ICCJ. Decizia nr. 3926/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3926/2012

Dosar nr. 9485/62/2011

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov s-a respins cererea inculpatului F.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului F.V., domiciliat în com. Şinca Nouă, şofer la SC A. SRL Braşov, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 22 iunie 2011 până la 16 septembrie 2011.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ. anterior a fost obligat inculpatul F.V. să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile:

- suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, suma de 3.944,87 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 500 lei lunar, cu titlu de prestaţii periodice, începând din luna iunie 2011 şi până la însănătoşirea completă, către partea civilă P.M.

- suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 40 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.G.

- suma de 2.279 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.M.I.

- suma de 6.706,13 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, reprezentând contravaloare prestaţii medicale acordate părţii civile P.M.

- suma de 1.736,77 lei către Spitalul Municipal „Dr. A.T.” Făgăraş reprezentând contravaloare prestaţii medicale acordate părţii civile P.M.

Respinge restul pretenţiilor civile.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inculpatul F.V. prin Decizia penală nr. 685/ R din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul F.V., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului F.V. la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 18 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.V. pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat” şi ”loviri şi alte violenţe”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în rechizitoriu că între familiile inculpatului F.V. şi a părţilor vătămate P.G. şi P.M. au existat relaţii bune, aceştia vizitându-se şi acordându-şi reciproc ajutor, până în cursul lunii decembrie 2010, când, din cauza faptului că inculpatul parca pe drumul sătesc, îngust, un camion de 10 tone cu care îşi desfăşura serviciul, stânjenind accesul în curte a căruţei familiei P., relaţiile s-au degradat continuu. Părţile au purtat discuţii pe această temă, fără rezultat, părţile vătămate determinându-l pe inculpat să nu-şi mai parcheze camionul pe drum, în faţa imobilului proprietatea lor prin poziţionarea, pe partea laterală a drumului, vis a vis de locuinţa lor, a unei grămezi cu bucăţi de lemne, cu lungimi de circa 1 m, esenţă salcie. Acest gest, l-a determinat pe inculpat să-şi parcheze camionul pe un podeţ, în faţa accesului în curtea sa, însă în loc să dezamorseze conflictul, l-a accentuat.

În seara de 21 iunie 2011, în jurul orelor 20:00, părţile vătămate P.M. şi P.G. se întorceau de la câmp cu căruţa, partea vătămată P.M. deplasându-se pe jos, în faţa animalelor, iar partea vătămată P.G., pe jos, în partea lateral dreapta a căruţei. Când s-au apropiat de locuinţa lor, au constatat faptul că inculpatul F.V. lăsase în faţa porţii mari ce asigura accesul în curtea lor, autovehiculul proprietatea sa, aceştia apreciind că nu pot intra în curte cu căruţa din cauza acestuia; totodată, au observat faptul că accesul le era stânjenit şi de camionul ce era parcat parţial pe drumul sătesc, parţial pe podeţul din faţa curţii inculpatului.

Deşi variantele susţinute de părţi nu concordă în privinţa evenimentelor ce au determinat comiterea faptei, pe care inculpatul o recunoaşte, este de acceptat varianta susţinută de inculpat, potrivit cu care partea vătămată P.M. i-ar fi reproşat că „nu-i mai ajunge strada”, făcându-i reproşuri pe tema obstrucţionării accesului în curte.

Deranjat fiind de aceste reproşuri, dar şi de faptul - nedovedit - potrivit cu care partea vătămată P.G. ar fi aruncat cu un bolovan în parbrizul autoturismului marca Renault, pe care l-a spart, inculpatul, care s-ar fi aflat lângă autoturismul său la momentul acestei lovituri, intenţionând să plece cu acesta către oraşul Făgăraş, a luat din stiva cu lemne situată la circa 0,5 m de maşină o bucată de lemn cu lungimea de 1 m şi grosimea de circa 8-10 cm cu ajutorul căreia a aplicat părţii vătămate P.M. o singură lovitură, în zona capului. Partea vătămată P.M. a căzut la pământ, inconştientă.

Văzând gestul inculpatului şi starea părţii vătămate P.M., partea vătămată P.G. a luat în mână un bolovan dintr-o grămadă situată în apropiere, cu care a aruncat înspre inculpat, de la o distanţă de circa 1 m, acesta fiind lovit în zona capului, determinând o sângerare puternică.

Această lovitură l-a determinat pe inculpat să-l lovească pe partea vătămată P.G. cu pumnul în zona feţei şi cu bucata de lemn peste ambele antebraţe, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, căzând chiar şi pe stiva cu lemne din apropierea autovehiculului.

Partea vătămată P.M. a fost internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov cu diagnosticul „traumatism cranio - cerebral, fractură cu înfundare parietală dreaptă, contuzii cerebrale hemoragice temporo - parietal dreapta”, prin raportul de expertiză medico legală din 22 iunie 2011 întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov reţinându-se că aceasta prezintă leziunile traumatice mai sus enunţate şi că acestea au necesitat 40-45 zile de îngrijiri pentru vindecare cu punerea în primejdie a vieţii. Leziunile care au determinat concluziile medicului legist de punere în primejdie a vieţii părţii vătămate au constat, potrivit raportului de expertiză din 23 iunie 2011, în „contuzii cerebrale hemoragice, hemoragie subarahnoidiană”

Prin acelaşi act medico-legal se precizează faptul că poziţia agresor victimă a fost agresor aflat în dreapta victimei, fiind aplicată o singură lovitură, pe direcţie oblică, de sus în jos, de la dreapta la stânga, intensitatea loviturii fiind mijlocie-mare.

La data de 29 iunie 2011 s-a intervenit chirurgical în vederea extragerii eschilelor din masa cerebrală şi aspirarea focarului de dilacerare dură cerebrală, post-operator stabilindu-se prin raportul de expertiză din 8 iulie 2011 că urmarea intervenţiei constă în pierderea de substanţă osoasă din calota craniană, pierdere de substanţă nervoasă cu consecinţa instalării hemiplegiei stângi, pierderea de substanţă osoasă şi hemiplegia reprezentând, din punct de vedere medico legal, infirmitate fizică permanentă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probele cu înscrisuri, declaraţiile părţilor, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor P.N., P.M.I., B.C., F.C., D.D., F.V., N.G.

În cursul judecăţii au fost administrate probele cu înscrisuri, declaraţia inculpatului F.V., declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor P.N., D.D., F.V., N.G., U.T., B.A., B.C., C.Z., F.D., C.L.M., T.N. şi F.N.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este corectă, rezultând din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii.

Inculpatul F.V. şi părţile civile P.G. şi P.M. sunt vecini, având locuinţele situate în com. Şinca Noua, vis a vis una de cealaltă. Pe fondul unui conflict mai vechi, legat de parcarea de către inculpatul F.V. a autoturismului de serviciu şi a autoturismului personal, în dreptul porţii sale, încurcând buna circulaţie a părţilor civile P.G. şi P.M., la data de 21 iunie 2011, în jurul orelor 20.00 s-a declanşat un conflict fizic între inculpatul F.V., pe de o parte şi părţile civile P.G. şi P.M., pe de altă parte.

