ICCJ. Decizia nr. 4050/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4050/2012

Dosar nr. 1349/1/2010*

Şedinţa publică din 1 iunie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 515/S din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A.M.A., S.C., C.C.M., B.D. şi B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; a obligat pârâtul să achite, cu titlu de despăgubiri, câte 10.000 RON fiecăruia dintre reclamanţii A.M.A., B.N.C.M. şi C.C.M. şi câte 5.000 RON fiecăruia dintre reclamanţii S.C. şi B.D.; a respins restul pretenţiilor formulate de reclamanţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 625 din 13 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1937/2004 al Tribunalului Braşov, reclamanţii din prezenta cauză, au fost achitaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, prin această hotărâre judecătorească, s-a constatat că reclamanţii C.C.M., A.M.A. şi B.N.C.M. au fost arestaţi preventiv în perioada 09 iulie 2004-05 august 2004, iar reclamanţii S.C. şi B.D. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv, în perioada 09 iulie 2004-13 iulie 2004.

Prin decizia penală nr. 349 din 20 decembrie 2006, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, împotriva sentinţei penale nr. 625 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Braşov, pe care a menţinut-o.

Prin decizia penală nr. 2639 din 16 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei penale nr. 349 din 20 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În dovedirea prejudiciilor morale pe care reclamanţii le-au invocat, prin cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o, în cauză au fost audiaţi martorii: M.P., G.G., A.F.E., B.C. şi M.D.

Din depoziţia martorei M.P. a rezultat că aceasta le cunoaşte pe reclamantele C.C.M. de 20 de ani, iar pe reclamanta S.C. de 9 ani.

De asemenea, din declaraţia martorei menţionate s-a reţinut că aceasta a luat cunoştinţă de starea pe care reclamantele arătate au avut-o după data la care au fost puse în libertate, arătând, în acest sens, că reclamanta C.C.M. a avut o perioadă depresivă, care s-a manifestat prin izolarea acesteia de cercul de prieteni şi cunoştinţe şi prin declanşarea unei afecţiuni medicale.

Cu ocazia audierii sale, martora M.P. a declarat că arestarea preventivă a reclamantei C.C.M. i-a afectat atât pe copilul acesteia, care a început să fie retras la şcoală şi în cercul de prieteni, cât şi pe mama reclamantei menţionate, căreia i s-a agravat starea de sănătate.

Din declaraţia martorului G.G. a rezultat că acest martor l-a vizitat pe reclamantul B.D., în perioada de timp în care acesta a fost arestat preventiv, constatând că acesta era puternic afectat de cele întâmplate şi speriat de perspectiva condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de care a fost acuzat.

Cu ocazia audierii sale, martorul menţionat a învederat că procesul penal în care a fost implicat reclamantul B.D. a fost intens mediatizat, ceea ce a făcut ca informaţia relativă la arestarea preventivă a acestuia să ajungă la cunoştinţa locuitorilor satului în care partea domiciliază, precum şi la cunoştinţa cercului de prieteni ai acestuia, care au manifestat ostilitate faţă de el, afirmându-şi convingerea că acuzaţiile pe care i le-au adus reclamantului organele de anchetă sunt întemeiate, iar această atitudine a cunoştinţelor sale şi a consătenilor săi l-a afectat pe reclamantul B.D.

Din depoziţia martorului A.F.E. instanţa a reţinut că după ce reclamantul B.D. a fost pus în libertate, oamenii din satul în care acesta domiciliază au manifestat ostilitate faţă de el, refuzând să intre în relaţii cu acesta, pe motiv că este un infractor.

De asemenea, o parte din prietenii reclamantului şi a rudelor sale l-a marginalizat, după ce a aflat că este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, spunând despre el că este un infractor.

Din depoziţia aceluiaşi martor, A.F.E., a rezultat că urmare a procesului penal ce a fost declanşat împotriva sa, reclamantul nu a mai putut să îşi continue activitatea la firma la care a fost angajat.

Şi martorul B.C. a relatat că reţinerea de către organele de cercetare penală a reclamanţilor A.M.A. şi B.N.C.M. s-a produs la locul de muncă al acestora.

