ICCJ. Decizia nr. 447/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 447/2012
Dosar nr.10856/2/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1). Prin sentinţa penală nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 10856/2/2010 (2950/2010) a fost condamnat inculpatul B.A. (fiul lui V. şi A.), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.A. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urmând a respecta următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:
a) să se prezinte o dată la 2 luni, în ultima zi de joi a intervalului, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore, de la data de 15 octombrie 2010 până la data de 16 octombrie 2010.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. 3 C. pen. a dispus confiscarea specială a sumei de 500 lei, indisponibilizată la C.E.C. Bank - conform recipisei de consemnare din 19 octombrie 2010.
A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 319/P/2010 din data de 19 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti, în vederea confiscării efective.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 319/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, constând în esenţă, în aceea că la data de 15 octombrie 2010 inculpatul (avocat în cadrul Baroului Bucureşti) i-a remis denunţătorului A.A., agent de poliţie, suma de 500 lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv, pentru a nu îl reţine pe numitul C.M.S., client al inculpatului, suspectat de comiterea infracţiunii de furt.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în conformitate cu art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi: - audierea martorului în circumstanţiere, în scris; - instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptului ilicit, dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestuia, sens în care a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 octombrie 2010 – orele 10.15, numitul A.A., agent de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov – Postul de Poliţie Periş, a adresat D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti un denunţ în cuprinsul căruia a arătat că efectuează cercetări faţă de numitul C.M.S. sub aspectul săvârşirii unei fapte de sustragere a patru roţi de autoturism. Denunţătorul a precizat faptul că, în urma audierii persoanei suspectate de furt, avocatul ales al acesteia – B.A. - i-a oferit suma de 300 lei pentru „a lua măsurile legale în dosar” şi, în pofida refuzului agentului de poliţie de a primi această sumă, a insistat ca cei doi să se întâlnească.
Cercetările efectuate ulterior au relevat faptul că la Postul de Poliţie Periş a fost înregistrată plângerea formulată de numitul S.R., prin care acesta a sesizat faptul că, în noaptea de 06/07 octombrie 2010, autori necunoscuţi i-au sustras toate cele patru roţi de la autoturismul personal. Dosarul a fost repartizat spre soluţionare agentului de poliţie A.A. care, în urma verificărilor întreprinse, a procedat la identificarea numitului C.M.S. în calitate de posibil făptuitor şi la audierea sa în această calitate.
Conform susţinerilor denunţătorului, după ascultarea făptuitorului la sediul postului de poliţie în data de 13 octombrie 2010, în prezenţa apărătorului său ales, şi după consultarea procurorului care asigura supravegherea activităţii de cercetare penală, le-a adus la cunoştinţă celor doi posibilitatea luării măsurii preventive a reţinerii.
În acest context, inculpatul B.A. i-a cerut clientului său să aştepte în afara încăperii şi, fără ca alte persoane să fie prezente, a aşezat pe biroul agentului de poliţie suma de 300 lei, spunând „renunţ la onorariul meu pentru protocol”.
În pofida insistenţelor inculpatului, agentul de poliţie a refuzat primirea sumei de bani, comunicându-i însă că îl va contacta ulterior pentru audierea clientului său. Concomitent, denunţătorul a adus la cunoştinţa şefului său ierarhic – inspectorul de poliţie R.A.O. – incidentul survenit, dar şi intenţia de a sesiza organele competente.
În seara de 13 octombrie 2010, agentul de poliţie a convenit telefonic cu inculpatul B.A. ca ascultarea numitului C.M.S. să se realizeze la Postul de Poliţie Periş în ziua următoare, în jurul orelor 12.30, dată la care alte atribuţii de serviciu ale denunţătorului au împiedicat însă efectuarea actului procedural.
După emiterea unei citaţii scrise faţă de făptuitor, la data de 15 octombrie 2010, C.M.S. s-a prezentat la postul de poliţie însoţit de inculpatul B.A., cu această ocazie fiindu-le prezentate probele noi strânse de către agentul A.A. şi care, în opinia acestuia din urmă, constituiau indicii că persoana în cauză a fost implicată în săvârşirea faptei de furt.
