ICCJ. Decizia nr. 3383/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3383/2012
Dosar nr. 14846/83/2010
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 103 din 14 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F.A.M., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000, iar, în baza art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 lit. d) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 10 luni închisoare, dându-se spre executare acestuia, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 81, 82 C. pen., art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 de ore din data de 03 decembrie 2003, iar, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (2) şi la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.A.M. a sumelor de 100 euro (echivalent RON), aflaţi la Banca C.R. - Sucursala O. şi 3.834.000 ROL, aflaţi la Trezoreria Oradea.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.C.I., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni de luare de mită reţinute în sarcina acestuia.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.C.l. din infracţiunile de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 256 C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., instanţa l-a mai condamnat pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 1 an închisoare, dându-se spre executare acestuia, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.C.l. a sumelor de 300 euro (200+100) echivalent în RON, 17.589.550 ROL vechi şi 100 Usd (echivalent RON).
Totodată, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei S.C.N.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 6 luni închisoare, făcându-se aplicarea art. 81, 82 C. pen., art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (2) şi la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata S.C.N.V. a sumei de 350 euro (echivalent RON).
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus publicarea dispozitivului hotărârii, după rămânerea definitivă, într-un ziar local de largă circulaţie, pe cheltuiala celor trei inculpaţi, iar, în temeiul art. 191 C. proc. pen., aceştia au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a arătat, în esenţă, că a fost sesizată cu săvârşirea de către cei trei inculpaţi a infracţiunilor de corupţie menţionate prin rechizitoriile nr. 46/P/2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi nr. 25/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Satu Mare, formându-se pe rolul Tribunalului Satu Mare Dosarele cu nr. 1973/2004 şi nr. 3108/2004, ce au fost, ulterior, reunite sub nr. 1973/2004.
Cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 55 din 05 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul anterior menţionat, fiind menţinută de Curtea de Apel Oradea care, prin decizia penală nr. 134 din 18 decembrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile penale declarate împotriva acesteia de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii F.A.M., R.C.I. şi S.C.N.
Prin decizia penală nr. 1566 din 07 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1973/83/2004, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii F.A.M., R.C.I. şi S.C.N. împotriva deciziei penale nr. 134 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost casată decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Oradea.
Instanţa Curţii de Apel Oradea, ca urmare a rejudecării cauzei în apel, a dispus, prin decizia penală nr. 8/A din 23 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 623/35/2008, confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 1584 din 23 aprilie 2010, admiterea apelurilor declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii R.C.I., F.M. şi S.C., împotriva sentinţei penale nr. 55 din 05 februarie 2007 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desfiinţat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Satu Mare.
Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele prevăzute de art. 384 şi art. 385 C. proc. pen., pe baza actelor şi lucrărilor aflate în cele două dosare de urmărire penală, respectiv nr. 46/P/2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi nr. 25/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Biroul Teritorial Satu Mare, precum şi al probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, atât în primul ciclu procesual, cât şi cu ocazia rejudecării, Tribunalul a reţinut următoarele:
I. Inculpatul R.C.I. a fost încadrat la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Satu Mare - Biroul Paşapoarte, ca agent de poliţie. Conform fişei postului, acesta avea ca atribuţiuni de serviciu aşa numitele „activităţi de ghişeu", care includeau, printre altele, primiri cereri pentru eliberare de paşapoarte, preluarea documentelor pentru eliberarea lor, activităţi de emitere paşapoarte, dar şi alte activităţi stabilite de şeful de birou.
Inculpata S.C.N.V. l-a cunoscut pe inculpatul R.C.I. prin intermediul unei prietene, în cursul anului 2002. În acea perioadă aceasta era prezentă în repetate rânduri la locul de muncă al inculpatului, unde încasa banii pentru asigurările pe care le încheia cu colegii inculpatului Societatea de asigurare U., unde inculpata lucra ca şi inspector de asigurări.
Prin intermediul martorului T.V., taximetrist, ale cărui servicii inculpata S.C. le folosea des, aceasta din urmă le-a cunoscut pe martorele denunţătoare K.A. şi Ş. (fostă Z.) M.M., care doreau obţinerea de paşapoarte turistice în regim de urgenţă. Martora K.A. dorea obţinerea unui paşaport pentru fiica ei minoră K.A.D. La acea vreme, termenul legal de eliberare a unui paşaport era de 21 de zile, dar, în fapt, eliberarea unui paşaport putea dura mult mai mult, respectiv două luni de zile, datorită numărului foarte mare de cereri adresate S.E.I.P. în acea perioadă.
