ICCJ. Decizia nr. 452/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționara H.G. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 7204/30/2011 al Curții de Apel Timișoara, motivând că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei și calității părților, întrucât a formulat plângere împotriva agentului șef A.N.P. Timișoara, care ocupă această funcție de circa 10 ani, aflându-se în contact zilnic cu judecătorii și procurorii instanțelor din Timișoara.
în temeiul art. 57 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției.
Din informațiile primite de la Ministerul Justiției a rezultat că nu sunt date pentru admiterea cererii.
Verificând actele dosarului și susținerile petiționarei, înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale.
Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe, iar nu o suspiciune individuală, care privește un anume judecător, situație în care este incidență o altă instituție procesual penală.
Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petiționară.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 451/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 184/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
---|