ICCJ. Decizia nr. 4017/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4017/2012
Dosar nr. 6589/87/2010
Şedinţa publică din 5 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Teleorman, în baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2011 cu aplic. art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpaţii N.M. şi G.I.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiecare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii N.M. şi G.I.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) şi (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, au mai fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi, la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiecare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpaţii N.M. şi G.I.M. să execute fiecare o pedeapsă rezultantă de câte 5 ani închisoare.
S-au interzis aceloraşi inculpaţi drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 64 lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au interzis inculpaţilor N.M. şi G.I.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) şi (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul S.D.D. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au interzis inculpatului S.D.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul, pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) şi (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul V.M. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au interzis inculpatului V.M. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii.
În baza art. 88 C. pen. s-au dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor N.M., V.M. şi S.D.D., prevenţiile executate de fiecare, respectiv de la 04 iulie 2006 la 29 octombrie 2006.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile vătămate C.N.I. şi I.F. şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii V.M. şi S.D.D. să plătească suma de 10.000 RON daune morale, fiecărei părţi civile.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţii V.M. şi S.D.D. suma totală de 800 RON, respectiv câte 400 RON, fiecare.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii V.M., S.D.D., N.M. şi G.I.M. la plata sumelor de 3.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu, sesizare reprezentanţi legali ai minorelor, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţii inculpaţi atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei, declaraţii de martori, caziere judiciare, cereri şi dovezi restituire bunuri către persoane din familia inculpaţilor, acte în circumstanţiere), prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că părţile vătămate C.N.I. şi I.F. aveau în anul 2004 vârsta de 17 şi respectiv 16 ani, erau prietene şi locuiau în comuna C., judeţul Teleorman.
În cursul lunii august 2004, l-au cunoscut pe inculpatul S.D.D., care locuia în comuna B.D., judeţul Giurgiu, şi care venea prin comuna C. să cumpere fier vechi, în acea perioadă, inculpatul S.D.D. lucra ca şofer pentru inculpatul V.M., care locuia în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, şi care se ocupa cu colectarea fierului vechi, având deschis chiar în comuna C. un centru de colectare fier vechi.
În data de 17 august 2004, inculpatul S.D.D. le-a propus celor două părţi vătămate să plece în Spania împreună cu el, unde să le angajeze, motivându-le că el mai fusese în această ţară, unde lucrase ca şofer pe un tir şi cunoscuse o persoană care îi putea ajuta să lucreze în agricultură, la cules de căpşuni.
Părţile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, ocazie cu care acesta le-a întrebat dacă au paşaport, dar întrucât numai partea vătămată I.F. avea paşaport, inculpatul le-a spus că se va ocupa el de obţinerea paşaportului pentru parte vătămată C.N.I. şi că va veni a doua zi, în jurul orelor 22.00-23.00, să le ia de acasă, cerându-le să nu spună nimic în legătură cu plecarea lor vreunei persoane şi mai ales părinţilor.
Urmare înţelegerii făcute, la data şi ora stabilite, cele două părţi vătămate, având bagajele făcute, l-au aşteptat pe inculpatul S.D.D. care a venit împreună cu inculpatul V.M., cu un autoturism, şi le-a luat ducându-le în municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, într-un apartament, unde locuiau cu chirie inculpatul N.M. şi inculpata G.I.M.
Cele două părţi vătămate au fost lăsate la acest apartament, iar după câteva zile inculpaţii V.M. şi S.D.D. au venit şi le-au luat sub pretextul că la apartament urmează să vină proprietarul care nu trebuia să le vadă, cei doi inculpaţi ducându-le pe părţile vătămate în comuna M., judeţul Ilfov, la un motel, unde au stat circa 2-3 zile, perioadă în care părţile vătămate au întreţinut raporturi sexuale cu aceştia.
Apoi, toţi patru s-au deplasat în oraşul Videle, judeţul Teleorman, unde au depus cererea de eliberare a paşaportului pentru partea vătămată C.N.I., după care inculpaţii V.M. şi S.D.D. le-au dus în municipiul Giurgiu, în apartamentul în care locuiau cu chirie inculpatul N.M. şi inculpata G.I.M., ocazie cu care inculpatul V.M. le-a cerut acestora să nu le dea voie părţilor vătămate să iasă singure afară, decât însoţite de ei.
În apartamentul respectiv cele două părţi vătămate au stat circa o săptămână, perioadă de timp în care inculpaţii V.M. şi S.D.D. veneau la un interval de două zile, pentru a vedea ce fac minorele.
După o săptămână, inculpaţii S.D.D. şi V.M. le-au luat pe cele două părţi vătămate de la apartament şi le-au dus la un hotel din localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu, unde au stat două zile, timp în care au întreţinut din nou raporturi sexuale cu ele, după care le-au dus la un hotel din comuna M., judeţul Ilfov, unde cei doi inculpaţi au adus doi „clienţi” şi le-au cerut părţilor vătămate să întreţină cu aceştia raport sexual.