În acest context, agentul de poliţie a afirmat din nou intenţia sa de a-l reţine pe făptuitor dacă probele vor confirma că este autorul furtului, motiv pentru care inculpatul B.A. a încercat, iniţial, să sublinieze lipsa de finalitate a unei astfel de măsuri, acreditând ideea inexistenţei unui pericol social concret care să justifice arestarea preventivă.
Ulterior, constatând determinarea agentului de poliţie de a dispune măsura reţinerii, inculpatul a sugerat, cu abilitate, o soluţie alternativă, propunându-i agentului să se decidă dacă este dispus să se întâlnească într-un alt loc pentru a discuta. (Toate discuţiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate ca urmare a denunţului formulat în ziua anterioară de către poliţistul implicat).
În cursul aceleiaşi zile, agentul A.A. a încercat să îl contacteze telefonic pe inculpat, fără a reuşi. În jurul orelor 14.00, inculpatul B.A. l-a contactat, la rândul său pe denunţătorul A.A. stabilind, la sugestia acestuia din urmă, să se întâlnească la restaurantul L.P. din com. Snagov, sat Tâncăbeşti.
La data de 15 octombrie 2010, în jurul orelor 14.50, denunţătorul s-a deplasat la locul stabilit, întâlnindu-se cu inculpatul B.A. şi cu martorul C.M.S. Între cele trei persoane s-au purtat discuţii timp de aproximativ 20 de minute, fără legătură cu dosarul penal în care martorul era implicat, cu excepţia unei scurte interogări efectuate de denunţător, referitoare la persoanele de la care C.M. cumpărase roţile sustrase.
În momentul în care A.A. şi-a manifestat intenţia de a părăsi restaurantul şi s-a ridicat de la masă, a fost urmat imediat de inculpatul B.A. care, iniţial, a încercat să îi înmâneze agentului de poliţie cheile de la autoturism, spunându-i să verifice portiera dreaptă (în care se afla o sumă de bani). Urmare a refuzului agentului de poliţie, inculpatul i-a înmânat personal suma de 500 lei (încasaţi anterior de la C.M.S. cu titlu de onorariu), spunându-i agentului că suma de bani reprezintă onorariul său şi îi remite pentru a face „ce vrea el în dosar”.
Ulterior remiterii sumei de bani au intervenit şi organele de urmărire penală, care i-au depistat în restaurant pe inculpatul B.A. şi pe martorul C.M.S.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, care confirmă pe deplin săvârşirea faptei în modalitatea reţinută.
Astfel, denunţătorul A.A. a descris constant şi detaliat împrejurările în care, în intervalul 13 octombrie 2010 - 15 octombrie 2010, inculpatul B.A. a luat iniţiativa de a-i oferi iniţial suma de 300 lei şi de a-i remite ulterior suma de 500 lei.
El a arătat că, încă de la prima manifestare a intenţiei de a dispune măsura reţinerii faţă de clientul avocatului B.A., acesta din urmă i-a oferit suma de 300 lei în mod insistent, ofertă refuzată de către agentul de poliţie.
Totodată, denunţătorul a precizat că, în cursul discuţiilor purtate la sediul postului de poliţie la data de 15 octombrie 2010, observând persistenţa sa în Decizia de a-l reţine pe C.M. dacă probele vor confirma vinovăţia acestuia, inculpatul şi-a exprimat disponibilitatea de a face orice i s-ar solicita, propunându-i să se întâlnească într-o altă locaţie aleasă de poliţist.
Denunţătorul a arătat că, în acest context, au stabilit telefonic să se întâlnească la restaurantul L.P. unde, după o scurtă întrevedere avută cu inculpatul şi clientul său, B.A. i-a remis suma de 500 lei în împrejurările reţinute.
