ICCJ. Decizia nr. 461/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 461/2012
Dosar nr. 21293/3/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 955/F din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 21293/3/2010 s-a dispus, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului R.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În temeiul art. 20 rap. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea dintre acestea, de 18 ani închisoare şi, conform art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.
A constatat că inculpatul a fost judecat în stare de libertate.
În temeiul art. 350 alin. (1) rap. la art. 1451C. proc. pen., a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 1451 rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., a impus inculpatului ca, pe durata acestei măsuri, să respecte următoarele obligaţii:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
să nu îşi schimbe locuinţa, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art. 1451 rap. la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
În temeiul art. 350 alin. (4) C. proc. pen., a stabilit că măsura obligării de a nu părăsi ţara este executorie.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 25 octombrie 2006.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.F. şi a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 40.000 EURO, în echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
A respins, ca neîntemeiată, cererea aceleiaşi părţi civile de acordare a daunelor materiale.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului, respectiv imobilul situat în municipiul Tecuci, Strada C.R., judeţul Galaţi şi terenul situat în acelaşi municipiu, Strada D., în suprafaţă de 1.182 mp, împreună cu construcţia edificată pe acesta, în suprafaţă de 306,30 mp şi construcţia anexă, în suprafaţă de 66,46 mp, până la concurenţa sumei de 40.000 euro.
În temeiul art. 166 alin. (2) C. proc. pen., a dispus organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
I. Cu privire la infracţiunea de tentativă Ia omor calificat, săvârşită asupra părţii vătămate A.F.
La data de 08 iulie 2000, în jurul orei 12:00, într-un garaj situat în spatele blocului din Bucureşti, Strada S.V., inculpatul, acţionând cu premeditare şi din interes material, a încercat să o ucidă pe partea vătămată. Astfel, mai întâi, a lovit-o, în cap, cu un corp contondent dinainte pregătit (două bucăţi de platbandă metalică, aşezate una deasupra celeilalte, învelite într-o bucată de material textil şi legate cu un şnur), după care a încercat să o stranguleze, strângând-o de gât cu un şnur din material plastic, de asemenea, dinainte pregătit.
În concret, la începutul verii anului 2000, partea vătămată a hotărât să vândă locuinţa în care stătea împreună cu martora I.R.G., logodnica sa (devenită ulterior, prin căsătorie, A.R.G.), deoarece intenţiona să părăsească municipiul Bucureşti şi să se stabilească în judeţul Vâlcea.
În acest sens, partea vătămată a publicat, în mai multe ziare, un anunţ de vânzare a locuinţei, menţionând atât preţul solicitat, 41.000 dolari SUA, cât şi faptul că este un „occidental".
Anunţul respectiv a fost publicat şi în ziarul „A.", publicaţie cu difuzare naţională. Luând cunoştinţă de existenţa acestui anunţ, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora A.R.G. (fostă I.), al cărei număr de telefon era menţionat în anunţ, pretinzând că este interesat de achiziţionarea acelei locuinţe, Cei doi au stabilit o primă întâlnire, pentru ca inculpatul să vadă apartamentul, după ce martora i-a comunicat telefonic adresa exactă a acestuia.
Prima întâlnire a avut loc, chiar în locuinţa respectivă, la data de 05 iunie 2000, după alegerile locale din ziua precedentă, inculpatul motivând telefonic că ar fi implicat în viaţa politică şi că ar fi ocupat cu acele alegeri, motiv pentru care nu putea veni mai repede în Bucureşti. La acea dată, inculpatul s-a întâlnit doar cu martora A.R.G. (fostă I.), partea vătămată neparticipând la întâlnire. Inculpatul (persoană cu studii superioare şi cu o inteligenţă superioară, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică) s-a prezentat martorei ca fiind un politician din judeţul Galaţi, pentru a obţine astfel deplina ei încredere. Cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a adresat martorei numeroase întrebări, atât cu privire la persoana sa, cât şi cu privire la persoana părţii vătămate, împrejurări în care a aflat care sunt rudele acestora, faptul că nu erau căsătoriţi, că partea vătămată nu are copii, iar părinţii săi sunt decedaţi, precum şi faptul că nu are vreo rudă în România. La finalul întâlnirii, cei doi au stabilit să se întâlnească din nou ulterior, inclusiv cu partea vătămată, proprietarul apartamentului.
Existenţa acestei prime întâlniri a fost recunoscută şi de inculpat, nu însă şi toate discuţiile purtate cu acest prilej.
Cu prilejul audierii de către instanţă, referitor la această primă întâlnire, inculpatul a precizat elemente noi faţă de declaraţiile anterioare, pe baza cărora a încercat să creioneze o apărare care, aparent, nu are nimic în comun cu situaţia de fapt reţinută. Astfel, a negat existenţa unor discuţii legate de moştenitori şi rude apropiate, încercând însă să acrediteze ideea că apartamentul nu era mobilat, cu excepţia bucătăriei, existând o serie de bunuri strânse şi legate cu sfoară rigidă, întrucât capetele nodurilor rămăseseră în sus ridicate. Totodată, a arătat că, în apartament, a văzut o uşă metalică nemontată, care, în partea superioară şi inferioară, prezenta nişte orificii, pe care inculpatul susţine că, văzându-le şi coroborându-le cu fotografiile judiciare ale platbandelor găsite în garaj, a realizat că, de fapt, acele platbande erau balamalele de la uşa metalică, nefuncţională încă la acel moment. în esenţă, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu s-a interesat de eventualele rude şi moştenitori ale părţii vătămate şi că, astfel, nu dovedea un interes, un mobil al faptei pe care ulterior a comis-o, iar explicaţiile prin care a încercat să ateste prezenţa obiectelor, cu care s-a demonstrat că partea vătămată a fost agresată ulterior, le-a plasat la acel moment, pentru ca, plecând de la ele, să creeze scenariul potrivit căruia partea vătămată l-ar fi agresat, în scopul de a-l tâlhări, folosind tocmai obiectele la care inculpatul a făcut referire.