Martorul T.V. a intermediat legătura dintre inculpată şi martorele denunţătoare, după ce, cu ocazia efectuării unor curse cu taximetrul, mai întâi inculpata l-a întrebat dacă nu cunoaşte persoane care ar dori obţinerea unui paşaport în regim de urgenţă, afirmând că este în măsură să intermedieze o astfel de procedură şi apoi, cu o altă ocazie le-a auzit pe cele două martore – K.A. şi Ş.M. - discutând despre intenţia de a obţine două paşapoarte în regim de urgenţă.
După ce s-au cunoscut, inculpata S.C. a pretins de la fiecare dintre cele două martore suma de câte 275 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului R.C.I. - agent de poliţie în cadrul S.E.I.P. Satu Mare - Biroul Satu Mare, prin intermediul căruia urmau să obţină paşapoartele. Pe baza înţelegerii dinte inculpată şi cele două martore, acestea din urmă, fiind însoţite şi de martorul T.V., s-au deplasat, la data de 27 martie 2002, la sediul S.E.I.P. Satu Mare - Biroul Paşapoarte, unde martora Ş.M. a completat atât pentru ea, cât şi pentru fiica martorei K.A., cererile pentru eliberarea paşaportului, dar inculpatul R.C.I., care se afla la ghişeu, a refuzat primirea cererilor, motivând în cazul lui Ş.M. - că în paşaportul acesteia există o interdicţie pentru intrarea în Austria şi Cehia şi că documentul era încă valabil, iar în cazul martorei K.A. - lipsa unei declaraţii de acord a tatălui pentru fiica minoră dat în faţa unui notar public. Martorele s-au alarmat şi au transmis situaţia nou creată, prin intermediul martorului T.V., inculpatei S.C., care s-a angajat să rezolve această problemă, indicându-i totodată martorului să se deplaseze în incinta biroului S.E.I.P. unde vor fi abordaţi de inculpatul R.C.I. („C.") căruia să-i înmâneze actele împreună cu o bancnotă de 100 dolari S.U.A.
La aceeaşi dată – 27 martie 2002 - martora Ş.M. a înmânat inculpatului R.C.I., la sediul S.E.I.P. Satu Mare, cererea împreună cu paşaportul ei vechi în care a introdus o bancnotă de 100 dolari S.U.A., în prezenţa martorului T.V. şi a inculpatei S.C.
În baza promisiunilor inculpatei în sensul că paşapoartele vor fi gata în termen de 48 de ore, cele două martore-denunţătoare s-au prezentat la sediul S.E.I.P. Satu Mare pentru ridicarea acestora la data de 29 martie 2002, ocazie cu care doar martora Ş.M. a obţinut paşaportul, după numeroase intervenţii pe care inculpata S.C. le-a făcut la inculpatul R.C. Deoarece martora K.A. nu a obţinut paşaportul, aceasta, la indicaţiile inculpatei S.C., l-a aşteptat în după masa zilei de 29 martie 2002 pe inculpatul R.C., la ieşirea acestuia din serviciu, deplasându-se apoi împreună cu autoturismul taxi condus de martorul T.V. până pe B-dul C. din municipiul Satu Mare, iar la coborâre martorul T. a înmânat inculpatului R. două bancnote a câte 50 de euro (100 euro) din partea martorei K.A., aceasta din urmă obţinând promisiunea din partea inculpatului privind eliberarea paşaportului până la data de 01 aprilie 2002. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, martora K.A. s-a plâns martorului T.V., care a reproşat acest lucru inculpatei S.C., cerându-i explicaţii, şi a încercat contactarea telefonică a inculpatului R.C., dar acesta nu a mai răspuns la telefon, după care a formulat un denunţ penal în legătură cu aceste aspecte.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, Tribunalul a avut în vedere autodenunturile şi declaraţiile martorilor K.A., Ş.M. şi T.V., dosarele în copie cu actele depuse de solicitanţii de paşapoarte K.A. şi Ş. (fostă Z.) M., printre care se află două încheieri notariale de autentificare a declaraţiilor lui K.A. şi K.A. obţinute de martora K.A., prin intermediul inculpatei S.C., de la o persoană rămasă neidentificată, în schimbul sumei de 100 euro, precum şi o cerere de obţinere a paşaportului în regim de urgenţă, datată 28 martie 2002 pe numele martorei Ş.M., cerere ce a fost scrisă de inculpata S.C., care a ataşat la ea o adeverinţă medicală falsă din care rezulta că martora ar suferi de afecţiuni ginecologice, care necesită tratament urgent în străinătate, adresa S.E.I.P. Satu Mare nr. 2592976 din 09 iulie 2004 din care rezultă că cererea martorei Ş.M. a fost primită la ghişeu de agentul R.C., care a certificat identitatea persoanei şi exactitatea datei, precum şi propriile declaraţii ale celor doi inculpaţi.