Ca urmare a arestării preventive a reclamanţilor menţionaţi, conducerea societăţii comerciale la care erau angajaţi a luat împotriva lor măsura desfacerii contractelor de muncă, cu motivarea că „sunt nişte infractori, iar societatea nu are nevoie de asemenea oameni”.

Martorul menţionat a mai declarat că şi colegii de muncă ai celor doi reclamanţi au afirmat despre ei că sunt nişte infractori, motiv pentru care au refuzat să le mai vorbească şi să intre în relaţii cu ei, iar această atitudine s-a prelungit chiar şi după ce procesul penal, în care au fost implicaţi reclamanţii A.M.A. şi B.N.C.M., s-a finalizat cu achitarea lor.

Din depoziţia martorului M.D., instanţa reţinut că circumstanţele în care s-a produs reţinerea reclamanţilor A.M.A. şi B.N.C.M. de către organele de cercetare penală, condiţii care, alături de mediatizarea procesului penal în care aceştia erau implicaţi, au fost de natură să atragă reacţia ostilă a patronilor societăţii comerciale la care erau angajaţi şi a colegilor de serviciu, care au declarat despre reclamanţi că sunt „nişte infractori şi nişte oameni de nimic”.

Din aceeaşi depoziţie a mai rezultat că, după ce au fost concediaţi de la societatea comercială la care erau angajaţi, reclamanţii A.M.A. şi B.N.C.M., au avut probleme financiare şi au încercat să se angajeze la alte firme, însă s-au lovit de ostilitatea reprezentanţilor acestora atunci când spuneau că sunt implicaţi într-un proces penal.

Drept urmare, prima instanţă, ţinând seama de durata arestării preventive a fiecăruia dintre reclamanţi şi de consecinţele pe care măsura arestării preventive le-au avut asupra lor şi asupra membrilor familiilor lor, a apreciat că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de fiecare dintre reclamanţii A.M.A., B.N.C.M. şi C.C.M., iar suma de 5.000 RON este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului invocat de fiecare dintre reclamanţii S.C. şi B.D.

Prin decizia civilă nr. 417Ap din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel Braşov a respins apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei, şi de reclamanţii apelanţi A.M.A., B.N.C.M. şi C.C.M., împotriva sentinţei civile sus-menţionate; a admis apelul formulat de reclamanţii S.C. şi B.D. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să achite reclamanţilor S.C. şi B.D. câte 10.000 RON fiecăruia cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat pârâtul să plătească reclamantei S.C. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 8067 din 12 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M., de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei nr. 47/Ap din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei, s-a reţinut că motivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel nu permite efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

La Curtea de Apel Braşov, prezenta cauză a fost înregistrată sub nr. 4982./62/2007.

Prin decizia civilă nr. 127 din 28 octombrie 2009, Curtea de apel a admis apelul declarat de pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 515/s din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; a respins apelul declarat de reclamanţii A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 515/s din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov.

Prin decizia nr. 5273 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată decizia sus-menţionată şi cauza trimisă spre rejudecare, instanţa de casare apreciind că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, dată fiind insuficienta motivare a deciziei recurate.

La Curtea de Apel Braşov, prezenta cauză a fost înregistrată sub nr. 1349/1/2010.

Prin decizia civilă nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finaţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Braşov, şi a schimbat în tot sentinţa apelată, astfel că s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanţi, ca neîntemeiată; s-a respins ca nefondat apelul formulat de toţi reclamanţii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond este greşită, întrucât nu a analizat cazurile prevăzute la art. 504 C. proc. civ. şi a apreciat printr-o motivare generică că reclamanţii au dreptul la repararea pagubei în temeiul dispoziţiilor acestui text de lege.

Împotriva inculpaţilor A.M.A., B.N.C.M., B.D., S.C. şi C.C.M. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de şedinţă din 09 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Recursurile declarate de inculpaţii A.M.A., B.N.C.M. şi C.C.M. au fost respinse prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, reţinându-se că arestarea preventivă a acestora a fost în mod judicios dispusă de către prima instanţă, cu reţinerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activităţi infracţionale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara graniţelor României, tuturor cetăţenilor români care călătoresc în ţările Uniunii Europene.