Au urmat apoi mai multe discuţii telefonice între inculpat şi partea vătămată, în care a insistat ca aceasta să nu vândă apartamentul altcuiva, oferindu-i chiar un preţ mai mare decât cel solicitat (46.000 dolari SUA) şi stabilind o nouă întâlnire, care a avut loc la data de 03 iulie 2000, într-o zi de luni. La această întâlnire, au participat partea vătămată, martora A.R.G. (fostă I.) şi inculpatul. Cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a adus la cunoştinţă părţii vătămate că îi va plăti în întregime suma de 46.000 dolari SUA, chiar în momentul în care vor semna contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, inculpatul a cerut să vadă actul de proprietate al părţii vătămate, ocazie cu care şi-a notat anumite date de pe acel act şi i-a solicitat acesteia să procure, în vederea încheierii contractului, extrasul de CF şi certificatul fiscal. De asemenea, inculpatul, pregătindu-şi terenul pentru punerea în aplicare a planului infracţional, a pretins faţă de partea vătămată şi martoră că banii necesari pentru achiziţionarea apartamentului urmau să-i fie puşi la dispoziţie de către o rudă a sa, o persoană în vârstă şi netransportabilă, care avea o fundaţie în străinătate. Astfel, pretinzând că i-ar fi necesară la „fundaţia care îl sponsorizează", pentru obţinerea sumei de bani, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să scrie o „invitaţie" adresată lui, prin care aceasta să solicite urgentarea cumpărării apartamentului, motivat de faptul că ar urma să plece în Italia. La solicitarea inculpatului, în această „invitaţie", s-a menţionat că preţul vânzării ar fi de 60.000 dolari SUA, el spunându-i părţii vătămate că această menţiune este necesară pentru că ar intenţiona ca diferenţa de bani obţinută astfel de la unchiul său sau de la fundaţia acestuia să o păstreze pentru sine. întrucât partea vătămată nu putea scrie în limba română, această „invitaţie" a fost scrisă de mână de către martora A.R.G. (fostă I.), fiind semnată de partea vătămată. „Invitaţia" (care cuprindea, între altele, exprimarea „intenţiei" părţii vătămate de a pleca în curând în Italia, pe un termen nedeterminat) a fost luată de inculpat, pentru a fi arătată „unchiului" său. Tot cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate ca, în momentul în care vor încheia contractul de vânzare-cumpărare, apartamentul să fie deja liber (mobilierul să fie luat în prealabil), pentru a se putea muta imediat şi să nu divulge altor persoane aspectele pe care ei le-au discutat, motivând că acest fapt i-ar putea afecta „cariera politică". Inculpatul şi partea vătămată au stabilit să se întâlnească din nou, în momentul în care cel dintâi va avea întreaga sumă de bani (46.000 dolari SUA), adică după ce o va fi obţinut de la „unchiul său", iar partea vătămată s-a angajat ca, în acest timp, să procure certificatul fiscal şi extrasul de CF, fapt care s-a realizat în data de 03 iulie 2000, când a obţinut certificatul respectiv de la Administraţia Financiară a Sectorului 3 Bucureşti şi a demarat demersurile necesare obţinerii extrasului anterior menţionat.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona de la partea vătămată şi garajul situat în spatele blocului, precum şi autoturismul acesteia, marca M., având numărul de înmatriculare Q1., ocazie cu care, fiind însoţit de cetăţeanul italian, a vizionat atât autoturismul, cât şi garajul respectiv.
În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a susţinut, referitor la acest moment, aceleaşi elemente esenţiale, existând o neconcordanţă numai în ceea ce priveşte numărul întâlnirilor cu inculpatul, aceasta afirmând că au fost patru asemenea întâlniri, primele două având loc numai între inculpat şi concubina sa. în legătură cu această afirmaţie, Tribunalul a apreciat că partea vătămată s-a aflat într-o confuzie, în condiţiile în care celelalte probe ale cauzei nu confirmă susţinerea sa şi a constatat că, şi în situaţia în care s-ar admite această ipoteză, ea nu schimbă cu nimic situaţia de fapt. în aceeaşi declaraţie, partea vătămată a confirmat discuţia privitoare la existenţa unui unchi al inculpatului, cu handicap şi netransportabil, care avea mulţi bani şi faptul că a fost de acord să treacă în acte, drept preţ al vânzării, suma de 60.000 dolari SUA, arătând că, în aceste condiţii, a semnat contractul, negând însă că ar fi scris vreo invitaţie destinată acelui unchi. Referitor la aceste ultime aspecte, Tribunalul a constatat că elementele esenţiale legate de preţ au fost confirmate, iar referirea părţii vătămate la faptul că nu a scris o invitaţie (lucru, de altfel, real, întrucât invitaţia a fost scrisă de către concubina sa) a fost cauzată, probabil, de împrejurarea că memoria sa a fost afectată de accidentele vasculare pe care le-a suferit în perioada 2000-2009, întrucât, în momentele apropiate datei săvârşirii faptei, declaraţiile sale, inclusiv sub acest aspect, sunt constante.
Existenţa acestei a doua întâlniri a fost recunoscută de inculpat doar cu prilejul primei declaraţii, dată în faţa organelor de poliţie la data de 08 iulie 2000.
În declaraţiile ulterioare, inculpatul nu a mai recunoscut existenţa acestei întâlniri, susţinând că au existat doar două întâlniri, prima la care a participat doar el şi martora A.R.G. (fostă I.) şi cea din 08 iulie 2000 (data comiterii infracţiunii de tentativă de omor calificat). În acest sens, în declaraţia din data de 26 octombrie 2006, inculpatul a precizat: „Arăt că în ziua în care s-a întămplat incidentul cu A., a fost pentru prima dată când l-am văzut pe A.". Şi cu ocazia audierii de către instanţă, inculpatul şi-a menţinut această poziţie, declarând că nu au existat decât două întâlniri, prima cu martora şi cea de-a doua, când s-au întâlnit toţi trei, în data de 08 iulie 2000. Această schimbare în poziţia inculpatului a fost apreciată de Tribunal ca fiind determinată de încercarea acestuia de a se exonera de răspundere, prin ascunderea adevăratului mobil şi a caracterului premeditat al infracţiunii, cu referire la conceperea contra-înscrisului la care a făcut referire.