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului R.C.I. care, în calitate de agent de poliţie în cadrul S.E.I.P. Satu Mare - Biroul Paşapoarte, şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit de la martorii Ş.M. şi T.V. (în numele martorei K.A.) sumele de 100 dolari S.U.A. şi 100 euro, la datele de 27 martie 2002 şi 29 martie 2002, pentru a îndeplini acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru a primi acte la ghişeu şi pentru a elibera paşapoarte în regim de urgenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte fapta inculpatei S.C.N.V. de a pretinde suma de 550 euro, din care a primit suma de 350 euro de la martorele denunţătoare Ş.M. (275 euro) şi K.A. (75 euro) în cursul lunii martie 2002, prevalându-se de influenţa sa asupra unui lucrător de poliţie din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, cu atribuţiuni în domeniul emiterii şi eliberării de paşapoarte, pentru a-l determina pe lucrătorul de poliţie să preia dosare conţinând documente pentru eliberarea paşapoartelor, să emită şi să elibereze paşapoarte în regim de urgenţă, instanţa a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
II. A. În cursul lunii octombrie 2001 inculpatul F.A.M., prevalându-se de o pretinsă influenţă asupra unui magistrat din cadrul Tribunalului Satu Mare, a pretins şi primit de la martorul C.V. suma de 1000 dolari S.U.A., în schimbul promisiunii că va interveni la acesta pentru punerea în libertate a fiului său C.V.I., cercetat în stare de arest pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă, faptă încadrată în drept în dispoziţiile art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
B. Inculpatul F.A.M. la cunoscut pe inculpatul R.C.I. în cursul lunii septembrie 2003, iar, în perioada septembrie - decembrie 2003, a ţinut legătura cu acesta, atât telefonic la numărul de telefon 0740XXXXXX, cât şi prin întâlniri directe, iar cu aceste ocazii i-a solicitat fie să preia dosare cu acte pentru eliberarea de paşapoarte în regim preferenţial, fie să emită şi să elibereze paşapoarte în regim preferenţial, servicii pentru care i-a dat lucrătorului de poliţie atât sume de bani, respectiv câte 50 euro, cât şi cartele telefonice în valoare de 300.000, respectiv 500.000 ROL. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul F.A.M., în cursul lunii octombrie 2003, a achitat personal, din banii proprii, cheltuielile ocazionate de repararea autoturismului folosit de către inculpatul R.C.I., constând în contravaloarea pieselor de schimb şi manoperă, în cuantum de 16.389.550 ROL.
Astfel, în urma denunţului formulat la data de 25 noiembrie 2003 de către martora denunţătoare Ş.E.I. împotriva inculpatului F.A.M., conform căruia acesta din urmă, prevalându-se de influenţa sa asupra unor lucrători din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, i-a pretins suma de 150 euro şi contravaloarea unei cartele telefonice pentru a-i obţine un paşaport în regim de urgenţă pentru fiica sa M.E., la data de 03 decembrie 2003, inculpatul F.A.M. a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 500.000 ROL, după ce în prealabil primise suma de 150 euro, sumă de bani ce i-a fost remisă prin intermediul martorei N.C., în incinta barului „M." din P.L., municipiul Satu Mare.
Totodată, în cursul lunii octombrie 2003, inculpatul F.A.M. a pretins de la martora B.M. suma de 150 euro, din care a primit suma de 100 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra lucrătorului de poliţie R.C.I. Influenţa s-a dovedit a fi una reală, aşa încât, la indicaţiile inculpatului F.A.M., în data de 08 octombrie 2003, inculpatul R.C. a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei pe numele martorei, iar, la data de 10 octombrie 2003, a preluat dosarul cu actele acesteia pentru eliberarea unui paşaport.
De asemenea, în cursul lunii noiembrie 2003, inculpatul F.A.M. a pretins şi primit de la martorul M.O. bunuri în valoare de 330.000 ROL, pentru traficarea influenţei asupra aceluiaşi lucrător de poliţie – R.C.l., în vederea obţinerii unui paşaport. De această dată, martorul a luat legătura direct cu inculpatul R.C., prin telefon, la îndemnul inculpatului F., iar dosarul cu actele pentru eliberarea paşaportului au fost preluate de inculpatul R.
