia prin aceea că asupra unei persoane care se află în stare de neputinţă de a se apăra, agresiunea se săvârşeşte mai uşor, iar pe de altă parte, cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide prezintă un grad ridicat de pericol social.
Pentru reţinerea acestei agravante, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima să se afle în stare de neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul să profite de această stare a victimei. Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care datorită stării fizice sau psihice ori datorită altor împrejurări - în speţă datorită alcoolemiei şi a loviturilor aplicate victimei de inculpaţii R.A. şi l.S. - nu pot reacţiona împotriva agresorului.
În cauză, starea de neputinţă a victimei de a se apăra a fost exterioară activităţii inculpatului T.S., acesta profitând pentru a suprima viaţa victimei.
În fine, s-a reţinut şi agravanta de la art. 175 lit. i) C. pen., infracţiunea fiind comisă în prezenţa a 5 persoane, altele decât cele implicate în agresiune, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 52 lit. c) C. pen.
Ca atare, Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel este corectă, inculpatul T.S. săvârşind infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. d) şi i) C. pen.
Decizia instanţei de apel este însă criticabilă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie reflectă atât gradul de pericol social concret al faptei comise dar şi periculozitatea inculpatului.
Nu poate fi ignorată nici atitudinea victimei care a încercat sustragerea unor bunuri din magazin, dar nici a inculpatului care, după actele de violenţă, a conştientizat consecinţele deosebite anunţând serviciul de ambulanţă precum şi jandarmeria.
Totodată, circumstanţele personale ale inculpatului - lipsa de antecedente penale, atitudinea corespunzătoare în societate anterior comiterii faptei - pledează la orientarea pedepsei spre minimul special.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia numai în ce priveşte cuantumul pedepsei şi în rejudecare va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Văzând şi disp. art. 189 -192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi, în rejudecare:
Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului T.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. d) şi i) C. pen. de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3894/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3890/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
---|