Iniţial, cele două părţi vătămate au refuzat, dar inculpaţii le-au ameninţat cu bătaia, spunându-le că „dacă nu vor face acum ce doresc ei, atunci, în Spania, vor pleca de capul lor” şi „nu este după cum vor ele”, astfel că, în cele din urmă, acestea s-au conformat. Mai mult, partea vătămată I.F. chiar a fost bătută de unul dintre „clienţii” aduşi de cei doi inculpaţi, pentru că nu vroia să întreţină raport sexual cu el, inculpaţii S.D.D. şi V.M. primind de la cei doi „clienţi”, câte 500.000 ROL, pentru serviciile sexuale oferite de minore.
Ulterior, cele două părţi vătămate au fost duse de cei doi inculpaţi la un hotel din localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu, unde au stat o zi, iar apoi au fost duse în comuna B., judeţul Ilfov, la căsuţele din parcul camping, unde au stat două zile cu aceiaşi inculpaţi.
În acest interval de timp, inculpaţii S.D.D. şi V.M. le-au dus pe cele două părţi vătămate la un restaurant din comuna M., judeţul Ilfov, unde au fost invitaţi de către inculpatul V.M. şi martorii C.G., B.M. (cuscrul inculpatului V.M.) şi S.M.
Cu această ocazie, inculpatul V.M. a început să îi povestească martorei S.M. că părţile vătămate erau plecate de acasă, că erau minore, că vroia să le ducă în Spania, că una dintre ele nu avea buletin de identitate, dar urma să i-l facă el, şi că amândurora urma să le facă paşapoartele pentru a le duce în Spania.
Auzind discuţia, martora C.G. a intervenit şi i-a spus inculpatului că nu le poate duce în Spania pe părţile vătămate deoarece erau minore şi aveau nevoie de consimţământul părinţilor. Inculpatul V.M. i-a răspuns că se va descurca el şi le va duce în Spania, continuând să spună că deja le-a cumpărat îmbrăcăminte şi alte lucruri fetelor, că el le plătea cazarea la căsuţele din comuna B., unde stăteau amândouă.
Pe la orele 23.00, au plecat toţi de la restaurant, iar părţile vătămate au fost lăsate la căsuţele din parcul camping din comuna B., unde erau cazate, ulterior fiind duse de către cei doi inculpaţi la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde locuiau inculpatul N.M. şi inculpata G.I.M.
În data de 28 august 2004, inculpatul V.M. şi-a sărbătorit ziua de naştere la Restaurantul D. din localitatea Mihăileşti unde au fost prezenţi martorii C.G. şi B.M., inculpatul S.D.D. şi părţile vătămate C.N.I. şi I.F.
Aici au consumat toţi băuturi alcoolice până în jurul orelor 21.00-21.30, după care toţi s-au deplasat la Hotelul M. din comuna M., unde au stat la restaurantul hotelului, iar după aceea au închiriat trei camere, dintre care o cameră a fost închiriată pe numele inculpatului V.M., una pe numele martorei C.G., iar o altă cameră pe numele martorului B.M.
În jurul orelor 23.00, inculpatul V.M. i-a cerut martorei C.G. să urce cu părţile vătămate C.N.I. şi I.F. la una din camere, pentru ca acestea să se spele şi să se schimbe, părţile vătămate având bagajele cu ele. Cu această ocazie, martora le-a întrebat pe părţile vătămate de ce nu pleacă, de ce au încredere în inculpaţii V.M. şi S.D.D. şi cum de au avut încredere să plece de acasă cu ei, iar acestea i-au răspuns că inculpatul V.M. le promisese că le va duce în Spania la muncă. Văzând că minorele nu realizau ce li se putea întâmpla, că ar fi putut fi obligate să practice prostituţia în Spania, martora le-a spus că în această ţară fetele se duc să lucreze în cluburi de noapte şi să practice prostituţia şi că în nici un caz cei doi inculpaţi nu le duceau în Spania la cules de căpşuni sau să lucreze altceva.
În timp ce martora le sfătuia pe cele două părţi vătămate a intrat în cameră martorul B.M. (cuscrul inculpatului V.M.), care a auzit ce le spunea martora, apoi toţi invitaţii au venit în cameră. După circa o oră, martorul B.M. a luat-o pe partea vătămată C.N.I. şi au plecat într-o altă cameră, pentru a întreţine cu ea raport sexual, însă după o jumătate de oră au revenit, ocazie cu care martorul a început să se certe cu inculpatul V.M., în limba rromanes, iar la un moment dat martorul a aruncat cu o sticlă în televizorul din cameră, după care s-a îndreptat către martora C.G. şi pe un ton ridicat a întrebat-o ce le-a spus părţilor vătămate. Martora a negat, după care martorul B.M. a lovit-o cu palma peste faţă, moment în care ceilalţi au plecat, iar martorul B.M. şi inculpatul V.M. au rămas în cameră continuând să se certe.