În seara respectivă cele două părţi civile se întorceau de la câmp cu căruţa, iar când s-au apropiat de locuinţa lor, au constatat faptul că inculpatul F.V. lăsase în faţa porţii mari, ce asigura accesul în curtea lor, autovehiculul proprietatea sa, fapt ce-i împiedica să intre în curte cu căruţa. Partea civilă P.G. s-a dus să deschidă poarta, iar P.M. a rămas în stradă şi i-a reproşat inculpatului F.V. faptul că nu poate intra în curte din cauza autoturismului său. A avut loc un schimb de replici între inculpat şi partea civilă P.M., după care inculpatul F.V. a luat dintr-o stivă cu lemne situată în apropiere o bucată de lemn cu lungimea de 1 m şi grosimea de circa 8-10 cm, cu care i-a aplicat părţii vătămate P.M. o singură lovitură, în zona capului, aceasta căzând la pământ inconştientă. În ce priveşte schimbul de replici dintre cei doi, declaraţiile inculpatului nu coincid cu declaraţiile părţilor civile P.G. şi P.M.. Inculpatul susţine că ar fi fost insultat de P.M., în timp ce părţile civile P.M. şi P.G. susţin că aceasta nu ar fi făcut decât să-i reproşeze că nu poate intra în curte din cauza faptului că acesta a parcat autoturismul la poartă.

P.G. i-a reproşat inculpatului că i-a lovit soţia şi între cei doi s-a declanşat un conflict, în care partea civilă P.G. l-a lovit pe inculpat cu o piatră în zona capului, iar inculpatul F.V. l-a lovit pe primul cu pumnul în zona feţei şi cu aceeaşi bucată de lemn, peste ambele antebraţe. Apoi cei doi s-au îmbrâncit reciproc, au căzut peste grămada de lemne din apropiere, după care s-au despărţit.

Inculpatul a susţinut că P.G. ar fi aruncat primul cu piatra în el, înainte ca el să o lovească pe P.M., dar nu l-a nimerit, spărgându-i geamul de la autoturism. Această afirmaţie a inculpatului a fost contrazisă de declaraţiile părţilor civile P.M. şi P.G., care susţin că P.G. nu ar fi lovit autoturismul. În afară de declaraţia inculpatului nu rezultă din nicio probă faptul că partea civilă P.G. ar fi aruncat cu piatra în autoturism înainte ca inculpatul să o lovească pe P.M. În plus, chiar inculpatul susţine în declaraţia sa că el a fost lovit cu piatra de către P.G. după ce a lovit-o pe P.M., fiind mai plauzibilă varianta că acesta este momentul la care P.G. a aruncat cu pietre, lovindu-l atât pe inculpat cât şi autoturismul acestuia.

În orice caz, chiar dacă s-ar lua în considerare susţinerea inculpatului F.V., că P.G. ar fi aruncat cu piatra în autoturism înainte de lovirea părţii civile P.M., acest fapt nu poate conduce la reţinerea în favoarea inculpatului F.V. a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante ar trebui ca provocarea să provină din partea persoanei vătămate şi nu din partea unei terţe persoane, chiar dacă aceasta din urmă ar fi soţul sau un membru de familie.

Inculpatul a mai susţinut că ar fi fost provocat şi de către partea civilă P.M., care i-ar fi adresat cuvinte insultătoare, însă nici această susţinere a inculpatului nu este confirmată vreo altă probă administrată în cauză. Astfel, părţile civile P.M. şi P.G. susţin că acestea nu i-au adresat vreo injurie inculpatului, ci doar i-au reproşat acestuia faptul că nu pot intra în curte din cauza autoturismului său şi că acest lucru s-a mai întâmplat anterior. De altfel, discuţiile între părţi pe această temă erau mai vechi, acesta fiind şi motivul pentru care părţile civile au depozitat grămada de lemne la poartă, pentru a-l împiedica pe inculpat să mai parcheze autovehiculul de serviciu şi cel personal la poartă. Faptul că între părţi au existat anterior discuţii legate de parcarea de către inculpat a autoturismului la poartă, exclude posibilitatea reţinerii stării de provocare, prin reluarea acestor discuţii la data faptei. Provocarea presupune intervenirea unei împrejurări neaşteptate, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare, sub imperiul căreia acesta ia decizia spontană de a săvârşi infracţiunea. Or, în speţă nu poate fi vorba de această stare de tulburare puternică, ci de certuri mai vechi, între vecini, care au dus la degenerarea conflictului în lovirea de către inculpat a părţii civile P.M. şi apoi a părţii civile P.G.

Pentru aceste motive nu a putut fi reţinută în cauză circumstanţa atenuantă a provocării, aşa cum a solicitat inculpatul prin apărător.

Alte motive, pentru reţinerea circumstanţelor atenuante legale sau judiciare nu există în cauză, având în vedere că inculpatul nu a manifestat o căinţă activă, nu a depus eforturi pentru repararea prejudiciului, nu a recunoscut faptele în totalitate, încercând să invoce existenţa unei stări de provocare, deşi el a fost cel care a împiedicat accesul părţilor vătămate în curtea lor, prin modul în care şi-a parcat autoturismul.

În drept, fapta inculpatului F.V., de a o lovi pe partea vătămată P.M., în stradă, cu un băţ cu lungimea de 1 m şi grosimea de 8-10 cm, în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Având în vedere obiectul contondent folosit de inculpat, care era apt să producă moartea persoanei vătămate, intensitatea loviturii şi regiunea corpului vizată de inculpat, respectiv zona capului, instanţa constată că inculpatul F.V. a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată şi nu doar cu intenţia de a o lovi. De altfel, acest rezultat nu s-a produs datorită intervenţiei prompte a medicilor, iar leziunile produse persoanei vătămate P.M. au fost foarte puternice, ducând la infirmitatea fizică a persoanei vătămate. P rin raportul de expertiză medico legală din 22 iunie 2011 întocmit de către S.J.M.L. Braşov s-a reţinut că P.M. prezintă „traumatism cranio - cerebral, fractură cu înfundare parietală dreaptă, contuzii cerebrale hemoragice temporo - parietal dreapta” şi că acestea au necesitat 40-45 zile de îngrijiri pentru vindecare cu punerea în primejdie a vieţii. Leziunile care au determinat concluziile medicului legist de punere în primejdie a vieţii părţii vătămate au constat, potrivit raportului de expertiză din 23 iunie 2011, în „contuzii cerebrale hemoragice, hemoragie subarahnoidiană”. Aceste leziuni precum şi modul de acţiune a inculpatului exclude posibilitatea producerii lor cu praeterintenţie, formă de vinovăţie specifică infracţiunii de vătămare corporală gravă de la art. 182 alin. (2) C. pen., ci relevă intenţia de a suprima viaţa. Chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii lui, iar infracţiunea de omor se poate săvârşi şi cu intenţie indirectă.

