ICCJ. Decizia nr. 46/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 46/2012
Dosar nr.7637/1/2011
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin ordonanţa nr. 517/P/2011 din 27 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 42 şi art. 45 C. proc. pen.:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de :
- I.I., în prezent judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât faptele nu există.
- P.M., judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât faptele nu există.
2. Disjungerea cauzei cu privire la avocatul Z.V. din cadrul Baroului Constanţa, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi formarea unui nou dosar.
3. Declinarea dosarului disjuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa spre competentă soluţionare.
Pentru a adopta soluţia susmenţionată, procurorul de caz a reţinut că prin ordonanţa nr. 794/P/2010 din 18 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a trimis spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică plângerea formulată de A.T. împotriva judecătorilor I.I. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi P.M. din cadrul Curţii de Apel Craiova şi a avocatului Z.V. din cadrul Baroului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Din plângerea formulată, dar şi din declaraţia pe care petiţionarul a dat-o în faţa procurorului la data de 13 decembrie 2010, rezultă că acesta este nemulţumit de hotărârile pronunţate de către cei doi judecători în cauzele civile în care a fost parte, dar şi de concluziile depuse de către apărătorul său în apel.
Verificându-şi competenţa, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a constatat că este competent să soluţioneze cauza cu privire la cei doi judecători, întrucât faptele pentru care aceştia au fost reclamaţi sunt conexe. Referitor la avocatul Z.V., s-a dispus disjungerea cauzei cu motivarea că fapta pentru care aceasta a fost reclamată de către petiţionar nu este conexă cu celelalte, iar competenţa specială de a efectua cercetări aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (făptuitoarea fiind avocat în cadrul Baroului Constanţa).
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin Decizia civilă nr. 1418/C din 15 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2275/C/2004 al Curţii de Apel Constanţa, completul format din judecătorii S.E. şi P.M. a soluţionat apelul civil formulat de pârâţii M.I. şi M.G.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 septembrie 2003, M.I., M.G. în calitate de vânzători – promitenţi şi A.T. şi A.P., în calitate de cumpărători promitenţi, şi-au asumat reciproc obligaţia de a perfecta în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în intravilanul municipiului Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 150 mp şi construcţie. Pentru a se garanta perfectarea vânzării, beneficiarii promisiunii de vânzare-cumpărare au achitat o parte din preţ.
Întrucât promitenţii-vânzători M.I. şi M.G. au refuzat perfectarea actului de vânzare-cumpărare, solicitând majorarea preţului convenit în antecontract, instanţa a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea în condiţiile art. 1073 C. civ., hotărârea pronunţată având valoarea unui act autentic de vânzare-cumpărare.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a respins ca nefondat apelul civil declarat de pârâţii M.I. şi M.G.
Prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 pronunţată de completul format din judecătorii I.I., T.V. şi B.I. în dosarul Curţii de Apel Constanţa nr. 991/C/2005, a fost admis recursul declarat de recurenţii-pârâţi M.I. şi M.G., s-a modificat în tot Decizia recurată dispunându-se rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1949 din 8 septembrie 2003.
A concluzionat procurorul de caz că în sarcina judecătorilor I.I. şi P.M. nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni întrucât, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, magistraţii sunt independenţi şi se supun numai legii, soluţiile lor exprimând convingerea creată de probele administrate de părţi.
Mai mult, în legislaţia română, verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de către magistraţii judecători se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, şi nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.
Prin rezoluţia nr. 2077/II/2/2011 din 6 septembrie 2011, procurorul şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiţionarul A.T. împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. 517/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În considerentele susmenţionatei rezoluţii s-a reţinut, având în vedere acţiunile concrete ale magistraţilor cercetaţi, care nu au făcut decât să judece şi să participe la judecarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, în limitele prevăzute de lege şi fără exercitarea abuzivă a funcţiei, că faptele reclamate de petiţionar nu au fost săvârşite în materialitatea lor.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, desfiinţarea şi reformarea hotărârilor judecătoreşti este permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia subiectivă a uneia din părţi, pretins defavorizate prin hotărârile pronunţate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare şi/sau extraordinare, cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti realizându-se numai de către instanţele de judecată, şi nu în cadrul unei anchete penale.
În cauzele aflate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate şi de propria convingere, iar nemulţumirea părţilor faţă de soluţia adoptată şi etichetarea acesteia drept abuzivă, fără prezentarea vreunui element care să susţină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistratului respectiv.
S-a concluzionat că nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistraţii P.M. şi I.I. a vreunei fapte penale în contextul soluţionării dosarelor civile nr. 2275/C/2004 şi nr. 991/C/2005, ambele ale Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă s-a menţinut ca legală şi temeinică soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată prin ordonanţa nr. 517/P/2011.
Împotriva ordonanţei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul A.T. a formulat plângere la instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În esenţă, în plângerea formulată, petiţionarul a susţinut că judecătorii I.I. şi P.M. au pronunţat hotărâri judecătoreşti în cauzele în care el a fost parte, cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa după materie şi a solicitat desfiinţarea ordonanţei din data de 27 iulie 2011 şi a rezoluţiei din 6 septembrie 2011 şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de magistraţii susmenţionaţi, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Verificând ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, aşa cum cer dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionar nu este fondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că prin Decizia civilă nr. 1418/C din 15 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2275/C/2004 al Curţii de Apel Constanţa, completul format din judecătorii S.E. şi P.M. a soluţionat apelul civil formulat de pârâţii M.I. şi M.G., prin respingerea lui ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 991/C/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, completul format din judecătorii I.I., T.V. şi B.I. a admis recursul formulat de pârâţii M.I. şi M.G. cu consecinţa admiterii acţiunii formulate de pârâţii reclamanţi M.I. şi M.G. împotriva reclamanţilor pârâţi A.T. şi A.P.
În mod corect procurorul a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară, republicată, că magistraţii sunt independenţi şi se supun numai legii, – soluţiile lor exprimând convingerea formată pe baza probelor administrate în cauză – şi că desfiinţarea şi reformarea hotărârilor judecătoreşti este permisă numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nefiind admisă cenzurarea hotărârilor judecătoreşti în cadrul unei anchete penale.
Nemulţumirea petiţionarului faţă de soluţiile pronunţate în cauză şi etichetarea acestora drept abuzive, fără prezentarea vreunui element care să susţină o atare calificare nu reprezintă temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraţilor susmenţionaţi care prin acţiunile lor concrete au participat la judecarea unor cauze aflate pe rolul instanţei de judecată, în limitele prevăzute de lege şi fără exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.
Întrucât pe parcursul soluţionării dosarelor civile nr. 2275/C/2004 şi nr. 991/C/2005 de către magistraţii I.I. şi P.M. nu s-a constatat existenţa unor elemente care să se circumscrie noţiunii de indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele penale reclamate, plângerea formulată de petiţionar se va respinge ca nefondată în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. cu consecinţa menţinerii ordonanţei de netrimitere în judecată adoptată de procuror.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a căror aplicare a cerut-o petiţionarului nu sunt incidente în cauză faţă de cerinţele art. 228 alin. (1) C. proc. pen. în conformitate cu care, începerea urmăririi penale se dispune atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10.
Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, în speţă există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi anume, cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals în declaraţii reclamate de petiţionar nu există în materialitatea lor.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.T. împotriva ordonanţei nr. 517/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 453/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
