ICCJ. Decizia nr. 364/2012. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 364/2012

Dosar nr. 1063/1/2012

Şedinţa publică din 11 februarie 2012

Asupra recursurilor de faţă:

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 46/44/2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată a menţinut arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate I.M. (fiul lui V. şi V.) pentru 30 de zile cu începere de la data de 12 februarie 2012 şi până la 12 martie 2012, inclusiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 13 ianuarie 2012 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia faţă de cetăţeanul român I.M.

S-a reţinut prin această sesizare că pentru I.M., Tribunalul din Rovigno – Italia a emis o semnalare în Sistemul SIRENE pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt în formă agravată, multiplă şi în complicitate, prevăzută de art. 110, 56, 61 pct. 5, 624, 625 pct. 2, 5 şi 7 C. pen. Italian.

În fapt, s-a reţinut că la data de 29 ianuarie 2011, în complicitate cu patru persoane, unele deghizate, a încercat să fure benzină din rezervorul unui vehicul parcat pe stradă.

Curtea, verificând necesitatea menţinerii măsurii arestării provizorii, conform art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, a constatat că se menţine temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, întrucât fapta pentru care autorităţile judiciare italiene au emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate este dintre cele care dau naştere la predare şi este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală română, respectiv de disp. art. 20 C. pen. în referire la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.

De asemenea, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs persoana solicitată I.M., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi punerea sa în libertate.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciindu-se că menţinerea arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pentru 30 de zile, corespunde tuturor exigenţelor impuse de dispoziţiile legale ce reglementează procedura reţinerii şi arestării persoanei solicitate în regim de urgenţă.

La individualizarea măsurii necesare asigurării posibilităţii predării persoanei solicitate, Curtea de Apel Galaţi a ales măsura aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii reglementate disp. Legii nr. 302/2004, republicată.

Cu ocazia soluţionării unei cereri de punere în executare a mandatului european de arestare, instanţa naţională verifică îndeplinirea condiţiilor fond şi formă ale acestuia, precum şi alegerea măsurii preventive fără a se putea pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse persoanei solicitate.

Având în vedere că faţă de persoana solicitată s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii până la data de 11 februarie 2012, precum şi faptul că până la această dată, persoana solicitată nu a fost predată autorităţilor judiciare italiene, Înalta Curte constată, de asemenea, că la acest moment se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, întrucât fapta pentru care autorităţile judiciare italiene au emis mandatul european de arestare este dintre cele care dau naştere la predare şi este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală română.

Se constată că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât fapta presupus a fi comisă este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar faţă de modalitatea comiterii faptei de către persoana solicitată (pe timpul nopţii, împreună cu alte patru persoane, unele deghizate, încercând să sustragă benzină din rezervorul unui vehicul parcat pe stradă), lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, astfel încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.

Totodată, va obliga recurenta persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată I.M. împotriva încheierii din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 46/44/2012.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 364/2012. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs