ICCJ. Decizia nr. 7497/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7497/2012
Dosar nr. 246/42/2012
Şedinţa publică din 10 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2012 la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.C., E.A., P.C., T.G., D.A., V.E., S.N., R.L., R.A., I.D., S.M.G., I.G., L.I., C.A.V., S.E., S.M., N.A.I. şi B.A.O. suspendarea provizorie şi suspendarea continuării executării silite, respectiv acordarea unui termen de graţie în ceea ce priveşte executarea silită începută de B.E.J. - D.D.C. în Dosarul de executare nr. 184/2011 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 96 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În susţinere s-a arătat că prin somaţia din 4 octombrie 2011 transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie executorul judecătoresc D.D.C. a somat debitorul-petent să se conformeze dispozitivului titlului executoriu şi să plătească creditorilor debitul de 239.831 lei, aşa cu a fost reţinut în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare precum şi suma de 9.545,90 onorariu executor şi 1.200 lei cheltuieli de executare.
S-a mai arătat că s-a formulat contestaţie la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti sub nr. 20526/302/2011.
S-a solicitat,în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (5) din O.G nr. 22/2002,astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 4 din acelaşi act normativ.
S-a mai solicitat, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 92/2011, suspendarea continuării executării silite până la soluţionarea prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de graţie.
În fine, s-a solicitat acordarea unui termen de graţie pentru obligaţie de plată în sumă de 250.576,90 lei şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a acestei obligaţii în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011 şi cu respectarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009 şi O.U.G nr. 45/2010.
În motivare s-a arătat că trebuie avută în vedere situaţia excepţională în care statul se confruntă cu o lipsă de resurse financiare publice şi care îl pun în situaţia de a asigura doar minimum necesar pentru funcţionarea serviciilor publice, neexistând posibilitatea de a se plăti sume de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
În motivare s-a mai arătat că jurisprudenţa CEDO nu poate fi interpretată în sensul că ar stabili în sarcina statului o obligaţie absolută, de executare imediată a obligaţiilor, mai ales în contextul existenţei circumstanţelor excepţionale constând în lipsa generală şi substanţială de resurse financiare publice cu care se confruntă statul.
Prin Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 nu au fost prevăzute în bugetul Ministerului Public sumele necesare achitării obligaţiilor de plată rezultate din hotărârile judecătoreşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 22 mai 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins cererea de suspendare a continuării executării silite până la soluţionarea cererii având ca obiect acordarea unui termen de graţie, a respins cererea de acordare a unui termen de graţie în ceea ce priveşte executarea silită începută de B.E.J. - D.D.C. în Dosarul de executare nr. 184/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că susţinerea petentului în sensul că nu există sume prevăzute cu această destinaţie în bugetul ordonatorului de credite nu poate fi primită, deoarece O.G. nr. 22/2002 arată de unde se pot plăti sumele stabilite prin titluri executorii. Astfel, potrivit art. 1 din această ordonanţă creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. În consecinţă nu ar fi afectată funcţionarea instituţiei.
De asemenea, s-a reţinut că lipsa de resurse materiale cu o astfel de destinaţie sau dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 500/2002 nu pot reprezenta argumente care să justifice măsura suspendării continuării executării sau acordarea unui termen de graţie.
Simpla invocare a unei perioade dificile din punct de vedere financiar, nesusţinută de probe, nu poate dovedi imposibilitatea continuării activităţii petentei şi nu poate conduce la admiterea acţiunii.
Amânarea repetată a termenului de plată a datoriilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti este de natură a afecta drepturile creditorului şi este contrară dispoziţiilor art. 6 din CEDO. (cauza „Şandor împotriva României” şi „Hornby contra Greciei”).
Împotriva acestei hotărâri petenta a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă a respins cererea având în vedere că suspendarea legală a oricăror forme de executare şi eşalonarea plăţii creanţelor rezultate din hotărâri judecătoreşti prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 şi acordarea unui termen de graţie conform prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002 reprezintă instituţii juridice distincte, având cauze juridice, modalităţi de aplicare şi scopuri diferite, astfel că o eventuală intercondiţionare sau coroborare a acestora nu poate avea ca efect excluderea reciprocă de la aplicare.
S-a mai arătat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1 şi 6 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 92/2011 în ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată, existenţa motivelor temeinice, cerinţa urgenţei şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru existenţa şi aplicarea măsurilor solicitate.
Recurentul a mai arătat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 şi 1 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 92/2011, astfel că suspendarea de drept şi eşalonarea prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt de natură a înlătura finalitatea instituţiei termenului de graţie şi de plată eşalonată a obligaţiei băneşti.
Existenţa pe rol a unei contestaţii la executare nu poate constitui motiv de respingere a cererii privind suspendarea continuării executării silite până la soluţionarea prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a cererii principale constând în acordarea termenului de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonate.
Recursul a fost înregistrat la data de 9 iulie 2012 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă, primind termen prin repartiţie aleatorie la data de 11 octombrie 2012.
Prin încheierea nr. 3962 din 11 octombrie 2012 Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Secţiei I civile, reţinând că obiectul pricinii excede competenţei completelor specializate ale Secţiei a II-a civilă.
Înregistrat la Secţia I civilă, dosarul a fost repartizat aleatoriu la data de 10 decembrie 2012.
Competenţa în soluţionarea prezentului recurs aparţine Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
În lipsa unor norme de competenţă materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competenţa uneia dintre secţiile civile care funcţionează la nivelul aceleiaşi instanţe, sintagma cu competenţă proprie prevăzută de dispoziţia legală menţionată distinge, în mod evident, între competenţele proprii şi comune ale celor două secţii civile şi competenţele celorlalte secţii ale instanţei supreme, precum şi competenţa completelor de 5 judecători.
Alocarea unor competenţe, specializate, distinct de competenţele comune, completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 şi până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 şi mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Anexei 1 a hotărârii menţionate, în cadrul Secţiei I civile funcţionează complete specializate pentru soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării şi în materia exproprierii, dintre care două complete specializate şi în soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietăţii intelectuale.
Prin aceeaşi hotărâre a Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate după data de 1 octombrie 2011, cu excepţia celor date în competenţa completelor specializate care funcţionează la nivelul Secţiei a II-a civilă, având diverse obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secţii civile ale instanţei supreme, în proporţie de ½ pentru fiecare dintre acestea, prin utilizarea aplicaţiei E.C.R.I.S.
În speţa supusă analizei, se constată că obiectul dosarului, „termen de graţie/ eşalonare plată obligaţie” se circumscrie competenţelor specializate de la nivelul Secţiei a II-a civile.
Prin urmare, competenţa soluţionării prezentului dosar aparţinea completului învestit iniţial cu judecata sa şi dosarul urmează a fi scos de pe rolul Secţiei I civile şi trimis, spre competentă soluţionare, Secţiei a II-a civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Scoate cauza de pe rol şi o trimite la Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5692/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4151/2012. Penal → |
|---|
