ICCJ. Decizia nr. 360/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 360/2012
Dosar nr.957/1/2012
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 586/2/2012, inculpatul S.O. a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, în condiţiile art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv la data de 22 decembrie 2011, în baza mandatului de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în dosarul nr. 10876/2/2011, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzut de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
A mai arătat inculpatul că, din punct de vedere al admisibilităţii cererii sale, sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte temeinicia, a susţinut că nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârşească alte infracţiuni, sau că ar putea zădărnici aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, ori prin orice alte mijloace şi nici date că ar putea zădărnici aflarea adevărului, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte; aceste susţineri, a subliniat inculpatul, au la bază faptul că el nu a întreprins niciun act care să ateste vreo încălcare a dispoziţiilor legale enumerate la art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, toate probele administrate în cauză până la acest moment procesual se află la dosar, fiind astfel ocrotite de sistemul legal aferent.
Inculpatul a subliniat că toate infracţiunile i-au fost reţinute în sarcină de către Parchet, sub forma complicităţii, astfel că, circumstanţele speţei, dar şi datele sale personale (lipsa antecedentelor penale, poziţia în familie şi în societate, faptul că este căsătorit, având persoane în întreţinere), reprezintă tot atâtea motive care arată că el are un comportament corect faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială, ceea ce, totodată, demonstrează că nu există riscul ca el să se sustragă de la cercetări sau să influenţeze în vreun fel desfăşurarea procesului penal; toate aceste împrejurări, a conchis inculpatul, justifică instituirea împotriva sa a unei alte măsuri preventive, ca alternativă la măsura preventivă a arestării.
În şedinţa publică din 1 februarie 2012, au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri olografe, emanând de la persoane fizice, dar şi de la persoane juridice, în cuprinsul acestor înscrisuri fiind evidenţiate aspecte pozitive ce ţin de viaţa şi activitatea a inculpatului S.O.; în cuprinsul acestor înscrisuri se arată că inculpatul, în mod constant, se implică în diferite acţiuni umanitare, context în care a ajutat mai multe persoane cu medicamente, alimente, materiale de construcţie etc.
Prin încheierea din 3 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.
S-a dispus ca pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să nu depăşească teritoriul României fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţă, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv secţia de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază inculpatul, conform planului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura liberării provizorii, respectiv Curtea de Apel Bucureşti;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în aceeaşi cauză, sau de martori şi nici să nu comunice cu aceştia.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 16010 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală (dosar nr. 10876/2/2011) a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.O., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
Complicitate la luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit şi ajutat pe primarul M.A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite). Ajutorul a constat în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său M.A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19 septembrie 2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului M.A., în prezenţa şi în biroul lui S.O.
Fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prevăzut şi pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunţătorul P.F., autentificat la data de 28 iulie 2011 (iară vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care cedentul-denunţător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.) la preţul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece ştia că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către primarul M.A.
S-a arătat că dispoziţiile consacrate de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 1602 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar, sau pe cauţiune, acest drept fiind consacrat şi de art. 23 alin. (10) din Constituţia României.
De asemenea, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., infracţiunea de trafic de influenţă fiind o infracţiune intenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, cât şi cerinţele negative, prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.; în acord cu acest text de lege, „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală demonstrează că nu există indicii care să justifice temerea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni, dacă s-ar afla în libertate; acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată a cărei existenţă a fost asigurată prin mijloace licite, fiind cunoscut în societate cu o afacere proprie în domeniul imobiliar, din care (astfel cum rezultă din acte), acesta obţinea câştiguri substanţiale, aspect ce poate crea presupunerea că, odată pus în libertate, inculpatul nu ar fi tentat să săvârşească infracţiuni pentru a produce venituri; totodată, înscrisurile olografe depuse la dosar, în şedinţa publică din data de 1 februarie 2012, creionează profilul psiho-social al inculpatului ca o persoană apreciată în comunitatea în care trăieşte, aşa încât sunt excluse orice indicii care ar arăta că acesta ar fi în stare să-şi rişte poziţia sa profesională şi socială prin vreo acţiune compromiţătoare, dacă ar fi cercetat în libertate.
De asemenea, Curtea a constatat că în dosarul cauzei nu există niciun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situaţia în care ar fi pus în libertate inculpatul ar întreprinde acte de natură să influenţeze probatoriul cauzei, urmărirea penală apropiindu-se de final; au fost deja audiaţi în cauză coinculpaţii C.R., C.E., M.A., M.A., R.G., precum şi martorul denunţător P.F., care nu au învederat date pe baza cărora să se poată stabili existenţa unor încercări ale inculpatului S.O. de a le influenţa declaraţiile, după cum nu relevă asemenea date nici restul probelor produse cauzei până în acest moment procesual; în acest context, se evidenţiază declaraţiile ample, explicite date de inculpat în faţa organului de urmărire penală, cât şi în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, în care acesta îşi explică toate demersurile şi acţiunile vizate şi caracterizate de Parchet, ca fiind activităţi ilicite desfăşurate pe tărâm penal.
