ICCJ. Decizia nr. 3582/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3582/2012
Dosar nr. 1273/101/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă,
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 190 din 20 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 1273/101/2010, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reţinute în sarcina inculpatului Z.E.E., din infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatei Z.O., din infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.E.E. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.E.E. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul Z.E.E., să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Z.E.E., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata Z.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 71 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata Z.O., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, reprezentată de administrator B.T. împotriva inculpatei Z.O.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată, împotriva inculpatului Z.E.E., de partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, reprezentată de administrator B.T.
În baza art. 353 C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător prin ordonanţa din data de 01 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, asupra imobilelor, teren în suprafaţă de 196 mp, construcţie în suprafaţă de 33,62 mp şi construcţie în suprafaţă de 69,28 mp, situate în Municipiul Drobeta Turnu Severin, strada M.A., aparţinând inculpatului Z.E.E.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, iar în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., au fost obligaţi inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. la plata, în solidar, către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi a sumei de 2.463 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 14, raportat la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false, folosite de inculpatul Z.E.E., aflate, în xerocopie, la dosarul de urmărire penală.
A fost obligat inculpatul Z.E.E. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în favoarea SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii Z.E.E. şi Z.O., la plata sumei de câte 750 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în anul 2006, inculpata Z.O. a înfiinţat, în calitate de asociat unic, SC D.&E. SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada M.A., judeţul Mehedinţi, având ca obiect principal de activitate ,,comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule" iar, potrivit înscrisului l-a împuternicit pe soţul său, Z.E.E., să desfăşoare activităţi comerciale în numele societăţii.
La data de 24 aprilie 2008, inculpaţii Z.E.E. şi Z.O., în calitate de reprezentanţi ai SC „D.&E." SRL, au încheiat cu SC „A.B." SRL, reprezentată de administratorul B.T., contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, având ca obiect vânzarea de produse petroliere, contract ce a fost semnat de ambii inculpaţi.
Potrivit contractului încheiat, SC „A.B." SRL se obliga să livreze produse petroliere, pe o durată de 4 ani, stabilindu-se ca plata mărfurilor livrate să se realizeze în baza facturilor emise la datele de 15 şi, respectiv, 30, ale fiecărei luni.
La data de 10 decembrie 2008, reprezentanţii SC „A.B." SRL au efectuat o verificare a plăţilor efectuate şi au constatat că nu au fost achitate un număr de 8 facturi, în valoare de 448.097,29 RON. În aceste condiţii, între părţi a fost încheiat un înscris, intitulat „Minută", prin care inculpatul Z.E.E. recunoştea debitul restant şi se obliga să-l achite.
La sfârşitul lunii decembrie 2008, în urma demersurilor de achitare a sumei restante iniţiate de reprezentanţii SC „A.B." SRL, inculpatul Z.E.E. a falsificat şi înmânat administratorului B.T., două înscrisuri, respectiv adresa nr. AA din 24 decembrie 2008 şi nr. BB din 24 decembrie 2008, prin care se atesta o stare de fapt necorespunzătoare realităţii.
Astfel, prin aceste două înscrisuri se solicita societăţilor comerciale, A. Timişoara şi C.A. Arad, care nu existau în realitate, să achite sume de bani către SC A.B. SRL, pentru stingerea debitului datorat de societatea reprezentată de inculpat.
Ulterior, la data de 17 februarie 2009, între părţi a intervenit o altă înţelegere şi s-a stabilit ca debitul restant să fie achitat, în perioada 24 februarie 2009-10 aprilie 2009, fiind întocmit un alt înscris, intitulat „Minută", care a fost semnat de ambii inculpaţi şi de administratorul B.T. În acest context, inculpatul Z.E., în calitate de reprezentant al SC D.&E. SRL, a emis biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadenţă la 04 martie 2009, pentru suma de 495.261,68 RON, datorată părţii vătămate.
La data de 04 martie 2009, fiind introdus la bancă, pentru decontare, a fost refuzat la plată, pentru lipsă disponibil.
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cursul urmării penale, partea vătămată SC „A.B." SRL a emis 23 de facturi către SC „D.&E." SRL, în sumă totală de 997.453,74 RON, din care inculpatul a achitat 502.192,60 RON, prin depunere de numerar în contul părţii vătămate, iar în contabilitatea societăţii nu a înregistrat decât factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, cu TVA inclus.
Din balanţa de verificare a SC „D.&E." SRL mai rezultă că prin neînregistrarea facturilor şi cantităţii de 234.566 litri carburant în contabilitatea societăţii, s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2.463 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.