Declaraţiile date în faza de urmărire penală sunt concordante sub aspectul tuturor elementelor de fapt esenţiale cu susţinerile făcute de către denunţător în mod nemijlocit, pe parcursul judecăţii. În această fază a procesului, denunţătorul a precizat în mod expres că uşurinţa manifestată de către inculpat în a-i oferi o sumă de bani în exercitarea funcţiei sale, în absenţa oricăror relaţii de natură personală care să justifice un asemenea gest, i-a format convingerea că scopul acţiunii desfăşurate de inculpat a fost acela de a-l determina să nu îl reţină pe C.M.S.
Declaraţiile denunţătorului sunt coroborate sub toate aspectele de împrejurările de fapt ce rezultă din convorbirile în mediu ambiental purtate la data de 15 octombrie 2010 cu inculpatul B.A., atât în sediul postului de poliţie, cât şi pe terasa restaurantului L.P. Astfel, deşi analizate izolat, afirmaţiile inculpatului par a fi echivoce sub aspectul disponibilităţii acestuia de a oferi agentului de poliţie o sumă de bani, examinarea coroborată a acestor afirmaţii şi a contextului în care au fost făcute evidenţiază cu certitudine iniţiativa adoptată de inculpat în acest sens.
Astfel, din procesul verbal de redare a dialogului ambiental purtat la data de 15 octombrie2010 – orele 12.56. – 13.24, rezultă că, urmare a afirmaţiilor agentului de poliţie cu privire la existenţa unor indicii concrete de vinovăţie a martorului C.M. şi a intenţiei de a dispune măsura reţinerii, inculpatul i-a solicitat clientului său să aştepte în afara biroului. În prezenţa doar a denunţătorului, inculpatul a încercat iniţial să îl convingă de lipsa de finalitate a eforturilor probatorii depuse în cauză, făcând referire la posibilitatea punerii în libertate a clientului său.
În acest sens, inculpatul B.A. a afirmat că „Mie aşa mi-a spus, eu îţi spun neprelucrat şi cu…treaba lor. Că munceşti încă două săptămâni în dosar, te duci la procuror şi nu ştii dacă îţi dă mandat şi îl aduce la…pe instanţă. Şi pe instanţă ce să-ţi facă? Eşti primar, nu mai are nicio faptă, care e pericolul social? Şi ţi-a…Te judeci în libertate!” ..(fila 132 d.u.p).
A.A.: Nu, da e faptă. E faptă, ce să mai…
B.A.: Da domne, rămâne pe faptă, da? Şi eu mă duc şi latru că nu există pericol social, e tânăr, e mai aia, munceşte, p…mea, şi mi-l dă acasă şi am plecat cu el acasă. Şi îi iau şi o căciulă de bani!”
Pe parcursul discuţiei, observând determinarea agentului de poliţie de a dispune măsura reţinerii chiar în aceste condiţii, inculpatul B.A. a adus în discuţie dificultăţile financiare cu care se pot confrunta poliţiştii, spunând:
B.A.: ….Veti avea viaţă grea ca poliţişti. Băi, în decembrie va fi dezastru. Cu furtul de porci, de zarzavaturi, de varză murată. Păi acum nu mai spun de tâlhării şi spargeri de case.
A.A.: Asa e.
B.A.: Să vezi acum. Că, băi, e foame cât casa! Şi te dă afară din casă foamea. Te dă afară, trebuie să faci ceva să câştigi. Să mai ai şi copii… Păi, ce …îţi sparge casa, ţi-a luat…. Nu mai spun de astea, tăinuiri. ….
A.A.:…(oftează) Ce fac eu cu ăsta?
B.A.: Numai tu hotărăşti. Dacă te-ai hotărât îmi spui <R. la ora şase vreau să ne vedem>. Eu sunt în locul „d” la ora „d” şi să ne vedem…(fila 138 d.u.p).
A.A.: Mai am ceva. Oricum mai am ceva împotriva lui, m-ai înţeles mata?
B.A.: Asta depinde de tine dacă vrei să le foloseşti sau nu. Eu ţi-am spus. (fila 139 d.u.p).