Din considerentele aceleiaşi încheieri rezultă existenţa cel puţin a două indicii temeinice potrivit cărora cei trei inculpaţi au realizat racolarea părţii vătămate, precum şi organizarea plecării din ţară, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Braşov la data de 03 august 2004 în dosarul penal nr. 1937/2004 s-a dispus menţinerea arestării preventive a celor trei inculpaţi.

Chiar dacă prin decizia penală nr. 677R din 05 august 2004, Curtea de Apel Braşov a admis recursurile celor trei inculpaţi şi a revocat măsura arestării preventive, în motivarea deciziei s-a reţinut că pentru dispunerea măsurii arestării preventive faţă de cei trei existau indiciile temeinicie că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în mod legal şi fondat s-a aplicat măsura arestării preventive.

Aşadar, în cauză nu se poate vorbi despre o privare de libertate şi respectiv de reţineri nelegale, deoarece nu a fost stabilit caracterul nelegal al acestora. La baza măsurilor preventive a stat faptul că temeiurile pentru care reclamanţii au fost arestaţi, subzistau.

În privinţa reclamanţilor C.C.M., B.N.C.M. şi A.M.A., instanţa de apel a areţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a faptului că nu au fost condamnaţi definitiv şi nici condiţiile prevăzute de alin. (3)-(5), întrucât, prin încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 şi prin decizia penală nr. 677 din 05 august 2004, Curtea de apel a constatat caracterul legal al măsurii arestării preventive al acestora.

În raport de criteriile speciale prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., se impune a se avea în vedere durata arestării preventive, dar şi contextul social în care au avut loc împrejurările respective.

În acest sens, bănuiala plauzibilă de a fi săvârşit o infracţiune nu se identifică cu finalizarea procesului penal, indiferent de soluţia pronunţată, ci semnifică existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Varga contra România) în prezenţa cărora, reţinerea sau arestarea preventivă este considerată legală fără a fi necesar ca faptele care ar putea da naştere unei bănuieli legitime să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a formula o acuzaţie împotriva unei persoane.

Prin urmare, împrejurarea că recurenţii au fost arestaţi preventiv, iar ulterior au fost achitaţi, nu indică în mod necesar faptul că aceste măsuri preventive nu au urmărit un scop legitim, conform art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici că nu s-ar fi adunat probe pentru a se putea formula o punere sub acuzare în momentul arestării, sau în cursul privării de libertate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Labita versus Italia).

Curtea de apel a mai reţinut că în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii S.C. şi B.D., prin încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 a fost respinsă propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestora, potrivit art. 1491 alin. (9) C. proc. pen.

Revocarea măsurii privative sau restrictive de libertate poate opera numai în condiţiile reglementate de art. 106b alin. (3) şi art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a acestor reclamanţi şi, prin urmare, nefiind beneficiarii dispoziţiilor alin. (2) din art. 504 C. proc. pen. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 504 C. proc. pen.

Motivaţiile reclamanţilor în susţinerea cererii privind acordarea daunelor morale sunt cantonate, în principal, pe aşa-zisa conduită culpabilă a reprezentanţilor instituţiilor judiciare, însă atât timp cât nu s-a stabilit caracterul ilegal al măsurii preventive raportat şi la art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate angaja răspunderea Statului Român în acest sens, deoarece în cauză lipseşte situaţia premisă a stabilirii caracterului nelegal al arestării preventive şi implicit a condiţiilor prevăzute de art. 504 C. proc. pen.

Probele administrate au evidenţiat că la data luării măsurii privative de libertate au existat motive verosimile de a bănui săvârşirea infracţiunii, impunându-se aducerea reclamanţilor în faţa autorităţilor competente.

În consecinţă, instanţa de apel a concluzionat că reclamanţii nu beneficiază de dreptul la despăgubiri în sensul art. 504 C. proc. pen., motiv pentru care a admis apelul pârâtului, schimbând în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate; pentru aceleaşi considerente, s-a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.M.A., C.C.M., B.N.C.M., B.D. şi S.C., arătând că hotărârea recurată e dată cu încălcarea legii şi că împrejurarea că aceştia au fost achitaţi prin hotărâre definitivă pentru infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată demonstrează cu prisosinţă că măsura arestării preventive aferentă perioadelor arătate pentru fiecare în acţiunea introductivă, a fost dispusă în mod ilegal, situaţie care în baza art. 504 alin. (3) C. proc. pen., le dă dreptul să solicite despăgubiri corespunzătoare.