După acesta, cele două părţi vătămate au fost duse la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde au stat cinci zile fără a putea ieşi din casă, fiind tot timpul supravegheate de cei doi concubini, inculpatul N.M. şi inculpata G.I.M., aşa cum le ceruse inculpaţii S.D.D. şi V.M.
După aceasta, inculpaţii S.D.D. şi V.M. le-au luat pe cele două părţi vătămate şi le-au dus la Motelul C.A. din judeţul Giurgiu, unde, în prima seară, le-au adus câte un „client” la fiecare, pentru a întreţine raporturi sexuale, dar şi de această dată părţile vătămate au refuzat, însă în urma ameninţărilor proferate de inculpatul V.M. au acceptat.
Într-o altă seară, tot în perioada cât s-au aflat la Motelul C.A. cei doi inculpaţi le-au adus părţilor vătămate mai mulţi „clienţi”, şi anume cinci sau şase pentru fiecare, aşa cum au declarat părţile vătămate, pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceştia, lucru pe care părţile vătămate l-au făcut fiindu-le teamă de cei doi inculpaţi. În urma serviciilor prestate de minore, inculpaţii V. şi S. primeau de la fiecare client suma de 500.000 ROL, după cum reiese din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor ce au beneficiat de serviciile sexuale ale minorelor.
Văzând ce li se întâmplă, în ziua în care au rămas singure, cele două părţi vătămate au fugit de la Motelul C.A., însă pe drum s-au întâlnit cu cei doi inculpaţi, care erau cu un autoturism şi care, văzându-le, le-au luat şi le-au dus la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde locuiau cei doi concubini, inculpaţii N.M. şi G.I.M., urmând ca aceştia să le supravegheze conform înţelegerii cu ceilalţi doi inculpaţi. De asemenea, părţile vătămate au mai arătat că în momentul în care au fost readuse în apartamentul din municipiul Giurgiu, inculpaţii V. şi S. le-au ameninţat că dacă vor pleca, vor veni după ele şi le vor omorî.
După ce inculpaţii V.M. şi S.D.D. au plecat, partea vătămată I.F. a început să plângă şi i-a rugat pe cei doi concubini să o lase să plece, însă aceştia, iniţial, nu au fost de acord, fiindu-le teamă de inculpaţii, V.M. şi S.D.D., care le ceruseră să nu le permită fetelor să plece.
Partea vătămată I.F. a continuat să îi roage să o lase să plece, minţindu-i că mama sa era bolnavă şi, în cele din urmă, aceştia au lăsat-o să plece, cu condiţia să se întoarcă la apartament seara, pentru a nu afla cei doi inculpaţi faptul că ea plecase un timp scurt.
Ajunsă la domiciliul său din comuna C., judeţul Teleorman, partea vătămată I.F. i-a anunţat pe părinţii părţii vătămate C.N.I. unde se afla aceasta, povestindu-le totodată ce li se întâmplase, de faţă la această discuţie fiind şi martora M.L.
În aceste condiţii, martorul C.N., (tatăl părţii vătămate C.N.I., care anunţase dispariţia minorei la poliţie), împreună cu martorul C.F.E., fratele aceleiaşi părţi vătămate, au mers la poliţie pentru a solicita ajutorul în recuperarea victimei, dar au fost refuzaţi, pe motiv că era noapte şi nu se poate intra într-o locuinţă fără mandat. Astfel, martorii C.N. (tată), C.F.E., (frate) şi martora M.L. au hotărât să se deplaseze, însoţiţi de partea vătămată I.F., la apartamentul unde era ţinută partea vătămată C.N.I. şi să o ia de acolo.
Mergând la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde ştiau de la partea vătămată I.F. că erau şi cei doi concubini, inculpaţii G.I.M. şi inculpatul N.M., au pus-o pe partea vătămată să bată la uşa apartamentului, în timp ce martorul C.N. a stat lângă uşă, iar ceilalţi doi martori au rămas pe scările dintre etajele 3 şi 4, pentru a nu fi văzuţi.
După ce partea vătămată I.F. a bătut la uşa apartamentului, inculpata G.I.M. a deschis, însă, văzându-i pe ceilalţi, a încercat să închidă uşa, dar nu a reuşit, deoarece martorul C.N. a blocat-o cu piciorul şi i-a cerut inculpatei să-i dea voie fiicei sale să plece din apartament.
În holul apartamentului a apărut partea vătămată C.N.I., ocazie cu care tatăl său, i-a cerut să-şi facă bagajele şi să iasă din locuinţă. În acest timp, din apartament a ieşit inculpatul N.M. care i-a cerut martorului C.N. să intre, însă acesta a refuzat, spunându-i că el a venit să-şi ia fiica. Auzindu-l, inculpata G.I.M. a început să strige şi să le spună că le vor face probleme dacă vor lua fetele, dar în cele din urmă, partea vătămată C.N.I. a ieşit din apartament şi a plecat împreună cu tatăl şi fratele său, cu martora M.L. şi cu partea vătămată I.F.