La data de 04 iulie 2000, partea vătămată şi concubina sa au plecat la mare, la Neptun, continuând să poarte convorbiri telefonice cu inculpatul. La insistenţele acestuia, care a pretins că are întreaga sumă de bani necesară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la data de 07 iulie 2000, într-o zi de vineri, partea vătămată şi martora s-au întors în Bucureşti. în aceeaşi zi, partea vătămată a procurat de la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti extrasul de CF nr. C1. din 07 iulie 2000, aspect pe care l-a comunicat telefonic inculpatului. În cadrul acestei discuţii, care a avut loc în după-amiaza zilei respective, cei doi au convenit să se întâlnească în ziua următoare, sâmbătă, 08 iulie 2000, la ora 11:00, când inculpatul trebuia să se prezinte la locuinţa părţii vătămate cu întreaga sumă de bani convenită (46.000 dolari SUA), pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, inculpatul şi-a exprimat din nou intenţia de a cumpăra şi autoturismul părţii vătămate, afirmând că, a doua zi, va veni la Bucureşti însoţit de un prieten de-al său, care este mecanic, pentru a verifica starea tehnică a acelui autoturism.
În aceste împrejurări, inculpatul a continuat pregătirile pentru punerea în aplicare a planului infracţional, care implica uciderea părţii vătămate şi a martorei şi dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei acestora. Astfel, înainte de a reveni la Bucureşti, pentru întâlnirea din data de 08 iulie 2000, inculpatul, folosind o maşină de scris electrică marca O.G., pe care o avea la locuinţa sa din Tecuci, a redactat două formulare, intitulate „înţelegere", care aveau, în fapt, natura juridică a două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul cu privire la locuinţă, iar celălalt cu privire la garaj. „înţelegerea" privind locuinţa a fost redactată de inculpat pe două foi de hârtie format A4, prima scrisă atât pe avers, cât şi pe revers, iar cea de-a doua numai pe avers. Acest formular a fost parţial dactilografiat de către inculpat, fiind lăsate şi spaţii libere, care urmau a fi completate olograf, înscrisul respectiv este prezentat în cuprinsul Raportului de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., în fotografiile nr. 3 (aversul primei foi), nr. 4 (reversul primei foi) şi nr. 5 (aversul celei de-a doua foi). Textul acestei „înţelegeri", atât cel dactilografiat în prealabil de inculpat, cât şi cel care a fost scris olograf, la data de 08 iulie 2000, tot de acesta, este redat, de asemenea, în cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză. Inculpatul a inserat sintagma „Semnătura", atât pentru promitentul vânzător, cât şi pentru promitentul cumpărător, doar o singură dată, la finalul textului, adică pe aversul celei de-a doua foi. Pe această foaie (care urma să poarte semnăturile părţilor contractante), nu era trecută niciuna dintre obligaţiile care incumbau promitentului cumpărător (inculpatul), ci doar declaraţia promitentului vânzător (partea vătămată) în sensul că imobilul nu era grevat de sarcini şi referirea la garanţia de evicţiune datorată de vânzător. Pe prima foaie, nici pe avers, nici pe revers, inculpatul nu a inserat sintagma „Semnătura", în condiţiile în care, pe această foaie, au fost inserate toate menţiunile referitoare la obligaţiile băneşti ale părţilor (cuantumul preţului, avansul achitat, termenul de plată a diferenţei de preţ). Totodată, inculpatul, folosind aceeaşi maşină de scris electrică, marca O.G., a mai redactat o „înţelegere", în fapt un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la garajul părţii vătămate. Acest formular a avut mai puţine paragrafe, însă inculpatul a acţionat cu scopul vădit de a-l redacta în aceeaşi modalitate ca şi formularul privind locuinţa, astfel încât semnăturile părţilor să apară doar pe cea de-a treia pagină, care nu cuprindea vreo obligaţie stabilită în sarcina promitentului cumpărător (inculpatul). În acest scop, formularul respectiv a fost redactat de inculpat pe două foi în format A5 (jumătate de foaie A4). Inculpatul a obţinut astfel rezultatul dorit, întrucât a putut insera menţiunea „Semnătura" la finalul textului, adică pe aversul celei de-a doua foi, în condiţiile în care toate clauzele contractuale care impuneau obligaţii în sarcina lui se aflau pe aversul şi reversul primei foi. Şi acest înscris este prezentat în cuprinsul Raportului de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., în fotografiile nr. 6 (aversul primei foi), nr. 7 (reversul primei foi) şi nr. 8 (aversul celei de-a doua foi).