Tot în cursul lunii noiembrie 2003, inculpatul F.A.M. a pretins de la martorul V.A. suma de 100 euro, pe care nu i-a mai primit, fiind prins în flagrant, pentru a-l ajuta în demersul său de a obţine un paşaport pentru numitul S.R.l., care se afla în străinătate şi care l-a împuternicit în acest sens. În acest caz, dosarul a fost preluat de către inculpatul F.A., în prezenţa inculpatului R.C., care a şi procedat la verificarea documentelor, cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc într-o staţie Peco din municipiul Satu Mare.
S-a mai reţinut că, în cursul lunii octombrie 2003, după ce martorul C.G.l. a depus documentele în vederea obţinerii unui paşaport pentru soacra sa – O.M., a apelat la inculpatul F.A. pentru urgentarea eliberării acestuia. De această dată, inculpatul F.A. a pretins suma de 100 euro, bani pe care nu i-a mai primit, apelând la inculpatul R.C., dar care se afla în concediu.
Totodată, în cursul lunii noiembrie 2003, inculpatul F.A.M. a pretins de la martorul P.D. alte foloase, respectiv transportul unui pachet până în Italia, la fiul său, în schimbul intervenţiei pentru preluarea dosarului şi eliberarea paşaportului în regim de urgenţă. Dosarul martorului a fost preluat prin intermediul inculpatului R.C.l., iar paşaportul a fost eliberat în termen de 4 zile de la preluarea actelor.
În cursul aceleaşi luni, inculpatul F.A. a intervenit pe lângă inculpatul R.C. pentru preluarea dosarului cu acte ale martorei I.I., în vederea eliberării unui paşaport, în regim preferenţial. Dosarul a fost preluat şi verificat de inculpatul R.C.l., dar cu această ocazie nu au fost pretinse sau remise sume de bani sau alte foloase, date fiind relaţiile de rudenie existente între martora I.I. şi familia inculpatului F.
De asemenea, în cursul lunii octombrie 2003, inculpatul F.A. a pretins şi primit de la martorul C.V. suma de 50 euro, în schimbul intervenţiei inculpatului pentru eliberarea unui paşaport în regim preferenţial.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, prima instanţă a avut în vedere autodenunţul şi declaraţiile de recunoaştere date de inculpatul F.A.M., depoziţiile martorilor B.M., M.O., V.A.V., C.G.I., P.D., S.C.I. (fostă M.), P.M.T. şi B.R., înscrisurile reprezentând facturile din 16 octombrie 2003, din 22 octombrie 2003 şi din 17 octombrie 2003, procesul verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului F., procesele-verbale de transcriere a înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în cauză.
În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului F.A.M., care, în intervalul septembrie - decembrie 2003, prevalându-se de influenţa sa asupra unui lucrător de poliţie din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, cu atribuţiuni în domeniul preluării documentelor şi eliberării paşapoartelor, a pretins şi a primit bani sau alte foloase de la mai multe persoane, pentru a-l determina pe lucrătorul de poliţie să preia dosare cu documente pentru eliberare de paşapoarte în regim preferenţial şi să elibereze astfel de paşapoarte în regim preferenţial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ce priveşte faptele inculpatului R.C.I., care, în intervalul septembrie - decembrie 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de lucrător de poliţie în cadrul S.E.I.P. Satu Mare, cu atribuţiuni în preluarea dosarelor şi apoi eliberarea de paşapoarte, a primit de la inculpatul F.A.M. suma de 50 euro, dar şi alte foloase constând în cartele telefonice cu o valoare de 300.000 ROL şi respectiv 500.000 RON şi a acceptat ca acesta din urmă să-i achite contravaloarea pieselor de schimb şi a manoperei ocazionate de repararea autoturismului propriu, în cuantum de 16.389.500 ROL, toate pentru a prelua dosare şi a elibera paşapoarte în regim preferenţial, la solicitarea acestuia, au fost încadrate în drept de Tribunal în prevederile art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
C. 1. În cursul lunii noiembrie 2003, inculpatul R.C.I. a pretins şi primit de la martora C.M. suma de 60 euro, în schimbul eliberării în regim preferenţial a paşaportului turistic. Astfel, după ce, la data de 6 noiembrie 2003, martora şi-a depus dosarul conţinând actele necesare în vederea obţinerii unui paşaport turistic, dosarul fiind preluat de inculpatul R.C.l., martora a ţinut legătura cu acesta, întrebându-l dacă nu poate urgenta eliberarea lui. Inculpatul R.C. a înmânat acesteia un bon de programare pe verso-ul căreia şi-a trecut numele şi numărul de telefon. La data de 18 noiembrie 2003, fiind contactat telefonic de către martoră, inculpatul i-a indicat suma de 60 euro, comunicându-i totodată că paşaportul este gata. La aceeaşi dată – 18 noiembrie 2003, martora C.M. s-a prezentat la sediul Biroului Paşapoarte Satu Mare, unde a înmânat inculpatului R.C. suma de 50 de euro, iar, la solicitarea acestuia din urmă, a completat suma cu încă 4 bancnote de câte 100.000 ROL pe care i-a pus într-un pachet de şerveţele la indicaţiile inculpatului.