Totodată, din examinarea procesului verbal de redare a dialogului în mediu ambiental purtat pe terasa restaurantului L.P., coroborat cu procesul verbal întocmit cu ocazia vizionării nemijlocite, la data de 20 aprilie 2011, a înregistrării acestui dialog, rezultă că, în absenţa oricăror sugestii ale agentului de poliţie, inculpatul B.A. a adus din nou în discuţie dificultăţile materiale ale poliţiştilor sau procurorilor ori preţurile ridicate ale unor articole de încălţăminte.
Aşa cum a rezultat din vizionarea şi ascultarea nemijlocită a suportului pe care a fost înregistrat dialogul ambiental, intervenţiile agentului de poliţie în cursul acestei întrevederi au fost extrem de scurte şi au vizat fie interogarea numitului C.M. cu privire la persoanele de la care ar fi luat roţile, fie cuvinte aprobatoare exprimate lapidar în contextul discuţiilor cu caracter general purtate la acea dată.
Atitudinea inculpatului B.A. de a-l însoţi din proprie iniţiativă pe denunţător la plecarea din restaurant şi de a încerca să îl convingă să îşi ridice singur o sumă de bani din portiera autoturismului, încercare eşuată, urmată de remiterea de către inculpat personal a sumei de 500 lei, reprezintă aspecte evidenţiate neechivoc de aceleaşi mijloace de probă.
Totodată, scopul urmărit de către inculpat prin remiterea sumei de 500 lei rezultă fără echivoc din propriile afirmaţii, astfel cum se desprind din procesul verbal de redare aflat la filele 148-149 d.u.p.
A.A.: Stai, bre, liniştit!
B.A.l: Măi, eşti nebunatic?
A.A.: Cât e acolo?
B.A.: Cinci milioane.
A.A.: Pentru ?!
B.A.: Onorariul meu.
A.A.: Pentru ?!
B.A.: Ca să faci ce vrei tu în dosaru acesta. Pentru atât!
A.A.: Şi ce să fac?
B.A.: Mă, nu trebe să-ţi fie frică de mine. Mă, îs nebun la cap?! Eu vreau să-l scot pe acesta, să. de la el, aia e, tu faci ce vrei în dosaru acesta, Propunere, referat la parchet, ce-i face, parchetul treaba lui.
După înmânarea banilor, inculpatul a afirmat: „Ia! Deci eu merg pe mâna ta. Sănătate!”.
Ansamblul împrejurărilor de fapt ce rezultă din aceste mijloace de probă au evidenţiat, în mod absolut univoc, faptul că iniţiativa remiterii sumei de 500 lei agentului de poliţie A.A. i-a aparţinut în exclusivitate inculpatului B.A.
Totodată, propriile afirmaţii ale inculpatului s-au coroborat cu susţinerile denunţătorului referitoare la scopul remiterii sumei de bani, respectiv acela de a nu dispune măsura preventivă a reţinerii faţă de martorul C.M.S.
Sub acest aspect, încercările inculpatului de a ridica agentului de poliţie, cu abilitate, îndoieli asupra finalităţii măsurii preventive ori asupra concordanţei dintre eforturile probatorii depuse de acesta din urmă şi remuneraţia primită pentru activitatea sa, dar şi afirmaţiile univoce „Eu vreau să-l scot pe acesta”, relevă fără dubiu faptul că suma de bani a fost remisă cu titlu de contraechivalent al abţinerii agentului de poliţie de la a dispune măsura reţinerii.
Experienţa ca avocat a inculpatului i-a permis acestuia să formuleze pretenţiile sale într-un mod aparent echivoc, prin invocarea unor elemente, formal, străine de cauză, dar din a căror coroborare rezultă indubitabil că, în plan subiectiv, inculpatul B.A. a prevăzut şi urmărit coruperea agentului de poliţie A.A. în scopul de a-l determina să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.
Apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi pretins denunţătorului nimic altceva decât „să ia măsurile legale în dosar” este infirmată de împrejurările de fapt anterior analizate şi tinde la a valorifica, în mod izolat, doar anumite afirmaţii evidenţiate probatoriu, ignorându-se contextul de ansamblu în care ele au fost făcute.
