ICCJ. Decizia nr. 3613/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3613/2012
Dosar nr. 3076/83/2009
Şedinţa publică din 06 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74, 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.G.l., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 şi art. 33 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.700 RON şi echivalentul în RON a 100 euro, realizaţi din vânzarea drogurilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 30 iunie 2009, inculpaţii S.G.l. şi l.A. au fost trimişi în judecată, în sarcina lor reţinându-se săvârşirea în concurs a infracţiunilor la regimul drogurilor, respectiv că, în perioada ianuarie-iulie 2008 inculpatul S.G.l. a vândut şi oferit spre consum droguri de risc, atât direct cât şi prin intermediul inculpatei l.A. cu care, în acea perioadă era prieten, mai multor persoane de pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde inculpata era studentă, cât şi de pe raza municipiului Satu Mare.
Inculpaţii nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, deşi au fost recunoscuţi şi identificaţi după planşa foto de martorii cărora le-au vândut droguri, cu care au şi purtat discuţii, interceptate de organele de urmărire.
La data de 18 ianuarie 2010 au fost audiaţi, inculpatul refuzând să dea vreo declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere, iar inculpata dând declaraţia de la dosar.
Prin decizia penală nr. 51/A/2012, pronunţată în Dosarul nr. 3076/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpatul S.G.l., reţinându-se în favoarea acestuia dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate, astfel că în final acesta urmează a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen.
Pentru a decide astfel instanţa de apel, cu privire la acest inculpat, a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi vinovăţia acestuia, dând o corectă încadrare juridică faptelor deduse judecăţii.
Totodată instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile legale privind judecata în procedură simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi inculpatul S.G.l.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a criticat decizia penală nr. 51/A/2012, pronunţată în Dosarul nr. 3076/83/2009 privind numai pe inculpatul S.G.l., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică deoarece, în mod nelegal i s-a reţinut inculpatului prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., reducându-i-se pedepsele, de la 2 ani închisoare, la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată.
În faţa primei instanţe, s-a prevalat de dreptul la tăcere. După publicarea deciziei Curţii Constituţionale din decembrie 2011, inculpatul a beneficiat în faţa instanţei de apel, de două termene cu procedură completă la care nu a cerut judecarea cauzei, cu procedura specială. Numai la cel de-al treilea termen cu procedură completă, când cauza se afla în stare de judecată, inculpatul a dat o declaraţie formală de recunoaştere a faptelor.
Parchetul a susţinut că declaraţia de recunoaştere este formală deoarece la întrebările procurorului cu privire la modul în care a săvârşit faptele a susţinut că nu-şi mai aminteşte cum s-au petrecut faptele.
Neavând, astfel, nici o declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei, se apreciază că inculpatului nu i se pot aplica dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La speţă, aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. nu corespunde scopului pentru care au fost adoptate de către legiuitor, care a fost acela de accelerare a judecării cauzelor şi nu crearea unor circumstanţe suplimentare pentru reducerea pedepselor inculpaţilor.
Or, în cazul inculpatului, datorită poziţiei adoptate de acesta, a fost nevoie de o urmărire şi o probaţiune deosebit de laborioase.
În raport cu cele arătate, parchetul a susţinut că inculpatului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva aceleiaşi decizii, pronunţate în apel, a declarat recurs şi inculpatul, pentru netemeinicie, în ce priveşte individualizarea pedepsei.
Recurentul inculpat a susţinut că în raport de desfăşurarea faptelor şi circumstanţele avute de inculpat, se impunea aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, prin aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a pedepsei.
Înalta Curte, apreciind asupra celor două recursuri declarate în prezenta cauză, constată că recursul inculpatului este fondat.
Instanţa de apel, analizând criticile inculpatului cu privire la pedepsele stabilite şi aplicate în cauză, a procedat în mod judicios, reducând pedepsele, fără însă a sesiza că, totuşi, executarea de către inculpat, prin privare de libertate, ar fi excesivă şi de natură a îngreuna şi prelungi nejustificat de mult, realizarea procesului de reeducare al inculpatului.
Referatul de evaluare a inculpatului S.G.I., întocmit în cauză, concluzionează în sensul că susţinerea familiei atât din punct de vedere material cât şi afectiv constituie o sursă care poate sprijini inculpatul în manifestarea unui comportament acceptat social, iar pe de altă parte, o supraveghere şi un control mai riguros cu privire la modalităţile de petrecere a timpului liber, evitându-se frecventarea discotecilor şi a localurilor de noapte şi selectarea cercului de prieteni vor avea o influenţă pozitivă asupra reducerii riscului de implicare în noi fapte.
În aceste condiţii, avându-se în vedere toate elementele de circumstanţiere a infracţiunii şi ale autorului ei, Înalta Curte va admite recursul inculpatului S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte, decizia atacată şi, în baza art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
În ceea ce priveşte recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea - Serviciul Teritorial Oradea va fi respins, ca nefondat, în speţă făcându-se o corectă aplicarea a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., esenţială fiind recunoaşterea faptei de către inculpat şi nu momentul în care a fost făcută recunoaşterea.
Astfel, instanţa de recurs reţine că cercetarea judecătorească a debutat în faţa primei instanţe la data de 28 septembrie 2009, deci înainte de apariţia Legii nr. 202/2010, prin care s-a introdus judecata în baza acordului de vinovăţie, reglementată de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Prin declaraţia dată în faţa instanţei de apel, în şedinţa de judecată din data de 29 martie 2012 inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării apelului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, instanţa de recurs constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanţa de apel în mod corect a luat act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 29 martie 2012 şi a procedat potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală recurată.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului intimat inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4107/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3939/2012. Penal → |
|---|