Pentru aceste motive, s-a respins cererea inculpatului, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a lovi pe partea vătămată P.G., cu pumnii şi cu un băţ, în zona feţei şi a mâinilor, provocându-i leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie infracţiunea de ”loviri şi alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.V., pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, instanţa a ţinut cont de gravitatea faptelor şi de persoana inculpatului. Faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt destul de grave, însă au fost săvârşite pe fondul escaladării unui conflict mai vechi, între vecini, ceea ce este de natură să diminueze gradul de pericol social al infracţiunii. Inculpatul este integrat în societate, are o vârstă destul de înaintată, are familie, este integrat în muncă, nu are antecedente penale, ceea ce este de asemenea natură să diminueze gradul de pericol social al faptelor. Pentru aceste motive instanţa s-a orientat la minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi la minimul special al pedepsei cu închisoarea, prevăzută de lege pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru prima infracţiune şi o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru cea de-a doua infracţiune.

Întrucât cele două infracţiuni au fost comise mai înainte de condamnarea definitivă a inculpatului pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

Întrucât inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv pe perioada urmăririi penale, în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 22 iunie 2011 până la 16 septembrie 2011.

În ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că inculpatul a produs părţilor civile prejudicii prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia. Astfel inculpatul a provocat lovirea părţii civile P.M., determinând internarea acesteia în spital, efectuarea de cheltuieli pentru medicamente şi alimente, angajarea unor terţe persoane care să o ajute la treburile gospodăreşti, deoarece a rămas în urma loviturii cu o infirmitate fizică, ce o împiedică să mai desfăşoare muncă în gospodărie şi chiar să se îngrijească singură. Părţile civile şi martorii F.V., N.G., U.T., B.A., F.D., C.L.M., audiaţi de către instanţă, au declarat că pentru efectuarea acestor cheltuieli părţile civile au fost nevoite să vândă din animalele pe care le aveau, iar înscrisurile depuse la dosar dovedesc efectuarea de cheltuieli pentru procurarea medicamentelor şi pentru efectuarea tratamentului postoperator, constând în masaj şi exerciţii de recuperare. În ce priveşte solicitarea părţii civile P.M., de obligare a inculpatului la plata unei sume lunare, cu titlu de despăgubiri, instanţa a apreciat că este întemeiată această cerere, având în vedere că în urma infracţiunii această parte civilă a rămas cu o infirmitate fizică, ce o împiedică să se îngrijească singură, având nevoie de un însoţitor. În ce priveşte însă cuantumul acestei sume, instanţa a apreciat că se impune acordarea unei sume de 500 lei lunar, având în vedere cuantumul unui salariu minim pe economie în ţara noastră. Această sumă urmează a fi achitată de la data săvârşirii faptei, până la momentul în care partea civilă se va însănătoşi complet.

Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 3.944,87 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 500 lei lunar, cu titlu de prestaţii periodice, începând din luna iunie 2011 şi până la însănătoşirea completă, către partea civilă P.M. (potrivit înscrisurilor depuse la filele 36-38 şi 85-89 din dosarul instanţei) şi a sumei de 40 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.G., reprezentând contravaloare certificat medico-legal. De asemenea, instanţa a apreciat că au fost dovedite daunele materiale solicitate de partea civilă P.M.I., potrivit declaraţiilor părţilor civile şi a martorilor audiaţi în cauză, precum şi a înscrisurilor depuse la fila 38 din dosar, daune constând în costul motorinei pentru efectuarea deplasărilor, costul medicamentelor, costul suplimentului de hrană pentru P.M., motiv pentru care s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2279 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.M.I.

De asemenea, având în vedere că fapta inculpatului de lovire a părţii vătămate P.M. a dus la internarea acesteia în spitalele constituite părţi civile, pentru tratarea de urgenţă şi pentru vindecare, instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6.706,13 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, reprezentând contravaloare prestaţii medicale acordate părţii civile P.M. şi a sumei de 1.736,77 lei către Spitalul Municipal „Dr. A.T.” Făgăraş reprezentând contravaloare prestaţii medicale acordate părţii civile P.M.

În ce priveşte daunele morale solicitate de părţile civile, având în vedere că fapta inculpatului a provocat puternice suferinţe părţii civile P.M., suferinţe fizice determinate de durerile provocate de lovire şi de intervenţiile chirurgicale şi suferinţe psihice determinate de faptul că aceasta a rămas cu o infirmitate fizică ce o împiedică a desfăşura activităţi casnice şi a se îngriji, instanţa a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale către aceasta. De asemenea, având în vedere că inculpatul a provocat daune morale şi prin lovirea părţii civile P.G., constând în suferinţele produse de lovirea acestuia, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 de lei către acesta, cu titlu de daune morale. Întrucât partea civilă P.M.I. nu a suferit vreo leziune din partea inculpatului, acesta suferind doar daune materiale, prin cheltuielile efectuate pentru îngrijirea părţii civile P.M., nu s-a impus acordarea de daune morale acestuia. Având în vedere că la evaluarea daunelor morale trebuie ţinut cont şi de împrejurările în care s-au săvârşit faptele, de contribuţia ambelor părţi în escaladarea conflictului dintre acestea, instanţa a apreciat că nu se impune admiterea în totalitate a daunelor morale solicitate de părţile civile P.M. şi P.G., fiind suficiente pentru o justă reparaţie a daunelor morale sumele menţionate anterior.

II. Împotriva acestei sentinţe penale în termen legal, au declarat apel părţile civile P.M., P.G. şi P.M.I. şi inculpatul F.V.

Apelantele părţi civile P.M., P.G. şi P.M.I. au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, solicitând rejudecarea cauzei şi admiterea integrală a pretenţiilor civile şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentate de onorariul avocatului, pentru judecata în fond şi în apel.

În memoriul cuprinzând motivele de apel, s-a arătat că părţii civile P.M. i se cuveneau integral daunele solicitate prin constituirea de parte civilă. Astfel, daunele materiale se ridică la suma de 5.094,87 de lei, fiind compusă din 3.900 de lei, contravaloarea a două animale vândute după incident pentru ca partea vătămată P.M. şi soţul acesteia P.G. să aibă din ce să trăiască şi să aibă grijă de sănătate, 600 de lei, costul predării la stâna satului a două vaci de lapte, 400 de lei, cheltuieli efectuate de partea vătămată P.M. pentru masaj şi pentru exerciţii de recuperare, 170,74 de lei, costul unor medicamente cumpărate în 22 septembrie 2011 dovedite cu factură şi chitanţă şi 24,13 lei, contravaloarea unei glezniere, unguent şi medicamente, pretenţii tot aşa dovedite cu înscrisuri depuse la dosar.

Relativ la cuantumul despăgubirii periodice acordate părţii vătămate P.M., apelanta a arătat că această despăgubire ar fi trebuit să se ridice la suma de 1.000 de lei pe lună, dat fiind că ea era cea care întreţinea gospodăria, lucra la câmp şi se ocupa de animale, întrucât soţul său lucra în cadrul C.F.R. şi era mai mult plecat. Din declaraţiile martorilor C.L. şi F.D. a rezultat că, în general, oamenii care lucrează cu ziua sunt plătiţi pentru munca în gospodărie, la animale sau la câmp cu suma de 50 de lei.