Următorul pas în realizarea rezoluţiei infracţionale a constat în pregătirea de către inculpat a obiectelor pe care urma să le folosească în acţiunea propusă, respectiv un corp dur, cu care să lovească victimele în cap şi un şnur din material textil, cu ajutorul căruia să le sugrume. Inculpatul a pregătit astfel două bucăţi de platbandă metalică, cu dimensiuni similare (lungime de 46 cm, lăţime de 5 cm şi grosime de 0,6 cm), pe care le-a aşezat una deasupra celeilalte şi le-a înfăşurat într-o bucată de material textil (o parte a unui fular), după care a legat „pachetul" obţinut la unul din capete cu o sfoară din material plastic de culoare galbenă. Apoi, inculpatul a împachetat această „armă sui-generis" într-un ziar „A.". Acest „pachet" a. fost introdus de inculpat într-o sacoşă din material textil de culoare neagră, inscripţionată „Z.", iar apoi în geanta diplomat pe care obişnuia să o poarte. Acest corp, astfel pregătit de inculpat, în lungime de 46 cm, încape cu uşurinţă într-un diplomat, chiar şi cu dimensiunile cele mai mici, de 35/30 cm. În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize judiciare, prin care să dovedească că acel obiect nu ar fi încăput într-un diplomat, în care ar mai fi existat şi alte obiecte (cărţi, înscrisuri, etc). Tribunalul a respins această probă, cu motivarea că obiectul contondent folosit a avut 46 cm în lungime (conform măsurătorilor efectuate în faza de urmărire penală), iar, potrivit unui simplu calcul matematic, întemeiat pe teorema lui Pitagora, diagonala unui dreptunghi cu laturile de 35/30 cm este de 46,09cm. Astfel, şi dacă s-ar admite că inculpatul a avut asupra sa un diplomat cu laturile cele mai mici, de 35/30 cm, obiectul respectiv, având lungimea de 46 cm, aşezat pe diagonală, ar fi încăput în acel diplomat, chiar dacă, sub el, ar fi fost aşezate cărţi sau acte. În acelaşi timp, Tribunalul a reţinut că inculpatul a negat prezenţa asupra sa a acelui obiect, încercând să acrediteze ideea că platbandele s-au aflat în locuinţa părţii vătămate, fiind de fapt balamalele unei uşi metalice nemontate. Totodată, inculpatul a pregătit şi o altă bucată de sfoară din material plastic (identică cu cea folosită la împachetarea celor două platbande), pe care urma să o folosească la ştrangularea victimelor. Prin declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat, şi cu privire la acest obiect, să acrediteze ideea că se afla în locuinţa părţii vătămate, fiind folosit la legarea obiectelor casnice.
Un moment esenţial în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale l-au constituit evenimentele din data de 08 iulie 2000 (o zi sâmbătă), în a cărei dimineaţă, în jurul orei 11:00, inculpatul, având asupra lui formularele şi obiectele anterior menţionate, s-a deplasat la Bucureşti, astfel cum stabilise telefonic cu partea vătămată, prezentându-se la locuinţa acesteia. Cu prilejul acelei întâlniri, la care au participat inculpatul, partea vătămată şi martora A.R.G. (fostă I.), cel dintâi, continuându-şi planul infracţional dinainte stabilit, a comunicat părţii vătămate că ar fi intervenit o problemă în procurarea sumei de bani necesare achiziţionării apartamentului (46.000 dolari SUA) şi i-a propus să îi remită în acea zi doar un avans, respectiv echivalentul în RON a 500 dolari SUA şi să încheie o înţelegere, potrivit căreia, a doua zi, duminică, 09 iulie 2000, urma să îi achite întreaga diferenţă de preţ, sub sancţiunea pierderii avansului plătit. În vederea încheierii acestei înţelegeri, inculpatul i-a prezentat părţii vătămate formularele dinainte pregătite, care aveau în fapt natura juridică a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, având stipulate toate obligaţiile specifice unui astfel de act juridic. Cu privire la aceste înscrisuri, Tribunalul a apreciat că „înţelegerile" ar fi putut fi interpretate din punct de vedere juridic şi ca veritabile contracte de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât inculpatul se afla în posesia „invitaţiei" întocmite la data de 03 iulie 2000, scrisă de martoră şi semnată de partea vătămată, în care aceasta din urmă îşi manifesta intenţia fermă de a vinde inculpatului locuinţa respectivă într-un termen scurt. Partea vătămată (persoană fără studii juridice şi cu nivel mediu de educaţie) a acceptat propunerea inculpatului, care avea aparenţa de a fi avantajoasă pentru ea, în lipsa stipulării vreunei sancţiuni pentru cazul în care aceasta nu ar fi respectat „înţelegerea". Astfel, inculpatul a trecut la completarea celor două formulare (unul privind locuinţa, iar celălalt privind garajul), cu datele personale ale sale şi ale părţii vătămate, cu datele privind obiectul „înţelegerii" şi respectiv cu datele privind obligaţiile celor două părţi. Potrivit celor convenite anterior, în cele două acte juridice, inculpatul a trecut suma totală de 60.000 dolari SUA, ca preţ al vânzării, deşi preţul real stabilit de părţi a fost de 46.000 dolari SUA. Suma de 60.000 dolari SUA a fost defalcată, astfel că suma de 52.000 dolari SUA a fost menţionată ca preţ de vânzare a locuinţei, iar suma de 8.000 dolari SUA ca preţ de vânzare a garajului. Şi avansul pe care inculpatul s-a arătat dispus să îl plătească (11.000.000 ROL, echivalentul a 512 dolari SUA) a fost defalcat, suma de 372 dolari SUA fiind trecută ca avans la vânzarea locuinţei, iar suma de 140 dolari SUA ca avans la vânzarea garajului. Toate menţiunile din cele două „înţelegeri", cu excepţia celor deja dactilografiate de inculpat, au fost scrise olograf de acesta, în prezenţa părţii vătămate. Ambele părţi au semnat acele „Înţelegeri" doar în locul dinainte stabilit de inculpat în acest scop, şi anume la finalul textului, pe aversul celei de-a doua foi, unde acesta inserase dactilografiat sintagma „Semnătura". Astfel, prima foaie, care conţinea pe avers şi pe revers toate obligaţiile care incumbau cumpărătorului (inculpatul), cu privire la preţul tranzacţiei, avansul plătit, termenul de plată a diferenţei, nu purta semnătura vreuneia dintre părţi, fiind scrisă doar de inculpat, atât în părţile dactilografiate, cât şi în cele olografe.
