ICCJ. Decizia nr. 418/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 418/2012
Dosar nr.931/2/2012
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.B.N.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 ianuarie 2012, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 2531 alin. (1) C. pen. şi art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d1) din Legea nr. 78/2000.
S-a arătat că în perioada iulie 2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la incompatibilităţi, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în legătură cu activitatea SC E. SRL Bucureşti, societate pe care o deţinea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul, a unor foloase materiale necunoscute.
Totodată s-a mai reţinut că în calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deţinut controlul asupra modalităţii de executare a contractului de colectare a deşeurilor încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deşeuri reciclabile către SC E. SRL Bucureşti. Deasemenea în luna decembrie 2011, prin intermediul inculpatului B.M., a exercitat acţiuni de constrângere asupra reprezentanţilor SC R.S. SA, N.M. şi V.M.S., în scopul continuării livrării de deşeuri reciclabile către SC E. SRL Bucureşti, deşii această din urmă societate nu îndeplinea condiţiile legale pentru astfel de livrări.
Curtea de Apel a apreciat că raportat la gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire şi rezonanţa socială negativă în rândul membrilor comunităţii dar şi la durata detenţiei preventive, nu este oportună punerea în libertate a inculpatului. Totodată, Curtea a avut în vedere şi faptul că urmărirea penală este în fază incipientă astfel că, pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului, în continuare.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs solicitând admiterea lui pentru motivele invocate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Din redactarea textului legal care reglementează condiţiile liberării provizorii, art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situaţiile în care nu se acordă liberarea provizorie, când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condiţiilor privind categoriile de infracţiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum şi lipsa condiţiei negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate şi nu o obligaţie pentru instanţă, de a admite cererea.
Revine deci instanţei, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) corob. cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, iar cea de a doua vizează natura şi gravitatea infracţiunilor de comiterea cărora este bănuit inculpatul.
În cauză, Înalta Curte constată că inculpatul este arestat preventiv iar infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 2531 alin. (1) C. pen. şi art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d1) din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani.
Astfel că, faţă de cele expuse anterior, se constată îndeplinită condiţia prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Condiţia negativă, prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate.
Chiar dacă, formal, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia şi adoptarea unei soluţii temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum şi scopul unor astfel de măsuri.
Inculpatul a fost arestat preventiv, împreună cu inculpatul B.M., la data de 26 ianuarie 2012 în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. reţinându-se că în perioada iulie 2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la incompatibilităţi, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în legătură cu activitatea SC E. SRL Bucureşti, societate pe care o deţinea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul, a unor foloase materiale necunoscute. Totodată s-a mai reţinut că în calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deţinut controlul asupra modalităţii de executare a contractului de colectare a deşeurilor încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deşeuri reciclabile către SC E. SRL Bucureşti.
Deasemenea în luna decembrie 2011, prin intermediul inculpatului B.M., a exercitat acţiuni de constrângere asupra reprezentanţilor SC R.S. SA, N.M. şi V.M.S., în scopul continuării livrării de deşeuri reciclabile către SC E. SRL Bucureşti, deşii această din urmă societate nu îndeplinea condiţiile legale pentru astfel de livrări.
S-a apreciat, la momentul arestării, că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul real, derivând din natura faptelor şi gravitatea deosebită a acestora, calitatea specială a inculpatului, rezonanţa socială negativă a unei astfel de manifestări infracţionale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacţie a autorităţilor judiciare relativ la fenomenul corupţiei.
Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, instanţa fiind cea care, în funcţie de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată şi la elementele de circumstanţiere ale inculpatului, poate opta pentru una din aceste măsuri.
Înalta Curte reţine că, până la momentul arestării preventive, inculpatul a deţinut funcţia de secretar general al Primăriei Sector 1 Bucureşti, funcţie care îi conferea şi puterea decizională în cadrul acestei Autorităţi Publice Locale, calitate în care a comis mai multe acte de corupţie pentru obţinerea de foloase materiale atât pentru sine cât şi pentru altul, în speţă pentru coinculpatul M.B.
În acord cu instanţa de fond, înalta Curte constată că, faţă de natura infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârşite, până la acest moment nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive.
De asemenea se constată că circumstanţele personale ale inculpatului nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.
Faţă de cele mai sus-reţinute, constatând temeinicia şi legalitatea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.B.N. împotriva încheierii din 6 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 931/2/2012(366/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 428/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 416/2012. Penal → |
|---|
