ICCJ. Decizia nr. 429/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 429/2012
Dosar nr. 630/42/2011
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.I., împotriva rezoluţiei nr. 382/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel în esenţă, prima instanţă a reţinut:
Prin rezoluţia nr. 382/P/2010 din 22 ianuarie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.A., executor judecătoresc, A.S., expert tehnic şi D.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 215, art. 249, art. 289, art. 290 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
S-a reţinut de către procuror că în activitatea de executare silită desfăşurată de făptuitorul D.A. la care au fost prezenţi şi Andreescu Spiridon în calitate de expert şi D.D. în calitate de martor nu au fost încălcate dispoziţiile legale la aplicarea în teren a dispozitivului titlului executor şi a schiţei ce a stat la baza pronunţării hotărârii ce a devenit titlul executor, neprobându-se astfel acuzaţia persoanei vătămate că i-ar fi fost acaparată o anume suprafaţă de teren, sau că activitatea expertului judiciar a fost contrară legii, întrucât lucrările acestuia au fost omologate de către instanţa de judecată.
Ţinându-se cont că imobilul respectiv este teren extravilan nu s-a reţinut nici infracţiunea de violare de domiciliu.
Prin rezoluţia nr. 1835/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea ca fiind neîntemeiată a plângerii formulată de petentul C.I.
Împotriva rezoluţiei din data de 31 martie 2011 petentul s-a adresat instanţei.
Prin sentinţa penală nr. 189 din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că soluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor este temeinică şi legală.
Împotriva sentinţei penale nr. 189 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petiţionarul C.I.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 14 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 189 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 428/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