Efectuându-se verificări în cărţile de imobil cu privire la evidenţa turiştilor, s-a constatat că inculpatul V.M. figurează că a fost găzduit la Hotel M. din comuna M., judeţul Ilfov, în datele de 23 august 2004 şi 24 august 2004 împreună cu martorul B.M., precum şi în data de 28 august 2004 când figurează numai V.M., iar la hotelul ce aparţine SC D.I. SRL, judeţul Giurgiu, figurează cazată la data de 27 august 2004, începând cu orele 01.20 partea vătămată C.N.I., cazarea fiind înregistrată între orele 01.20-18.30.
Inculpaţii S.D.D. şi V.M. au negat faptele, susţinând că primul avea o relaţie intimă cu partea vătămată C.N.I., că timp de câteva zile chiar au locuit împreună în casa familiei C., aspect negat de partea vătămată, de martorii C.N. şi C.F.E.
Din depoziţiile părţilor şi ale martorilor, instanţa a reţinut că inculpatul V.M., avându-l ca şofer pe inculpatul S.D.D., se ocupa de colectarea fierului vechi, pe care îl depozita, temporar, la locuinţa familiei C. În acest context, inculpaţii au cunoscut pe partea vătămată C.N.I. şi pe prietena ei, I.F., şi profitând de naivitatea minorelor, cei doi au pus în practică hotărârea de a le transporta în Spania şi exploata sexual, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea. Vârsta minorelor nu constituia un impediment, mai ales că una dintre ele avea deja paşaport, iar pentru cealaltă, inculpatul V.M. şi-a folosit „relaţiile” pentru obţinerea documentului. Chiar tatăl minorei C.N.I. a menţionat că la scurt timp după ce şi-a recuperat fata, a avut surpriza să se emită paşaportul acesteia, deşi el, ca reprezentant legal, nu-l solicitase, minora fiind dusă la Poliţia Videle în acest scop de inculpaţii V. şi S. Partea vătămată a mai arătat că ea a completat cererea pentru a i se elibera paşaportul, iar banii pentru taxele necesare i-au fost daţi de inculpatul V.M.
Minorele au fost convinse de inculpaţi să-i însoţească cu promisiunea că în Spania vor lucra la cules de căpşuni, iar până la obţinerea actelor, inculpaţii profitau de serviciile sexuale ale minorelor pentru ei, prieteni sau rude, (martorul B.M. - cuscru cu inculpatul V.), sau diverşi clienţi, de la care încasau sumele de bani pentru serviciile minorelor, transportându-le pe acestea la hoteluri din judeţele Giurgiu şi Ilfov şi la apartamentul din municipiul Giurgiu unde locuiau cu chirie ceilalţi doi inculpaţi, concubinii G.I.M. şi N.M.
Existenţa unei relaţii de concubinaj între partea vătămată C.N.I. şi inculpatul S.D.D. este contrazisă de depoziţiile martorilor C.G., martor ocular al unora dintre evenimente, care a declarat constant comportamentul inculpaţilor faţă de victimele minore şi chiar a încercat să le atragă atenţia asupra riscurilor la care se expun, având încredere în inculpaţii V. şi S. Martorul C.F.E. a menţionat că şi după dispariţia surorii sale, inculpatul S.D.D. a continuat să vină în locuinţa familiei C. pentru fier vechi, dar nu a spus nimic despre minoră, deşi a fost întrebat.
În perioada cât au locuit la apartamentul din Giurgiu, inculpaţii V.M. şi S.D.D. veneau din două în două zile pentru a vedea ce făceau şi le cereau să nu plece, motivându-le că părinţii nu le mai primeau acasă şi că aceştia le ameninţau că le vor omorî dacă vor pleca. La aceste discuţii erau de faţă şi inculpaţii G.I.M. şi N.M., care, aveau atribuţii de supraveghere din partea celorlalţi, în sensul că minorele nu puteau ieşi afară singure, ci numai însoţite de ea şi concubinul său.
Din declaraţia părţii vătămate I.F. reiese că cei doi concubini, inculpaţii G.I.M. şi inculpatul N.M., în perioada cât au stat în apartamentul lor, nu le-au dat voie să plece singure, ci numai însoţite de ei, întrucât aşa le ceruse inculpatul V.M., care le plătise pentru faptul că le găzduia în apartamentul lor.
Susţinerea inculpatei G.I.M. că nu avea nici un fel de legătură cu existenţa minorelor în apartament, că nu discuta cu acestea, că ele puteau veni şi pleca oricând, având o cheie la dispoziţie, că nu se putea ocupa de ele întrucât ea era angajată la o pizzerie, este apreciată ca nesinceră. Ea este combătută nu numai de declaraţia părţilor vătămate şi a martorilor C.N. şi C.F.E. care s-au referit la comportamentul inculpatei în momentul în care minora C.N.I. a plecat din locuinţă, inculpata ţipând la minoră că prin plecarea sa „îi creează probleme”, şi „să se gândească bine ce face” - cu referire la răzbunarea inculpaţilor V. şi S., dar şi de neconcordanţele din propria declaraţie dată în instanţă, în sensul că, deşi susţine că nu vorbea cu părţile vătămate, nu ştia nimic despre acestea şi nu era în nici un fel de relaţii cu ele, pentru că venea de la serviciu spre dimineaţă, totuşi, chiar ea le dădea mâncare, mici sume de bani pentru un suc sau o pâine şi chiar le plătea consumaţia dacă mergeau să mănânce la localul unde lucra inculpata.