În ceea ce priveşte daunele morale, s-a invocat cuantumul redus acordat de prima instanţă în comparaţie cu dimensiunea reală a vătămărilor pe care această partea vătămată le-a suferit în cauză: paralizie pe partea stângă a corpului, imobilizarea într-un cărucior cu rotile, internări periodice şi tratamente de recuperare prelungite şi costisitoare.

Apelantul parte civilă P.G. a criticat cuantumul daunelor morale acordate, arătând că nu sunt proporţionale cu dimensiunea reală a prejudiciului moral suferit. A invocat faptul că a suferit un prejudiciu moral nu numai prin faptul că soţia sa a fost adusă prin acţiunea inculpatului într-o stare de sănătate foarte gravă, dar şi pentru că el însuşi a suferit leziuni corporale, fiind lovit de inculpat.

Partea civilă P.M.I. a arătat că şi el este îndreptăţit la acordarea de daune morale; în calitate de fiu al soţilor P., a fost primul anunţat de cele întâmplate, s-a implicat în acordarea ajutorului material şi moral pentru părinţii săi, a fost şi el afectat ca urmare a acestui incident, mama sa rămânând invalidă în cărucior cu rotile şi în imposibilitate de a mai lucra în gospodărie şi de a desfăşura vreo activitate casnică.

În fine, apelantele părţi civile au arătat că, prin concluziile orale consemnate în încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2012, au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, fiind depusă la dosar şi chitanţa doveditoare a plăţii onorariului pentru suma de 2.500 de lei, însă prima instanţă a omis a se pronunţa asupra acestei cereri.

Apelantul inculpat F.V. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul încadrării juridice şi individualizării pedepsei, solicitând schimbarea încadrării în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege în modalitatea de executare a suspendării condiţionate şi cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit susţinerilor orale ale apărătorului ales al inculpatului, în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. Dacă în cazul infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin punerea în primejdie a vieţii, autorul punând în mod obiectiv în pericol viaţa persoanei vătămate nu a avut reprezentarea morţii acesteia sau chiar dacă şi-a reprezentat această posibilitate, nu a urmărit-o sau acceptat-o, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, făptuitorul, prin acţiunea sa, a avut reprezentarea acţiunii sale de suprimare a vieţii, a urmărit-o sau, dacă nu a urmărit rezultatul letal, l-a acceptat totuşi. Deci, punerea în primejdie a vieţii în situaţia prevăzută de art. 182 C. pen. este urmarea unei fapte cu caracter praeterintenţional, în sensul că la intenţia de a lovi şi de a vătăma se adaugă culpa de a fi creat persoanei vătămate o stare de suferinţă mai gravă decât era dorită cu potenţial tanatogenerator. Aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieţii nu poate constitui unicul criteriu de încadrare a faptei în tentativă la infracţiunea de omor, ci, necoroborată cu alte circumstanţe reale şi personale, reprezintă un element de încadrare a faptei în dispoziţiile art. 182 C. pen.

Invocând criteriile care diferenţiază cele două infracţiuni, inculpatul a susţinut că cererea sa a fost respinsă în mod neîntemeiat de către instanţa de fond, care nu a avut în vedere depoziţiile martorilor indirecţi care au fost audiaţi în cauză. Consideră că Tribunalul Braşov trebuia să ţină cont nu numai raportul de expertiză medico-legală în care se menţionează pur şi simplu că i s-a pus în primejdie viaţa părţii vătămate P.M., ci şi de celelalte aspecte din cauză, nefiind realizată o apreciere corectă a probelor.

Relativ la modalitatea de individualizare a pedepsei, apelantul inculpat a arătat că instanţa de fond nu a dat eficienţă maximă circumstanţelor atenuante pe care le prezintă, neavând în vedere conduita inculpatului atât înainte cât şi după comiterea faptei. În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât incidentul a pornit de la faptul că partea vătămată P.M. împreună cu soţul său P.G. i-au aruncat o piatră în parbrizul autoturismului pe care îl scosese din curte, întrucât urma să plece să o aducă de la Făgăraş pe concubina sa, adresându-i totodată acestuia cuvinte jignitoare şi ameninţătoare; tot în faţa porţii inculpatului se afla o grămadă de lemne puse acolo de către partea vătămată P.M., tocmai pentru ca acesta să nu poată să-şi parcheze autoturismul în faţa casei sale. Apelantul inculpat F.V. a precizat că partea vătămată P.M. împreună cu soţul său, P.G. au aruncat cu un bolovan în autoturismul său, pe care l-au luat dintr-o grămadă de pietre aflate în faţa porţii lor. Când a văzut că i s-a spart parbrizul autoturismului şi că bolovanul aruncat de partea vătămată şi soţul acesteia putea să-l nimerească chiar pe el, inculpatul a luat la întâmplare un lemn din grămada de lemne care fuseseră puse în faţa porţii sale tot de către partea vătămată P.M. tocmai pentru a-l împiedica să folosească acel teren, şi i-a aplicat acesteia din urmă o singură lovitură. Şi el deţine un certificat medico-legal care atestă faptul că a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale pentru că şi el, astfel cum se poate observa şi din fotografiile care au fost ataşate la dosarul cauzei precum şi din declaraţiile celorlalţi martori, a fost plin de sânge, fiind lovit în acea ambuscadă care s-a creat ulterior incidentului. Martorii care au fost audiaţi şi care au apărut la locul incidentului imediat după producerea acestuia, au relatat faptul că cel care s-a dus şi a anunţat poliţia a fost inculpatul F.V., tot el fiind şi cel care a chemat salvarea la locul faptei. Potrivit martorilor, a fost o surpriză pentru ei faptul că inculpatul F.V. a comis o asemenea faptă, el fiind cunoscut în comunitate ca un om liniştit. S-a invocat şi faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, şi, deşi în rechizitoriu şi în sentinţa instanţei de fond s-a reţinut că inculpatul ar fi produs o stare de insecuritate şi un oprobriu din partea opiniei publice, martorii audiaţi la instanţa de fond au arătat că au auzit vorbindu-se în comunitate despre faptul că inculpatul F.V. ar fi fost provocat de către partea vătămată P.M., existând chiar şi legitimă apărare din partea acestuia.

Examinând sentinţa apelată în raport de toate actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei şi ţinând seama de motivele de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă reflectă o justă coroborare a probelor administrate în ceea ce priveşte succesiunea evenimentelor care au avut loc în data de 21 iunie 2011, în cadrul cărora P.M. a fost lovită în zona capului de inculpatul F.V., cu un băţ de 1 m lungime şi 8-10 cm grosime, suferind leziuni corporale care i-au pus în primejdie viaţa, iar P.G. şi inculpatul F.V. s-au lovit şi îmbrâncit reciproc.

