ICCJ. Decizia nr. 3982/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău și în baza disp. art. 1491rap. la art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatei O.V. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2012 până la data de 27 decembrie 2012, inclusiv.
A constatat că inculpata a fost reținută conform ordonanței emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău începând cu data de 28 noiembrie 2012, orele 20:45 și până la 29 noiembrie 2012, orele 20:20.
A dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatei.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, următoarele:
Prin propunerea de arestare preventivă din data de 29 noiembrie 2012 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justitie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău a solicitat arestarea preventivă a inculpatei O.V., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani și favorizarea infractorului, prev. de art. 290 C. pen., art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reținând, în fapt, că în cursul anului 2010, a conceput și redactat un contract de împrumut cu gaj general, cu mențiuni nereale, atestând în fals existenta unui împrumut de bani între N.D. și L.V., prezența acestor părți în fața ei și semnarea contractului la sediul cabinetului său de avocatură.
Acest contract a fost dat, ulterior, spre semnare inculpaților L.V. și N.D., prin intermediar.
Contractul a fost folosit la justificarea sumei de bani înscrisă în el, respectiv de 50.000 euro, în fata autorităților judiciare italiene, care îi cercetau pe R.N.G. și L.V., pentru trafic de persoane și proxenetism.
în cursul lunii noiembrie 2012, întrucât avea nevoie să justifice suma de 350.000,81 RON, ridicată din bancă, și care făcea obiectul măsurii sechestrului asigurător în prezenta cauză, inculpata O.V. i-a transmis lui R.V. (fostă L.) un exemplar în original al contractului în discuție, în vederea asigurării folosului și produsului infracțiunii pentru cea în cauză.
Pentru a masca falsificarea contractului, inculpata O.V. a adus modificări registrului de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, înscriind contractul de împrumut incriminat ca fals, pe poziția altui contract de comodat, care privea SC S.C. SRL, prin mențiuni scrise de altă culoare peste înregistrarea inițială.
Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză se impune arestarea preventivă a inculpatei, fiind întrunite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.
S-a reținut că, în cauză există date că inculpata încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă dacă aceasta se va afla în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât există antecedența situației registrului depus la dosarul cauzei.
S-a mai reținut că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal inculpata O.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara ori localitatea.
S-a arătat, în esență, în motivarea recursului că, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și nici cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează.
Conform dispozițiilor art. 146 C. proc. pen., la care face trimitere art. 1491C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. și există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen. și dacă se consideră că arestarea este necesară în interesul urmăririi penale.
Aceasta înseamnă că este necesar să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Această precizare este foarte importantă având în vedere momentul procesual în care se află cauza și actele efectuate până acum.
Sub acest aspect, așa cum se observă, atunci când se apreciază cu privire la existența probelor sau indiciilor temeinice trebuie avute în vedere evident cele administrate de către organele de anchetă, până la momentul sesizării instanței cu propunerea de luare a măsurii preventive.
Din examinarea actelor dosarului, înalta Curte constată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până în acest moment procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă că inculpata poate să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit infracțiunile de care este acuzată. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., înalta Curte constată, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lui este închisoarea mai mare de 4 ani.
De altfel, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. în același sens, este de menționat și faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii, ci trebuie constatat prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstantiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.
în speță, din actele dosarului, rezultă că inculpata, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este acuzată, a dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul relațiilor sociale, nu este cunoscută cu antecedente penale, astfel că profilul socio-moral și profesional al acesteia nu justifică în niciun fel temerea că, lăsată în libertate ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia.
De asemenea, înalta Curte constată că, la dosarul cauzei nu există elemente care să indice că inculpata s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influențeze mersul anchetei sau că ar săvârși alte infracțiuni, din actele dosarului nu rezultă că este o persoană conflictuală, angrenată în anturaje ce acționează violent, dimpotrivă atunci când a fost chemată la organele de urmărire penală s-a prezentat, de îndată, fără a se sustrage sau să efectueze activități de tergiversare a cercetărilor.
Mai mult, este de menționat că, în jurisprudența sa constantă (spre ex., cauza Calmanovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
Totodată, se constată că nu este îndeplinită nici cerința legală care impune arestarea preventivă prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen. în sensul că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin alterarea sau sustragerea mijloacelor de probă.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, înalta Curte apreciază că desfășurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpata în stare de libertate, nu ar putea, fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiționată de privarea de libertate a acesteia.
în consecință, înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă cu privire la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) teza a II-a C. proc. pen., nefiind întrunite în speță condițiile impuse de art. 1491alin. (1) C. proc. pen., astfel că se impune respingerea ca neîntemeiată a propunerii parchetului de arestare preventivă a inculpatei O.V.
însă având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în cauză, pentru stabilirea situației de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele, și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, înalta Curte apreciază că se impune luarea față de inculpata O.V. a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, respectiv a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 3 decembrie 2012 și până la data de 01 ianuarie 2013, inclusiv impunând inculpatei să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen.
în temeiul art. 145 alin. (22) C. proc. pen., va atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei O.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 29 noiembrie 2012 emis de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2438/2012. Penal → |
|---|