Astfel, din afirmaţiile inculpatului S.O., susţinute, în principal, de înscrisurile depuse la dosar, reiese că acesta deţine, cu titlu de proprietate, terenul în suprafaţă de 18.100 m.p., dobândit de către el de la V.G. (moştenitoarea lui A.G.), iniţial prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat la 11 ianuarie 2011, la B.N.P. M.V., iar ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la 26 ianuarie 2011, de către acelaşi B.N.P.; aceste date arată că acest teren a fost dobândit de către inculpat, înainte de întocmirea planului parcelar şi, ca atare, înainte de colaborarea cu denunţătorul P.F.; în acelaşi timp, terenul a fost obţinut de inculpat de la autorii săi, iar amplasamentul acestuia nu a fost niciodată schimbat, cel puţin începând din anul 2009 şi până în prezent; pe de altă parte, pentru realizarea tranzacţiei, cumpărătorul (audiat ca martor) nu a fost interesat de terenul denunţătorului P.F. ci, de cel al inculpatului S.O.
În plus, martorii audiaţi, după luarea măsurii arestării preventive, au arătat că nu îl cunosc pe acest inculpat, cu excepţia reprezentantului SC T. SA, care dorea să achiziţioneze terenul din litigiu.
Cât priveşte presupusa complicitate la infracţiunea de luare de mită, s-a reţinut că, în lipsa organizării unui flagrant sau lipsa unor indicii temeinice care să arate cu ce titlu a fost vehiculată această sumă, aruncă numeroase dubii cu privire la destinaţia respectivei sume, mai ales că inculpatul a susţinut, în mod consecvent, că suma de 50.000 euro ar reprezenta avansul pentru realizarea vânzării terenului; aşadar, indiciile ce se relevă, până în acest moment procesual, din perspectiva săvârşirii acestei infracţiuni, nu au forţa necesară pentru a justifica o detenţie preventivă a inculpatului.
Cât priveşte temerea că inculpatul, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă, Curtea a constatat că actele şi lucrările dosarului nu relevă nici cel mai mic indiciu în acest sens. Pe de altă parte, mijloacele de probă se află în păstrarea organului de urmărire penală, iar după sesizarea instanţei de judecată, se vor afla în custodia acesteia, astfel că posibilitatea deteriorării sau alterării lor este minimă, iar pe de altă parte, nu există date care să releve, în mod obiectiv, că inculpatul a avut sau ar putea avea asemenea încercări.
S-a arătat că susţinerile Parchetului vizând subzistenta temeiurilor care au fundamentat privarea de libertate a inculpatului, precum şi absenţa unora noi care să justifice încetarea stării de arest preventiv a acestuia, nu-şi pot afla, pe deplin, incidenţa în cazul soluţionării cererii de liberare provizorie, câtă vreme printre condiţiile pozitive, impuse de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi cele negative impuse de alin. (2) al aceluiaşi articol de lege, nu figurează şi cele două aspecte evidenţiate de procuror.
De altfel, legea prevede, ca măsură de precauţie, posibilitatea ca instanţa, în situaţia în care ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună inculpatului obligaţia de a nu comunica direct sau indirect cu anumite persoane.
Prin urmare, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi identificate argumente care să susţină o soluţie de respingere a cererii inculpatului.
Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar". Din interpretarea acestor dispoziţii legale, reiese, cu claritate, faptul că scopul oricărei măsuri preventive, inclusiv al arestării, aşa cum este el definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen. (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi îndeplinit şi prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricţii pentru acesta, în speţă a controlului judiciar care, prin conţinutul concret al obligaţiilor ce îl compun, constituie o alternativă legală la însăşi măsura arestării preventive.
Curtea a constatat că în afara condiţiilor cerute de art. 1602 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile care reglementează materia liberării provizorii nu prevăd alte criterii pe care instanţa trebuie să le aibă în vedere la analiza unei atare cereri, după cum nu ar fi posibil nici să se susţină, în mod legal, că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată dacă se menţin temeiurile care au stat la instituirea măsurii arestării preventive; aceasta, pentru că, în ipoteza în care, ar fi survenit o modificare a acestor temeiuri sau dacă acestea ar fi încetat, şi-ar fi aflat incidenţa alte instituţii procesuale (înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive). Aşa cum a statuat şi instanţa supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea Decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007 a Î.C.C.J.). Sub acest aspect, este de observat faptul că dispoziţiile legale care reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituţie.
