ICCJ. Decizia nr. 3584/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3584/2012
Dosar nr. 3959/104/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56 din 4 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3959/104/2010 s-a dispus, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului V.C.
În baza art. 861 şi 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 5 ani, termen de încercare (din care 3 ani pedeapsă şi 2 ani interval de timp).
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-au pus în vedere inculpatului dispoz. art. 864 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 septembrie 2010 până la 22 septembrie 2010 inclusiv.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului L.M. suma de 4500 euro sau echivalentul acesteia în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 163 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 391/PA/2009 din data de 05 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, asupra bunurilor imobile ale inculpatului.
A fost obligat inculpatul la 3000 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul V.C. este administrator la SC R.C. SRL Râmnicu Vâlcea, societate ce are ca obiect de activitate depozit, distribuţie, service şi tehnică de calcul la nivel naţional.
Începând cu anul 2005 a desfăşurat pe raza localităţii V., în cadrul programului guvernamental euro 200, activităţi specifice de comercializare a calculatoarelor pentru elevi, iar la nivelul Primăriei V. a efectuat o serie de lucrări de asigurare cu mijloace electronice şi mecanice de avertizare sonoră în caz de pătrundere prin efracţie în această instituţie.
În acest context l-a cunoscut pe martorul G.F., directorul şcolii D., comuna V., unitate de învăţământ unde, aşa cum rezultă din decizia nr. 327 din 12 septembrie 2007 a inspectorului şcolar general al ISJ Olt, începând cu 01 octombrie 2007 a fost angajată, ca profesor suplinitor la catedrele de religie pentru un program de 7 ore şi de educaţie muzicală pentru un program de 3 ore, martora L.F.F., soţia martorului denunţător L.M.
La data de 28 mai 2009 Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, prin adresa nr. 34350, înregistrată la ISJ Olt sub nr. 4201 din aceeaşi dată, a indicat constituirea unei comisii de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi corectare a lucrărilor în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice şi a catedrelor vacante, ce urma a se organiza la data de 15 iulie 2009.
Anterior, ISJ Olt solicitase conducerii şcolilor subordonate să indice catedrele rămase vacante prin plecarea unor profesori titulari, ocazie cu care şcolara generală V., condusă de profesorul G.F., a scos la concurs catedra de religie din cadrul şcolii cu cls. I-VIII D., unde funcţionase ca profesor suplinitor până la data de 31 august 2008, numita L.F.F.
Fiind interesat de acest post, soţul acesteia, martorul denunţător L.M. s-a deplasat la sediul şcolii generale V. unde a purtat o discuţie cu directorul şcolii, context în care acesta i-a confirmat că şcoala scoate la concursul de titularizare şi disciplina religie, cu această ocazie martorul confirmând interesul soţiei sale pentru postul respectiv.
Este de menţionat că această discuţie s-a purtat în cancelaria şcolii generale V. în prezenţa inculpatului V.C., care la acea dată se afla în şcoală pentru comercializarea de calculatoare elevilor, ocazie cu care cei doi s-au cunoscut.
După plecarea denunţătorului, inculpatul V.C. l-a abordat pe martorul G.F. rugând-l să îl caracterizeze pe L.M., în sensul precizării dacă este o persoană serioasă.
La câteva zile după prezentările făcute inculpatul s-a prezentat din nou la sediul şcolii generale şi i-a cerut directorului G.F. să-l apeleze pe telefonul mobil pe denunţătorul L.M. şi să-l cheme la sediul şcolii. Acesta s-a prezentat la chemarea inculpatului, rămânând de vorbă în cancelaria şcolii, ocazie cu care inculpatul s-a oferit să îi faciliteze reuşita la examen a soţiei sale, afirmând că are relaţii speciale la nivelul Inspectoratului Şcolar de învăţământ Olt.