Recurenţii mai susţin că motivarea dată de instanţa de apel nu are nicio bază legală, motiv pentru care trebuie cenzurată în prezenta cale de atac şi se mai învederează că despăgubirile acordate iniţial sunt inferioare celor solicitate prin acţiunea introductivă şi contrare practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel că solicită a fi majorate.

Având în vedere că situaţia recurenţilor-reclamanţi nu este identică sub aspectul legalităţii măsurii arestării preventive, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanţii B.D. şi S.C., urmând a se respinge recursul formulat de reclamanţii A.M.A., C.C.M. şi B.N.C.M., potrivit celor ce urmează:

Cererea de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanţi (prin care au solicitat acordarea de daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în cadrul procesului penal) a fost în mod corect analizată de instanţele de fond pe temeiul dispoziţiilor art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., de vreme ce nu este întrunită cerinţa premisă pentru incidenţa art. 504 alin. (1) C. proc. pen. (o hotărâre definitivă de condamnare urmată de achitare), întrucât, pentru durate diferite, în cursul procesului penal finalizat cu achitarea lor, împotriva reclamanţilor s-a dispus măsura arestării preventive.

Prin urmare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a evaluat cererea în baza acestei norme legale, verificând în speţă dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text.

Pornind de la incidenţa art. 504 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel în mod legal a apreciat că aceasta analiză se impune a fi realizată prin raportare la prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., în raport de susţinerile reclamanţilor privind existenţa sentinţei penale nr. 625/S din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia civilă nr. 2639 din 16 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care aceştia au fost achitaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit d) C. proc. pen., pentru faptele ce li se imputau - trafic de persoane - încriminate şi pedepsite de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel a pornit de la premisa că achitarea reclamanţilor dispusă în procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii libertăţii acestora prin arestarea lor preventivă, întrucât textul invocat prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului ori de revocare a măsurii arestării preventive.

Numai în absenţa unei asemenea statuări a instanţei penale cu privire a legalitatea sau nelegalitatea măsurii arestării preventive, această dezlegare cade în sarcina instanţei civile, învestite cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată însă că în mod nelegal, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel a realizat ea însăşi evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive dispuse împotriva celor cinci reclamanţi, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanţele penale care s-au pronunţat, în cadrul procesului penal ce se derula, asupra legalităţii şi temeniciei măsurilor procesuale restrictive de libertate dispuse împotriva inculpaţilor de la acea dată, respectiv reclamanţii pricinii.

Împotriva recurenţilor-reclamanţi s-a dispus măsura arestării preventive pe durate diferite, individualizate de organele judiciare penale în raport cu gradul de pericol social concret al fiecăruia, potrivit normelor de procedură penală ce reglementează măsura reţinerii şi arestării preventive [art. 143 şi 148 lit. h)].

Astfel, prin încheierea din 09 iulie 2004 a Tribunalului Braşov s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov de arestare preventivă împotriva celor 5 reclamanţi ai pricinii de faţă (inculpaţi în procesul penal) pentru săvrşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, apreciindu-se că sunt întrunite dispoziţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi că cercetările nefiind finalizate, se impunea măsura arestării acestora, pentru a se desfăşura în bune condiţii urmărirea penală.

Împotriva încheierii anterior menţionate, toţi cei 5 inculpaţi au formulat recurs care a fost soluţionat de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004.

Astfel, instanţa penală a decis respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpaţii C.C.M., A.M.A. şi B.N.C.M.; prin aceeaşi decizie, s-a admis recursul inculpaţilor S.C. şi B.D., casându-se în parte încheierea recurată, respectiv în ceea ce priveşte măsura arestării preventive a acestora; rejudecând în aceste limite, instanţa de recurs a decis respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov privind arestarea preventivă a celor doi inculpaţi - S.C. şi B.D.; s-a dispus anularea mandatelor de arestare preventivă din 10 iulie 2004 emise împotriva lor şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu erau arestaţi în altă cauză.

Din considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că instanţa penală a realizat evaluarea legalităţii măsurii arestării preventive dispuse împotriva fiecăruia dintre cei 5 inculpaţi.

