ICCJ. Decizia nr. 3622/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3622/2012
Dosar nr. 1556/109/2012
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 386 din 22 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1556/109/2012 al Tribunalului Argeș, secția penală, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 999 C. civ. a obligat inculpatul să plătească părţii vătămate P.A. despăgubiri civile în valoare de 52.500 RON, din care suma de 2.500 RON reprezentând daune materiale şi 50.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond, a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1083/P/2012 din 29 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul D.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în data de 11 septembrie 2011 a lovit-o în mod repetat pe numita D.E., concubina sa, lovituri ce i-au cauzat decesul acesteia.
Deşi iniţial nu a recunoscut săvârşirea faptei, ulterior inculpatul a revenit, a recunoscut fapta astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul locuia împreună cu victima de aproximativ 3 luni anterior săvârşirii faptei. Din probele administrate nu rezultă că între cei doi ar fi existat conflicte violente, verbale sau fizice, pe perioada cât au locuit împreună.
În data de 11 septembrie 2011, victima a rămas în locuinţă constituind domiciliu comun al său cu inculpatul. Inculpatul a plecat de la domiciliu în jurul orei 9:00, apoi în jurul orelor 13:00, revenind acasă în jurul orelor 17:00.
Pe parcursul întregii zile inculpatul i-a aplicat victimei în mod repetat mai multe lovituri care, în final, au cauzat decesul acesteia.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, rezultă că moartea numitei D.E. a fost violentă, datorându-se compresiunii exercitate de hematomul subdural de emisfer cerebral stâng şi de hemoragia meningo-ventriculară consecutivă, urmare a unui traumatism acut cranio-cerebral, soldat cu fractura de baza craniană.
În drept, fapta inculpatului D.V. care în data de 11 septembrie 2011, cu intenţie, a aplicat victimei D.E. în mod repetat mai multe lovituri care în final au cauzat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei prima instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv prin aplicarea unor lovituri în mod repetat pe parcursul întregii zile, lovituri aplicate pe zone diferite ale corpului, precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei şi a fost de acord să achite părţii civile suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul D.V., criticile formulate vizând neacordarea cuvântului pe latura civilă a cauzei penale şi nepronunţarea instanţei asupra actelor depuse în circumstanțiere. Inculpatul a solicitat admiterea apelului şi, în principal, desfiinţarea hotărârii cauzei şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţa în vederea rejudecării în fond şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia şi reducerea daunelor morale la suma de 5.000 RON, cu a cărei plată acesta a fost de acord.
Prin decizia penală nr. 95/A din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii instanţei de fond, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că prima critica nu vizează niciunul dintre cazurile în care se poate dispune casarea cu trimitere, iar din examinarea notelor grefierului rezultă că această critică nu este întemeiată, inculpatul având ultimul cuvânt şi pe latură civilă. Nu este întemeiată nici critica referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra actelor în circumstanțiere depuse de către inculpat, întrucât nu este o cerere asupra căreia instanţa trebuie să se pronunţe în mod expres, aceasta fiind avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, rămânând la facultatea instanţei să aprecieze dacă reţine sau nu ca justificată o astfel de cerere, având mai degrabă caracter de apărare. În fine, pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul D.V., pe care nu l-a motivat în scris, în şedinţa publică solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, iar în latura civilă reducerea sumei acordate cu titlu de daune morale la 5.000 RON.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat şi dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Pentru a reduce pedeapsa aplicată sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, potrivit cererii inculpatului, instanţa ar fi trebuit să reţină în favoarea acestuia circumstanţe atenuante.
Or, existenţa unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., ori a altor împrejurări asemănătoare, nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă pedeapsa principală, deoarece din redactarea acestui text rezultă că recunoaşterea unor împrejurări este facultativă.
Ca atare, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la ansamblul condiţiilor în care acestea au fost săvârşite şi, pe de altă parte, la persoana inculpatului, circumstanţele atenuante fiind reţinute în cazul în care sub acest aspect se constată o conduită socială meritorie a inculpatului, anterior săvârşirii infracţiunii, din care să rezulte că fapta săvârşită este un accident în viața acestuia.
Este de reţinut însă că prima instanţă a dat eficienţă acestor împrejurări, orientând pedeapsa aplicată inculpatului spre minimul special al normei incriminatoare.
În consecinţă, respingând apelul sub aspectul acestei critici şi menţinând hotărârea atacată, instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică.
Pe de altă parte, în raport de concluziile pe care examinarea actelor şi lucrărilor dosarului le impune, respectiv a manifestării de voinţă a inculpatului, se constată că în mod judicios prima instanţă a făcut în latura civilă a cauzei penale aplicarea principiului disponibilităţii în materie civilă.
Reţinând, aşadar, că în cauză nu sunt incidente niciunul din cazurile de casare invocate de recurent şi nu pot fi reţinute din oficiu alte cazuri a căror incidenţă să determine desfiinţarea deciziei recurate.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Recurentul D.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la 06 noiembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3878/2012. Penal → |
|---|