În raport de starea de fapt reţinută şi probele administrate, prima instanţă a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Z.E.E. şi Z.O., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
A reţinut că, art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează inducerea în eroare sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără acea eroare, cel înşelat să nu fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Aceste dispoziţii reglementează o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract.
Prin încheierea unui contract se înţelege perioada purtării tratativelor, până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin executarea unui contract include intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la epuizarea acestora.
În cadrul acestei infracţiuni, nu este prevăzută condiţia de a se fi pricinuit o pagubă, iar acest aspect este elementul fundamental care deosebeşte această modalitate de comitere de forma de bază a infracţiunii de înşelăciune prevăzută la alin. (1).
Opinează instanţa că urmarea imediată, concretizată prin crearea unei pagube în patrimoniul părţii vătămate, nu este cerută pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin. (3). Frauda specifică dreptului penal este determinată de orice viclenie, manoperă frauduloasă sau inducere în eroare, comisă cu intenţie directă sau indirectă, fără de care partea vătămată nu ar fi acceptat încheierea sau derularea convenţiei.
Din modul de săvârşire a faptei de inducere în eroare, cu prilejul încheierii şi executării convenţiei, rezultă ca fără această eroare, societatea nu ar fi încheiat şi nici executat contractul.
În cauză, prima instanţă a reţinut că inculpata Z.O. nu a comis nicio faptă de inducere în eroare a părţii vătămate, cu prilejul încheierii contractului, iar inculpatul Z.E.E., prin falsificarea celor două înscrisuri şi înmânarea lor către reprezentantul părţii vătămate, deşi l-a indus în eroare pe acesta, nu a determinat o executare a obligaţiilor contractuale, având drept consecinţă producerii unei pagube. Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., care prevăd, în mod obligatoriu, existenţa unui prejudiciu.
Cu privire la vinovăţia inculpaţilor la comiterea infracţiunii de înşelăciune, a apreciat prima instanţă că, deşi a existat o acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate, prin săvârşirea de către inculpatul Z.E.E. a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, partea vătămată nu a mai continuat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale şi să livreze marfa, conform contractului încheiat.
Întrucât, cele două înscrisuri false, înmânate reprezentantului părţii vătămate, poartă ca dată a întocmirii, ziua de 24 decembrie 2010, rezultă că ele au fost înmânate acestuia, după această dată. În atare condiţii, a reţinut că partea civilă, prin acţiunea de inducere în eroare comisă de inculpat, nu a fost determinată să-şi execute obligaţiile contractuale, din moment ce nu a mai fost livrată motorină, după falsificarea şi înmânarea celor două adrese.
În acelaşi sens, prima instanţă a avut în vedere menţiunile înscrise în bonurile nefiscale aflate în dosarul de urmărire penală, potrivit cărora ultima livrare de combustibil a avut loc la data de 11 decembrie 2008, în condiţiile în care acţiunea de inducere în eroare, prin comiterea infracţiunii de fals, s-a produs după acest moment.
Astfel, nu se poate reţine că această faptă de inducere în eroare a determinat partea vătămată să-şi execute obligaţiile contractuale.
De asemenea, în privinţa biletului la ordin emis de inculpat, a apreciat că nu se poate reţine comiterea infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile în care, după acest moment, nu a mai avut loc o executare a contractului încheiat.
Pentru aceste considerente, a apreciat că fapta inculpaţilor, de a nu-şi respecta obligaţia de plată a preţului, rezultând dintr-un contract comercial de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care nu a existat o acţiune de inducere în eroare, care să fi determinat executarea obligaţiilor contractuale, constituie un litigiu de natură comercială, ce urmează a fi soluţionat conform legii comerciale şi se impune achitarea inculpaţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În privinţa inculpatei Z.O., prima instanţă a reţinut că, potrivit probatoriul administrat, aceasta doar a participat la încheierea contractului pe care l-a semnat alături de inculpat şi că din partea ei nu a existat nicio acţiune de inducere în eroare asupra părţii vătămate, în acest moment ori ulterior, cu ocazia îndeplinirii obligaţiilor contractuale, motiv pentru care se impune achitarea acesteia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
Simplu fapt că cei doi inculpaţi au recunoscut debitul restant şi, în acest sens, au semnat înscrisurile prin care s-au obligat că-1 achite, nu reprezintă o inducere în eroare a părţii vătămate, ci, eventual, un aspect al bunei credinţe. în derularea convenţiei încheiate.
În argumentarea opiniei, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că, anterior, a fost achitată, în numerar, părţii vătămate, suma de 502.192,60 RON.
