ICCJ. Decizia nr. 3994/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3994 /20 12
Dosar nr. 5705/1/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2613 din 29 august 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 1934/109/2011, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V., M.C., D.F., T.M. împotriva deciziei penale nr. 56/A-MF din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. De asemenea a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpata R.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Au fost deduse din pedepsele aplicate inculpaţilor M.V., M.C., D.F., T.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 martie 2011 la 29 august 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8/MF din 6 octombrie 2011, Tribunalul Argeş a fost condamnat, alături de alte persoane şi inculpatul M.C., la:
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. ( 1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;
- 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1) şi ( 2) din Legea nr. 678/2001.
În baza dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. şi art. 357 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 15 martie 2011, la zi.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea în echivalentul monedei naţionale a sumelor de: 12.150 euro de la inculpatul M.C., 5.365 euro de la inculpata R.D., 815 euro de la inculpatul D.F. şi 2.650 euro de la inculpatul T.M.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a admis în parte acţiunea formulată de partea civilă P.A., şi inculpatul M.V., obligat în solidar cu R.D., D.F. şi T.M. să plătească părţii civile suma de 5.000 euro daune morale în echivalentul monedei naţionale.
În baza dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen. a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 94/D/P/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti asupra autoturismelor marca B. folosite de inculpaţii T.M. şi M.C.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut faţă de inculpatul M.C., că în perioada mai-august 2010 a preluat-o de la inculpata R.D. pe partea vătămată M.I.M. care era minoră şi a obligat-o să practice prostituţia stradală în Italia. La fel a procedat şi cu numitele M.G.L. şi M.G. pe care le-a obligat să practice prostituţia stradală.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procese-verbale de sesizare din oficiu, redarea convorbirilor telefonice şi de supraveghere operativă, declaraţiile părţilor vătămate, formularele W.U. şi M.G., declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor de nerecunoaştere a faptelor.
Reţinând că din probele dosarului rezultă vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus şi condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, inculpaţii M.V., M.C., D.F., T.M. şi R.D., criticând-o sub următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie:
- în cauză nu sunt probe care să dovedească vinovăţia lor;
- partea vătămată M.I.M. se prostituează în continuare şi nimeni nu a constrâns-o să se prostitueze;
- partea vătămată M.G. are o relaţie de concubinaj cu inculpatul T.M. şi continuă să se prostitueze;
- părţile vătămate au revenit asupra declaraţiilor, afirmând că au fost ameninţate cu închisoarea de către procuror.
Prin decizia penală nr. 56/A-MF din 29 mai 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.V., M.C., T.M., D.F. şi R.D., împotriva sentinţei penale nr. 8MF din data de 06 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 1934/109/2011.
A menţinut arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi M.V., M.C., T.M., D.F. şi R.D. şi a dedus la zi detenţia pentru fiecare dintre aceştia.
A obligat pe fiecare apelant inculpat la câte 2500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpata R.D. şi la 400 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza unei analize coroborate a întregului ansamblu probator, iar vinovăţia inculpaţilor a fost just reţinută, rezultând indubitabil, din probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii M.V., M.C., D.F., T.M. şi R.D., criticând decizia penală atacată pentru netemeinicie, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că recursurile declarate de inculpaţii M.V., M.C., D.F., T.M. sunt nefondate, iar recursul declarat de inculpata R.D. este tardiv, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În faţa instanţei de recurs inculpatul M.C. a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile procedurii simplificate având în vedere faptul că inculpatul nu şi-a exprimat voinţa în acest sens, instanţa fondului a procedat la soluţionarea cauzei în procedura obişnuită, efectuând cercetarea judecătorească conform art. 321 şi urm. C. proc. pen.
Este de adevărat că O.U.G. nr. 121/2011 cât şi decizia Curţii Constituţionale prevăd posibilitatea incidenţei acestei proceduri simplificate şi în căile de atac, însă, Înalta Curte a reţinut că, în raport de data soluţionării apelului, inculpaţii aveau posibilitatea să beneficieze de această procedură în faţa apelului, însă nu şi-au exprimat voinţa în acest sens, astfel încât se reţine că, în acest moment procesual nu mai este posibilă judecarea cauzei în această procedură.
Referitor la criticile de netemeinicie formulată de inculpatul M.C., Înalta Curte a reţinut că nu sunt întemeiate, pedepsele aplicate find bine individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa de fond, dând eficienţa necesară tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei, stabilind o proporţie între gradul de pericol social concret al faptelor comise şi sancţiunea penală aplicată.
Lipsa antecedentelor penale, singurul element circumstanţial personal pozitiv al inculpatului, a fost avut în vedere de instanţa de fond care i-a dat eficienţa necesară în sensul aplicării unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.
Or, Înalta Curte a apreciat că nu se impunea se da, în continuare, eficienţă acestei circumstanţe personale care, de altfel, este o stare normală a fiecărui individ şi nu o virtute care să atragă o sancţiune penală mai blândă.
Faptul că inculpatul a recunoscut faptele în faţa Înaltei Curţi nu poate să conducă la aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus, apreciindu-se că această manifestare de voinţă nu reprezintă altceva decât o recunoaştere formală, în contextul existenţei unor probe indubitabile de vinovăţie, cu scopul vădit de a beneficia de o diminuare a răspunderii penale şi în nici un caz nu reprezintă o atitudine de regret şi de asumare a faptelor şi consecinţelor acestora.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul M.C., solicitând casarea deciziei atacate şi rejudecând, reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii.
Examinând în principiu contestaţia în afiulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o caJe extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)–c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 29 august 2012, iar contestatorul a introdus contestaţia în anulare la data de 4 septembrie 2012.
Solicitarea contestatorului de a se reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunile deduse judecăţii nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei penale nr. 2613 din 29 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1934/109/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei penale nr. 2613 din 29 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1934/109/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3983/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4012/2012. Penal → |
|---|
