ICCJ. Decizia nr. 404/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 404/2012

Dosar nr. 2104/205/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 144 din 6 iunie 2011, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, inculpatul D.A. a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de 1 zi (o zi) a reţinerii preventive.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată Ş.M., domiciliată în comuna S.G., sat L., judeţul Argeş.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung din 13 aprilie 2011, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 192 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 208-209 C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, că la data de 25 octombrie 2010, în jurul orei 13:00, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate Ş.M., după ce a spart geamul unei uşi de la intrarea în casă, a căutat în încăperile locuinţei bunuri pe care eventual să le valorifice ulterior, răvăşind lucrurile din camere, apoi a părăsit casa pe aceeaşi cale, fiind observat de martorii audiaţi în cauză.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut, în fapt că la 25 octombrie 2010, în jurul orelor 13:00, martora N.L. a sesizat telefonic organele de poliţie în legătură cu faptul că o persoană suspectă ar fi pătruns în gospodăria părţii vătămate Ş.M. din comuna S.G., sat L., după care a intrat prin efracţie în locuinţa acesteia.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat în zonă şi, surprinzând în proxima apropiere a gospodăriei părţii vătămate o persoană ale cărei semnalmente corespundeau descrierii făcute de martori, a stabilit că autorul infracţiunii de violare de domiciliu şi al tentativei la infracţiunea de furt calificat este inculpatul D.A., cunoscut cu antecedente penale.

Urmare a cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că la data de 25 octombrie 2010, în jurul orei 11:30, inculpatul s-a deplasat în comuna S.G. pentru a vinde lenjerii de pat şi alte produse textile.

În staţia de autobuz, a recunoscut-o pe partea vătămată căreia cu ceva vreme în urmă îi vânduse produse de acest fel şi s-a îndreptat spre locuinţa acesteia, a intrat în curte pe poarta descuiată, apoi a spart un geam de la uşa de la intrare în casă şi a pătruns în interior.

Inculpatul a răvăşit lucrurile din camerele locuinţei încercând să găsească obiecte pe care să le poată valorifica şi negăsind astfel de bunuri a ieşit pe aceeaşi cale, adică prin fereastra fără geam fiind observat de martorii Ş.M. şi N.L., apoi a escaladat gardul din spatele casei părţii vătămate, în aceeaşi zi, inculpatul a fost identificat de organele de poliţie.

Atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, inculpatul a susţinut prin declaraţii contradictorii că nu a pătruns în locuinţa părţii vătămate cu intenţia de a sustrage bunuri şi nu a spart geamul de la uşă cu scopul de a intra în locuinţă, susţineri contrazise în totalitate de întregul material probator, administrat în cauză.

În drept, a apreciat instanţa de fond, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 192 alin. (1) şi art. 20 rap. la art. 209 alin. (1) şi art. 209 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Reţinând vinovăţia inculpatului rezultată din situaţia mai sus descrisă instanţa l-a condamnat, iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată, având în vedere că nu s-a dovedit sustragerea de către inculpat a sumei de 16 RON aflaţi într-o biblie, că pentru contravaloarea geamului nu au fost făcute dovezi, iar partea vătămată a arătat la termenul când s-a pronunţat sentinţa, că înţelege să nu solicite probe în dovedirea acestui din urmă prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul D.A., care a criticat-o pentru ne temeinicie şi nelegalitate.

Inculpatul a susţinut că se impunea achitarea sa potrivit dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu aplicarea prevederilor art. 48 C. pen., atâta timp cât din actele medicale existente la dosar rezultă că acesta este lipsit de personalitate suferind de un handicap de grad 6.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 114 C. pen., respectiv internarea inculpatului într-un institut medical de specialitate.

Prin decizia penală nr. 948/R din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca instanţă de recurs, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 6 iunie 2011 a Judecătoriei Câmpulung.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa vreunei împrejurări prevăzute de lege care să înlăture vinovăţia inculpatului ca trăsătură esenţială a infracţiunii.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 03 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Argeş s-a concluzionat că inculpatul D.A. prezintă o tulburare mixtă a personalităţii cu predominantă de tip antisocial, având discernământul păstrat în legătură cu fapta incriminată.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în condiţiile art. 57 C. pen., curtea a reţinut că aceasta a fost fixată cu respectarea limitelor prevăzute de art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.A., cale de atac nemotivată în fapt şi drept.

Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii recursului face de prisos cercetarea fondului în cazul în care este admisă şi, ca atare soluţionarea ei este esenţială şi prioritară, Înalta Curte va examina calea de atac promovată de inculpat numai prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public.

Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 948/R din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 404/2012. Penal