De altfel, Curtea a reţinut că inculpatul B.A. a recunoscut faptul obiectiv al remiterii sumei de 500 lei către agentul de poliţie A.A., negând pe de o parte doar că ar fi încercat să îi remită suma de 300 lei încă din data de 13 octombrie 2010 şi că ar fi pretins ca denunţătorul să nu dispună o măsură preventivă.
Pe de altă parte, inculpatul a invocat şi împrejurarea că atitudinea lipsită de fermitate a agentului de poliţie la data de 15 octombrie 2010, concretizată în afirmaţii ca „Ce fac, bre, nea R. cu ăsta, că eu vreau să îl reţin?”, dar şi invitaţia telefonică adresată inculpatului de a se întâlni într-un mediu mai relaxat reprezintă acte de provocare. Inculpatul a apreciat că, în această modalitate, denunţătorul a adoptat o atitudine aparent binevoitoare, menită să îi capteze încrederea şi să îl determine să săvârşească fapte penale pentru a obţine probele necesare, împrejurare ce atrage, în opinia sa, nelegalitatea înregistrărilor în mediu ambiental în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte evenimentele din data de 13 octombrie 2010, Curtea a reţinut că ele nu se subsumează obiectului judecăţii, însă declaraţiile denunţătorului, precedate de denunţul scris adresat organelor competente, constituiau indicii serioase cu privire la încercările inculpatului de corupere a agentului de poliţie încă de la acea dată.
În acest sens, a apreciat credibile susţinerile denunţătorului, ale cărui declaraţii constante pe parcursul procesului sunt susţinute de succesiunea logică a evenimentelor, fiind iraţional ca un agent de poliţie să formuleze un denunţ mincinos fără o motivaţie credibilă ori să aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic o încercare de corupere inexistentă. Or, declaraţiile martorului A.A., dar şi ale inculpatului B.A. au evidenţiat faptul că relaţiile dintre aceste două persoane au fost normale, desfăşurate în concordanţă cu specificul profesiei fiecăruia şi fără a exista anterior conflicte între ei, dar nici relaţii de amiciţie care să justifice o atitudine părtinitoare a denunţătorului.
În contextul acestor relaţii, este lipsită de suport contestarea realităţii aspectelor denunţate la data de 14 octombrie 2010, inculpatul neoferind, de altfel, o motivaţie plauzibilă a acestei poziţii. Teama de a nu i se înscena ceva (invocată de inculpat) sub imperiul căreia ar fi acţionat denunţătorul este necredibilă, în condiţiile în care probele nu evidenţiază nicio împrejurare care, după o primă ascultare a suspectului de furt, să fi putut determina obiectiv agentului de poliţie o astfel de temere.
Declaraţiile martorului C.M.S. nu au relevanţă deosebită în cauză în condiţiile în care propriul interes al acestuia în cauză justifică valorificarea lor cu prudenţă. Astfel, în faza de urmărire penală, martorul nu a precizat dacă a lipsit sau nu vreun moment din biroului agentului de poliţie în timpul discuţiilor purtate, la data de 13 octombrie 2010, cu avocatul său. Faptul că, în cursul judecăţii, martorul a arătat că, la acea dată, inculpatul nu a discutat singur cu agentul de poliţie nu prezintă relevanţă, având în vedere intervalul mare de timp scurs până la data audierii, dar şi considerentele expuse anterior, ce au format Curţii convingerea că susţinerile denunţătorului sunt credibile.
Sub aspectul episodului derulat în interiorul postului de poliţie la data de 15 octombrie 2010, declaraţia martorului C.M. este neconcludentă, martorul neasistând la discuţiile purtate de inculpat cu denunţătorul A.A.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului B.A. în sensul că nu ar fi pretins agentului de poliţie să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu, ci doar „să ia măsurile legale în dosar”, Curtea a apreciat-o, pe de o parte, lipsită de suport în condiţiile în care probele administrare şi analizate anterior infirmă această susţinere. Pe de altă parte, constată că o atare susţinere este şi nerelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii de dare de mită, al cărei conţinut constitutiv este realizat pe deplin chiar şi în ipoteza în care suma de bani este remisă pentru ca funcţionarul să îşi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu.
