ICCJ. Decizia nr. 460/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierenr. 460/2012
Dosar nr. 20980/4/2011
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2352 din 27 septembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 1240 din 15 iunie 2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul P.I.
Fiind investită cu soluţionarea recursului Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu este competentă să soluţioneze cauza, invocând în acest sens dispoziţiile art. 407 C. proc. pen., potrivit cărora sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
Astfel, prin Decizia penală nr. 2333 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 2352 din 27 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
A trimis cauza spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2011 ce face parte integrantă din Decizia penală nr. 2333 din 18 noiembrie 2011 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei în sensul că se trimite cauza la Tribunalul Bucureşti.
Fiind investită cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind cea a recursului, invocând, în compunerea legală, excepţia necompetenţei materiale.
Prin urmare, prin Decizia penală nr. 1450 din 27 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a calificat drept recurs calea de atac declarată în cauză.
A admis excepţia necompetenţei materiale.
A declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursului declarat de revizuientul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 2352 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 20980/4/2011.
A constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza instanţei ierarhic superioare comune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, spre competentă soluţionare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa.
Reţine Tribunalul Bucureşti că potrivit dispoziţiilor art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 nu mai pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a acestei legi (25 noiembrie 2010). Faptul că sentinţa a cărei revizuire se cere, pronunţată anterior datei de 25 noiembrie 2010, a fost supusă şi căii de atac a apelului, nu este de natură să atragă şi cu privire la sentinţa penală nr. 2352 din 27 septembrie 2011 calea de atac a apelului, în lipsa unei dispoziţii tranzitorii exprese.
Un argument suplimentar în acest sens este dat de dispoziţiile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi referitoare la competenţă sunt aplicabile”. În condiţiile în care legiuitorul a înţeles să extindă aplicabilitatea Legii nr. 202/2010 şi în cazul hotărârilor pronunţate ca urmare a desfiinţării sau casării cu trimitere spre rejudecare a unor sentinţe pronunţate anterior datei de 25 noiembrie 2010, Tribunalul a apreciat că noile reguli procesuale trebuie să se aplice cu atât mai mult în cazul soluţionării căilor extraordinare de atac.
În consecinţă, Tribunalul a calificat drept recurs calea de atac declarată în cauză.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, Tribunalul a reţinut că prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat şi art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competenţa tribunalului ca instanţă de recurs, în sensul că tribunalul, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Prin legea susmenţionată a fost modificat şi art. 281 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competenţa curţii de apel ca instanţă de recurs, potrivit căruia curtea de apel, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate rezultă că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, curtea de apel a dobândit o competenţă generală, iar tribunalul o competenţă specială, limitată la cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Fiind investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă conform art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă ierarhic superioară comună celor două instanţe, constată că este competentă să judece cauza Curtea de Apel Bucureşti pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Potrivit alin. (2) - procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicând-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Aşa cum rezultă din examinarea acestor dispoziţii legale, pentru stabilirea competenţei determinant este momentul sesizării instanţei cu soluţionarea cauzei.
Din actele dosarului rezultă că revizuientul s-a adresat Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu cererea de revizuire la data de 10 august 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Este evident că în raport de momentul sesizării instanţei sunt incidente normele de competenţă astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Dispoziţiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 sunt norme de procedură de imediată aplicare, norme imperative de la care instanţele nu pot deroga şi care stabilesc ca factor determinant la stabilirea instanţei competente momentul sesizării instanţei.
Este adevărat că dispoziţiile art. 407 C. proc. pen. prevăd că sentinţele instanţei de revizuire date potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1) C. proc. pen. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului, însă aceste dispoziţii legale nu pot fi avute în vedere în mod singular la stabilirea instanţei competente, impunându-se corelarea lor cu dispoziţiile legale imperative referitoare la competenţă, norme a căror nerespectare atrage nulitatea absolută conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa cum am menţionat anterior, întrucât în cauza dedusă judecăţii, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în prezenta cauză sunt incidente normele de procedură penală referitoare la competenţa materială cele prevăzute de Legea nr. 202/2010.
Faţă de argumentele prezentate Înalta Curte reţine că este competentă material să soluţioneze calea de atac a recursului Curtea de Apel Bucureşti, instanţă căreia îi va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N .
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul P.I. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 462/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 399/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