În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a considerat că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât mai ales, la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte natura şi pericolul social al faptei, este adevărat că infracţiunile de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există şi au fost săvârşite cu vinovăţie, sunt foarte grave, dar nu trebuie ignorat faptul că în sarcina inculpatului au fost reţinute infracţiuni sub forma complicităţii, rolul identificat de către organele de cercetare penală fiind astfel unul de sprijin acordat celorlalţi inculpaţi, neputându-se reţine în sarcina lui S.O. vreo iniţiativă, vreo promovare a unor astfel de acţiuni; această particularitate a activităţii infracţionale reţinută în sarcina acestui inculpat întăreşte ideea că natura şi gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să excludă, de plano, pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii. A considera că o persoană acuzată că a săvârşit o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este o opinie ce contravine legii.
Revenind la datele ce-l caracterizează pe inculpat ca persoană, în familie şi societate, aşa cum s-a arătat mai sus, în opinia Curţii, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă chiar aceste date care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. în acest sens este şi practica constantă a C.E.D.O. care a subliniat faptul că la menţinerea unei persoane în arest preventiv instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în principal la acelea care ţin de caracterul persoanei în cauză, de moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. contra Austriei, hotărârea din 17 iunie 1968); în acest context, se cuvine a releva o altă particularitate a situaţiei juridice a inculpatului S.O. şi anume aceea că inculpatul, nedeţinând nicio funcţie publică, nu s-a folosit de o atare poziţie pentru a săvârşi faptele de care este acuzat, astfel că apare ca improbabilă săvârşirea altor infracţiuni de aceeaşi natură, dacă inculpatul ar fi pus în libertate.
În concluzie, Curtea a constatat nu numai îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de librare provizorie, dar apreciază că raportat la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului, (despre care declaraţiile olografe depuse la dosar evidenţiază o persoană cu respect faţă de valorile sociale, implicată în mai multe acţiuni filantropice) aceasta este şi întemeiată, scopul măsurii arestării preventive, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, putând fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpatului; cum prelungirea stării de arest nu mai apare ca necesară, punerea în libertate a inculpatului devine posibilă, însă cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi, precum şi prin instituirea unor obligaţii stricte în sarcina acestuia şi atragerea atenţiei că, în caz de încălcare cu rea credinţă a respectivelor obligaţii, va fi din nou arestat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., criticând-o prin aceea că în mod greşit a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar întrucât, faţă de pericolul social deosebit al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, datele care caracterizează persoana inculpatului şi momentul procesual la care ne aflăm, punerea în libertate a inculpatului nu este oportună. A arătat că acesta poate încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau probe ori poate tergiversa judecarea cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de parchet, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din probele existente la dosar, rezultă că inculpatul este cercetat pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită, prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit şi ajutat pe primarul M.A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite). Ajutorul a constat în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său M.A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19 septembrie 2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului M.A., în prezenţa şi în biroul lui S.O. şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prevăzute şi pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunţătorul P.F., autentificat la data de 28 iulie 2011 (iară vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care cedentul-denunţător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.) la preţul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece ştia că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către primarul M.A.
Infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad de pericol social sporit, constând în împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârşite şi în impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice.
Aşa cum s-a reţinut şi de instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 1602 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar, sau pe cauţiune, acest drept fiind consacrat şi de art. 23 alin. (10) din Constituţia României.
Totodată, liberarea provizorie presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfăşurarea normală a procesului penal, în condiţiile în care se apreciază că deşi temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuşi, datorită unor circumstanţe reale ale cauzei şi personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenţia putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Instituţia liberării provizorii sub control judiciar are un caracter provizoriu şi facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al inculpatului ci doar o eventuală vocaţie a acestuia, în împrejurarea în care, instanţa, în urma examinării faptei pretins a fi săvârşite şi a datelor care caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.
În cauza de faţă, raportat la circumstanţele reale ale cauzei, la activitatea infracţională a inculpatului şi la datele care îl caracterizează pe acesta, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt indicii din care să rezulte că, fiind lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă, nu deţine nici o funcţie publică de care să se folosească pentru a comite alte fapte penale şi nu sunt date din care să rezulte că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească sau ar tergiversa judecarea cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., apare ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., împotriva încheierii din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 586/2/2012 privind pe inculpatul S.O.
Suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 363/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 354/2012. Penal → |
|---|