Deşi nu a luat în seamă oferta inculpatului întrucât nu-l cunoştea, martorul denunţător a relatat soţiei sale această împrejurare iar la scurt timp a fost contactat telefonic de inculpat, care a anunţat că intenţionează să-i facă o vizită la domiciliu.
Inculpatul a ajuns la domiciliul martorului L.M., acolo unde a purtat o discuţie cu acesta şi soţia sa L.F.F., ocazie cu care din nou i-a asigurat de „relaţiile foarte speciale pe care le are cu inspectorul B.", asigurându-i că poate promova acest examen „fiind un post pe care îl poate avea toată viaţa însă trebuie să îi dea 4500 euro dacă comisia este din judeţ şi 6000 euro dacă este vorba de o comisie din afara judeţului".
După discuţiile purtate inculpatul a părăsit locuinţa martorului, acesta comunicându-i seara, inculpatului, că are nevoie de câteva zile pentru a strânge suma de 4500 euro. Pentru aceste motiv, în zilele următoare, s-a deplasat la diverse persoane, ori a discutat telefonic cu acestea, respectiv: martorii N.M., N.E.C., I.E., N.I.D., de unde a împrumutat sume de bani: de la I.E. - 400 euro, de la tatăl său - 2000 RON ce se găseau la C., de la N.M. - 2000 RON, de la o vecină a tatălui său - 800 euro, de la soacra şi cumnatul său - 9000 RON.
La data de 8 iulie 2009, cu o săptămână înainte ca soţia denunţătorului să susţină examenul, L.M. a fost contactat telefonic de inculpatul V.C. care l-a întrebat dacă a făcut rost de bani, denunţătorul confirmând că deţine 3000 euro, astfel că cei doi au stabilit să se întâlnească în cancelaria şcolii generale V.
La aceeaşi dată, L.I., tatăl denunţătorului, a solicitat la C. restituirea unui depozit în valoare de 2000 RON pe care i-a împrumutat fiului său, iar în aceeaşi zi, a efectuat un schimb valutar din RON, în euro, pentru suma de 3000 euro, la Agenţia D. a Băncii C.C., astfel cum rezultă din adresa din 2 septembrie 2010.
După efectuarea schimbului valutar, denunţătorul şi tatăl său s-au deplasat la sediul şcolii V. unde au fost aşteptaţi de directorul G.F. şi unde în scurt timp s-a prezentat şi inculpatul V.C., iar în cancelaria acesteia, L.M. a înmânat inculpatului suma de 3000 euro, compusă din bancnote de 50 euro, în prezenţa martorului G.F., care i-a înmânat un plic lui L.M. pentru a introduce banii, în prezenţa acestor persoane inculpatul asigurându-l pe denunţător că „nu vor fi probleme."
Până la data examenului, respectiv 15 iulie 2009, inculpatul l-a contactat pe denunţător, căruia i-a transmis ca soţia sa să scrie orice subiect pe lucrarea de examen iar pe ultima pagină, pe ultimul rând să scrie un cuvânt pe care să-l taie cu o liniuţă, acesta fiind semnul distinctiv pentru identificarea lucrării acesteia, stabilind totodată ca suma de 1500 euro să-i fie remisă după susţinerea examenului.
După acest moment inculpatul l-a contactat pe denunţător, stabilind să se întâlnească în parcarea Hotelului R. din oraşul Drăgăşani, acolo unde inculpatul a venit singur primind de la L.M. şi soţia acestuia, suma de 1500 euro.
Aşa cum rezultă din adresa din 17 august 2010 a ISJ Olt, L.F.F. a susţinut examenul de titularizare în luna iulie 2009, unde a obţinut nota 1,45, nefiind admisă pentru titularizare pe post.
Aflând de nereuşita soţiei, martorul denunţător l-a contactat pe inculpat, ocazie cu care acesta i-a recomandat să facă contestaţie întrucât această situaţie se va rezolva.
