ICCJ. Decizia nr. 3774/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3774/2012
Dosar nr. 2057/3/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2057/3/2012 (2214/2012), s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatelor D.D. şi C.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reţinut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatele D.D. şi C.I. au săvârşit infracţiunile pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea.
De asemenea, instanţa a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt judecate este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatelor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata C.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatei C.I. se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracţiunea pentru care a fost arestată şi ulterior trimisă în judecată şi condamnată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunea de săvârşirea căreia este acuzată recurenta inculpată (art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. b) C. pen.) este sancţionată cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa C.E.D.O., în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatei în stare de libertate pentru o infracţiune de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de recurs, decizia în apel pronunţându-se la data de 19 septembrie 2012.
C.E.D.O. stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin sentinţa penală nr. 501 din data de 06 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatei fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160balin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei şi va menţine starea de arest preventiv a acesteia.
Pe cale de consecinţă, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpatei de revocare a măsurii arestării preventive.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.I. împotriva încheierii din 05 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2057/3/2012 (2214/2012).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3773/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3926/2012. Penal → |
---|