După semnarea acestor „Înţelegeri", inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să coboare, pentru a verifica starea tehnică a autoturismului, spunându-i totodată că, la garajul acesteia, urmează să sosească şi un prieten de-al său, mecanic, pentru a verifica acel autoturism. Înainte de a părăsi apartamentul, inculpatul a scos din geanta diplomat sacoşa din material textil de culoare neagră, inscripţionată „Z.", în care introdusese „pachetul" conţinând cele două bucăţi de platbandă, pe care a luat-o cu el. Inculpatul şi partea vătămată au coborât apoi la autoturism, care era parcat pe trotuarul din faţa blocului. Motivând că vrea să cunoască modul cum funcţionează autoturismul, inculpatul, însoţit de partea vătămată, l-a condus timp de câteva minute până în zona P.U., revenind apoi la blocul unde se afla locuinţa părţii vătămate. Aici, inculpatul, pentru a crea condiţiile prielnice continuării planului său infracţional, care presupunea, în mod necesar, suprimarea vieţii părţii vătămate, i-a solicitat să introducă autoturismul în garaj, cu portbagajul către partea din spate a acestuia. Pentru a o determina pe partea vătămată să procedeze astfel, inculpatul a motivat, pe de o parte, că urma să vină prietenul său mecanic, pentru a verifica motorul autoturismului, situaţie în care capota trebuia să fie îndreptată spre uşa garajului, iar, pe de altă parte, că era bine ca autoturismul să stea la umbră. Totodată, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să lase motorul autoturismului pornit, motivând că acest lucru era necesar pentru verificarea stării lui tehnice. În realitate, inculpatul a urmărit astfel ca zgomotul motorului să acopere eventualele strigăte ale părţii vătămate, în momentul suprimării vieţii acesteia. în continuare, inculpatul, pentru a o determina pe partea vătămată să se deplaseze în partea din spate a garajului, i-a solicitat acesteia să îi prezinte interiorul portbagajului, pentru a vedea dacă autoturismul era dotat cu o roată de rezervă. în timp ce partea vătămată s-a deplasat către partea din spate a garajului, inculpatul a luat în mâini sacoşa în care se afla „pachetul" conţinând cele două bucăţi de platbandă metalică, pe care o aşezase anterior pe bancheta din spate a autoturismului, după care s-a deplasat şi el în aceeaşi zonă, poziţionându-se în partea dreaptă a părţii vătămate. Profitând de faptul că partea vătămată era cu corpul aplecat către interiorul portbagajului, încercând să îi arate lăcaşul pentru roata de rezervă, inculpatul a scos din sacoşă „pachetul" respectiv şi, poziţionându-se în spatele ei, către partea dreaptă a acesteia, i-a aplicat, cu acel obiect, o lovitură puternică în cap. întrucât, în momentul aplicării acestei lovituri, partea superioară a corpului părţii vătămate se afla într-o poziţie aproximativ orizontală, lovitura respectivă i-a produs leziuni la nivelul capului (parietal dreapta - echimoză violacee şi occipital dreapta - hematom fluctuent), dar şi la nivelul umărului drept (supraclavicular dreapta - echimoză violacee), precum şi la nivelul hemitoracelui drept posterior - echimoză violacee, toate aceste leziuni fiind constatate medico-legal la data de 08 iulie 2000. În momentul în care a scos „pachetul", inculpatul a lăsat sacoşa în care acesta se afla să cadă pe pardoseala garajului, unde a fost găsită cu prilejul cercetării la faţa locului. După aplicarea loviturii anterior menţionate, inculpatul a lăsat „pachetul" cu care o lovise pe partea vătămată în portbagajul autoturismului, unde a fost găsit de către organele de poliţie cu aceeaşi ocazie. După aplicarea acestei prime lovituri la nivelul capului, partea vătămată, ca urmare a unei puternice alterări a stării de conştientă, a căzut în poziţia ghemuit, în spatele autoturismului, pe partea sa stângă, cu faţa către în jos, iar inculpatul, poziţionat în spatele ei, a scos laţul pregătit anterior, i l-a pus în jurul gâtului şi a început să strângă cu putere, în încercarea de a o strangula. Ca urmare a căderii părţii vătămate pe pardoseala din beton a garajului, acesteia i-au fost cauzate şi alte leziuni, constatate medico-legal, respectiv la nivelul cotului stâng - o echimoză violacee, centrată de o plagă sângerândă, la nivelul genunchiului stâng - un placard excoriat, acoperit cu crustă hematică, la nivelul feţei laterale a gambei stângi - un placard excoriat, la nivelul feţei interne a antebraţului drept - o echimoză violacee, la nivelul cotului drept - un placard excoriat, la nivelul genunchiului drept - un placard excoriat, iar la nivelul gambei drepte - o excoriaţie. Partea vătămată, revenindu-şi din şocul provocat de lovitura care i-a fost aplicată la cap şi redobândindu-şi conştienta, a reuşit să prindă cu mâinile partea anterioară a laţului şi, zbătându-se în timp ce era trasă în sus de către inculpat, în încercarea de a strânge acel laţ şi de a o sugruma, a reuşit să se ridice în picioare şi să se întoarcă cu faţa către acesta. Continuând să se zbată, partea vătămată s-a angrenat practic într-o luptă cu inculpatul, în încercarea de a se elibera de laţul cu care acesta încerca să o strângă de gât. Partea vătămată a reuşit, în urma acestei lupte, să smulgă din jurul gâtului său laţul cu care inculpatul încerca să o stranguleze, acest obiect căzând jos, pe pardoseala garajului. Ca urmare a încercării de strangulare a părţii vătămate de către inculpat, în modalitatea anterior menţionată, acesteia i-a fost cauzată o leziune specifică, în jurul gâtului, de asemenea constatată medico-legal, şi anume „cervical postero-lateral, echimoză violacee de 17/3 cm". în urma altercaţiei, inculpatului i-a căzut pe pardoseala garajului acul de la cravată (pe care concubina părţii vătămate îl observase anterior la acesta), obiectul respectiv fiind găsit acolo cu prilejul cercetării la faţa locului. Inculpatul a recunoscut că, de obicei, purta ac de cravată, susţinând însă că, la data faptei, nu a purtat un astfel de obiect. Tot ca urmare a acestei lupte, părţii vătămate i-au căzut ochelarii de vedere, lentilele acestora spărgându-se, şi aceştia fiind găsiţi de către organele de poliţie, cu prilejul cercetării la faţa locului. Partea vătămată a alergat apoi în afara garajului, fiind urmată de inculpat, care, înainte de a ieşi din acel loc, a ridicat de pe jos şi a luat cu el şnurul cu care încercase să o stranguleze. Partea vătămată, panicată şi confuză în urma atacului neaşteptat, a început să strige după ajutor, în încercarea de a alerta persoanele care s-ar fi putut găsi în apropiere. Strigătele părţii vătămate au fost auzite de martorii S.I. şi N.N., aflaţi pe aleea din spatele blocului unde locuia aceasta, aleea respectivă fiind situată între bloc şi garaje. Cei doi martori au văzut parţial şi violenţele exercitate ulterior de inculpat asupra părţii vătămate (în fapt, a doua încercare de strangulare). Partea vătămată, aflată într-o stare confuză şi fiind panicată, a revenit în interiorul garajului şi, pentru a opri motorul autoturismului, şi-a introdus partea superioară a corpului pe geamul deschis al portierei stânga faţă. Făcând această mişcare, partea vătămată a atins cu mâna dreaptă rama portierei stânga faţă, lăsând astfel o urmă de sânge, constatată cu prilejul cercetării la faţa locului. După cum s-a evidenţiat anterior, partea vătămată prezenta la acel moment plăgi sângerânde la nivelul genunchiului stâng şi al cotului stâng, ca urmare a căderii şi lovirii de pardoseala din beton a garajului, de la aceste leziuni murdărindu-se de sânge şi pe mână.