Instanţa a constatat, că în cauză este dovedită vinovăţia inculpatului Z.E.E. în săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi a inculpatei Z.O., în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspect probator, vinovăţia inculpaţilor rezultă din coroborarea declaraţiilor acestora, cu declaraţiile martorului S.G. a declarat că, în perioada 2006-2009, a întocmit evidenţa contabilă a SC D.&E. SRL, pe baza documentelor puse la dispoziţie de ambii inculpaţi; concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară avizat C. — Filiala Mehedinţi care a concluzionat că, partea vătămată SC „A.B." SRL a emis 23 de facturi către SC „D.&E." SRL, în sumă totală de 997.453,74 RON, din care a fost achitată suma de 502.192,60 RON, prin depunere de numerar în contul părţii vătămate, iar în contabilitatea societăţii nu a fost înregistrată decât factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, cu TVA inclus; declaraţia dată în cursul urmăririi penale de inculpata Z.O. din care rezultă că aceasta, deşi a semnat pe uri exemplar al facturilor emise, nu le-a înmânat contabilului, pentru a proceda la înregistrarea acestora.
Împotriva sentinţei au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, partea civilă SC „A.B." SRL şi inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul şi partea civilă au criticat sentinţa primei instanţe întrucât, în mod nejustificat, s-a înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune dispoziţiile alin. (1) şi (5) C. pen., deşi o astfel de faptă se raportează la forma tip, descrisă în primul alineat al textului de lege, fiind condiţionată şi de existenţa unei pagube, care, în cauza dedusă judecăţii, este mai mare de 200.000 RON.
De asemenea, s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpaţilor, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune este netemeinică, în condiţiile în care nerespectarea obligaţiei de plată a preţului, pe fondul manoperelor de inducere în eroare exercitate de către inculpaţi, pe parcursul executării contractului, se circumscrie unei fapte de natură penală, şi nu unui simplu litigiu comercial.
În acest context, soluţia de achitare a inculpatei Z.O. este, la rândul său, netemeinică, deoarece aceasta a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi la discuţiile referitoare la modul de eşalonare a datoriei, asumându-şi în mod direct obligaţia de plată a preţului şi fiind reprezentată de inculpatul Z.E.E. pe întreg parcursul derulării contractului.
Pentru aceste considerente s-a solicitat condamnarea inculpaţilor sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., precum şi admiterea acţiunii civile, prin obligarea lor la plata de despăgubiri, cu titlu de debit restant şi penalităţi contractuale.
Inculpaţii au solicitat redozarea pedepselor aplicate, ţinând seama de gradul de pericol social al faptelor, de împrejurările şi modul lor de comitere, de cuantumul redus al prejudiciului cauzat în dauna bugetului de stat şi datele ce caracterizează persoana autorilor, aflaţi la primul conflict cu legea penală.
Prin decizia penală nr. 136 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi apelanta parte civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva sentinţei penale nr. 190 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Mehedinţi.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală pronunţată în cauză şi, în rejudecare, a fost înlăturată dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Z.E.E. şi Z.O. şi a fost menţinută încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului Z.E.E. prin sentinţa penală apelată şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul Z.E., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului Z.E.E. prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală apelată de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., stabilind ca inculpatul Z.E.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului Z.E.E. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata Z.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., aplicată inculpatei Z.O. prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală apelată de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., şi dispus ca inculpata Z.O. să execute pedeapsa, cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) şi c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei Z.O. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a admis acţiunea civilă şi a obligat, în solidar, inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. la plata sumelor de 495.261,88 RON, cu titlu de debit principal şi 318.466,22 RON, cu titlu de penalităţi contractuale, către partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin.
A obligat inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. la plata a câte 250 RON către partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente judecăţii în primă instanţă.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile contrare deciziei penale şi a menţinut celelalte dispoziţii.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Z.E.E. şi Z.O. împotriva sentinţei penale nr. 190 din 20 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul penal nr. 1273/101/2010.
A obligat inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. la plata către stat a câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza apelului, din care sumele a câte 300 RON, reprezentând onorarii de avocaţi oficiu, a stabilit a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi părţii civile SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin au rămas în sarcina statului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, înşelăciunea în convenţii, incriminată prin dispoziţiile alin. (3) al art. 215 C. pen., nu poate fi disociată de forma tip a infracţiunii, ea reprezentând doar o modalitate specifică de inducere în eroare, săvârşită cu prilejul încheierii sau executării unui contract.
În aceste împrejurări, condiţia producerii unei pagube este subînţeleasă şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., de vreme ce fapta de înşelăciune este descrisă în alin. (1) al textului de lege, iar modalităţile reglementate prin alin. (2), (3) şi (4) nu reprezintă infracţiuni de sine stătătoare, ci modalităţi normative ale infracţiunii tip.
