ICCJ. Decizia nr. 3519/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3519/2012
Dosar nr. 6377/99/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 554 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.C.M., la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionat a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părţii civile A.N.N. suma de 5.500 RON cu titlu de daune materiale şi 15.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 446 RON cu titlu de despăgubiri civile şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenta Prof Dr. N. Oblu Iaşi a sumei de 5.040,42 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 17 ianuarie 2011, în timp ce se afla în barul AF C., împreună cu unchiul său, martorul I.I., inculpatul, iritat de un gest al victimei cu piciorul în urma căruia a fost murdărit pe pantalon, a împins pe victima A.N.N. de 61 de ani cu podul palmei, în urma acestei agresiunii victima dezechilibrându-se şi lovindu-se cu capul de pardoseala de beton a barului. La data de 24 ianuarie 2011 victima a decedat la Spitalul Clinic N. Oblu din Iaşi, potrivit raportului de necropsie moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, contuzie cerebrală, hematoame intracerebrale, fracturi costale.
Prima instanţă a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, aşa cum a încercat să sugereze inculpatul, atitudinea victimei neavând semnificaţia unui act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. de natură să provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoţie.
Constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, Tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă sub limita minimă, la individualizarea căreia a ţinut cont de cadrul fixat de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, de gravitatea faptei vizând dreptul la viaţă al oricărei persoane, de conţinutul concret al agresiunii în care s-a materializat elementul material al infracţiunii, de lipsa de antecedente penale a inculpatului, de buna sa conduită în societate, de faptul că are o familie şi este integrat social, de conduita sinceră avută pe parcursul procesului penal, de faptul că s-a prezentat în faţa organelor judiciare la fiecare chemare şi a colaborat cu acestea în vederea bunei desfăşurări a procesului penal.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, raportat la cuantumul acesteia, la persoana inculpatului, fără antecedente penale, integrat social, cu bună conduită în cadrul societăţii, care are în îngrijire trei copii minori, prima instanţă a apreciat că realizarea scopului pedepsei de prevenţie şi reeducare se poate atinge şi cu suspendarea condiţionată a executării, evitând astfel şi contagiunea criminală.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere cererile de constituire de parte civilă şi principiul răspunderii pentru fapta proprie prevăzut de art. 1357 C. civ., prima instanţă a obligat pe inculpat să plătească părţii civile A.N.N. suma de 5.500 RON cu titlu de daune materiale şi 15.000 RON cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei penale indicate mai sus au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă A.N.N.
Parchetul a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., arătând că gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpatul C.C.M. reclamă din partea organelor judiciare, în vederea asigurării prevenţiei generale, o reacţie represivă fermă, scopul pedepsei nerealizându-se în cauză fără executarea efectivă a acesteia.
Partea civilă A.N.N. nu şi-a motivat apelul, însă în cadrul dezbaterilor avocatul acesteia a precizat că apelul se limitează la latura civilă, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale de la 15.000 RON la 20.000 RON. Prin Decizia penală nr. 49 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă A.N.N. împotriva Sentinţei penale nr. 554 din 30 noiembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi în latură civilă şi, rejudecând, au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 - 84 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi cele ale art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii; au fost majorate de la 15.000 RON la 20.000 RON daune morale acordate părţii civile A.N.N. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de apelanţi, precum şi din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt şi de drept deduse judecăţii potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:
Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă în concordanţă cu probele administrate, a dat faptei încadrarea juridică legală şi a stabilit corect vinovăţia inculpatului.
Astfel, din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate cu declaraţiile martorilor L.C., P.N., I.I, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, Raportul de necropsie nr. 136 din 24 februarie 2011 al Institutului de Medicină Legală Iaşi rezultă că la data de 17 ianuarie 2011, în timp ce se afla în barul AF C., inculpatul C.C.M. a împins cu podul palmei pe victima A.N.N. de 61 de ani, în urma acestei agresiunii victima dezechilibrându-se şi lovindu-se cu capul de pardoseala de beton a barului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, contuzie cerebrală, hematoame intracerebrale, fracturi costale, ce au dus la decesul victimei.
Aşa fiind, în mod temeinic a hotărât prima instanţă condamnarea inculpatului C.C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Pentru această infracţiune prima instanţă a aplicat o pedeapsă individualizată judiciar în acord cu dispoziţiile art. 72 C. pen., dând eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a căror incidenţă în cauză a fost reţinută întemeiat.
Însă, operaţiunea de individualizare judiciară a executării pedepsei nu corespunde gravităţii faptei săvârşite de inculpat, gravitate ce se evidenţiază prin consecinţele acesteia - suprimarea vieţii unui om.