Perioada de supraveghere exercitată de inculpaţii N. şi G. asupra părţilor vătămate a fost scurtă, aproximativ o săptămână, după care minorele au fost luate de inculpaţii V. şi S. şi duse la motelurile arătate pentru prostituţie în folosul lor. Tot la apartamentul unde locuiau cei doi concubini au fost duse minorele şi după încercarea lor de a fugi de la Motelul C.A. unde rămăseseră fără supraveghere, când au fost găsite pe drum de inculpaţii V. şi S. şi readuse la apartamentul din Giurgiu, de unde au reuşit în cele din urmă să plece, aşa cum s-a arătat.
Părţile vătămate au arătat că se constituie părţi civile cu suma de 200.000.000 ROL, sumă ce reprezintă daune morale, suferinţa şi pericolul la care au fost supuse.
S-a reţinut din declaraţia martorului C.N. că, după ce acesta s-a prezentat la Poliţia Municipiului Alexandria la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, unde a depus plângere penală şi a dat declaraţii, i-au fost trimişi diferiţi indivizi de către cei care le ţinuseră pe fete, care i-au oferit bani să îşi retragă plângerea, dar a refuzat, astfel că din acel moment a început să primească telefoane de ameninţare.
Acelaşi martor a mai arătat că din discuţiile purtate cu fiica sa ulterior, aceasta i-a povestit că în perioada cât au lipsit de acasă au fost ţinute cu forţa de către inculpaţii V.M. şi S.D.D. în apartamentul unde au găsit-o, iar când ieşeau, erau tot timpul însoţite de inculpaţii N.M. şi G.I.M., care le şi păzeau în restul timpului.
Martorul C.F.E. a precizat că, după ce au ajuns acasă, sora sa a sunat-o pe G.I.M., vrând să o întrebe ceva, iar aceasta i-a cerut să se întoarcă, spunându-i că îi este frică de V.M. şi S.D.D., atunci când aceştia vor veni şi vor afla de plecarea lor. Ulterior, au fost contactaţi de rudele lui V.M., care le-au cerut să îşi retragă declaraţiile de la poliţie.
Totodată, martorul mai declarat că ştie că inculpatul V.M. şi neamurile lui au „fete” trimise în Spania, unde practică prostituţia pentru ei şi că acelaşi lucru doreau să-l facă şi cu sora sa şi cu partea vătămată I.F., dar faptul că sora sa nu avea paşaport a întârziat trimiterea lor în Spania.
Declaraţiile acestor martori sunt susţinute de declaraţia martorei M.L., care a cunoscut de insistenţa cu care rudele inculpaţilor au încercat să ofere bani familiei părţii vătămate C. pentru a-şi retrage plângerea şi schimba declaraţiile.
Sub aspectul încadrării juridice s-a reţinut că, faptele inculpaţilor S.D.D. şi V.M. de a le racola prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Spania, pe părţile vătămate minore C.N.I. şi I.F., în vârstă de 17 ani, respectiv 16 ani, de a le lua de la domiciliul lor din comuna C., judeţul Teleorman şi de a le transporta în municipiul Giurgiu, la apartamentul unde locuiau cu chirie inculpaţii N.M. şi G.I.M., precum şi faptele acestora din urmă, care au găzduit şi supravegheat minorele, în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, în mai multe moteluri de pe raza judeţelor Giurgiu şi Ilfov, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii grave de trafic de minori, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru inculpatul V.M. instanţa a reţinut şi starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., prin sentinţa penală nr. 218 din 05 iulie 2000 a Tribunalului Ialomiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 460 din 31 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul fiind arestat la data de 23 mai 2000 şi liberat condiţionat la data de 25 septembrie 2001, rămânându-i un rest de executat de 239 zile.
De asemenea, în raport de disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată toţi inculpaţii, potrivit normei încriminatoare la momentul săvârşirii faptelor (august-septembrie 2004) instanţa a dispus achitarea inculpaţilor, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, potrivit căreia se impunea ca victimele traficate să nu fi împlinit vârsta de 15 ani, ceea ce nu era cazul de faţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii V.M., S.D.D., N.M. şi G.I.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări a inculpaţilor.
O primă critică adusă sentinţei se referă la nulitatea acesteia, motivat de faptul că au fost încălcate dispoziţiile legale privitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
Astfel, pentru termenul din 26 iulie 2011, deşi se menţionează în sentinţă că şedinţa a fost nepublică, în sala de judecată s-au aflat şi persoane străine de cauză, ceea ce a împiedicat pe partea vătămată I.F. să facă declaraţii pentru lămurirea unor aspecte favorabile inculpaţilor.