Astfel, referitor la inculpaţii C.C.M., A.M.A. şi B.N.C.M., instanţa penală a reţinut: „rezultă astfel existenţa cel puţin a unor indicii temeinice că aceşti 3 inculpaţi au realizat racolarea părţii vătămate precum şi organizarea plecării din ţară a acesteia, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.”

În plus, referitor la aceiaşi trei reclamanţi, instanţa penală concluzionează: „În ceea ce priveşte arestarea preventivă a celorlalţi inculpaţi (C.C.M., A.M.A., B.N.C.M., s.n.), aceasta a fost în mod judicios dispusă de către prima instanţă, cu reţinerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activităţi infracţionale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara graniţelor României tuturor cetăţenilor români care călătoresc în ţările Uniunii Europene.”

Faţă de această constatare a instanţei penale, Înalta Curte observă că instanţa penală a confirmat legalitatea măsurii arestării preventive a celor trei reclamanţi (inculpaţi în cauza penală).

Referitor la ceilalţi doi reclamanţi, aceeaşi instanţă penală, în aceeaşi decizie invocată, reţine: „în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B.D. şi S.C., aceste indicii însă nu există; dacă în ceeea ce priveşte efectuarea transportului s-ar putea susţine că ar fi întrunite elemntele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective, din probele administrate până în prezent nu rezultă acele indicii care să creeze presupunerea că inculpaţii cunoşteau scopul transportării părţii vătămate în Italia (deci sub aspectul laturii subiective).

Din actele dosarului întocmite până în prezent, rezultă că în mod obişnuit inculpatul B.D. a efectuat transporturi, cunoscând-o pe inculpata S.C., care, de asemenea, se deplasa în Italia şi înapoi în România, la circa 3-4 luni.”

Faţă de cele anterior citate, reiese că recurenţii reclamanţi B.D. şi S.C. au fost arestaţi preventiv 5 zile între 09 iulie 2004 (data admiterii propunerii de arestare preventivă formulată de Parchet prin încheierea Tribunalului Braov) şi 13 iulie 2007 (data pronunţării încheierii penale nr. 85R din 13 iulie 2004 de Curtea de Apel Braşov, secţia penală) prin care s-au anulat mandatele de arestare preventivă emise pe numele acestora şi s-a dispus punerea lor în libertate de îndată.

Faţă de această soluţie a instanţei penale, dacă însăşi propunerea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă, reiese că perioada de arestare preventivă a reclamanţilor B.D. şi S.C. a fost plasată pe tărâmul unei arestări nelegale în decursul celor 5 zile.

Ca atare, în raport cu evaluările instanţei penale, Înalta Curte constată că aceştia întrunesc cerinţele legale presupuse de art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. pentru a le fi acordate daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în mod nelegal de organele de urmărire penală, pe durata celor 5 zile în cadrul procesului penal soldat cu achitarea lor.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor invocate, întrucât a procedat la reevaluarea unor chestiuni care erau deja tranşate de instanţa penală şi, mai mult decât atât, a ajuns la o concluzie contrară; or, cele statuate de instanţa penală se impuneau instanţei civile cu puterea lucrului judecat, date fiind şi prevederile art. 19 C. proc. pen.

În consecinţă, referior la aceşti doi reclamanţi sunt întrunite condiţiile admiterii recursului în temeiul art. 304 pct. 9, sens în care se va dispune, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Astfel, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul păstrării sentinţei sub aspectul soluţionării cererii de chemare în judecată a acestor doi reclamanţi, cerere admisă de prima instanţă (apelul lor ca şi al celorlalţi trei reclamanţi se va menţine respins, în timp ce admiterea apelului formulat de pârât va privi confirmarea deciziei recurate sub aspectul schimbării sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii C.C.M., A.M.A. şi B.N.C.M.), astfel cum se va arăta în continuare:

Referitor la cuantumul daunelor morale, acesta rămâne cel stabilit de prima instanţă, respectiv câte 5.000 RON pentru fiecare dintre aceşti doi reclamanţi, întrucât prima instanţă a făcut o corectă aplicare a criteriilor legale prevăzute de art. 504 alin. (3) C. proc. pen., stabilind o reparaţie justă, echitabilă şi proporţională cu încălcarea constatată, cu observarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenţie.

