ICCJ. Decizia nr. 3474/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3474/2012
Dosar nr. 2408/109/2012/a4
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9/MF, pronunţată de Tribunalul Argeş la data de 18 mai 2012, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.N., la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 8 luni şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. a) şi c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 16 ani şi 8 luni închisoare, la care mai adaugă un spor de 3 ani şi 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.I.G., la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.G. la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 8 luni şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. a) şi c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.G. la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani şi 8 luni închisoare la care mai adaugă un spor de 3 ani şi 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 76,66 RON.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C., la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., şi cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C. la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 4 luni.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. a) şi c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., şi cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C. la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 4 luni închisoare, la care mai adaugă un spor de 2 ani şi 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pedeapsă ce se va aplica de la împlinirea majoratului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
S-a reţinut că în seara zilei de 21 ianuarie 2012, inculpaţii P.N., D.I.C. şi T.I.G., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au pătruns fără drept în locuinţa numitei S.E., în vârstă de 88 de ani. Aici, cei trei au supus-o pe victimă la ameninţări şi violenţe de o intensitate extremă ce au culminat cu comiterea unor acte sexuale extrem de dureroase, săvârşite cu scopul de a-i înfrânge voinţa şi de a-şi însuşi de la aceasta banii pe care îi avea în casă. Cei trei inculpaţi au reuşit, până la urmă, să sustragă suma de 230 RON, însă, la scurt timp după ce inculpaţii au părăsit locuinţa victimei, aceasta a decedat.
La individualizarea judiciară a pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare; gradul de pericol social concret reliefat de modul şi mijloacele folosite, respectiv violenţele extrem de intense exercitate asupra victimei, împrejurările în care au fost comise, respectiv pe fondul stării de ebrietate şi asupra unei persoane în vârstă de 88 de ani, urmările produse ce au constat în suferinţele mari pe care le-au provocat victimei, iar mai apoi în decesul acesteia, caracterul abominabil al faptelor comise; persoana celor trei inculpaţi, respectiv vârsta acestora destul de tânără, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea de recunoaştere a vinovăţiei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpaţii P.N., T.I.G. şi D.I.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 2408/109/2012.
Prin incheierea de şedinţă din data de 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2408/109/2012 în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.N., T.I.G. şi D.I.C., deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, măsură care a fost menţinută.
Analizând materialul probator existent la dosar, Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, deoarece în continuare sunt probe că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. S-a reţinut, totodată, că inculpaţii prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor, împrejurările săvârşirii, impactul negativ pe care l-au avut infracţiunile în rândul comunităţii, fiind justificată ideea că dacă aceştia s-ar afla în libertate, s-ar crea un sentiment de nesiguranţă în rândul celorlalţi membrii ai societăţii.
Nu trebuie ignorată nici reacţia opiniei publice, care reclamă o intervenţie promptă a autorităţilor care să nu aibă ca efect încurajarea unor astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar stoparea lor.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii D.I.C. şi P.N., fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 octombrie 2012, sub nr. 2408/109/2012/a4.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurenţilor-inculpaţi, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 şi art. 148 lit. f) şi art. 149 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. a) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. şi art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
Cu referire la cauză, Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpaţi prin săvârşirea unor infracţiuni grave, precum şi de persoana inculpaţilor D.I.C. şi P.N., lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie, existând totodată temerea că dacă aceştia, dacă ar fi puşi în libertate, s-ar sustrage judecăţii şi executării pedepsei.
De altfel, în cauză, măsura arestării preventive a inculpaţilor D.I.C. şi P.N. este justificată şi de existenţa, pe lângă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Letellier c. Franţei), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii” de natură să justifice o detenţie preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi c. Regatul Unit), iar menţinerea arestului preventiv în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi, desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).
Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv pericolul ca inculpaţii să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte. Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii, precum şi în prevederile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de Tribunal, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond, modul şi circumstanţele în care se presupune că au fost comise infracţiunile, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpaţilor, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea acestora de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenţii-inculpaţi D.I.C. şi P.N., prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.I.C. şi P.N. împotriva încheierii din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2408/109/2012, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I.C. şi P.N. împotriva încheierii din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2408/109/2012.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3459/2012. Penal | ICCJ. Încheierea nr. 1025/2012. Penal → |
---|