A doua critică se referă la greşita condamnare a inculpaţilor, solicitându-se achitarea pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor, iar probele administrate nu dovedesc vinovăţia acestora. Nu s-a făcut dovada că părţile vătămate au fost sechestrate şi obligate să întreţină relaţii sexuale contra cost, declaraţiile părţilor vătămate fiind contradictorii, subiective şi nu se coroborează cu alte probe.
În cauză nu s-a dovedit nici infracţiunea de constituie a unui grup infracţional organizat şi nici existenţa vreunei înţelegeri prealabile între inculpaţi pentru comiterea de infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii V.M. şi S.D.D., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
S-a înlăturat dispoziţia de confiscare specială a sumei de 800 RON de la inculpaţii V.M. şi S.D.D. (câte 400 RON de la fiecare inculpat).
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Prin aceeaşi decizie s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii N.M. şi G.I.M.
Cu privire la prima critică a apelului, referitoare la încălcarea normelor procedurale privind publicitatea şedinţei de judecată, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, şi sentinţa nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cum solicită inculpaţii.
În practicaua sentinţei pronunţate, dar şi a încheierii din 26 iulie 2011 (invocată de inculpaţi) se menţionează că şedinţa de judecată a fost „nepublică” inculpaţii fiind prezenţi şi asistaţi de avocaţi aleşi.
În procesul penal, potrivit art. 290 alin. (1) C. proc. pen., şedinţa de judecată este publică, afară de situaţiile şi în condiţiile prevăzute de art. 290 C. proc. pen., când şedinţa este secretă.
În cauză, inculpaţii au fost judecaţi şi condamnaţi pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2011 (victimele supuse traficului de persoane fiind minore), ceea ce a determinat instanţa să facă aplicarea art. 24 din Legea nr. 678/2001, care prevede că „şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 13 (…) nu sunt publice”.
Faptul că în încheierea din 26 iulie 2011 se menţionează la parag. 2 „la apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpaţii (…)” în condiţiile în care este stabilit, prin menţiunea despre natura şedinţei, că aceasta a fost nepublică, nu poate atrage sancţiunea nulităţii prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., neconcordanţa arătată fiind de natura unei erori materiale.
Mai mult, atunci când art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea regulilor privind publicitatea şedinţei de judecată, are în vedere nerespectarea regulii stipulate de art. 290 alin. (1) C. proc. pen. şi judecarea cauzei contrar acestei reguli, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
S-a apreciat că în privinţa situaţiei de fapt şi a împrejurărilor comiterii faptelor, a vinovăţiei inculpaţilor, instanţa de fond a făcut o analiză temeinică a tuturor dovezilor administrate în cauză, apreciate potrivit art. 63 C. proc. pen., iar faptul că inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor nu poate conduce la achitarea acestora, în lipsa unui temei probator.
Activitatea infracţională a inculpaţilor S.D.D. şi V.M. a constat în aceea de a racola prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Spania, pe părţile vătămate minore C.N.I. şi I.F., de a le lua de la domiciliul lor din comuna C., judeţul Teleorman, şi de a le transporta în municipiul Giurgiu, la apartamentul unde locuiau cu chirie inculpaţii N.M. şi G.I.M., la care se adaugă activitatea acestor inculpaţi de a le găzdui şi supraveghea pe părţile vătămate, în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, activitate desfăşurată în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, de a le muta în mai multe hoteluri şi moteluri de pe raza judeţului Giurgiu şi Ilfov, această activitate întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de minori, fapte prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, fapte comise în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond, cu privire la infracţiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., deşi a dispus în mod nelegal achitarea inculpaţilor (în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001, într-o singură infracţiune), această soluţie nu mai poate fi cenzurată în condiţiile în care în cauză au declarat apel doar inculpaţii, nu şi Parchetul, nefiind posibilă agravarea situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac.
Apărarea inculpaţilor în faţa instanţei de fond, cum şi apărarea formulată în susţinerea apelurilor a fost în sensul că faptelor le lipseşte un element constitutiv, respectiv intenţia, dar inculpaţii nu neagă împrejurările reţinute ca fiind cele ale comiterii faptelor, că le cunoşteau pe cele două părţi vătămate, că acestea au locuit în anumite locaţii.
În cauză este stabilit în mod cert că inculpaţii S.D.D. şi V.M., prin inducerea în eroare, manopere dolosive şi promisiunea de a le asigura un loc de muncă în Spania au hotărât punerea la punct a unui plan de a le racola şi transporta în Spania pe cele două minore, în scopul exploatării sexuale. Aceşti doi inculpaţi au reuşit să le convingă pe cele două victime, care erau minore, profitând iniţial doar de naivitatea lor, specifică vârstei, dar ulterior, profitând şi de favorurile sexuale ale victimelor, să-şi părăsească locuinţele familiale, şi să meargă cu inculpaţii. Deşi doar una dintre ele avea paşaport (I.F.), inculpatul V.M. s-a ocupat de obţinerea paşaportului şi pentru C.N.I., ceea ce arată că acţiunea inculpaţilor avea un scop bine definit pentru ei, respectiv acela de a le transporta în Spania.