Această stare de fapt a fost reţinută de Tribunal pe baza următoarelor mijloace de probă: autodenunţul şi declaraţiile martorei C.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, declaraţia martorei K.H., care a însoţit-o pe martora C. în momentul remiterii sumei de bani şi ridicarea paşaportului, înscrisurile ridicate de organele de urmărire penală şi depuse la dosar, printre care se află şi „cererea" adresată „Serviciului Paşapoarte" în numele martorei, formulată şi scrisă personal de către inculpatul R.C.l., înscris ce dovedeşte interesul acestuia pentru eliberarea paşaportului în regim preferenţial.
În drept, s-a arătat că fapta inculpatului R.C.l., care, în calitate de lucrător de poliţie în cadrul S.E.I.P. Satu Mare, cu atribuţiuni de preluare dosare şi eliberare paşapoarte, la data de 18 noiembrie 2003, a acceptat tacit şi nu a respins promisiunea unor foloase, iar, ulterior, a primit suma de 50 de euro şi 400.000 ROL de la C.M., pentru a-i elibera în regim preferenţial paşaportul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
2. În cursul lunii noiembrie 2003, inculpatul R.C.l. a pretins şi primit de la martorul C.P.l. suma de 100 euro în schimbul eliberării în regim preferenţial a unui paşaport turistic. Astfel, dosarul cu „acte pentru eliberare paşaport" al martorului C.P.l. a fost preluat de către inculpat la data de 05 noiembrie 2003, acesta efectuând serviciul la ghişeul preluare acte, iar, după aproximativ o săptămână, în cadrul unor discuţii telefonice, inculpatul a acceptat promisiunea primirii unor sume de bani sau alte foloase pentru urgentarea eliberării paşaportului. Ca urmare, inculpatul a formulat şi a scris personal o „cerere" adresată S.E.I.P., în numele lui C.P.l., în care a inserat date nereale privind domiciliul acestuia şi motivaţia pentru solicitarea eliberării în regim de urgenţă a paşaportului. După alte discuţii telefonice purtate între martor şi inculpat, la data de 14 noiembrie 2003, martorul C.P.l. se prezintă la sediul S.E.I.P. - Biroul Paşapoarte Satu Mare, unde se întâlneşte cu inculpatul R.C.l., care i-a eliberat paşaportul, iar, la întrebarea martorului „Cât mă costă", i-a răspuns „100 de euro", fiind totodată îndrumat să înmâneze banii soţiei inculpatului.
Pentru a reţine aceste fapte, Tribunalul a valorificat în plan probator: autodenunţul şi declaraţia martorului C.P.l., procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, declaraţia martorului C.G., înscrisurile ridicate de către organele de urmărire penală şi care au fost depuse la dosar.
Fapta inculpatului R.C.l., care, în calitate de lucrător de poliţie în cadrul S.E.I.P. Satu Mare, cu atribuţiuni în preluarea dosarelor şi eliberarea paşapoartelor, a acceptat promisiunea unor foloase şi apoi a primit suma de 100 euro de la C.P.l., pentru ai elibera paşaportul în regim preferenţial la data de 14 noiembrie 2003, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere că, potrivit fişei postului, agentul de poliţie R.C.l. avea printre sarcini şi îndatoriri şi constatarea şi întocmirea proceselor-verbale de sancţionare pentru persoanele care au săvârşit contravenţii la regimul paşapoartelor, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente în privinţa infracţiunilor de luare de mită reţinute în sarcina acestuia dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens.