Inculpatul a recunoscut implicarea în acest incident, arătând însă că partea vătămată P.M. a fost cea care l-ar fi jignit şi i-ar fi făcut reproşuri legate de obstrucţionarea accesului în curte, iar P.G. ar fi aruncat cu un bolovan în parbrizul maşinii sale, spărgându-l, acţiuni care l-au enervat foarte tare astfel că s-a îndreptat în direcţia grămezii de lemne, a luat un lemn cu care a lovit-o pe P.M. în zona capului, de sus în jos, din poziţia faţă în faţă, ridicând bâta cu ambele mâini.

Cum în afara părţilor implicate în conflictul din data de 21 iunie 2011 nu au mai fost prezente alte persoane, în mod corect prima instanţă a reţinut din declaraţiile inculpatului şi ale părţilor vătămate doar aspectele care se coroborează.

În acest sens, apare ca fiind cert că, anterior lovirii părţii vătămate P.M., aceasta i-ar fi făcut reproşuri inculpatului legate de imposibilitatea de a intra în curte din cauza autoturismului inculpatului; dată fiind starea conflictuală veche existentă între părţi, determinată de modul în care inculpatul parca autovehiculele deţinute, este credibilă susţinerea privind schimbul de replici între cele două părţi.

În cauză nu a fost însă probat, în afara oricărei îndoieli, că P.G. ar fi aruncat cu pietre în autoturismul inculpatului, spărgându-i geamul şi că acest fapt s-ar fi petrecut înainte de lovirea părţii vătămate P.M. Prin cercetarea la faţa locului realizată, s-a constatat că poziţia autoturismului inculpatului fusese modificată până la sosirea organelor de poliţie, astfel încât nu există date obiective care să permită aprecierea acestor susţineri ale inculpatului din perspectiva coroborării cu alte probe administrate în cauză.

Această versiune a fost susţinută doar de către inculpat, fiind corect înlăturată de Tribunalul Braşov având în vedere că nu se coroborează nici măcar cu susţinerile făcute în declaraţia din data de 15 iulie 2011 (fila 72 dosar urmărire penală), în sensul că a fost lovit cu piatra după ce el a lovit-o pe P.M. Prin urmare, temeinic s-a apreciat că este mai plauzibilă varianta conform căreia aruncarea cu pietre a intervenit ulterior lovirii părţii vătămate P.M.

Fapta săvârşită de inculpat, constând în aceea că la data 21 iunie 2011, în stradă, a lovit-o pe partea vătămată P.M., cu un băţ cu lungimea de 1 m. şi grosimea de 8-10 cm, în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitarea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. fiind nefondată.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen., infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce, în cazul tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să evidenţieze - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

În speţă, contrar celor susţinute de apelantul inculpat, Curtea a reţinut că împrejurarea că prin actele medico-legale aflate la dosarul cauzei s-a concluzionat în sensul că victimei i s-a pus viaţa în primejdie nu constituie singurul element care determină încadrarea juridică în tentativă la omor calificat.

Modul în care s-au derulat faptele (pe fondul unui conflict anterior între infractor, victimă şi soţul acesteia), scopul pentru care inculpatul s-a înarmat, instrumentul folosit pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, reflectată în leziunile produse, astfel cum acestea sunt menţionate în raportul de expertiză medico-legală (filele 61, 64 dosar urmărire penală), relevă intenţia inculpatului de a ucide, iar nu pe aceea de a cauza victimei doar lovituri; chiar dacă nu a urmărit, inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunilor sale, intenţia indirectă fiind forma de vinovăţie cu care acesta a comis fapta.

Nefondate sunt susţinerile apelantului inculpat şi în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, art. 44 alin. (3) C. pen.

Potrivit acestora din urmă, este în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Pentru ca excesul de apărare să fie justificat este necesar ca inculpatul să fi acţionat în stare de legitimă apărare, respectiv, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc.

Or, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată P.M. după ce aceasta i-a adresat reproşuri, iar pe P.G. după ce i-a lovit soţia, deci nu s-a putut reţine că ne aflăm în ipoteza unui atac justificat.

Totodată, pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, produs prin violenţă, printr-o atingere a demnităţii inculpatului sau altă acţiune ilicită, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoţie în psihicul acestuia.

În speţă, conflictul dintre părţi legat de modul în care inculpatul îşi parca autovehiculele şi consecinţele asupra accesului părţilor vătămate în curtea lor era mai vechi, cunoscut fiind şi de martorii B.C. şi F.D. (filele 146, 148 dosar Tribunalul Braşov), astfel încât reacţia verbală a victimei P.M. referitoare la aceeaşi problemă nu a putut fi reţinută ca fiind aptă să producă consecinţele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, astfel cum s-a arătat anterior, în cauză nu s-a demonstrat indubitabil că geamul maşinii inculpatului a fost spart de P.G. anterior lovirii părţii vătămate P.M., astfel încât conduita inculpatului nu poate fi justificată nici în acest mod. În plus, actul provocator trebuie să provină din partea persoanei vătămate, cum de altfel a reţinut şi prima instanţă.

Nici în privinţa infracţiunii de lovire sau alte violenţe comisă împotriva părţii vătămate P.G. nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. Conflictul fizic cu acesta a avut loc ulterior momentului în care P.M. a fost lovită şi se afla căzută la pământ, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul se afla într-o puternică stare de tulburare sau emoţie sub imperiul căreia l-a lovit şi pe P.G.. Dimpotrivă, relativ la acesta din urmă se poate reţine o stare psihică specifică reglementării din art. 73 lit. b) C. pen., atunci când şi-a văzut soţia căzută şi inconştientă, în aceste condiţii a aruncat cu o piatră care l-a lovit pe inculpat, după care cei doi s-au îmbrâncit reciproc şi au căzut pe grămada de lemne.

Verificând modul în care prima instanţă a procedat la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.V. pentru comiterea celor două infracţiuni îndreptate împotriva părţilor vătămate P.M. şi P.G., Curtea constată că, în mod temeinic, s-a ţinut seama de pericolul social al faptelor comise, evidenţiat în mod detaliat de instanţa de fond şi rezultat în special din împrejurările în care au fost comise şi din urmările grave produse mai ales asupra sănătăţii victimei P.M., dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

Relativ la acestea din urmă, au fost evaluate corect vârsta inculpatului, faptul că este bine integrat social şi familial, că nu este cunoscut cu antecedente penale, considerente pentru care apreciem că pedepsele aplicate, egale cu minimul special prevăzut de lege, apar ca necesare prevenirii, educării şi reinserţiei acestuia în societate.

În cauză nu sunt incidente circumstanţe atenuante. Inculpatul a recunoscut doar acţiunea de lovire a părţilor vătămate, nu însă şi modul în care s-au derulat evenimentele; deşi a declarat că este de acord să repare prejudiciul produs părţii civile P.M., în măsura în care este dovedit, până în prezent nu a făcut niciun demers în acest scop, deşi la dosarul cauzei se află dovezi indubitabile ale cheltuielilor pe care aceasta a fost nevoită să le facă ulterior incidentului.