În acest context, cei doi inculpaţi se ocupau ca cele două victime să locuiască în diferite hoteluri, moteluri, locuinţe din judeţele Giurgiu şi Ilfov, ajungând şi la un apartament în care locuiau cu chirie inculpaţii G.I.M. şi N.M., şi care, în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, le-au găzduit şi supravegheat îndeaproape pe victime, iar încercările acestora de a scăpa iniţial de această supraveghere au fost sortite eşecului.
În această perioadă, inculpaţii S.D.D. şi V.M. le-au obligat pe cele două părţi vătămate să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, contra cost (câte 500.000 ROL), dar le-au şi dus la diferite petreceri organizate la restaurante, în cercul persoanelor apropiate inculpaţilor.
Toate aceste constatări faptice rezultă din declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile parţiale ale inculpaţilor, depoziţiile martorilor C.G., B.M., S.M., C.N. şi C.F.E., M.L., înscrisurile obţinute de la unităţile hoteliere cu privire la perioadele în care inculpatul V.M. s-a cazat la acestea, iar la hotelul aparţinând SC D.I. SRL, pentru data de 27 august 2004, în evidenţe apare şi cazarea părţii vătămate C.N.I., între orele 01.30-08.30.
Chiar dacă inculpaţii au negat comiterea faptelor cu intenţie, această apărare nu are nici un suport probator, inculpaţii nu doar că au urmărit şi prevăzut rezultatul faptelor, dar au pus la punct un plan minuţios care să asigure reuşita, ceea ce arată modul de acţiune cu intenţie directă, nefiind astfel primită solicitarea de achitare pe temeiul invocat.
La aplicarea pedepselor, s-au avut în vedere, nu doar gravitatea faptelor şi natura acestora, modul de acţiune al inculpaţilor şi perioada mare de derulare a faptelor, dar şi conduita diferită a fiecărui inculpat, precum şi persoana fiecărui inculpat, inculpatul V.M. fiind recidivist postexecutoriu, aceste pedepse fiind în concordanţă cu criteriile art. 72 C. pen. şi cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Instanţa de fond a dispus însă în mod nelegal, potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. confiscarea sumei de 800 RON de la inculpaţii S.D.D. şi V.M., întrucât această sumă deşi a fost obţinută din comiterea infracţiunilor, măsura confiscării nu mai poate fi dispusă dacă bunurile dobândite servesc la despăgubirea victimei.
În cauză, se impunea stabilirea ca temei al măsurii confiscării, art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., dar fiind doar apelul inculpaţilor, în calea de atac nu se mai poate proceda la aplicarea acestui temei, dar aceşti inculpaţi au fost obligaţi la despăgubiri civile (daune morale) către părţile civile I.F. şi C.N.I., situaţie în care măsura confiscării speciale a fost înlăturată, suma menţionată servind la despăgubirea părţilor civile.
Împotriva deciziei penale nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal au declarat recurs inculpaţii V.M., S.D.D., N.M. şi G.I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpaţii V.M. şi S.D.D. au criticat decizia recurată sub mai multe aspecte:
1. Instanţa de apel a respins cererea de audiere a martorilor D.F., S.F., F.C., P.I.Ş. şi N.D., apreciind că această probă nu este utilă şi concludentă soluţionării cauzei.
Procedând în acest mod, instanţa a încălcat inculpaţilor dreptul la un proces echitabil, astfel că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
2. Greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume elementul material al laturii obiective.
Astfel, inculpaţii nu au obligat părţile vătămate să practice prostituţia şi nu au beneficiat în nici un fel de sumele de bani obţinute de acestea din prostituţie.
În cauză, în afara declaraţiilor părţilor vătămate date cu ocazia desfăşurării urmăririi penale nu există probe directe din care să rezulte că inculpaţii se fac vinovaţi de infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, martorii audiaţi susţinând ceea ce părţile vătămate le-au povestit.
Faţă de acest motiv invocat, inculpaţii solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni.
3. Greşita individualizare a pedepselor.
Astfel, inculpatul V.M. este căsătorit, are doi copii, îşi procură veniturile necesare traiului în mod licit, având o societate de colectare a fierului vechi, iar inculpatul S.D.D. nu este cunoscut cu antecedente penale, au propria afacere în domeniul transportului de călători şi nu a mai fost cercetat pentru alte fapte.
Inculpaţii G.I.M. şi N.M. au criticat decizia recurată sub două aspecte:
1. Greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) referitor la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
Inculpaţii arată că nu a existat nicio înţelegere prealabilă cu inculpaţii S. şi V. pentru a comite faptele, promisiunea de a ajuta părţile vătămate să ajungă în Spania a fost făcută cu inculpatul S.D.D., părţile vătămate au recunoscut că în apartamentul unde locuiau cei doi recurenţi nu au practicat prostituţia, nu au participat direct sau indirect la diferitele petreceri organizate de coinculpaţi, nu au cunoscut că părţile vătămate urmau să fie traficate în Spania şi nu a avut nici un beneficiu de pe urma faptelor.