Înşelăciune în convenţii este cuprinsă în art. 215 C. pen. şi se raportează întotdeauna la forma tip prevăzută de alin. (1) al textului de lege, fiind condiţionată de producerea unei pagube, ca orice infracţiune contra patrimoniului.
De asemenea, în condiţiile în care întinderea prejudiciului, rezultat în urma nerespectării obligaţiei de plată a preţului, este de 495.261,68 RON, depăşind limita de 200.000 RON, prevăzută de art. 146 C. pen., infracţiunea de înşelăciune, reţinută prin actul de sesizare, se circumscrie formei agravate prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.
În lumina acestor considerente, a apreciat că dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală atacată, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor este greşită, urmând a fi înlăturată, astfel în sarcina ambilor inculpaţi se impune a fi reţinută infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., fapta fiind comisă printr-un mijloc fraudulos, ce constituie prin el însuşi o infracţiune şi cu prilejul executării unui contract.
Din perspectiva existenţei infracţiunii de înşelăciune, Curtea a constatat că aprecierea primei instanţe, privind caracterul comercial al litigiului dedus judecăţii, nu poate fi primită, fiind evident că fapta inculpaţilor de inducere în eroare a părţii vătămate, în legătură cu modul de îndeplinire a propriilor obligaţii contractuale, se circumscrie sferei ilicitului penal.
Sub acest aspect, art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează ca înşelăciune atât inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii unui contract, cât şi inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât cel înşelat nu ar fi încheiat sau contractul în condiţiile stipulate.
Chiar dacă la momentul încheierii contractului asupra părţii vătămate nu au fost exercitate manopere de inducere în eroare, este cert că pe parcursul executării contractului asupra părţii vătămate au fost exercitate astfel de manopere, iar împrejurarea că, ulterior acestor procedee frauduloase, partea vătămată nu ar mai fi livrat combustibil este lipsită de orice relevanţă.
Relevant este faptul, în opinia instanţei de prim control judiciar, că inculpaţii participând la încheierea minutei din 10 decembrie 2008 iar, ulterior, la diferitele discuţii purtate în legătură cu modul de rambursare a datoriei, au creat părţii vătămate convingerea că îşi pot îndeplini obligaţia de plată a preţului, fiind evident că în absenţa acestor manopere creditorul nu ar fi acceptat încheierea contractului în aceste condiţii.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că ulterior constatării debitului, reprezentanţii părţii vătămate s-au întâlnit cu inculpatul Z.E.E. şi împreună au încheiat minuta din 10 decembrie 2008, prin care acesta din urmă a recunoscut suma datorată, lăsând garanţie biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadenţă la 04 martie 2009, pentru suma de 495.261,68 RON, bilet care a fost însă refuzat de bancă pentru lipsă totală de disponibil în cont. Aşadar, emiterea acestui prim bilet la ordin denotă intenţia frauduloasă de eschivare de la îndeplinirea obligaţiilor de plată a preţului, în condiţiile în care, ulterior, instrumentul de plată nu a putut fi valorificat prin lipsa disponibilului bancar, fără ca o astfel de imposibilitate să fi fost motivată de inculpaţi.
În continuare, la data de 17 februarie 2009, între părţile contractante s-a încheiat o nouă minută, prejudiciul fiind din nou recunoscut de ambii inculpaţi. Cu această ocazie, inculpatul Z.E.E. a afirmat că are de încasat bani de la alte societăţi şi a depus adresele nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timişoara şi nr. AA din 24 decembrie 2008 către C.A. Arad SRL, societăţi care nu figurează în baza de date a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, declarând ulterior că adresele le-a emis, deşi ştia că sunt false, pentru a-l „linişti" pe directorul societăţii SC „A.B." SRL.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorei S.M., inculpatul Z.E.E. a dat asigurări că va plăti debitul, întrucât deţine numeroase utilaje, pe care le poate aduce drept garanţie şi că este solvabil din punct de vedere financiar, având de recuperat importante sume de bani de la diferite societăţi, printre care firma A.din Timişoara.
În aceste împrejurări, martora declară că livrarea de combustibil către societatea inculpaţilor a continuat chiar şi după eşalonările datoriilor, inculpatul dând asigurări cu privire la plata preţului şi achiziţionând cantităţi de motorini din ce în ce mai mari, motivând că are nevoie de acestei pentru diferitele lucrări contractate.
Mai mult, în cadrul acestor discuţii, inculpatul a făcut referire şi la sumele pe care le are de recuperat de la SC H.S. SA Gura Văii şi SC C.I. SRL, iar la negocierile care au urmat, discuţiile au avut loc în prezenţe ambilor inculpaţi, Z.O. dând asigurări că minuta ve fi respectată şi că termenele scadente vor fi urmărite întocmai, fără a contesta întinderea datoriei.
