ICCJ. Decizia nr. 3645/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații M.A., A.M., C.R., C.E., R.G., S.O., S.I., B.M. și S.V., printre altele a dispus, în temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 1451C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și A.M. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe toată durata judecării prezentei cauze.
în baza art. 1451la art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen., a impus inculpaților M.A. și A.M. ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la instanțele de judecată, la toate termenele ce vor fi acordate, atât cu ocazia soluționării fondului cât și în căile de atac, precum și ori de câte ori sunt chemați;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv poliția de domiciliu, ori de câte ori sunt chemați;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
să nu dețină, folosească și să poarte nici o categorie de arme;
să nu se apropie de coinculpații și martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
în temeiul art. 1451alin. (2) rap. la art. 145 alin. (22) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpaților M.A. și A.M. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților M.A. și A.M., dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că, în cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, relevante fiind următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților, date în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, procesele-verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri: antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de cesiune, autentificat sub nr. 2611/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale și în fața instanței.
Instanța a apreciat însă că, în acest moment procesual, rămâne, în privința inculpaților M.A. și A.M., îndeplinită doar condiția prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la împrejurarea că aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
în raport cu prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. conform cărora alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, dar și de scopul măsurilor preventive, menționat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. respectiv, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, s-a apreciat că nu se poate reține în continuare că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru a reține aceste împrejurări, instanța s-a raportat și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, în unele cauze, autoritățile pot aprecia că trebuie să păstreze o persoană în detenție, pentru a-l împiedica să perturbe procesul penal; după o perioadă, însă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate verificările cerute de circumstanțele cauzei (cauza Veliyev c. Rusiei și W c. Elveției).
Se poate constata că, în cauză, avându-se în vedere că inculpații au fost audiați, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate, cu excepția inculpatului R.G. precum și toți martorii propuși prin rechizitoriu, nu mai poate fi invocat riscul influențării procesului de către inculpații arestați în cauză.
în jurisprudența sa constantă referitoare la art. 5 parag. 3 din Convenție, Curtea Europeană a subliniat că arestarea preventivă "trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că se va imputa sau nu din pedeapsă", menționându-se în repetate rânduri că nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale". (Neumeister c. Austria). Se poate vorbi așadar, din acest moment despre pierderea caracterului rezonabil al arestării preventive a inculpaților M.A. și A.M., aflați în stare de arest din data de 22 decembrie 2011, durată care trebuie apreciată în concret, în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei (hotărârea Curții CEDO McKay c Regatul Unit), trecerea acestei perioade de timp putând duce la concluzia minimizării riscului pentru tulburarea ordinii publice pe care l-ar prezenta punerea acestora în libertate.
Raportându-se la aceste principii constant afirmate în jurisprudența instanței europene, Curtea a apreciat că, în intervalul de timp de aproximativ 10 luni, de la data arestării preventive a inculpaților, rezonanța negativă a faptelor în rândul publicului s-a diminuat, iar lăsarea lor în libertate nu ar mai genera o stare de nesiguranță suficient de însemnată pentru a justifica pertinent menținerea stării de arest preventiv.
Astfel, desfășurarea procesului penal, împrejurarea că au fost audiați, în cauză, inculpații și toți martorii din acte, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, faptul că ceilalți inculpați din cauză sunt liberi și acest lucru, aparent, nu a influențat desfășurarea procesului, sunt elemente care au determinat Curtea să constate că nu mai există, în acest moment, un risc în buna desfășurare a procesului penal, cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive - arătat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. acestea fiind elemente importante în aprecierea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea inițială.
Nu sunt lipsite de relevanță, a apreciat Curtea de Apel București situația familială a fiecăruia dintre inculpații M.A. și A.M., care au familii organizate, domiciliu stabil, inculpatul M.A. are un copil minor în întreținere, vârsta inculpatului A.M. (de 63 de ani), lipsa antecedentele penale ale acestora, educația și buna reputație, aspecte care sunt de natură a circumstanția pericolul pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestora.
Sub aspect procedural, așa cu se reflectă, de altfel, și în practica judiciară, din examinarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a considerat că înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se poate face oricând, inclusiv din oficiu, atunci când s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, deci inclusiv cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, potrivit art. 3002C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea, în parte, a încheierii recurate și, în rejudecare, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților A.M. și M.A.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
în raport cu prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, dar și de scopul măsurilor preventive, menționat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
în raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, se reține că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același Cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - M.A. și infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000;art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.- M.A.
Doctrina juridică în materie a explicat faptul că termenul rezonabil prevăzut în art. 5 se calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
După pronunțarea unei asemenea hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența condamnării, chiar nedefinitivă, pronunțată de un tribunal competent, care presupune atât constatarea vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.
Jurisprudența instanței de contencios european a stabilit că perioada detenției în timpul procedurilor în apel sau în casație nu poate fi examinată prin prisma art. 5 parag. 3, ci potrivit art. 6 parag. 1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său.
Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004, prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, termen în raport cu care, în mod neîndoielnic, trebuie apreciată și rezonabilitatea duratei arestării preventive în faza de judecată (fond-apel-recurs) pe parcursul căreia durata maximă a arestării preventive la epuizarea căreia măsura încetează de drept este determinată, potrivită art. 140 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu cuantumul maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea imputată inculpatului arestat preventiv, context în care inevitabil și decisiv de observat că fiecare inculpat este judecat între altele și pentru infracțiuni pedepsite cu închisoare până la 12 ani (luare de mită, spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii mai întâi menționatelor) infracțiuni.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.
înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpaților, detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
împrejurarea că au fost audiați, în cauză, inculpații și toți martorii din acte, faptul că ceilalți inculpați din cauză sunt liberi și acest lucru, aparent, nu a influențat desfășurarea procesului, nu sunt elemente suficiente care să determine instanța să constate că nu mai există, în acest moment nici, un risc pentru buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, nici situația familială a fiecăruia dintre inculpații M.A. și A.M., care au familii organizate, domiciliu stabil, inculpatul M.A. are un copil minor în întreținere, vârsta inculpatului A.M. (de 63 de ani), lipsa antecedentele penale ale acestora, educația și buna reputație, nu sunt în măsură a conduce la ideea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură.
Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție, analizând întregul dosar al cauzei constată că la acest moment procesual nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, privind pe intimații inculpați A.M. și M.A.
Va fi casată, în parte, încheierea recurată și, rejudecând va fi menținută măsura arestării preventive a inculpaților A.M. și M.A.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Onorariile parțiale, în sumă de câte 50 RON, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, s-au plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3739/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3644/2012. Penal → |
|---|