Atât martorul denunţător cât şi soţia sa nu au fost de acord şi i-au solicitat inculpatului restituirea banilor însă acesta i-a refuzat, susţinând că în acel moment banii au fost daţi altor persoane iar inspectorul general „este în contestaţii şi trebuie să mai aştepte".
Pentru că inculpatul nu i-a restituit suma pretinsă şi primită ulterior, L.M. l-a contactat telefonic transmiţându-i că în cazul în care nu-i restituie suma până la data de 23 august 2009, are dovezi împotriva sa şi îl va reclama organelor judiciare.
Astfel, la data de 20 august 2009 L.M. ia transmis inculpatului un SMS pe nr. său de telefon mobil 0762XXXXXX: „te-am aşteptat suficient şi dacă nu-mi aduci bani până în seara de 23 august 2009 am dovezi împotriva ta şi voi face demersuri legale (...) cu părere de rău gândindu-mă că ai copii".
La data de 23 august 2009, inculpatul i-a transmis şi el un SMS denunţătorului pe telefonul său mobil 0721XXXXXX „ce reprezintă mizeria asta, mi-am mâncat toate impulsurile pe C., marţi mă întorc din Ungaria, îmi pare rău că am avut tangenţe cu astfel de oameni ! păcat că mai eşti şi preot dar nu se ştie pentru cât timp! şi-a pus obrazul pentru tine un om".
Ulterior, denunţătorul l-a contactat în mod repetat pe inculpat în vederea solicitării restituirii sumei, deplasându-se chiar la locuinţa acestuia unde a purtat o discuţie cu V.A., soţia inculpatului, făcându-se următoarele afirmaţii: „s-au dat", că „noi acum trebuie să-i dăm de la noi", că soţul său „vrând să facă un bine, a căzut în (...)" că soţia martorului denunţător „nici nu a scris nimic, decât titlul şi (...) ce dracu să facă şi el".
În drept, fapta inculpatului V.C. a fost încadrată în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, dar şi de persoana inculpatului.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului, astfel cum au fost săvârşită, prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-a realizat în concret, acţiunea ce constituie elementul material al acesteia, de împrejurările care le particularizează, de caracterul şi importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală, având în vedere însă şi persoana inculpatului care deşi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană integrată social, având familie, 2 copii minori în întreţinere, în acest sens relevant fiind referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Coroborând toate aceste date, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, de 3 ani închisoare, iar în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, apreciază că, faţă de toate datele expuse anterior, dar şi în considerarea faptului că inculpatul nu a suferit alte condamnări penale, ţinând seama de atitudinea acestuia de prezentare în faţa instanţei pe parcursul cercetării judecătoreşti, a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile instituirii unor obligaţii - pe durata termenului de încercare - este de natură să constituie pentru acesta un real avertisment care să determine pe viitor, corijarea comportamentului său social, în considerarea dispoziţiilor legii penale, pedeapsă astfel aplicată asigurându-şi scopul preventiv, educativ şi sancţionator prevăzut de legiuitor în dispoz. art. 52 C. pen.
Pe durata termenului de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de dispoz. art. 863 C. pen.: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Totodată s-au pus în vedere inculpaţilor dispoz. art. 864 C. pen.
Având în vedere că - astfel cum rezultă din ordonanţa de reţinere nr. 391/PA/2009 din data de 12 septembrie 2010 - inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de 12 septembrie 2010, iar ulterior - astfel cum rezultă din încheierea nr. 23 din 13 septembrie 2010 pronunţată în camera de consiliu de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3023/104/2010 - a fost arestat preventiv începând cu data de 13 septembrie 2010 până la data de 22 septembrie 2010, potrivit deciziei penale nr. 1031 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2251/54/2010, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 septembrie 2010 până la 22 septembrie 2010 inclusiv.
La stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, au fost avute în vedere atât dispoz. art. 71 alin. (2) C. pen. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen., dar în special jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, prin care sa constatat că interzicerea drepturilor părinteşti în mod automat şi absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenţie.