Inculpaţii solicită achitarea pentru săvârşirea celor două infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
2. În subsidiar, inculpaţii critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor.
Astfel, inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut o conduită ireproşabilă atât anterior comiterii faptelor, cât şi pe parcursul procesului penal, au în întreţinere doi copii minori şi îşi asigură în mod licit veniturile necesare familiei, astfel că solicită reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, a căror executare să fie suspendată sub supraveghere conform art. 861 C. pen.
În drept, inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe disp.art. 3859 pct. 10, 12, 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate:
Pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţele au reţinut corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.
În fapt, în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, inculpaţii S.D.D. şi V.M. le-au racolat prin înşelăciune pe părţile vătămate minore C.N.I. şi I.F., promiţându-le un loc de muncă în Spania, le-au transportat şi găzduit într-un apartament din Giurgiu, iar ulterior le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, în mai multe moteluri de raza judeţelor Giurgiu şi Ilfov, însuşindu-şi sumele de bani astfel obţinute de părţile vătămate.
În aceeaşi perioadă, inculpaţii N.M. şi G.I.M. au găzduit şi supravegheat pe părţile vătămate, la solicitarea coinculpaţilor, în apartamentul din Giurgiu, închiriat de către inculpatul N.M., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi rezultă din declaraţiile părţilor vătămate I.F. şi C.N.I., ce se coroborează cu declaraţiile martorilor C.N., C.F.E., C.V., M.L., S.M., C.G., şi cu procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere.
Martora S.M. a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul V.M. i-a relatat că intenţiona să le ducă pe minore în Spania, urmând să le facă paşapoartele, chiar dacă acestea nu aveau consimţământul părinţilor.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei C.G., care arată în plus şi împrejurarea că părţile vătămate i-au relatat că inculpaţii V. şi S. le obligau să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi.
Martora C.V. a declarat că părţile vătămate au fost bătute de inculpaţi pentru a le determina să întreţină relaţii sexuale şi au fost reţinute împotriva voinţei lor într-un apartament din Giurgiu, fiind supravegheate de către inculpaţii N.M. şi G.I.M. şi C.N.
De asemenea, martorii M.L., C.F.E., a declarat că inculpaţii V.M. şi S.D.D. le-au obligat pe părţile vătămate să întreţină raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi.
Martorii au mai arătat că părţile vătămate au fost ţinute împotriva voinţei lor în apartamentul din Giurgiu, sub supravegherea inculpaţilor N.M. şi G.I.M., având voie să părăsească apartamentul numai în prezenţa acestora.
Inculpaţii N.M. şi G.I.M., la solicitarea inculpaţilor V.M. şi S.D.D. le-au găzduit şi supravegheat pe cele două minore, în vederea exploatării acestora prin practica prostituţiei, neavând relevanţă pentru existenţa infracţiunii că părţile vătămate nu au practicat prostituţia în acel apartament sau că inculpaţii nu au obţinut beneficii directe din această activitate de practicare a prostituţiei.
Pentru găzduirea părţilor vătămate, cei doi inculpaţi au primit de la inculpatul V.M. suma de 250 RON.
Critica formulată de inculpaţii V.M. şi S.D.D. privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3859pct. 10 C. proc. pen. este nefondată.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că la termenul din 09 aprilie 2012, inculpaţii au solicitat instanţei de apel audierea unui număr de cinci martori pe situaţia de fapt, iar instanţa a respins această cerere, apreciind că nu este utilă şi concludentă proba testimonială.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturilor lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Din examinarea textului de lege invocat rezultă că dispoziţiile legale respective sunt aplicabile doar atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi nu şi atunci când instanţa a respins aceste cereri.
Critica referitoare la individualizarea pedepselor este, de asemenea, nefondată.
La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, modalitatea de săvârşire - asupra unor părţi vătămate minore, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională (cca. o lună), sumele de bani obţinute de inculpaţii V. şi S. din exploatarea părţilor vătămate, contribuţia concretă a inculpaţilor la săvârşirea faptelor, inculpaţii V. şi S. având o contribuţie mai mare, atitudinea procesuală a inculpaţilor, care nu au recunoscut faptele şi au încercat să relateze alte situaţii de fapt care să-i exonereze de răspunderea penală.
Instanţele au avut în vedere şi lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaţilor S.D.D., N.M. şi G.I.M. şi, dimpotrivă, prezenţa acestora în cazul inculpatului V.M., care a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., comportamentul inculpaţilor anterior săvârşirii faptelor conform actelor depuse la dosar.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţele de fond şi de apel, că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor şi nici suspendarea executării acestora, scopul educativ şi preventiv al pedepsei putând fi atins numai prin privare de libertate în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor comise.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.M., S.D.D., N.M. şi G.I.M. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru fiecare inculpat, iar suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru părţile civile I.F. şi C.N.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4014/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4018/2012. Penal → |
|---|