În ce-i priveşte pe ceilalţi trei recurenţi reclamanţi (C.C.M., A.M.A., B.D.), aşa cum a reţinut şi instanţa de apel prin decizia recurată, ulterior, împotriva acestora, prin încheierea de şedinţă din 03 august 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. 1937/P/2004, s-a dispus menţinerea arestării preventive, respingându-se cererea pe care au formulat-o de înlocuire a arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri, cei trei inculpaţi au promovat recurs, iar prin decizia penală nr. 677R din 05 august 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, recusul lor a fost admis, iar instanţa penală a dispus revocarea măsurii arestării preventive a acestora şi punerea lor în libertate de îndată, dacă nu erau arestaţi în altă cauză.

Din perspectiva cererii de chemare în judecată formulată în această pricină, decizia penală menţionată are semnificaţia atragerii incidenţei art. 504 alin. (2) C. proc. pen. (întrucât reprezintă cauza revocării măsurii arestării preventive), dar, totodată, din observarea considerentelor ei, rezultă că instanţa penală de recurs a stabilit că măsura arestării prevetive dispuse împotriva celor trei inculpaţi a avut un caracter legal; or, această constatare, din perspectiva art. 504 alin. (3), conduce la concluzia că nu sunt întrunite toate cerinţele normei pentru acordarea daunelor morale, întrucât măsura arestării preventive a celor trei reclamanţi a avut un caracter legal, astfel cum instanţa penală a constatat.

Din acest punct de vedere, deşi instanţa de apel a ajuns la aceeaşi concluzie, Înalta Curte apreciază că prin decizia recurată au fost încălcate aceleaşi dispoziţii ale art. 19 C. proc. pen., deoarece a realizat ea evaluarea legalităţii măsurii arestării preventive (constatând caracterul legal al măsurii), peste ceea ce instanţa penală a reţinut, chiar dacă a ajuns la o concluzie concordantă cu cea a instanţei penale; o atare evaluare a legalităţii măsurii restrictive de libertate era îngăduită instanţei civile, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., numai dacă instanţa penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorescă care a avut ca efect înlăturarea restricţiilor de libertate a reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C. proc. pen.

Astfel, în considerente deciziei penale nr. 677R din 05 august 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-a reţinut: „Urmărirea penală a fost finalizată şi instanţa de judecată a fost sesizată cu soluţionarea în fond a cauzei. Până la primul termen de judecată stabilit în cauză, instanţa de judecată a analizat legalitatea şi temenicia măsurii arestării preventive aplicată celor 3 inculpaţi, apreciind că subzistă şi în prezent temeiurile de fapt şi de drept ale arestării preventive.

Instanţa de recurs constată că la luarea măsurii arestării preventive faţă de cei 3 inculpaţi, existau indiciile temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că în mod legal şi fondat s-a aplicat această măsură a arestării preventive. (...) Din materialul probator pus la dispoziţie din faza de urmărire penală, ţinând seama şi de elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, rezultă că în prezent temeiurile de fapt şi de drept ale acestei măsuri preventive, nu mai există (...), astfel că se va revoca măsura arestării preventive aplicată celor 3 inculpaţi.”

În consecinţă, măsura arestării preventive a celor trei reclamanţi a fost una legală, calificată ca atare de instanţa penală, ceea ce constituie premisa respingerii cererii acestora de acordare a unor daune morale determinate de repararea prejudiciilor decurgând din privarea de liberatate în cursul procesului penal (09 iulie 2004-05 august 2004), în speţă nefiind întrunite toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului pentru acest motiv.

Având în vedere toate aceste considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul reclamanţilor B.D. şi S.C., dar va dispune respingerea recursului reclamanţilor A.M.A., C.C.M. şi B.N.C.M., în sensul celor deja arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.M.A., C.C.M., B.N.C.M. împotriva deciziei nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Admite recursul declarat de reclamanţii B.D. şi S.C., împotriva aceleaşi decizii.

Modifică în parte decizia, în sensul că schimbă în parte sentinţa civilă nr. 515 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, astfel:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A.M.A., C.C.M., B.N.C.M.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4048/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 5692/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4050/2012. Penal