Inculpatul, profitând de faptul că reuşise să o determine pe partea vătămată să revină în interiorul garajului şi de faptul că aceasta şi-a introdus partea superioară a corpului în autoturism, a revenit şi el în garaj, imediat după ea. În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură, în spate, cu mâna, pentru a o determina să-şi scoată partea superioară a corpului din autoturism şi pentru a crea astfel prilejul de a încerca din nou să o stranguleze. În acest moment, inculpatul nu se mai afla în posesia „armei" cu care o lovise iniţial pe partea vătămată în cap, aceasta fiind rămasă în portbagajul autoturismului, iar el neavând timpul necesar pentru a o lua din nou, fără a risca astfel ca partea vătămată să scoată cheile din bordul autoturismului, să iasă din garaj şi, eventual, să-l închidă în interior. Ca urmare a loviturii uşoare aplicate de inculpat, partea vătămată s-a întors cu faţa către el, moment în care acesta, cu acelaşi şnur din material plastic de culoare galbenă, a încercat din nou să o stranguleze, prin punerea şnurului respectiv în jurul gâtului. Partea vătămată a reuşit, după o luptă scurtă, să scape de inculpat, care încerca din nou să o imobilizeze şi să o stranguleze. În cursul acestei a doua lupte, părţii vătămate i-a căzut de la mână ceasul, căruia i s-a desprins un telescop de pe cadran şi care a căzut pe capota motorului, în apropierea portierei stânga faţă, unde a fost găsit de către organele de poliţie, cu prilejul efectuării cercetării la faţa locului. După eşecul şi a celei de-a doua tentative de a o strangula pe partea vătămată, inculpatul a ieşit în grabă din garaj, deplasându-se, tot în grabă, către partea din faţă a blocului, dinspre Strada S.V., unde se afla intrarea în scara B (pe care era situată locuinţa părţii vătămate). Până la ajungerea părţii vătămate la aceeaşi scară, inculpatul a sunat la interfon, solicitându-i concubinei acesteia să-i permită accesul în bloc, pentru a-şi recupera geanta diplomat. În timp ce inculpatul comunica cu martora prin intermediul interfonului, la uşa de acces în scara blocului a ajuns şi partea vătămată, care a început să strige către concubina sa să nu deschidă, deoarece inculpatul era un criminal care a încercat să o omoare. Totodată, partea vătămată i-a solicitat inculpatului să se îndepărteze de uşa de acces în scara blocului, iar, în momentul în care acesta s-a îndepărtat, partea vătămată i-a solicitat martorei să deschidă acea uşă, pătrunzând astfel în bloc. Partea vătămată şi martora au anunţat imediat organele de poliţie, care s-au deplasat, într-un interval de câteva minute, la faţa locului, în condiţiile în care locul respectiv este situat în apropierea sediului Secţiei 10 Poliţie (aflat pe Strada S.S., sectorul 3). Inculpatul, dând dovadă de o încredere totală în capacitatea sa de convingere şi manipulare, pe fondul unui nivel superior de inteligenţă, aptitudini psihice puse în evidenţă prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L., a rămas, până la sosirea organelor de poliţie, în apropierea blocului unde locuia partea vătămată.
În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 08 iulie 2000, acţionând cu premeditare şi din interes material, a încercat să o ucidă pe partea vătămată A.F., lovind-o mai întâi în cap cu un corp contondent dinainte pregătit (două bucăţi de platbandă metalică, învelite într-o bucată de material textil şi legate cu un şnur), iar apoi încercând să o stranguleze, strângând-o de gât cu un şnur din material plastic, de asemenea, dinainte pregătit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi b) C. pen.
II. Cu privire la infracţiunea de omor calificat, săvârşită asupra victimei P.E.
La data de 28 noiembrie 1991, în locuinţa victimei, din localitatea Tecuci, Strada D., judeţul Galaţi, inculpatul, acţionând din interes material, a ucis-o pe aceasta, aplicându-i la nivelul capului mai multe lovituri, cu un corp dur alungit şi cu un obiect tăietor-despicător, respectiv cu tăişul şi coada unei securi pe care a luat-o chiar din acea locuinţă. Apoi, în încercarea de a ascunde comiterea infracţiunii, inculpatul a încercat să simuleze un accident rutier, a cărei victimă ar fi fost tocmai persoana astfel ucisă. În acest scop, inculpatul, folosind autoturismul său marca D.A., a transportat cadavrul victimei pe o stradă situată la intrarea în localitate dinspre Bârlad, unde l-a abandonat pe marginea străzii.