Totodată, constatând că inculpatul R.C.l. a pretins şi primit banii sau alte foloase, respectiv nu a respins promisiunea unor foloase necuvenite, mai înainte de eliberarea unor paşapoarte în regim preferenţial (de urgenţă), chiar dacă, în unele situaţii, a primit banii după eliberarea paşaportului, dar în baza unei înţelegeri anterioare, Tribunalul a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de luare de mită în cele de primire de foloase necuvenite.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului R.C.l., instanţa a avut în vedere buna conduită a acestuia mai înainte de săvârşirea infracţiunilor, respectiv lipsa antecedentelor penale, împrejurare ce a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Pe de altă parte, instanţa a rnai reţinut şi conduita nesinceră pe care a avut-o inculpatul pe parcursul procesului penal, acesta negând săvârşirea tuturor infracţiunilor, în ciuda probelor evidente de vinovăţie, şi urmărind tergiversarea soluţionării cauzei, prin exercitarea drepturilor procesuale într-un mod excesiv. În acest sens, instanţa a avut în vedere promovarea de către inculpat a recursului împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare (soluţie favorabilă inculpatului), dar mai ales promovarea contestaţiei în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care i se respinsese recursul mai sus arătat.
În raport de natura infracţiunilor comise, de modul şi mijloacele de săvârşire a acestora, de calitatea avută de inculpat la momentul săvârşirii faptelor, de amploarea şi întinderea în timp a acestor infracţiuni, instanţa a apreciat că doar o pedeapsă privativă de libertate este de natură să ducă la atingerea scopului punitiv şi preventiv al pedepsei, sens în care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 C. pen. privind pedeapsa accesorie ce însoţeşte pedeapsa precizată privativă de libertate.
Cu privire la inculpata S.C.N.V., instanţa a ţinut seama la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acesteia, de conduita bună manifestată mai înainte de săvârşirea infracţiunii şi prezentarea ei în faţa instanţei de judecată, împrejurări ce au fost valorificate ca circumstanţe atenuante, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi aplicarea art. 81 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.C.I. şi S.C.N.V., criticând-o, în principal, pentru greşita lor condamnare, iar, în subsidiar, sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, apelantul R.C.I. solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau, după caz, aplicarea art. 81 C. pen., iar inculpata S.C.N.V. pronunţarea unei soluţii de achitare sau reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, având în vedere poziţia sa procesuală.
Prin decizia penală nr. 15/A din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpata S.C.N.V., iar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul R.C.l., a desfiinţat, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi, rejudecând în fond, în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestui inculpat pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 863 C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a)-d) C. pen., precum şi celei prevăzută de art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate şi s-a dispus obligarea apelantei inculpate S.C.N.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de Tribunal, fiind în concordanţă cu probele administrate în cauză, respectiv denunţul formulat de inculpatul F.A.M., declaraţia de recunoaştere parţială făcută de inculpata S.C.N., depoziţiile martorilor B.M., M.O., V.A., C.G.l., P.D., l.I., B.R., M.C., C.H., C.P.l., K.A. şi Ş. (fostă Z.) M.M., procesele-verbale de transcriere a interceptărilor comunicărilor telefonice, precum şi declaraţiile inculpatului R.C.l., care a confirmat parţial starea de fapt stabilită, arătând că a purtat discuţii cu persoanele anterior arătate, însă a negat că ar fi primit de la acestea sume de bani sau alte foloase pentru a le emite paşapoarte în regim de urgenţă.
S-a menţionat că prima instanţă a făcut o prezentare şi apreciere corespunzătoare a probelor administrate în cauză, care dovedesc fără îndoială vinovăţia inculpaţilor, hotărârea de condamnare a acestora pronunţată de Tribunal fiind legală şi temeinică.
Curtea a considerat, însă, ca fiind fondată cererea inculpatului R.C.I. de modificare a modalităţi de executare a sancţiunii penale rezultante, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a acestuia. Instanţa a avut în vedere în acest sens împrejurarea că inculpatul este infractor primar, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere, iar, de la data comiterii faptelor - anul 2003 - a trecut o perioadă consistentă de timp, situaţie în care pericolul social al acestora s-a diminuat. Totodată, s-a arătat că exercitarea de către inculpat a drepturilor sale procesuale, prin formularea unor recursuri şi contestaţii în anulare împotriva hotărârilor date în cursul derulării procesului penal, nu poate fi reţinută în defavoarea acestuia şi considerată ca fiind un exerciţiu abuziv de drepturi procesuale, acesta bucurându-se de posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în condiţiile art. 129 din Constituţia României.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii S.C.N.V. şi R.C.I., pentru netemeincie.
Astfel, în recursul său, Ministerul Public a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei individualizări a modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului R.C.I., solicitând, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., menţinerea sub acest aspect a soluţiei Tribunalului, respectiv executarea sancţiunii penale în regim privativ de libertate. S-a arătat, în esenţă, că, prin aplicarea prevederilor art. 861 C. pen., Curtea de Apel a nesocotit dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., ignorând modalitatea de săvârşire a faptelor, multitudinea actelor comise de inculpat, atitudinea postinfracţională şi calitatea acestuia la data săvârşirii infracţiunilor.
În ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată S.C.N.V., aceasta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în condiţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a apreciat pedeapsa ce i-a fost aplicată ca fiind greşit individualizată în raport cu atitudinea sinceră şi cooperantă manifestată pe întreg parcursul procesului penal.
Motivul de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat şi de recurentul inculpat R.C.I., acesta solicitând reindividualizarea pedepselor stabilite de instanţele inferioare, atât sub aspectul cuantumului, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cât şi al modalităţii de executare, prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
Examinând decizia penală atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii S.C.N.V. şi R.C.I. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Cu privire la eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată în apel este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute, niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţelor de fond şi de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpata S.C.N.V. a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: autodenunţul şi declaraţia martorei Ş.M.M. (care a arătat că inculpata, în cursul lunii martie 2002, i-a pretins suma de 275 de euro, pretinzând că are influenţă asupra unui lucrător de poliţie din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, pentru a-l determina pe acesta să-i elibereze paşaportul în regim de urgenţă), autodenunţul şi declaraţia martorei K.A. (din care rezultă că, tot în cursul lunii martie 2002, inculpata i-a pretins aceeaşi sumă de bani, din care i-a remis doar 75 RON, în vederea intervenirii pe lângă un lucrător de poliţie, în scopul obţinerii paşaportului în condiţii preferenţiale), autodenunţul şi declaraţiile martorului T.V. (şoferul de taxi care a intermediat legătura dintre cele două martore menţionate şi inculpată, fiind prezent la discuţiile dintre acestea şi la momentul remiterii către cea din urmă a sumei totale de 350 euro, denunţătorul confirmând şi titlul cu care a fost dată inculpatei respectiva sumă de bani), înscrisurile ridicate, în copie, din dosarele depuse la S.E.I.P. Satu Mare de martorele K.A. şi Ş.M.M. în vederea eliberării paşapoartelor, precum şi declaraţiile inculpatei, în cuprinsul cărora aceasta a recunoscut legătura dintre ea, coinculpatul R.C.l. şi martorele denunţătoare, dar a negat pretinderea şi primirea vreunei sume de bani din partea acestora. Relevanţă sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatei în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prezintă şi împrejurarea că, printre actele aflate în dosarul depus de martora Ş.M.M. la S.E.I.P. Satu Mare, a fost identificată şi o cerere de obţinere a paşaportului în regim de urgenţă pe numele acesteia, datată 28 martie 2002, cerere ce a fost scrisă de S.C. şi la care inculpata a ataşat o adeverinţă medicală falsă, din care rezulta că martora ar suferi de afecţiuni ginecologice, care necesită tratament urgent în străinătate; or, potrivit propriilor sale declaraţii, care se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, martora nu a solicitat inculpatei să scrie acea cerere în numele ei, iar adeverinţa ataşată era una falsă, întrucât aceasta nu suferea de afecţiunile menţionate în cuprinsul înscrisului. Totodată, după ce, la data de 27 martie 2002, inculpatul R.C.l. a refuzat primirea cererii martorei K.A., ca urmare a lipsei declaraţiilor autentificate ale părinţilor minorei, inculpata i-a intermediat acesteia întâlnirea cu o persoană rămasă neidentificată care, în schimbul sumei de 100 euro, i-a remis două încheieri notariale de autentificare a declaraţiilor lui K.A. şi K.A. (soţul martorei), înscrisuri false, pe care martora le-a depus a doua zi, împreună cu cererea, la Biroul Paşapoarte din cadrul S.E.I.P. Satu Mare.
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar cu privire la inculpata S.C.N.V., iar aprecierile acestora şi concluziile la care au ajuns prin raţionament nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., căci, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare şi reapreciere a probelor administrate, ceea ce ar fi în evidentă contradicţie cu dispoziţiile procesual penale anterior menţionate.
De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, nici recurenta inculpată nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare personală a probelor administrate şi prezentând anumite raţionamente din care, în opinia sa, ar rezulta nevinovăţia ei sub aspectul comiterii infracţiunii ce i s-a reţinut în sarcină, fără, însă, a indica vreo dovadă din care să reiasă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de Tribunal şi Curtea de Apel.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între cele reţinute de instanţele inferioare şi dovezile administrate, nefiind indicată de către inculpată şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de prima instanţă ori cea de prim control judiciar sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., neputând fi reţinute criticile formulate de recurentă sub acest aspect.
