ICCJ. Decizia nr. 4012/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4012/2012
Dosar nr. 8816/2/2011
Şedinţa publică din 5 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 616 din 6 august 2010,Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul I.R.M., la pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul I.R.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunţate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la data de 08 iulie 2009 la 04 decembrie 2009.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 400 euro, ridicată de la inculpatul I.R.M. şi indisponibilizată la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. conform dovezii din 15 iulie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul I.R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada februarie - iulie 2009 împreună cu inculpaţii I.N. zis „N.G.", N.D.L. zisă „D.", D.F. zisă „B.", B.S.N. zisă „S.", S.V.A. zis „S.", I.D., I.M., M.A. zis „M." ş.a., a constituit un grup infracţional organizat în scopul de a obţine beneficii materiale de pe urma săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar în aceeaşi perioadă a procurat, deţinut, oferit, pus în vânzare şi distribuit diferite cantităţi de heroină.
Având în vedere strategia adoptată de liderii grupului infracţional organizat, de a nu intra în contact direct cu persoanele care cumpărau droguri, pentru a nu fi surprinşi în flagrant delict de către organele de urmărire penală, în cauză au putut fi efectuate cumpărări autorizate de heroină numai de la membrii grupului infracţional aflaţi pe palierul trei al grupului, activitatea infracţională a întregului grup fiind monitorizată prin interceptarea convorbirilor telefonice purtate de către aceştia.
Instanţa de fond a stabilit că vinovăţia inculpaţilor se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului denunţător N.R.I., declaraţii care se coroborează cu procesele-verbale de constatare a infracţiunilor flagrante, de percheziţie domiciliară şi corporală, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, înregistrate, cu rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică întocmite în cauză, indicate anterior, precum şi cu declaraţiile martorului C.E. zis „E.", şi declaraţiile inculpaţilor S.R.E., zis „P.", S.V., B.S.N., N.D.L., A.G., S.R.E., S.V., D.G. care au înţeles să aibă o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale şi au recunoscut, cel puţin iniţial, săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, descriind şi activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi.
Instanţa a mai reţinut că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale fiind însă sancţionat cu amendă administrativă în 2008 pentru lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsele complementară şi cea accesorie, Tribunalul a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT şi inculpatul I.R.M.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că a criticat greşita aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. şi faptul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă mică în raport de infracţiunea comisă, de faptul că făcea parte dintr-o grupare bine organizată, cu atribuţii bine delimitate.
Inculpatul l.R.M. a solicitat achitarea sa in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, arătând că din probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei inculpatul ar fi comis infracţiunea de trafic de droguri şi că s-ar fi constituit intr-un grup infracţional.
În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră prea severă în raport de infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Prin decizia nr. 58 din 1 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT - STB şi inculpatul I.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 616 din 06 august 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 38906/3/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a stabilit că faţă de activitatea infracţională a inculpatului, aşa cum a fost expusă anterior, în condiţiile în care acesta a racolat consumatorii de droguri cu scopul de a-i determina să vândă pentru sine, în schimbul unor doze de heroină, faţă de perioada de timp, de numărul mare de persoane implicate şi de beneficiile materiale dobândite de inculpaţi în urma comercializării heroinei, de ordinul sutelor de milioane de lei vechi zilnic, aceasta a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanţă, de 12 ani închisoare, este necesară pentru a fi atins scopul preventiv, educativ şi sancţionator al pedepsei.
La individualizarea pedepsei Curtea nu a putut ignora nici periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, de manifestările agresive care au determinat retragerea declaraţiilor date de coinculpaţi, sub ameninţarea de a fi bătuţi şi agresaţi, nici modalitatea în care acesta a acţionat, făcând foarte dificilă dovedirea participării sale la comiterea faptelor, în ciuda implicării sale deosebit de importante în traficul de heroină.
S-a mai apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, nefiind însă recidivist, şi a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de lege, neexistând nici un temei pentru ca acestuia să i se reţină vreo circumstanţă atenuantă.
Curtea a constatat că activitatea infracţională a inculpatului, de distribuire şi comercializare a heroinei prin intermediari şi de racolare a consumatorilor de droguri cu scopul de a-i determina să vândă pentru sine, în schimbul unor doze de heroină, beneficiile materiale dobândite de acesta în urma activităţii infracţionale, periculozitatea de care a dat dovadă prin manifestările agresive care au determinat retragerea declaraţiilor date de coinculpaţi, sub ameninţarea de a fi bătuţi şi agresaţi, precum şi atitudinea procesuală a acestuia sunt suficient sancţionate prin pedeapsa aplicată de prima instanţă, de 12 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul l.R.M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând diminuarea cuantumului pedepsei, prin coborârea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
Examinând recursul declarat în cauză de recurentul-inculpat l.R.M. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare-juridică faptei cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Verificând hotărârile atacate, pe baza, actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare în speţă a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei raportat la numărul de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului, cât şi la datele ce caracterizează persoana acestuia, a dat infracţiunii comise de inculpaţt încadrarea juridică corespunzătoare şi a procedat la individualizarea pedepsei aplicate cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond de 12 ani închisoare, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancţiunii.
În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze în el dorinţa ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justeţea pedepsei fiind susceptibilă să-l determine să regrete fapta şi să nu o mai repete.
O sancţionare mai uşoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.R.M., în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul l.R.M. împotriva deciziei penale nr. 58 din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3994/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4014/2012. Penal → |
|---|