O astfel de depoziţie se coroborează, de altfel, cu declaraţia dată la instanţa de fond de martorul C.C.
În împrejurările descrise, existenţa infracţiunii de înşelăciune subzistă mai presus de orice dubiu, întrucât nu se poate reţine simpla nerespectare a obligaţiei de plată a preţului din partea inculpaţilor, ci această împrejurare trebuie coroborată cu probele administrate în cauză, care atestă folosirea de manopere dolosive menite a-l asigura pe creditor de posibilitatea reală de onorare a angajamentelor de plată.
Astfel, plata parţială a preţului la o dată anterioară nu este de natură a exonera pe inculpaţi de răspunderea penală, întrucât infracţiunea de înşelăciune poate fi consecinţa unor manopere de inducere în eroare survenite pe parcursul executării contractului, chiar dacă înţelegerea părţilor ar fi fost respectată până la un anumit moment.
Mai mult, Curte a reţinut că intenţia frauduloasă rezultă şi din faptul că după momentul intrării în incapacitate de plată, inculpaţii au continuat să prezinte garanţii scrise sau verbale cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, deşi datele reale au dovedit că aceştia nu contractaseră lucrări de anvergură, de natură a le asigura stingerea datoriilor contractate, apărările formulate neavând corespondent în acte scrise şi reprezentând simple afirmaţii, fără suport probator.
În comiterea infracţiunii de înşelăciune, Curtea a reţinut atât vinovăţia inculpatului Z.E.E., cât şi vinovăţia inculpatei Z.O., întrucât aceasta din urmă a participat, la rândul său, la încheierea contractului, precum şi la întocmirea ambelor minute din 10 decembrie 2008 şi 17 februarie 2009, fiind reprezentată pe parcursul tuturor negocierilor şi actelor întocmite de soţul său şi fiind informată cu privire la modul de executare a contractului, în calitate de titulară a obligaţiilor asumate.
În plus, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.C. şi S.M., aceasta a fost prezentă alături de inculpatul Z.E.E. la discuţiile purtate pe marginea eşalonării datoriilor, inclusiv la cele desfăşurate cu ocazia întocmirii minutelor, pe care le-a şi semnat.
Faţă de toate aceste elemente probatorii, a apreciat că faptele inculpatului Z.E.E., constând în inducerea în eroare a reprezentanţilor părţii vătămate SC „A.B." SRL, cu ocazia executării contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, cauzând un prejudiciu în cuantum de 495.261,68 RON, prin falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată, în vederea producerii unei consecinţe juridice, alături de neînregistrarea în evidenţa contabilă a SC „D.&E. SRL a unui număr de 22 de facturi de cumpărare combustibil, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, faptele inculpatei Z.O., care, în calitate de administrator al societăţii, a semnat contractul de vânzare-cumpărare, cele 8 facturi emise de partea vătămată, cât şi minuta din 17 februarie 2009, alături de inculpatul Z.E.E., cunoscând că societatea nu are capacitatea financiară de achitare a debitului şi sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, ca urmare a manoperelor frauduloase exercitate de către celălalt inculpat, concomitent cu neînregistrarea în contabilitatea firmei a unui număr de 22 de facturi de cumpărare a combustibilului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., apreciind drept circumstanţe atenuante conduita relativ cooperantă a inculpaţilor, care nu au îngreunat aflarea adevărului şi bunul mers al procesului penal, faptul că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, provin din familii organizate şi au recunoscut parţial comiterea faptelor, urmând ca pedepsele aplicate sub aspectul infracţiunii de înşelăciune să fie stabilite sub minimum special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, a apreciat că pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen. raportat şi la natura şi gravitatea faptelor, se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, 14, 172, şi 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 12, 172 C. proc. pen., inculpatul Z.E.E. a solicitat, în esenţă, să se constate că, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., nu a existat nicio manoperă dolosivă la momentul încheierii contractului din partea inculpatului, fiind pusă în executare manifestarea comună de voinţă de a cumpăra produse petroliere şi de a achita o sumă de bani în schimbul respectivelor produse şi, prin urmare, lipseşte latura obiectivă a infracţiunii, fapt ce impune achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; totodată, nu a fost dovedită nici intenţia inculpatului de induce în eroare partea vătămată atâta timp cât acesta a urmărit derularea contractului, a cumpărat produse şi a achitat o parte din contravalorii mărfii, neplata sumelor restante fiind determinată de criza financiară şi, pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; în ceea ce priveşte alin. (5) al art. 215 C. pen. se impune a fi înlăturat, întrucât prin emiterea de către inculpatul Z.E.E. a celor două adrese falsificate prin care se menţiona că acesta are de încasat sume de bani de la societăţi din Arad şi din Timişoara, nu s-a cauzat un prejudiciu părţii vătămate, având în vedere şi împrejurarea că inculpatul urma să plătească cuantumul debitului; hotărârea instanţei de apel este contrară legii întrucât încalcă textele anterior menţionate; achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpata Z.O. în susţinerea motivului scris de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a criticat decizia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând eroarea gravă de fapt, întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că aceasta a participat la infracţiunile reţinute în sarcina sa (înşelăciune şi evaziune fiscală), astfel că se impune achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 14 C. proc. pen., ambii inculpaţi au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate de către instanţa de apel, având în vedere lipsa antecedentelor penale, disponibilitatea pentru achitarea debitului şi faptul că au un copil minor în întreţinere.
Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 17 şi 18 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică şi recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Deşi, recurentul inculpat Z.E.E. a invocat, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., greşita aplicare a legii, în raport de criticile formulate în scris şi susţinute oral, raportat la conţinutul alin. (1) şi (5) ale infracţiunii prev. de art. 215 C. pen., se constată că în realitate, acestea susţin argumentele privind o greşită încadrare juridică dată faptei de către instanţa de apel şi, pe cale de consecinţă, în drept, se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., din perspectiva căruia instanţa de recurs va şi analiza criticile inculpatului sub acest aspect.
Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat Z.E.E. privind greşita încadrare juridică dată faptei de înşelăciune, ca neîntemeiată.
Se constată că, instanţa de apel, în mod întemeiat, în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi a judecăţii, a reţinut că faptele inculpaţilor Z.Z.E.E. şi Z.O., care la data de 24 aprilie 2008, în calitatea de reprezentanţi ai SC D.&E. SRL, au încheiat cu SC A.B., reprezentată de B.T., contractul de vânzare cumpărarea din anul 2008 de produse petroliere iar, ulterior, prin inducerea în eroare a părţii vătămate cu ocazia executării contractului au emis două înscrisuri sub semnătură privată (inculpatul Z.E.E.) ce conţineau date nereale, au semnat cele două „minute" de eşalonare a perioadei de efectuare a plăţii contravalorii mărfii în condiţiile în care se aflau în incapacitatea de plată (ambii inculpaţi) şi au emis o filă CEC fără acoperire pentru suma de 495.261,68 RON, concomitent cu neînregistrarea în contabilitatea firmei a unui număr de 22 facturi de cumpărare combustibil, constituie infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., aflate în concurs real.
Referitor la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţin că, în art. 215 C. pen. legiuitorul a incriminat fapta de înşelăciune în mai multe variante, printre care şi cea prevăzută la alin. (3), înşelăciunea cu prilejul încheierii sau executării unui contract, denumită în jurisprudenţă şi practică „înşelăciunea în convenţii".
Varianta specială de la alin. (3) al textului incriminator nu poate fi disociată de forma tip a infracţiunii, ci reprezintă o modalitate specifică de inducere în eroare a unei persoane fizice sau juridice cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin urmare, şi condiţia producerii unei pagube este presupusă, în condiţiile în care activităţile descrise la alin. (2), (3) şi (4) sunt variante ale infracţiunii tip şi nu îmbracă forma unor infracţiuni distincte.
În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat privind greşita reţinere de către instanţa de apel a agravantei de la alin. (5) a art. 215 C. pen., Înalta Curte constată că, valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate SC A.B., ca urmare a inducerii în eroare a acesteia pe parcursul executării contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, este de 495.261,68 RON, sumă recunoscută chiar de către inculpaţii Z., relevante fiind în acest sens menţiunile cuprinse în cele două „minute" de reeşalonare a perioadei de plată, şi biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadenţă la 04 martie 2009, fără acoperire. Prin urmare, dată fiind valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate, care depăşeşte suma de 200.000 RON prevăzută de art. 146 C. pen. ca fiind un criteriu de apreciere a consecinţelor deosebit de grave a unei infracţiuni, Înalta Curte apreciază că încadrare juridică corectă a faptei este cea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, astfel cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar.
Nici criticile recurenţilor inculpaţi Z.E.E. şi Z.O. circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 18 C. proc. pen. nu pot fi primite de către Înalta Curte.
Se constată că, instanţa de apel în baza unei analize şi interpretări judicioase a ansamblului probator administrat în cauză, reţinând o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 62 C. proc. pen., a apreciat că sunt elemente care să susţină vinovăţia celor doi inculpaţi în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. pen. există infracţiunea de înşelăciune în convenţii atunci când inducerea în eroare a părţii vătămate se realizează cu prilejul încheierii sau executării unui contract, sub condiţia dovedirii faptului că fără această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat ori nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate.