Deşi hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) C. pen. mutatis mutandis, aceleaşi argumente se impun în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanţa având obligaţia să motiveze stabilirea acelora care se impun a fi aplicate.
În cauză, examinând proporţionalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., instanţa a reţinut că inculpatul a comis o infracţiune ce prezintă un pericol social ridicat, reliefat de legiuitor prin regimul sancţionator prevăzut, astfel că interzicerea drepturilor mai sus amintite, cu titlul de pedeapsă accesorii este proporţională şi justificată de un interes legitim, pe durata pedepsei principale.
Aşadar, în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 „făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceasta" iar potrivit alin. (4) „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)".
În cauza dedusă judecăţii, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa reţine că la data de 06 octombrie 2009 numitul L.M. a sesizat poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. - Serviciul Jud. Anticorupţie Olt, faptul că „numitul V.C. din municipiul Rm. Vâlcea a pretins şi primit suma de 4500 euro, convingându-l că are influenţă pe lângă factorii de conducere din cadrul Inspectoratului Judeţean Şcolar Olt, şi o poate exercita în vederea angajării soţiei părţii vătămate în cadrul instituţiei sus amintite".
Cum martorul L.M. s-a adresat autorităţilor judiciare mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă - organele de urmărire penală s-au sesizat la data de 29 octombrie 2009, conform procesului verbal de sesizare din oficiu existent la dosar - în baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului L.M. suma de 4500 euro sau echivalentul acesteia în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Totodată, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 163 C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 391/PA/2009 din data de 05 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, asupra bunurilor imobile ale inculpatului, respectiv asupra imobilului situat în str. Ş.V. din municipiul Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, având nr. cadastral XX şi înscris sub nr. AA în cartea funciară a localităţii Rm. Vâlcea nr. YY.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul V.C.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând executarea acesteia în regim de detenţie.
Inculpatul V.C. a solicitat în principal, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. c) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În opinia apărării, probele administrate în cauză au demonstrat faptul că inculpatul a primit bani de la denunţător, dar aceştia au fost daţi cu titlu de împrumut.
S-a invocat, de asemenea, nelegalitatea interceptărilor telefonice şi din mediul ambiental, acestea fiind efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 912 alin. (3) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante şi reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 96 din 22 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, s-a dispus admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 56 din 4 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3959/104/2010.
A respins apelul inculpatului V.C., ca nefondat.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 - 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului şi în raport de gradul de pericol social concret al faptei se impune executarea pedepsei în regim de detenţie, stabilindu-se însă, un cuantum mai redus al acesteia, respectiv 2 ani închisoare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul V.C., invocând incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12 şi 14 C. proc. pen.
Au fost reiterate criticile din apel în sensul constatării nulităţii absolute a înregistrării convorbirilor telefonice care nu respectă, în opinia apărării, cerinţele prevăzute de art. 913 C. proc. pen., nefiind certificate de procuror.
De asemenea, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. a invocat greşita respingere a cerere de reaudiere a martorei G.F., impunându-se casare ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În raport de probele administrate, apărarea consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă şi ca atare, se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a invocat faptul că, nu s-a stabilit în mod cert dacă concursul organizat intră în competenţa inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Craiova.
În subsidiar, s-a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., a constatat că recursul declarat de inculpat, este fondat în parte, pentru următoarele considerente.
Starea de fapt reţinută în cauză este corectă, iar încadrarea juridică atribuită faptei săvârşită de inculpatul V.C. este legală.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. A avea influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcţionar. Făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar atunci când, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. Nu interesează dacă făptuitorul a primit sau nu bani şi alte foloase în numele funcţionarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă, este suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia.
Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit, pentru persoana interesată, motivul determinant al tranzacţiei.
