ICCJ. Decizia nr. 4151/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4151/2012
Dosar nr. 2062/2/2010*
Şedinţa publică din 6 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 01 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi secţiile unite, cu competenţă proprie.
În lipsa unor norme de competenţă materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competenţa uneia dintre secţiile civile care funcţionează la nivelul aceleiaşi instanţe, sintagma cu competenţă proprie prevăzută de dispoziţia legală menţionată distinge, în mod evident, între competenţele proprii şi comune ale celor două secţii civile şi competenţele celorlalte secţii ale instanţei supreme, precum şi competenţa completelor de 5 judecători.
În atare condiţii, stabilirea unor competenţe specializate aparţinând completelor de judecată care funcţionează la nivelul celor două secţii civile ale Înaltei Curţi, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 3 04/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este în sarcina Colegiului de conducere al instanţei supreme.
Alocarea unor astfel de competenţe, specializate, distinct de competenţele comune, completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile începând cu data de 01 octombrie 2011 şi până la 01 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012) s-a realizat prin hotărârea din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit hotărârii menţionate, dosarele care au ca obiect acţiunile formulate în temeiul art. 504 C. proc. pen. intră în competenţa ambelor secţii civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, se impune scoaterea cauzei de pe rolul secţiei I civilă şi trimiterea la secţia a II-a civilă iniţial învestită.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate cauza de pe rolul secţiei I civilă şi o trimite secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7497/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4152/2012. Penal → |
---|