Din probatoriile administrate rezultă, fără putinţă de tăgadă că, deşi la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu au existat acţiuni de inducere în eroare a părţii vătămate SC A.B., ulterior, pe parcursul executării contractului, a cărui valabilitate era de 4 ani, inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. au realizat activităţi frauduloase cu scopul menţinerii în eroare a părţii vătămate privind posibilitatea lor de plată. Astfel, după constatarea de către partea vătămată la data de 10 decembrie 2008 a neefectuării plăţii pentru combustibilul livrat inculpaţilor Z.E.E. şi Z.O., a unui număr de 8 facturi, în valoare de 448,097,29 RON (suma fiind stabilită de expertiza judiciară efectuată în cauză la 495.261,68 RON), inculpaţii au încheiat şi semnat la aceeaşi dată cu reprezentantul părţii vătămate o minută prin care recunoşteau suma pe o care o datorau, lăsând garanţie biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadenţă la data de 04 martie 2009, bilet refuza la plată pentru lipsă totală disponibil în cont.
În continuarea activităţilor de inducere în eroare a părţi vătămate au fost şi acţiunile desfăşurate de inculpaţi la data de 17 februarie 2009 când s-a încheiat o nouă minută între părţi, semnată de cei doi inculpaţi, prin care recunoşteau debitul faţă de partea vătămată iar pentru menţinerea acesteia în eroare cu privire la posibilitatea de plată, inculpatul Z.E.E. a depus adresele nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timişoara şi nr. AA din 24 decembrie 2008 către C.A. Arad SRL, societăţi care nu existau în realitate, dând asigurări reprezentatului părţi vătămate că va plăti, fiind solvabil dar are de încasat plăţi de la alte societăţi, aspect confirmat şi de martorii S.M. şi C.C.
Faptul că societatea inculpaţilor se afla în blocaj financiar sau că aveau de recuperat sume de la alţi debitori nu pot fi apreciate ca împrejurări care justifice acţiunile dolosive ale inculpaţilor şi să înlăture răspunderea lor penală, în condiţiile în care, deşi cunoşteau situaţia financiară în care se afla societatea pe care o administrau împreună, astfel cum au şi declarat în faţa instanţei, au continuat să menţină partea vătămată în eroare cu privire la posibilitatea plată, semnând cele două minute de recunoaştere a sumei datorate, lăsând garanţie un bilet la ordin fără acoperire şi prezentând două înscrisuri sub semnătură privată false.
Contrar celor susţinute de recurenţi, Înalta Curte reţine că toate aceste activităţi prin modalitatea faptică în care au fost realizate de către inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. se circumscriu elementului material al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., dată fiind valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate SC A.B., în sumă de 495.261,68 RON, şi dovedesc fără echivoc intenţia celor doi inculpaţi de a înşela partea civilă pe parcursul executării contractului privind achiziţionarea de combustibil.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului inculpat Z.E.E. privind existenţa unui litigiu comercial, în sensul nerespectării obligaţiei de plată a preţului stabilit într-un contract, întrucât, legiuitorul nu distinge şi nici nu condiţionează incidenţa normei penale de obiectul sau caracterul contractului, câtă vreme s-a dovedit asumarea unor angajamente de ordin patrimonial de către părţile contractante şi prejudicierea materială a subiectului pasiv prin folosirea de manopere dolosive. În cauză, din probele administrate rezultă că inculpaţii prin activităţile desfăşurate au acţionat cu rea credinţă, contrar dispoziţiilor art. 970 C. civ., şi au indus în eroare partea vătămată pe parcursul executării contractului de vânzare cumpărare, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 215 alin. (3) C. pen.
Faptul că partea vătămată nu a mai efectuat nicio livrare de combustibil după constatarea neplăţii facturilor de către beneficiarul mărfii, iar activităţile de inducere în eroare s-au realizat după acest moment, nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de înşelăciune în convenţii întrucât, prin sintagma folosită de legiuitor „cu prilejul executării unui contract" se înţelege tot intervalul în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare, or, în cauză contractul încheiat de părţi nu fost reziliat şi are o durată de valabilitate de 4 ani.
Totodată, plata parţială a preţului pe parcursul derulării contractului nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor şi nu dovedeşte buna lor credinţă în executarea obligaţiilor, deoarece din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de apel şi însuşită de instanţa de recurs, rezultă că manoperele dolosive ale inculpaţilor s-au realizat pe parcursul executării contractului tocmai în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate cu privire la bonitatea financiară a societăţii şi posibilitatea de plată a sumei restante datorate.