Prevalându-se de această influenţă reală sau imaginară asupra funcţionarului, făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Prin urmare, actul pentru care se promite intervenţia trebuie să fie un act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Din probele administrate rezultă că prin decizia nr. 815 din 13 iulie 2009, inspectorul general şcolar B.M. a numit o comisie formată din profesori de la Şcoala V. şi Grupul şcolar B., în faţa căreia soţia denunţătorului - martora L.F.F. - urma să susţină examenul pentru titularizarea pe post.
Numirea comisiei a fost precedată de adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării din 28 mai 2009, prin care solicita ISJ Olt organizarea examenului.
Se observă astfel, că actul pentru care s-a promis intervenţia intră în sfera atribuţiilor de serviciu a inspectorului general, fiind îndeplinită cerinţa la care se referă norma de încriminare.
Inculpatul V., în discuţiile avute cu denunţătorul a făcut referire, la influenţa pe care o are asupra inspectorului general, influenţă determinată de faptul că în anul 2005, inculpatul comercializase calculatoare pentru elevi de la Şcoala generală V., judeţul Olt societate administrată de inculpat care efectuase o serie de lucrări de asigurare cu mijloace electronice şi mecanice de avertizare sonoră.
Din declaraţia martorului denunţător L.M. rezultă că inculpatul a afirmat că-l poate ajuta cu privire la examenul ce urma a fi dat de soţia acestuia, pentru titularizarea pe post, întrucât are relaţii speciale la Inspectoratul şcolar Olt.
Pentru această intervenţie, inculpatul i-a cerut denunţătorului suma de 4.500 euro.
Denunţătorul a avut convingerea că inculpatul are influenţă asupra inspectorului şcolar care urma să stabilească membrii comisiei de examen, astfel că suma la care a făcut referire nu a fost dată cu titlu de împrumut astfel cum susţine inculpatul V.C.
Declaraţia denunţătorului se coroborează cu declaraţiile martorului G.F., prezent la o parte din discuţiile purtate de inculpat cu L.M., care confirmă că sumele de bani au fost date pentru ca inculpatul „să-i faciliteze soţiei martorului denunţător promovarea.
Nu a auzit ca denunţătorul să fi împrumutat bani inculpatului, dimpotrivă, soţia acestuia i-a cerut „să declare la proces că banii primiţi de inculpat de la L.M. au fost daţi cu titlu de împrumut".
Această situaţie de fapt este probată şi prin declaraţia martorei L.F., dar şi N.M., aceasta din urmă dându-i denunţătorului o parte din suma de 4.500 euro ce urma a fi dată pentru promovarea examenului de către soţia denunţătorului.
Cunoaşte faptul că aceasta nu a luat examenul, denunţătorul afirmând că „nu a făcut nimic, persoana fiind un nenorocit care l-a tras în piept luându-i banii".
În acelaşi sens şi sunt declaraţiile celorlalţi martori astfel încât, criticile inculpatului sunt nefondate, fapta săvârşită întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Neîntemeiată este şi critica ce vizează legalitatea înregistrării şi interceptării, cu titlu provizoriu, a convorbirilor din mediul ambiental.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin ordonanţa nr. 391 din 19 septembrie 2010, procurorul a emis ordonanţa, iar apoi în termenul prevăzut de lege, Tribunalul Olt, prin încheierea nr. 34 din 10 septembrie 2010 a confirmat-o.
Recursul inculpatului este însă fondat sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că regimul de detenţie, stabilit de instanţa de apel, este excesiv faţă de gradul de pericol social concret al faptei coroborat cu circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, integrat în familie şi societate, având o atitudine corespunzătoare anterior comiterii infracţiunii.
Ca atare, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul V.C.
Va desfiinţa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 56 din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Olt, şi în rejudecare va dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare în condiţiile art. 861 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute la lit. a)-d) pe toată durata termenului de încercare.
Se pune în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 96 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 56 din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Olt, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi, în rejudecare.
În baza art. 861 şi 862 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 4 ani, termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă şi 2 ani interval de timp).
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; -va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3581/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3587/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
