ICCJ. Decizia nr. 3456/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3456/2012
Dosar nr. 181/57/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, petentul I.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor D.S.A. şi S.I.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247, şi art. 248 C. pen. susţinând că făptuitorii i-au suprimat dreptul la un proces echitabil prin neefectuarea urmăririi penale.
Prin rezoluţia nr. 587/P/2011 din 18 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a fost respinsă plângerea formulată de petent cu motivarea că acesta a mai formulat împotriva aceloraşi procurori şi pentru aceleaşi motive, o plângere penală finalizată cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, soluţie ce a rămas definitivă în urma exercitării controlului judiciar; totodată, s-a arătat că nu au fost relevate elemente noi, de natură infracţională care ar putea fi reţinute în sarcina făptuitorilor.
Împotriva sus-arătatei rezoluţii petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, plângere, care, prin rezoluţia nr. 35/11/2/2012 din 08 februarie 2012 a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că acesta nu formulează în mod real critici la adresa soluţiei pronunţate şi că din oficiu nu au fost relevate aspecte care să conducă la concluzia că soluţia procurorului de caz este nelegală ori netemeinică.
Nemulţumit, petentul a formulat plângere la instanţa competentă.
Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 31 din 15 martie 2012, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.A. împotriva rezoluţiei nr. 587/P/2011 din 18 octombrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., persoana în privinţa căruia judecătorul, printr-o hotărâre definitivă, a decis că nu e cazul să se înceapă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă decât dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală.
În speţă, pentru aceleaşi acuzaţii, asupra plângerii penale formulate de petent s-a pronunţat definitiv instanţa prin sentinţa penală nr. 9/2011, iar în cauză nu au fost relevate, nici măcar de către petent, aspecte ori împrejurări noi care să reprezinte indicii ale săvârşirii de către făptuitori a infracţiunilor reclamate de petent.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petentul I.A. a formulat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nicio cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul I.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I.A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3455/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3459/2012. Penal → |
---|