Faptul că inculpatul a fost pozitiv caracterizat prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (F.N., F.V., U.T., C.Z. etc.) a fost valorificat de prima instanţă în procesul de individualizare a pedepselor, fiind reflectat în câtimea acestora. Totodată, lipsa antecedentelor penale nu poate constitui prin ea însăşi o circumstanţă atenuantă în condiţiile în care reprezintă regula în societate, iar inculpatul nu a făcut dovezi din care să rezulte că s-ar fi remarcat printr-o conduită deosebită în comunitatea din care provine.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de părţile civile P.M., P.G. şi P.M.I., Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod eronat suma acordată cu titlu de despăgubiri materiale părţii civile P.M., criticile apelantei fiind fondate sub acest aspect.

În acest sens, potrivit declaraţiei martorului U.T. (fila 117 dosar Tribunalul Braşov), a cumpărat de la familia P. o vacă şi un viţel pentru care a plătit în total suma de 3.900 lei; costul predării la stâna satului a unei vaci cu lapte este între 200 şi 300 lei, martorul învederând că familia P. ar fi dus la stână trei vaci; cum partea civilă a pretins că a predat la stână două vaci, rezultă că suma de 600 lei solicitată cu acest titlu este justificată.

De asemenea, din declaraţiile martorului B.A. (fila 118 dosar Tribunalul Braşov) a rezultat că a încasat de la P.M. contravaloarea şedinţelor de masaj pe care i le-a prestat, în total suma de 400 lei, iar la filele 86 şi 89 din dosarul primei instanţe au fost ataşate chitanţa şi factura în valoare de 24,13 lei, respectiv, 170,74 lei, reprezentând contravaloare gleznieră, unguent şi medicamente, respectiv, costul medicamentelor achiziţionate în data de 22 septembrie 2011.

Însumând, rezultă ca fiind dovedit un cuantum al daunelor materiale de 5.094,87 lei, motiv pentru care suma acordată părţii civile P.M. cu acest titlu a fost majorată de la 3.944,87 lei la 5.094,87 lei.

În privinţa sumei acordată cu titlu de prestaţie periodică, s-a constatat că prima instanţă, reţinând că partea civilă P.M. a rămas cu o infirmitate fizică, a acordat acesteia o sumă lunară, egală cu salariul minim pe economie, începând cu data săvârşirii faptei şi până la momentul la care partea civilă se va însănătoşi complet.

Deşi în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care instanţa s-a raportat la salariul minim pe economie, apreciem că stabilirea prestaţiilor periodice la acest nivel se realizează atunci când partea civilă nu este angajată în muncă, iar din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă un alt criteriu obiectiv în raport cu care să fie determinat cuantumul despăgubirilor astfel încât să fie asigurată repararea integrală a prejudiciului suferit.

În speţă, a rezultat că partea civilă P.M. era cea care, anterior evenimentelor din data de 21 iunie 2011, întreţinea gospodăria, presta munca la câmp, avea grijă de animale şi realiza toate activităţile casnice specifice vieţii rurale a familiei P. În prezent, fiind imobilizată în scaun cu rotile este în imposibilitate de a mai realiza acţiunile anterior enumerate, ea însăşi având nevoie de însoţitor.

În cuantificarea sumei care se cuvine acestei părţi civile cu titlu de prestaţie periodică, instanţa de apel are în vedere faptul că derularea în continuare a vieţii cotidiene a familiei P. implică efectuarea activităţilor menţionate prin intermediul altor persoane; din declaraţiile martorilor C.L. şi F.D. (filele 148-149, 150 dosar Tribunalul Braşov) a rezultat că un zilier care lucrează în gospodărie şi la câmp, în comuna Şinca Nouă, este plătit cu suma de 50 lei/zi, la care se poate adăuga mâncare şi, uneori, ţigări.

Aşa fiind, s-a constatat că în cauză a fost demonstrat echivalentul valoric al muncii prestate de P.M. în gospodărie şi pe care, ulterior datei de 21 iunie 2011, nu o mai poate desfăşura, motiv pentru care solicitarea acesteia de acordare a sumei de 1.000 lei/lunar cu titlu de despăgubire periodică este întemeiată. Curtea reţine că suma solicitată este echivalentul a 20 de zile de muncă în gospodărie, nefiind luat în calcul repaosul săptămânal, deşi şi în aceste zile, în mod obişnuit, sunt prestate activităţi gospodăreşti.

Fiind un prejudiciu cert şi nereparat, această sumă se cuvine părţii civile de la data la care şi-a pierdut capacitatea de muncă şi până la momentul însănătoşirii sale complete; până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti se impune a fi acordată sub forma unei sume globale, iar pentru prejudiciul viitor, dar cert, urmează a fi stabilite despăgubiri periodice în sumă de 1.000 lei/lunar.

Cum prima instanţă nu a stabilit despăgubirea în această modalitate, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea sub acest aspect, obligându-l pe inculpat să plătească părţii civile P.M. suma globală de 10.000 lei, reprezentând prestaţiile periodice aferente perioadei 21 iunie 2011 - 21 aprilie 2012 şi, în continuare, câte 1.000 lei lunar începând din data de 22 aprilie 2012 până la însănătoşirea completă a părţii civile. În determinarea sumei de 10.000 lei, au fost avute în vedere lunile întregi scurse de la data faptei până la momentul pronunţării deciziei în apel.

Relativ la suma solicitată cu titlu de daune morale de către apelantele părţi civile P.M., P.G. şi P.M.I., Curtea a apreciat ca nefondate criticile aduse hotărârii primei instanţe.

În acest sens, în mod temeinic, s-a apreciat că, în plus de prejudiciul material, fapta inculpatului a fost de natură să creeze părţilor civile P.M. şi P.G. şi un prejudiciu moral, reprezentat de suferinţele fizice şi psihice produse acestora.

Este neîndoielnic că suferinţa psihică este inerentă oricărei suferinţe fizice şi că, urmare a faptei inculpatului, părţile civile au fost private de viaţa cotidiană, obişnuită, cel puţin pe perioada necesară restabilirii sănătăţii, P.M. fiind şi în prezent în imposibilitate de a se deplasa şi a se îngriji singură, iar acest fapt este de natură să agraveze şi trauma psihică a soţului său, P.G.

Stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie însă să aibă în vedere starea social-economică a societăţii din care fac parte atât cei îndreptăţiţi la despăgubiri, cât şi cei obligaţi la aceasta întrucât, în caz contrar, ar deveni despăgubiri iluzorii, care nu ar putea fi niciodată achitate şi care nu şi-ar putea realiza scopul în considerarea căruia au fost acordate.

În aprecierea câtimii daunelor morale instanţa de apel nu are în vedere starea materială a debitorului acestei obligaţii, ci realităţile economice ale ţării noastre, nivelul de trai specific societăţii româneşti.

Prin urmare, modul în care a fost cuantificat prejudiciul moral - 50.000 lei pentru P.M. şi 5.000 lei pentru P.G. - este de natură să asigure o alinare şi o compensare a suferinţelor părţilor, neimpunându-se majorarea sumelor acordate cu acest titlu.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul P.M.I., corect s-a reţinut de judecătorul cauzei că nu se impune a fi despăgubit pentru prejudiciul moral. Este adevărat că acesta este fiul victimelor şi că întâmplarea prin care au trecut părinţii săi este de natură a-l tulbura, date fiind consecinţele produse mai ales asupra mamei.