Sub aspectul relaţiei dintre cele două persoane, Tribunalul a reţinut că, începând cu anul 1988, inculpatul a lucrat la Abatorul din Tecuci, situat pe Strada D. (fostă AU.), mai întâi ca muncitor (măcelar), iar, după absolvirea în anul 1990 a Facultăţii de Drept, ca jurist, funcţie pe care a deţinut-o până la începutul lunii noiembrie 1991, când i-a fost desfăcut contractul de muncă. Victima (văduvă, în vârstă de 77 de ani la data faptei) locuia în imobilul (casă la curte) situat în aceeaşi localitate, pe Strada D. (fostă AU.), vizavi de abatorul unde lucra inculpatul. În aceste împrejurări, în anul 1990, între victimă şi inculpat, s-a produs o apropiere, victima chiar obişnuind să se refere la inculpat ca fiind un nepot de-al său, iar, ca efect al acestei apropieri, la data de 09 noiembrie 1990, victima a încheiat un testament notarial, prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, în condiţiile în care ea nu avea rude apropiate, care să îi fie moştenitori legali rezervatari. Cu privire la împrejurările în care inculpatul a determinat-o pe victima să îl desemneze ca legatar universal, Tribunalul a reţinut că, la data anterior menţionată, victima a redactat un înscris olograf, intitulat „Angajament", în care a arătat „Donez averea mea mobil şi imobil lui R.N. şi R.M. după moarte (deces) va fi în drept pentru a stăpâni averea mea mobil şi imobil". Acest înscris, având natura juridică a unui testament olograf, cuprindea şi anumite sarcini care incumbau legatarului, cu privire la plata impozitelor, achiziţionarea anuală a unei cantităţi de lemne, întreţinerea la nevoie a testatoarei şi efectuarea rânduielilor creştineşti după moartea acesteia. Totodată, acest testament olograf cuprindea şi clauze de revocare în caz de comportament necorespunzător din partea legatarului, sens în care se preciza „în caz de nerespectare a acestor condiţii şi va fi recalcitrant, nervos, îmi va face mizerii şi nu va respecta acest angajament, se va declara acest testament nul şi nu va mai avea nici un drept asupra lui sau vreodată se va gândi să-mi facă mizerii (neinteligibil) să se poarte frumos, după cum îmi spune, că vei avea o bătrâneţe liniştită, fără neplăceri şi în caz de boală grea va fi după cum îmi spune să mă îngrijească sau să-mi aducă ajutor. Dacă nu va respecta acest angajament, acest testament se va declara nul". În aceeaşi zi, 09 noiembrie 1990, inculpatul a determinat-o pe victimă să se deplaseze la un notar public, pentru a „oficializa" această „înţelegere". Astfel, victima a încheiat un testament autentic, autentificat sub nr. A1. din 09 noiembrie 1990, prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, fără a prevedea însă vreo clauză cu privire la eventuale obligaţii (sarcini) care să îi revină legatarului sau cu privire la motive de revocare a testamentului. Inculpatul s-a folosit astfel de cunoştinţele sale juridice şi de puterea lui de manipulare, pentru a obţine desemnarea sa drept legatar universal al averii victimei, fără ca lui să îi incumbe vreo obligaţie. La începutul lunii noiembrie 1991, inculpatului i-a fost desfăcut contractul la abatorul unde lucra, acesta rămânând fără loc de muncă, împrejurări în care relaţiile dintre el şi victimă s-au degradat, astfel că victima intenţiona să revoce testamentul notarial pe care îl întocmise în favoarea lui. În după-amiaza zilei de 28 noiembrie 1991, joi, pentru a înlătura posibilitatea ca victima să revoce testamentul, inculpatul a ucis-o, după care, în calitate de legatar universal, a intrat în proprietatea imobilului care îi aparţinuse acesteia, situat în Tecuci, Strada D., pe care ulterior, respectiv la data de 07 iulie 1995, l-a vândut, prin contract, cu de 10.000.000 ROL.
Sub cel de-al doilea aspect, al topografiei locuinţei şi împrejurimilor acesteia, Tribunalul a reţinut că victima locuia singură în casa situată la adresa anterior menţionată, care era proprietatea ei exclusivă. Această locuinţă era situată pe partea stângă a Străzii D., raportat la direcţia de deplasare sud-nord, respectiv dinspre intrarea în oraşul Tecuci către centrul acestei localităţi. Locuinţa victimei (ca, de altfel, şi celelalte locuinţe situate pe aceeaşi parte a străzii) era situată pe un plan inferior celui al carosabilului străzii. În aceste împrejurări, accesul dinspre locuinţa victimei (ca, de altfel, şi dinspre celelalte locuinţe situate pe aceeaşi parte a străzii) către partea carosabilă se făcea prin urcarea unor scări din beton (fiecare din locuinţele de pe această parte a străzii fiind prevăzute cu astfel de scări). între partea carosabilă a străzii şi rândul de locuinţe în care se găsea şi locuinţa victimei se afla (şi se află şi în prezent) o alee destinată atât accesului pietonal cât şi accesului auto. Accesul către această alee se făcea din Strada D. (şi anume din zona intersecţiei acestei străzi cu Strada G.D., în apropierea podului peste râul Tecucel). În partea de nord a locuinţei victimei, se afla, la data faptei, un teren viran, în forma aproximativă a unui triunghi dreptunghic, care era delimitat, către sud, de curtea locuinţei victimei şi de curtea locuinţei martorei V.C.L. (fostă I.), către est, de Strada D., iar, către nord-vest, de Strada G.D. în partea de sud a acestui teren viran, de-a lungul gardurilor de la curtea locuinţei victimei şi de la curtea locuinţei martorei anterior menţionate, se afla o potecă destinată accesului pietonal. Atât curtea locuinţei victimei, cât şi curtea locuinţei martorei aveau câte o poartă (secundară) către această potecă. La sud, locuinţa victimei se învecina cu locuinţa martorei C.G.L., situată pe Strada D., la vest (către partea din spate a casei), cu locuinţa martorei V.C.L. (fostă I.). Accesul în curtea victimei se putea realiza în două modalităţi, fie pe poarta principală, dinspre Strada D., în fapt dinspre aleea anterior menţionată (situată între stradă şi rândul de locuinţe în care se afla şi casa victimei), destinată inclusiv accesului auto, fie pe poarta secundară, din poteca dinspre terenul viran situat la nord de curtea respectivă. în casa victimei, se putea pătrunde, ipotetic, în două modalităţi, fie pe uşa principală, situată într-o verandă, către Strada D. (această uşă nu era însă folosită, de obicei), fie pe uşa situată către partea din spate a casei, dinspre grădină (această uşă fiind cea folosită în mod uzual).