În ceea ce priveşte atitudinea adoptată de către agentul de poliţie cu ocazia discuţiilor purtate la data de 15 octombrie 2010 ori gestul acestuia de a accepta o întâlnire cu apărătorul făptuitorului în afara sediului de poliţie, Curtea a apreciat că aceste atitudini nu reprezintă acte de provocare, de natură a atrage nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.
Specificul infracţiunii de corupţie cercetate a necesitat utilizarea unor mijloace speciale de investigaţie, singurele de natură a permite stabilirea situaţiei de fapt. Înregistrarea convorbirilor telefonice sau a celor purtate în mediul ambiental s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen., toate aceste mijloace de probă fiind orientate spre stabilirea existenţei unei infracţiuni de corupţie în privinţa căreia denunţul formulat generase indicii temeinice.
Conduita manifestată de către agentul de poliţie pe parcursul efectuării înregistrărilor a fost permanent rezervată, lucru firesc în contextul cunoaşterii tehnicii speciale folosite la acel moment. Afirmaţiile agentului de poliţie în cursul discuţiilor purtate în sediul poliţiei la data de 15 octombrie 2010 au fost doar aparent echivoce, corespunzător încercărilor de corupere insidioase şi niciodată manifeste desfăşurate de către inculpat.
Conduita agentului de poliţie la acea dată nu evidenţiază niciun element provocator, după cum nici stabilirea telefonică a unui alt loc public în care să îl întâlnească pe inculpat nu are valoarea unei determinări a acestuia din urmă de a comite infracţiunea de dare de mită.
Raportându-se atât la dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., cât la modalitatea în care conceptul de „provocare” a fost definit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Constantin şi Stoian împotriva României, 29 septembrie 2009 şi Bulfinski împotriva României, 01 iunie 2010, Curtea a apreciat că discuţia telefonică purtată între agentul de poliţie şi inculpatul-avocat nu a avut un rol determinant în adoptarea rezoluţiei infracţionale de către acesta din urmă.
În acest sens, s-a subliniat că probele administrate relevă neechivoc adoptarea de către inculpat a hotărârii de corupere a agentului de poliţie anterior momentului discuţiei telefonice şi independent de vreo atitudine sau gest provocator al denunţătorului. Întregul discurs insidios al inculpatului din data de 15 octombrie 2010 reprezintă mai degrabă expresia unei preconcepţii de coruptibilitate a poliţistului, manifestată prin încercarea de a-l determina încă de la primele contacte să accepte soluţionarea cauzei în afara cadrului legal.
În succesiunea evenimentelor din data de 15 octombrie 2010, discuţia telefonică şi întâlnirea între inculpat şi denunţător la restaurant (ambele derulate sub supravegherea organelor de urmărire penală) nu au avut un rol determinant în finalizarea rezoluţiei infracţionale a inculpatului, adoptată încă din data de 13 octombrie 2010. În acest sens, pe lângă argumentele expuse anterior, Curtea a reţinut că nici convorbirea telefonică şi nici dialogul purtat pe terasa localului nu au abordat nici măcar tangenţial chestiunea vreunei sume de bani ce urma a fi remisă agentului de poliţie.
Dimpotrivă, înregistrarea dialogului în mediu ambiental infirmă în totalitate susţinerile inculpatului B.A. în sensul că denunţătorul s-ar fi plâns de lipsa sumelor de bani, motiv pentru care i-ar fi remis acestuia 500 lei pentru a putea achiziţiona un cadou pentru petrecerea la care agentul de poliţie urma să meargă în acea seară. Atât redarea în formă scrisă, cât şi ascultarea nemijlocită a înregistrării au evidenţiat inexistenţa oricăror referiri ale denunţătorului la lipsurile sale financiare, dar şi faptul că suma de bani i-a fost remisă exclusiv în vederea soluţionării cauzei penale contrar normelor legale, nicidecum în scopul invocat de către inculpat.