Cu toate acestea, Curtea a avut în vedere că P.M.I. este major, nu locuieşte şi nici nu gospodăreşte împreună cu părinţii săi, iar ajutorul pe care l-a acordat şi, probabil, îl va acorda ascendenţilor săi este firesc şi îşi are izvorul în obligaţia legală şi morală de întreţinere a copilului major faţă de părintele său.

Aşadar, faptul că a fost afectat de cele întâmplate nu este suficient pentru a concluziona în sensul acordării de despăgubiri morale, cu atât mai mult cu cât însuşi faptul condamnării inculpatului la pedepse privative de libertate constituie, prin el însuşi, o modalitate aptă a da satisfacţie morală aparţinătorilor victimelor.

Curtea a constatat că, deşi cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la data de 11 ianuarie 2012 la Tribunalul Braşov, apărătorul ales al părţilor civile a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentate de onorariul avocaţial, la dosarul cauzei fiind ataşată chitanţa din 05 ianuarie 2012, în valoare de 2.500 lei, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestei solicitări.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a obligat inculpatul F.V. să plătească părţilor civile P.M., P.G. şi P.M.I. suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocatului ales) în primă instanţă.

În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de părţile civile P.M., P.G. şi P.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar penal nr. 9485/62/2011, pe care a desfiinţat-o sub următoarele aspecte: cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale părţii civile P.M., modalitatea de stabilire a prestaţiilor periodice acordate părţii civile P.M. şi cuantumul acestora, omisiunea de acordare a cheltuielilor judiciare părţilor civile P.M., P.G. şi P.M.I.

Rejudecând în aceste limite, a reformat hotărârea primei instanţe în sensul celor ce preced şi a menţinut restul dispoziţiilor.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul F.V. împotriva aceleiaşi hotărâri a fost respins, ca nefondat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 51/ Ap din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile formulate de părţile civile P.M., P.G. şi P.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 9485/62/2011, pe care a desfiinţat-o sub următoarele aspecte:

- cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale părţii civile P.M.,

- modalitatea de stabilire a prestaţiilor periodice acordate părţii civile P.M. şi cuantumul acestora,

- omisiunea de acordare a cheltuielilor judiciare părţilor civile P.M., P.G. şi P.M.I.

Rejudecând în aceste limite, a majorat suma acordată părţii civile P.M. cu titlu de daune materiale de la 3.944,87 lei la 5.094,87 lei.

A majorat cuantumul prestaţiilor periodice de la suma de 500 lei lunar la suma de 1.000 lei lunar şi obligă inculpatul să plătească părţii civile P.M. suma globală de 10.000 lei (reprezentând prestaţiile periodice aferente perioadei 21 iunie 2011 - 21 aprilie 2012 ) şi în continuare, câte 1.000 lei lunar începând din data de 22 aprilie 2012 până la însănătoşirea completă a părţii civile.

A obligat inculpatul F.V. să plătească părţilor civile P.M., P.G. şi P.M.I. suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocatului ales) în primă instanţă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat inculpatul F.V. să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta; restul cheltuielilor judiciare, în sumă de 50 lei, au rămas în sarcina statului.

A obligat inculpatul F.V. să plătească părţii civile P.M. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocatului ales) în apel.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul F.V. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17, 17¹, 18 şi în subsidiar 14 C. proc. pen., şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că se impune administrarea unor noi probe, refuzate în apel, respectiv un nou raport de expertiză medico-legal cu privire la starea de sănătate a părţii civile P.M., cu privire la evoluţia stării de sănătate a părţii civile, precizând că starea de sănătate a acesteia s-a îmbunătăţit.

S-a precizat că inculpatul, o persoană de bună-credinţă a dorit să acopere o parte din prejudiciul produs părţii civile, încercând să ia legătura cu aceasta, acest lucru nerealizându-se din motive care nu îi pot fi imputate.

În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi condamnarea sa la o pedeapsă orientată spre minimul special cu suspendarea executării acesteia.

Totodată, s-a susţinut că a manifestat de la început regret faţă de fapta săvârşită pe care a recunoscut-o în totalitate, fără a beneficia de dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen., întrucât instanţele nu au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) din C. pen. în favoarea sa. Inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată, nu a urmărit aplicarea loviturii într-o zonă vitală, el fiind, la rândul său agresat de soţul părţii civile.

În raport de atitudinea corectă manifestată până la momentul săvârşirii acestei fapte, de vârsta avută de acesta, de împrejurarea că are un loc de muncă stabil, s-a arătat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea executării pedepsei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivele de critică susmenţionate şi de cazurile de casare deja indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul F.V. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Sub aspectul primului motiv prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru administrarea unei noi expertize medico-legale, cu privire la starea de sănătate a părţii civile P.M., întrucât aceasta între timp s-a îmbunătăţit, Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia şi lipsa de incidenţă a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 teza a II-a C. proc. pen.

Din acest punct de vedere, se reţine că solicitarea de trimitere a cauzei în vederea efectuării unei noi expertize medico-legale nu prezintă interes pe latură penală, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei întrucât, chiar şi dacă s-ar constata o îmbunătăţire a stării de sănătate a victimei, aceasta nu influenţează faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi nici pe latură civilă.

b) Nu este fondat nici motivul de critică prin care se pretinde în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., că prin hotărârile atacate s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

Cu titlu de premisă, se reţine că pentru incidenţa susmenţionatului caz de casare este necesară existenţa unei contradicţii esenţiale, intrinseci, necontroversate şi manifestă între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză; ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Cu această proiecţie, se are în vedere că ambele instanţe, de fond şi de apel, printr-un examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză au reţinut corect situaţia de fapt imputată în sarcina inculpatului F.V., constând în esenţă în aceea că, recurentul inculpat nominalizat şi părţile civile P.G. şi P.M. sunt vecini, având locuinţele situate în com. Şinca Noua, vis a vis una de cealaltă. Pe fondul unui conflict mai vechi, legat de parcarea de către inculpatul recurent F.V. a autoturismului de serviciu şi a autoturismului personal, în dreptul porţii sale, încurcând buna circulaţie a părţilor civile P.G. şi P.M., la data de 21 iunie 2011, în jurul orelor 20.00 s-a declanşat un conflict fizic între inculpatul F.V., pe de o parte şi părţile civile P.G. şi P.M., pe de altă parte.

În seara respectivă cele două părţi civile se întorceau de la câmp cu căruţa, iar când s-au apropiat de locuinţa lor, au constatat faptul că inculpatul F.V. lăsase în faţa porţii mari, ce asigura accesul în curtea lor, autovehiculul proprietatea sa, marca Renault, fapt ce-i împiedica să intre în curte cu căruţa. Partea civilă P.G. s-a dus să deschidă poarta, iar P.M. a rămas în stradă şi i-a reproşat inculpatului recurent F.V. faptul că nu poate intra în curte din cauza autoturismului său. A avut loc un schimb de replici între inculpat şi partea civilă P.M., după care inculpatul F.V. a luat dintr-o stivă cu lemne situată în apropiere o bucată de lemn cu lungimea de 1 m şi grosimea de circa 8-10 cm, cu care i-a aplicat părţii vătămate P.M. o singură lovitură, în zona capului, aceasta căzând la pământ inconştientă.