Curtea a apreciat că, în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea modalităţii de executare nu este justificată, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora. Elementele favorabile inculpatului au fost valorificate de instanţa de fond, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de norma de incriminare, motiv pentru care se impune schimbarea modalităţii de executare.
Situaţia socială şi familială a inculpatului nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârşite. Aplicarea unei pedepse care să îşi atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor şi care are prioritate faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a pedepsei şi că doar un regim sancţionator privativ de libertate este de natură să realizeze constrângerea şi reeducarea inculpatului.
Curtea a constatat că întemeiată este şi critica referitoare la acordarea unor sume de bani prea mici, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Prejudiciul afectiv vizează afectarea relaţiilor bazate pe legături sufleteşti, legături care sunt specifice vieţii de familie şi se referă la soţ sau la rudele apropiate.
Încălcarea valorilor sociale ocrotite generează dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor, nefiind vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situaţia anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a uşura suferinţele părţilor civile, pricinuite de pierderea într-un moment total neaşteptat a unor fiinţe foarte dragi.
Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa faptei ilicite săvârşită de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs părţilor civile constând în suferinţele psihice apărute ca urmare a decesului tatălui survenit în urma acţiunii inculpatului, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum şi vinovăţia inculpatului în forma praeterintenţiei.
Dimensiunea prejudiciului moral suferit de parte civilă se impune a fi stabilită raportat la intensitatea durerilor psihice, la traumele psihice şi la gradul de lezare a sentimentelor de afecţiune care stau la baza relaţiilor de familie.
Faţă de aceste argumente, Curtea a considerat că despăgubirile civile acordate de prima instanţă părţii civile sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciilor morale, obligarea inculpatului să plătească părţii civile cu titlu de daune morale suma de 20.000 RON fiind de natură să satisfacă cerinţele unei juste şi integrale despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C.M. învederând motivul de recurs prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului inculpatului, casarea deciziei şi menţinerea Sentinţei penale nr. 554 din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Iaşi prin care, deşi s-a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, totuşi nu s-a reţinut provocarea victimei, care se afla în stare de ebrietate. S-a solicitat a se avea în vedere circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului şi redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, având în vedere că acesta a recunoscut şi regretat comiterea faptei, este bine integrat social, are 3 copii şi, de asemenea, s-a solicitat menţinerea suspendării executării pedepsei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
Instanţa de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, a reţinut o corectă situaţie de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reţinută şi de către instanţa de fond, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte reţine că în cauză instanţa de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispoziţiile art. 183 C. pen., pericolul social al faptei comise - care este unul destul de ridicat, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, buna sa conduita în societate, faptul ca are o familie şi este integrat social, cât şi conduita sinceră avută pe parcursul procesului penal, fiind avute în vedere şi valorificate de către ambele instanţe, cu atât mai mult cu cât circumstanţele atenuante astfel reţinute au rămas câştigate cauzei.
Având în vedere şi persoana recurentului inculpat, conform celor precedent reţinute, sancţiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea şi realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., aşa cum şi modalitatea de executare aleasă de către instanţa de apel - în regim sancţionator privativ de libertate, este adecvată.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar pe de altă parte, prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate, faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Ca atare, se reţine că, atât faţă de limitele speciale ale pedepsei, cât şi faţă de gradul concret de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârşire a acesteia - în urma unui simplu gest al victimei, urmat de murdărirea pantalonului inculpatului, care, iritat, a împins-o pe aceasta cu podul palmei, victima dezechilibrându-se şi lovindu-se cu capul de pardoseala de beton a barului, ulterior decedând, urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, contuzie cerebrală, hematoame intracerebrale, fracturi costale.
Cu privire la critica privind înlăturarea dispoziţiilor art. 81 - 84 C. pen. de către instanţa de apel, înalta Curte consideră că acesta nu este pertinentă, având în vedere că suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 81 sau art. 861 C. pen., nu este o obligaţie, ci aceasta este lăsată la latitudinea instanţei de judecată care, analizând întreg probatoriul administrat în cauză, îşi formează convingerea dacă, în raport de circumstanţele cauzei, doar pronunţarea condamnării, tară executarea pedepsei, constituie un avertisment suficient pentru condamnat.
Faţă de considerentele ce preced şi faţă de pericolul concret al faptei şi făptuitorului, evidenţiate anterior, Înalta Curte constată că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate şi în cuantumul stabilit, este singura de natură a determina atingerea finalităţii ei de prevenţie generală şi specială, de reeducare şi constrângere a inculpatului şi a produce o schimbare a comportamentului acestuia, începând cu atitudinea lui faţă de valorile sociale şi morale pe care le-a negat prin săvârşirea infracţiunii şi continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare, o eventuală suspendare a executării pedepsei nefiind oportună.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3521/2012. Penal → |
|---|