Drept urmare, echivalarea celor două episoade menţionate cu acte de determinare a săvârşirii unor fapte penale este lipsită de fundament obiectiv, constituind expresia unei percepţii esenţialmente subiective a inculpatului cu privire la disponibilitatea funcţionarului de a primi sume de bani în mod ilegal.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că săvârşirea faptei de dare de mită, cu vinovăţie, a fost neechivoc dovedită, iar apărările inculpatului B.A. sunt fie infirmate de probele existente, fie lipsite de relevanţă asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de care este acuzat.
În drept, fapta inculpatului B.A. care, la data de 15 octombrie 2010, folosindu-se de profesia de avocat i-a remis denunţătorului A.A., agent de poliţie, suma de 500 lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu îl reţine pe numitul C.M.S. - client al inculpatului suspectat de comiterea infracţiunii de furt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 (cu modificările ulterioare).
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită, împrejurările concrete în care inculpatul a încercat coruperea unui agent de poliţie, dar şi gradul ridicat de pericol social ce caracterizează faptele de dare de mită, mai ales atunci când autorul acestora este o persoană care, în virtutea profesiei, ar trebui să vegheze la înfăptuirea corectă a actului de justiţie.
Sub aspectul gravităţii faptei comise, Curtea a reţinut contextul concret în care aceasta a fost săvârşită şi scopul urmărit prin actul de corupţie, de natură a potenţa periculozitatea sa socială. Astfel, împrejurarea că inculpatul a acţionat în virtutea profesiei de avocat, folosindu-şi experienţa pentru a determina un agent de poliţie, încă din primele etape ale cercetărilor penale, să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, urmărind astfel crearea unei situaţii mai uşoare pentru clientul său suspectat de furt, aduce atingere nu doar relaţiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu a agentului de poliţie, ci şi încrederii publice în înfăptuirea corectă a actului de justiţie.
Curtea a considerat că nesocotirea de către avocat a specificului profesiei şi a rolului său în garantarea respectării dreptului la apărare al persoanei pe care o asistă, prin recurgerea la procedee contrare normelor de drept şi destinate esenţialmente coruperii unui funcţionar al statului reprezintă o conduită inacceptabilă, a cărei sancţionare corespunzătoare este necesară pentru a asigura funcţiile de prevenţie ale pedepsei.
Examinând în aceste coordonate şi particularităţile cauzei, cu precădere datele ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere împrejurarea că relaţiile familiare pe care le dezvoltă membrii unei comunităţi restrânse (cum se constată şi în speţă), pot favoriza anumite prejudecăţi referitoare la disponibilitatea funcţionarilor statului de a accepta soluţii alternative în soluţionarea cauzelor în care sunt implicate persoane cunoscute. O atare realitate nuanţează contextul în care inculpatul B.A. a săvârşit fapta, fără a diminua însă periculozitatea acesteia.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoană matură, în vârstă de 58 de ani, cu studii superioare şi o îndelungată experienţă ca avocat. Totodată, s-a reţinut că inculpatul este integrat familial, fiind căsătorit şi tatăl a doi copii, dar este implicat activ şi în comunitatea locală din care face parte, astfel cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar. Poziţia procesuală oscilantă a inculpatului a format Curţii convingerea că inculpatul nu a înţeles încă, pe deplin, consecinţele socialmente periculoase ale faptei sale, însă datele sale particulare favorabile creează premisele conştientizării acestor exigenţe ca efect al aplicării unei pedepse corespunzătoare.
În acest context, evaluând coroborat circumstanţele comiterii faptei şi gravitatea acesteia, potenţată de calitatea în care inculpatul a acţionat, dar şi datele sale personale, Curtea a apreciat că atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei reclamă cu necesitate aplicarea acesteia într-un cuantum moderat, superior minimului prevăzut de lege.