În continuare, v ăzând gestul inculpatului susindicat şi starea părţii vătămate P.M., partea vătămată P.G. a luat în mână un bolovan dintr-o grămadă situată în apropiere, cu care a aruncat înspre inculpat, de la o distanţă de circa 1 m, acesta fiind lovit în zona capului, determinând o sângerare puternică.

Această lovitură l-a determinat pe recurentul inculpat să-l lovească pe partea vătămată P.G. cu pumnul în zona feţei şi cu bucata de lemn peste ambele antebraţe, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, căzând chiar şi pe stiva cu lemne din apropierea autovehiculului.

Partea vătămată P.M. a fost internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov cu diagnosticul „traumatism cranio - cerebral, fractură cu înfundare parietală dreaptă, contuzii cerebrale hemoragice temporo - parietal dreapta”, prin raportul de expertiză medico legală din 22 iunie 2011 întocmit de către S.J.M.L. Braşov reţinându-se că aceasta prezintă leziunile traumatice mai sus enunţate şi că acestea au necesitat 40-45 zile de îngrijiri pentru vindecare cu punerea în primejdie a vieţii. Leziunile care au determinat concluziile medicului legist de punere în primejdie a vieţii părţii vătămate au constat, potrivit raportului de expertiză din 23 iunie 2011, în „contuzii cerebrale hemoragice, hemoragie subarahnoidiană.”

Prin acelaşi act medico-legal se precizează faptul că poziţia agresor - victimă a fost agresor aflat în dreapta victimei, fiind aplicată o singură lovitură, pe direcţie oblică, de sus în jos, de la dreapta la stânga, intensitatea loviturii fiind mijlocie-mare.

c) În consecinţa corectă reţineri a situaţiei de fapt imputată recurentului-inculpat F.V., este lipsită de temei şi următoarea critică din recursul aceluiaşi inculpat deja nominalizat, prin care se pretinde reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, produs prin violenţă, printr-o atingere a demnităţii inculpatului sau altă acţiune ilicită, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoţie în psihicul acestuia.

În speţă, conflictul dintre părţi legat de modul în care inculpatul recurent îşi parca autovehiculele şi consecinţele asupra accesului părţilor vătămate în curtea lor era mai vechi, cunoscut fiind şi de martorii B.C. şi F.D. (filele 146, 148 dosar Tribunalul Braşov), astfel încât reacţia verbală a victimei P.M. referitoare la aceeaşi problemă nu poate fi reţinută ca fiind aptă să producă consecinţele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, astfel cum am arătat anterior, în cauză nu s-a demonstrat indubitabil că geamul maşinii inculpatului recurent a fost spart de P.G. anterior lovirii părţii vătămate P.M., astfel încât conduita inculpatului nu poate fi justificată nici în acest mod. În plus, actul provocator trebuie să provină din partea persoanei vătămate, cum de altfel au reţinut judicios atât prima instanţă cât şi cea de apel.

Nici în privinţa infracţiunii de lovire sau alte violenţe comisă împotriva părţii vătămate P.G. nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât conflictul fizic cu acesta a avut loc ulterior momentului în care P.M. a fost lovită şi se afla căzută la pământ, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul recurent se afla într-o puternică stare de tulburare sau emoţie sub imperiul căreia l-a lovit şi pe P.G. Dimpotrivă, relativ la acesta din urmă se poate reţine o stare psihică specifică reglementării din art. 73 lit. b) C. pen., atunci când şi-a văzut soţia căzută şi inconştientă, în aceste condiţii a aruncat cu o piatră care l-a lovit pe inculpat, după care cei doi s-au îmbrâncit reciproc şi au căzut pe grămada de lemne.

d) Nu este fondată, pe de altă parte, nici critica prin care se tinde, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Aceasta, deoarece, în mod judicios, ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au concluzionat în mod legal şi temeinic că fapta săvârşită de inculpatul deja susmenţionat, constând în aceea că la data 21 iunie 2011, în stradă, a lovit-o pe partea vătămată P.M., cu un băţ cu lungimea de 1 m. şi grosimea de 8-10 cm., în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar solicitarea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. este nefondată.

În speţă, contrar celor susţinute de recurentul inculpat, se reţine că împrejurarea că prin actele medico-legale aflate la dosarul cauzei s-a concluzionat în sensul că victimei i s-a pus viaţa în primejdie nu constituie singurul element care determină încadrarea juridică în tentativă la omor calificat.

Modul în care s-au derulat faptele (pe fondul unui conflict anterior între infractor, victimă şi soţul acesteia), scopul pentru care inculpatul recurent s-a înarmat, instrumentul folosit pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, reflectată în leziunile produse, astfel cum acestea sunt menţionate în raportul de expertiză medico-legală (filele 61, 64 dosar urmărire penală), relevă intenţia acestuia de a ucide, iar nu pe aceea de a cauza victimei doar lovituri; chiar dacă nu a urmărit, inculpatul recurent a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunilor sale, intenţia indirectă fiind forma de vinovăţie cu care acesta a comis fapta.

e) În fine, nu este fondată nici ultima critică invocată de recurentul inculpat F.V. prin care se tinde la solicitarea dispunerii modalităţii neprivative a suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere în condiţiile art. 86¹C. pen. şi prin incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Aceasta, întrucât pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat F.V., cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de violenţă sporită.

Concomitent, cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea privativă de executare au fost judicios stabilite prin prisma criteriilor de individualizare judiciare prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de pericolul social concret, sporit al faptelor comise rezultat în special din împrejurările în care au fost comise şi din urmările grave produse mai ales asupra sănătăţii victimei P.M., dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului nominalizat deja.

Relativ la acestea din urmă, au fost evaluate corect vârsta sa, faptul că este bine integrat social şi familial, că nu este cunoscut cu antecedente penale, considerente pentru care se are în vedere că pedepsele aplicate, egale cu minimul special al textului incriminator prevăzut de lege, apar ca necesare prevenirii, educării şi reinserţiei acestuia în societate.

Pe de altă parte, în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante pentru inculpat deoarece acesta a recunoscut doar acţiunea de lovire a părţilor vătămate, nu însă şi modul în care s-au derulat evenimentele; deşi a declarat că este de acord să repare prejudiciul produs părţii civile P.M., în măsura în care este dovedit, până în prezent nu a făcut niciun demers în acest scop, deşi la dosarul cauzei se află dovezi indubitabile ale cheltuielilor pe care aceasta din urmă a fost nevoită să le facă ulterior incidentului cu derularea evenimenţială descrisă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.V. împotriva Deciziei penale nr. 51/ A din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă P.M.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3774/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 4192/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 3926/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3926/2012. Penal