ICCJ. Decizia nr. 3974/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 400/R din 8 martie 2012 a Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.P. împotriva sentinței penale nr. 134 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caras-Severin.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Caras-Severin sub nr. 3651/115/2011, petentul G.P. a solicitat desființarea ordonanței procurorului din 05 septembrie 2011 și a rezoluției prim-procurorului din 17 octombrie 2011, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
în motivarea plângerii, petentul a învederat faptul că numitul B.R.V. ar fi încercat să-l omoare, însă, în mod neîntemeiat, procurorul de caz și prim-procurorul au dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.
Prin sentința penală nr. 134 din 15 decembrie 2011 Tribunalul Caraș-Severin a respins ca nefondată, plângerea petentului G.P. și l-a obligat la cheltuieli judiciare față de stat.
S-a reținut că prin ordonanța din 05 septembrie 2011, s-a dispus, neînceperea urmăririi penale față de B.R.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru a fi supravegheată urmărirea penală față de B.R.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., această soluție fiind menținută prin rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, din 17 octombrie 2011, prin respingerea plângerii petentului G.P.
Conform înscrisurilor de la dosar, s-a reținut că făptuitorul B.R.V. nu poate fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., întrucât faptei săvârșită de acesta îi lipsește intenția, iar probatoriul administrat confirmă, mai degrabă, existența unei intenții de lovire.
Din studiul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că prin ordonanța din 28 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș a fost declinată competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru a fi efectuate cercetări față de făptuitorul B.R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, întrucât acesta, la data de 02 aprilie 2011, a aruncat de la 6 m înălțime cu țiglă, în corpul părții vătămate G.P., spărgându-i capul.
S-a reținut, în raport de declarațiile părții vătămate, a făptuitorului și a tatălui acestuia, ale martorilor P.D. și R.I., precum și înscrisul medical, că prima instanță a apreciat în mod corect, că ordonanța procurorului, confirmată prin rezoluția prim-procurorului este legală și temeinică, intenția făptuitorului B.R.V. nefiind dovedită, pe de o parte, iar pe de altă parte, vătămările suferite de partea vătămată nefiind în măsură să-i pună în pericol viața pentru a putea fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., față de același făptuitor, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate și circumstanțele producerii acestora, care urmează să conchidă sau nu existența acestei fapte.
împotriva sentinței penale nr. 134 din 15 decembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Caras-Severin a declarat recurs petentul G.P.
Examinând hotărârea recurată prin prisma excepției de inadmisibilitate a recursului, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că recursul formulat de către petentul G.P. este inadmisibil, întrucât acesta a uzat de calea de atac a recursului într-o modalitate nereglementată de legea procesual penală, recursul formulat de către acesta vizând o hotărâre definitivă, iar un asemenea demers din punct de vedere procesual, este inadmisibil.
împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul G.P.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 38514 _i art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefînitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
în cauză, se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul G.P. împotriva deciziei penale nr. 400/R din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca inadmisibil.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3977/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3913/2012. Penal → |
|---|
