ICCJ. Decizia nr. 1194/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din 16 martie 2012 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata N.A.R. (procuror cu grad profesional la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție), pentru infracțiunile prevăzute de art. 246,art. 249,art. 289 și art. 291 C. pen., cu motivarea că faptele nu există.
în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., în termen legal, petentul R.A. a contestat soluția ca fiind nelegală și netemeinică, invocând și excepția de necompetență materială a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precizând că N.A.R. este membru al Consiliului Superior al Magistraturii și nu are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția din 18 aprilie 2012 de către procurorul șef secție de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
în motivarea rezoluției s-au reținut următoarele:
Petentul A.R. a formulat plângere penală împotriva procurorului N.A.R. (cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție), șef serviciu la Serviciul de Relații cu Publicul, Registratură, Secretariat și Arhivă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,art. 249,art. 289 și art. 291 C. pen., susținând că aceasta i-a comunicat un răspuns contradictoriu față de cel transmis de Direcția de Resurse Umane și Organizare - Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin adresa din 22 februarie 2012 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Resurse Umane și Organizare - Biroul de statistică, semnată de director adjunct, procuror C.M., s-a comunicat petentului R.A., urmare solicitării sale, informații privind algoritmul de repartizare a cauzelor în aplicația ECRIS și valoarea gradului de complexitate al obiectului "plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată".
Ca urmare a petiției formulată de petentul R.A. și înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii - Serviciul de Relații cu Publicul, Registratură, Secretariat și Arhivă - Biroul relații cu publicul, sub nr. 1/4457/1154/2012, prin care a solicitat explicații privind modalitatea în care se fac repartizările cauzelor, în general pe rolul instanțelor, ce au ca obiect "plângeri formulate în baza art. 2781C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată", prin adresa cu același număr din data de 28 februarie 2012, semnată de șef serviciu N.A.R., i s-a comunicat acestuia că cererea sa vizează aspecte ce se circumscriu consultanței juridice, urmând ca pentru consultații cu caracter juridic să se adreseze unui avocat, precum și faptul că o copie a petiției a fost transmisă Ministerului Justiției.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., înalta Curte constată că plângerea este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod corect a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune, să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Din economia textului menționat rezultă că procesul penal nu poate fi privit exclusiv ca o activitate de represiune, ci ca una desfășurată pentru tragerea la răspundere doar a persoanei care a săvârșit o infracțiune.
în acest sens, prin art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a stabilit că infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Totodată, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele, pe bază de probe.
Așadar, în raport cu textele menționate, scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale, cu interesele individului, în raport cu care nicio persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii.
în acest context, cu referire la prima fază a procesului penal, prin art. 200 C. proc. pen. s-a stabilit că, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
în vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesual-penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.
în anumite situații, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea ei este împiedicată.
în raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale.
în cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate.
înalta Curte constată că, în mod justificat s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală față de intimata N.A.R. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).
în speța de față, înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut în mod corect că faptele reclamate de petiționar nu există, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat, reprezentând o concluzie logică incontestabilă a acestuia.
Pentru a ne afla în fața infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar a se dovedi că funcționarul public și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, ce trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
în speță, nu se poate reține în sarcina procurorului N.A.R. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât răspunsul transmis petentului prin adresa din 28 februarie 2012 chiar dacă a fost diferit de cel comunicat prin adresa din 22 februarie 2012 a Direcției de Resurse Umane și Organizare, nu a fost de natură să producă o vătămare a intereselor legale ale acestuia, între cele două răspunsuri existând nuanțări specifice structurilor diferite care le-au întocmit.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constituie infracțiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.
Or, din examinarea actelor existente la dosarul cauzei nu rezultă date, indicii sau probe care să confirme falsificarea adresei din 22 februarie 2012 cu prilejul întocmirii acesteia de către intimată.
întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că prin adresa comunicată petentului de către intimata N.A.R. ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu au niciun suport probator.
Faptul că petentul a fost nemulțumit de răspunsul comunicat de intimată, nu poate să conducă la concluzia că aceasta a săvârșit fapte de natură penală care să atragă răspunderea penală a acesteia, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 2781alin. (8) lit. a) Teza ultimă C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva rezoluției din 16 martie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cheltuielilor judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Penal → |
|---|