Prin urmare, urmează a aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi însă suspendată sub supraveghere în condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen. În acest sens, Curtea urmează a da eficienţă datelor personale ale inculpatului, apreciind că ele creează premisele conştientizării gravităţii faptei comise şi constituie garanţii că, şi fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
În consecinţă, în baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei, apreciind că interzicerea acestor drepturi este concordantă cu specificul şi raţiunea pedepsei accesorii, fără a aduce atingere dreptului inculpatului la respectarea vieţii private sau vreunui alt drept recunoscut şi ocrotit de Convenţia europeană a drepturilor omului.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, şi ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat că numai prin interzicerea desfăşurării activităţii de avocat pe o perioadă limitată de timp inculpatul îşi va reconsidera poziţia asupra exigenţelor profesiei sale şi, prin activitatea desfăşurată şi de serviciul de probaţiune, va conştientiza pe deplin necesitatea respectării tuturor obligaţiilor ce îi revin în profesia aleasă.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat în termen legal recurs inculpatul B.A. solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea în contextul invocării cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, inculpatul a fost provocat în săvârşirea faptei.
În acest sens, apărarea a arătat că inculpatul nu ar fi pretins denunţătorului nimic altceva decât să ia măsurile legale în acea cauză penală, iar, pe de altă parte, se circumscriu prevederilor art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în măsura în care se susţine de către apărare că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este pe deplin conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestora rezultând modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul.
A reieşit, fără putinţă de tăgadă, că iniţiativa remiterii sumei de 500 lei agentului de poliţie A.A. a aparţinut inculpatului B.A. şi, de asemenea, a fost evident scopul cu care inculpatul a acţionat, anume acela ca agentul de poliţie (denunţătorul) să nu dispună măsura preventivă a reţinerii faptei de martorul C.M.S. (clientul inculpatului).
În mod corect a reţinut instanţa fondului că acţiunea desfăşurată de inculpat, astfel cum s-a derulat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită atât în planul laturii obiective, cât şi în latura subiectivă, în cauză neputându-se identifica vreun element care să fundamenteze susţinerea inculpatului cu privire la provocarea sa în comiterea faptei.
În acest sens, analiza judicioasă efectuată de judecătorul fondului asupra probelor administrate a relevat într-o măsură neechivocă adoptarea de către inculpat a hotărârii de corupere a agentului de poliţie anterior discuţiei telefonice purtate între cei doi şi independent de vreo atitudine sau gest provocator al denunţătorului.
De altfel, procedând la o corectă apreciere a probelor, în mod complet şi just Curtea a înlăturat apărările inculpatului în contextul în care acestea erau infirmate de probele existente ori nu prezentau relevanţă asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii.
Efectuând propriul examen cu privire la modalitatea în care inculpatul a acţionat, a succesiunii evenimentelor din data de 15 octombrie 2010 – discuţii telefonice şi întâlnirea dintre inculpat şi denunţător, din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de dare de mită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, astfel cum prima instanţă a făcut-o, că exigenţele art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 sunt satisfăcute.
Nici criticile avansate de către recurentul inculpat cu referire la greşita individualizare a pedepsei aplicate nu sunt întemeiate.
Atât pedeapsa principală aplicată în planul naturii, cuantumului şi modalităţii de executare, cât şi cele complementare şi accesorii, prin conţinutul lor, sunt corect individualizate, asigurând îndeplinirea funcţiilor pedepsei.
Curtea a ţinut seama în operaţiunea de individualizare judicioasă a pedepsei de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), remarcând că autorul faptelor este o persoană care în virtutea profesiei de avocat s-ar fi cuvenit a veghea la înfăptuirea corectă a actului de justiţie şi nu a recurge la a proceda contrar normelor de drept prin coruperea unui funcţionar al statului.
În raport cu particularităţile cauzei, Curtea a valorificat corespunzător circumstanţele personale favorabile inculpatului, evaluând în mod just circumstanţele reale, dar şi gravitatea faptei, calitatea în care inculpatul a acţionat.
Pedeapsa aplicată, prin cuantumul şi modalitatea de executare, reprezintă o sancţiune corectă, justă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punctul de vedere al unei reale inserţii sociale a inculpatului.
De asemenea, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie corespunde exigenţelor legii, Curtea motivând judicios şi în raport cu natura şi scopul pedepsei complementare, accesorii necesitatea interzicerii desfăşurării activităţii de avocat pe o perioadă limitată de timp în scopul reconsiderării poziţiei asupra cerinţelor profesiei sale.
În considerarea celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