Înalta Curte mai reţine, contrar apărărilor formulate de inculpata Z.O., că participare acesteia la comiterea faptelor este dovedită de împrejurarea că, în calitate de reprezentant al SC D.&E. SRL, a fost prezentă la încheierea celor două „Minute" din data de 10 decembrie 2008 şi 17 februarie 2009, le-a semnat alături de inculpatul Z.E.E., fapt ce confirmă că avea cunoştinţă de negocierile şi actele întocmite de soţul său. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor S.M. şi C.C. care au arătat în depoziţiile lor că inculpata a participat, împreună cu soţul său, la negocierile de reeşalonare a plăţii, la încheierea celor două minute, pe care le-a şi semnat.
Raportat la mijloacele de probă analizate şi prin prisma apărărilor formulate de inculpaţi şi argumentarea soluţiei de condamnare pronunţată de către instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit existenţa şi natura penală a faptei precum şi contribuţia inculpaţilor din punct de vedere subiectiv la comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare şi, pe cale de consecinţă, nu se poate dispune achitarea lor, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b), c) sau d) C. proc. pen., astfel cum au solicitat în motivele de recurs.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina ambilor inculpaţi şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatului Z.E.E., Înalta Curte constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că acestea există şi au fost comise de către inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege. Vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, este dovedită de concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară din care rezultă că partea vătămată SC A.B. SRL a emis în executarea contractului din anul 2008 către societatea SC D.&E. SRL un număr de 23 facturi, în sumă totală de 997.453,75 RON, fiind achitată în numerar de către cumpărător, suma de 502.192,60 RON, iar în contabilitatea societăţii inculpaţilor a fost înregistrată doar factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, fiind creat un prejudiciu la bugetul statului de 2.463 RON, reprezentând impozit profit şi TVA de plată.
Relevanţă sub aspect probator prezintă şi declaraţia martorului Ş.G. care în calitate de contabil al societăţii a arătat că nu i-au fost înmânate alte facturi pentru a le înregistra în contabilitatea societăţii, dar şi declaraţiile inculpatei Z.O. în care a declarat că deşi a semnat un exemplar al facturilor emise de partea vătămată nu le-a dat contabilului în vederea înregistrării în contabilitate.
De asemenea, întocmirea de către inculpatul Z. a adreselor nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timişoara şi nr. AA din 24 decembrie 2008 către SC C.A. Arad SRL, societăţi care nu există în realitate şi prezentarea acestor înscrisuri părţii vătămate pentru a o induce în eroare cu privire la posibilitatea de plată a societăţii pe care o reprezenta, aspecte care dealtfel nici nu au fost contestate de către inculpat, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vinovăţia inculpatului este dovedită de existenţa acestor înscrisuri, depoziţiile martorilor S.M., C.C., inclusiv declaraţiile inculpatului Z.E.E.
În consecinţă, fiind dovedită atât existenţa faptelor cât şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea lor, Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune o soluţie de achitare, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a solicitat recurentul inculpat.
În ceea ce priveşte criticile comune ale recurenţilor inculpaţi, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate. în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., care statuează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor Z.E.E. şi Z.O. - sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare - Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de apel a respectat tehnica de individualizare din perspectiva finalităţii preventive a sancţiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptelor, împrejurarea şi modalitatea de săvârşire a acestora, dar acordând eficienţa cuvenită circumstanţelor personale ale inculpaţilor prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei până la limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, stabilită în condiţiile art. 76 alin. (1) C. pen.
Astfel, conduita inculpaţilor Z.E.E. şi Z.O. înainte de comiterea faptelor (fără antecedente penale, aveau o viaţă de familie organizată, fiind persoane integrate în societate, obţineau venituri din activităţi comerciale proprii astfel cum rezultă şi din actele în circumstanţiere, au un copil minor în întreţinere) şi atitudinea acestora din cursul procesului penal, deşi nu a recunoscut integral comiterea faptelor, s-au prezentat în faţa instanţei şi au manifestat disponibilitate pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile, sunt elemente care au justificat reţinerea de către instanţa de apel a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Aplicarea unor pedepse rezultante de 5 ani şi, respectiv, de 4 ani închisoare, celor doi inculpaţi, corespunde şi în opinia Înaltei Curţi, pericolului social al faptelor, agravat de atingerea adusă normelor privind încheierea şi executarea contractelor, prin folosirea de manopere dolosive în vederea inducerii în eroare a părţii vătămate, de împrejurările în care au fost comise faptele, valoarea prejudiciului cauzat dar şi de atingerea adusă normelor privind diminuarea taxelor datorate bugetului de stat prin neînregistrarea veniturilor obţinute din activităţile comerciale desfăşurate.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 17 şi 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.E.E. şi Z.O. împotriva deciziei penale nr. 136 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3569/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3612/2012. Penal → |
|---|