2. În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor S.C.N.V. şi R.C.I. de către instanţa de apel, aspect în legătură cu care atât recurenţii, cât şi Parchetul au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susţinerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, în procesul de cuantificare a pedepselor şi de alegere a modalităţii de executare a acestora, au fost avute în vedere de Curtea de Apel importanţa valorilor sociale lezate prin comiterea infracţiunilor, modalitatea în care au acţionat inculpaţii, durata mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională a inculpatului R.C.I., perioada scursă de la data săvârşirii faptelor, precum şi datele ce caracterizează persoana acestora şi comportamentul lor procesual, fiind reţinute în favoarea lor prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar, în cazul recurentei inculpate şi lit. c) a aceluiaşi articol.
Deşi reală susţinerea inculpatului R.C.I. în sensul că nerecunoaşterea comiterii faptelor şi promovarea, pe parcursul procedurii judiciare, a unor căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cauză nu poate fi interpretată ca reprezentând o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, astfel cum a menţionat instanţa fondului, se constată că această apreciere a fost deja înlăturată de Curtea de Apel şi a constituit una dintre raţiunile avute în vedere pentru modificarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicate de Tribunal, astfel încât nu poate constitui un argument care să justifice, în calea de atac a recursului, reidividualizarea sancţiunilor penale deja stabilite, prin reducerea cuantumului acestora şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. Pe de altă parte, nu poate fi omisă amploarea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat într-o perioadă relativ mare de timp, precum şi atitudinea sa procesuală nesinceră manifestată pe întreg parcursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti în faţa instanţelor de fond şi de apel, împrejurări în raport cu care Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu instanţa de prim control judiciar, că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen., fiind necesară supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca acesta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile legii.
În ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată S.C.N.V., deşi aceasta a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, invocând comportamentul său sincer pe parcursul procedurii judiciare, Înalta Curte, contrar apărărilor formulate, constată, dimpotrivă, că atitudinea procesuală manifestată de inculpată nu a fost nicidecum una sinceră, aceasta negând, în mod constant, comiterea infracţiunii şi încercând să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că autorii faptei sunt inculpatul R.C.I. şi martorul T.V. Ca urmare, instanţa apreciază că nu este justificată solicitarea recurentei de acordare a unei eficiente sporite dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen., cuantumul sancţiunii penale stabilit de Tribunal şi confirmat de Curtea de Apel fiind singurul în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Totodată, având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului R.C.I., care, până la comiterea faptelor ce formează obiectul prezentei cauze, şi-a conformat exigenţele legii penale şi a manifestat un comportament corespunzător în cadrul relaţiilor sociale, precum şi împrejurarea că a trecut un interval de timp de aproximativ 10 ani din momentul săvârşirii infracţiunilor, Înalta Curte consideră că nu se impune modificarea tratamentului sancţionator stabilit de Curtea de Apel, în sensul executării pedepsei rezultante în regim privativ de libertate, apreciind că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite alte fapte antisociale.
Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanţa de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale şi de alegere a modalităţii lor de executare, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpatului R.C.I., aşa cum a solicitat Parchetul, dar nici stabilirea unor pedepse mai uşoare, aşa cum au cerut recurenţii, sancţiunile penale aplicate de Curtea de Apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat R.C.I. de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere în acest sens următoarele aspecte:
Potrivit textului de lege menţionat, introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, caz în care, dacă cererea este admisă de instanţă, acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.
Totodată, reglementând aplicarea acestor prevederi legale în situaţii tranzitorii, art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 stabileşte că, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
În speţă, însă, se observă că, deşi prezent şi asistat de apărătorul său ales în faţa Curţii de Apel Oradea la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012, primul termen acordat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, inculpatul nu şi-a exprimat opţiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, menţinându-şi aceeaşi poziţie manifestată pe întreg parcursul procesului penal, respectiv aceea a nerecunoaşterii faptelor de care este acuzat şi de contestare a probelor administrate în defavoarea sa. Ca urmare, având în vedere că inculpatul nu a respectat termenul instituit de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, Înalta Curte apreciază că acesta nu se mai poate prevala ulterior de dispoziţiile alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., chiar dacă a recunoscut în faţa instanţei de recurs comiterea faptelor, respectiva cauză de reducere a pedepsei neputând să opereze decât în situaţia în care sunt respectate toate celelalte cerinţele prevăzute de textul de lege menţionat, inclusiv aceea de a opta în termenul stabilit pentru judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul declară că le cunoaşte şi le însuşeşte.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii S.C.N.V. şi R.C.I.
Totodată, având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., instanţa îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii S.C.N.V. şi R.C.I. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat R.C.I. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta inculpată S.C.N.V. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3380/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3408/2012. Penal → |
|---|