Sub cel de-al treilea aspect, al programului pe care victima l-a avut în data de 28 noiembrie 1991, Tribunalul a reţinut că, în dimineaţa zilei respective, aceasta a plecat de acasă, cu intenţia de a-şi cumpăra un obiect de vestimentaţie, căutând totodată să cumpere lapte (întrucât avea asupra sa şi o geantă în care erau două sticle goale, de lapte). În jurul orei 10:00, victima s-a întâlnit în incinta magazinului U., din centrul localităţii, cu martorul D.A. Fiind audiat în faza de urmărire penală (ascultarea lui în cursul cercetării judecătoreşti nemaifiind posibilă, întrucât a intervenit decesul său), martorul a declarat că, în jurul orei 10:00, s-a întâlnit cu victima în magazinul U., ocazie cu care aceasta l-a întrebat dacă inculpatul mai lucrează la abator şi, deşi el ştia că a fost dat afară, i-a spus totuşi că este în concediu. În ceea ce priveşte relaţia dintre cei doi, martorul a arătat că ştia de faptul că victima îi făcuse testament inculpatului, precizând totodată că acesta o vizita des şi că victima avea câini foarte răi, care semnalau prezenţa oricărei persoane pe stradă şi, în afara inculpatului, pe care îl cunoşteau întrucât le dădea de mâncare, lătrau la orice persoană străină care se apropia de curte. Martorul a mai arătat că, în data de 28 din 29 noiembrie 1991, a intrat de serviciu la abator la ora 19:00, la poarta principală şi că nu a auzit câinii lătrând în curtea victimei şi nici nu a văzut vreun autoturism oprit în poarta acesteia, întrucât nu a dat importanţă. Raportat la această declaraţie, Tribunalul a evidenţiat că martorul în discuţie, precum şi alţi martori la care se va face referire ulterior, toţi angajaţi ai abatorului, nu au observat în seara de 28 noiembrie 1991 maşina inculpatului staţionând în faţa porţii victimei, pe de o parte, pentru că, după cum a afirmat şi acest martor, nu au dat importanţă, iar, pe de altă parte, dată fiind diferenţa de nivel dintre planul pe care se afla abatorul şi Strada D. şi planul inferior pe care se afla locuinţa victimei şi aleea din faţa acesteia. Acest raţionament a fost susţinut şi de declaraţia martorului M.G. (în prezent decedat), care, fiind audiat, a afirmat şi el că, în aceeaşi seară, a fost de serviciu la centrala Frig a abatorului, începând cu ora 19:00 şi până a doua zi dimineaţă şi, deşi uşa de intrare de la centrala respectivă se deschidea spre Strada D., nu putea observa locuinţa victimei, deoarece gardul abatorului era foarte înalt. Revenind la programul victimei, Tribunalul a reţinut că aceasta, fără a-şi cumpăra obiectul de vestimentaţie vizat şi fără a reuşi să găsească lapte, s-a deplasat pe Strada DE., unde i-a vizitat pe martorii S.Z. şi R.V., prietenii săi.
De la locuinţa acestora, victima a plecat în jurul orei 12:00, întorcându-se la locuinţa ei.
S-a stabilit, pe baza probatoriului, prezenţa inculpatului în locuinţa victimei şi fapta săvârşită de acesta. Astfel, a reţinut că, în jurul orei 17:00, inculpatul s-a deplasat, pe jos, la locuinţa victimei, unde, cel mai probabil în contextul unor discuţii contradictorii, generată de intenţia acesteia de a revoca testamentul făcut în favoarea sa, a ucis-o. În acest sens, inculpatul, folosind o secure luată chiar din acea locuinţă, a lovit-o pe victimă în cap, în mod repetat, aplicându-i o lovitură cu tăişul lamei securii, precum şi mai multe lovituri cu coada acesteia, cel mai probabil ca urmare a desprinderii lamei de coadă, după prima lovitură. Prin raportul de autopsie, întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Galaţi, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se anemiei acute, prin hemoragie externă consecutivă a plăgilor contuze epicraniene şi a plăgii despicat-tăiate din regiunea occipitală stânga, prin lovire cu corp contondent alungit şi cu corp tăietor-despicător. Acest raport medico-legal a fost avizat de către Laboratorul Exterior de Medicină Legală Iaşi, prin avizul din 01 martie 1992. Din concluziile aceluiaşi raport de autopsie, a rezultat că, raportat la aspectul şi topografia plăgilor epicraniene, se poate aprecia că agresorul a lovit victima aflându-se în spatele ei sau victima fiind căzută cu faţa în jos. Cu privire la leziunile prezentate de victimă, în concluziile raportului respectiv, s-a arătat că acestea au constat în plăgi contuze epicraniene cu fracturi de boltă şi bază craniană, produse prin lovire cu corp contondent alungit, plagă tăiat-despicată cu fractură craniană, produsă prin lovire cu corp tăietor-despicător, tasări la nivelul vertebrelor cervicale C4 şi C6, produse prin flexie exagerată a coloanei cervicale, echimoze faciale şi plagă contuză sprâncenoasă dreapta, produse prin lovire cu sau de corp dur. S-a mai evidenţiat că victima prezenta, la faţă, o excoriaţie la nivelul piramidei nazale, o echimoză roşiatică frontală suprasprâncenos dreapta, o plagă liniară sprâncenoasă dreapta, o echimoză în regiunea pleoapei drepte şi o echimoză roşiatică în regiunea malară şi infra-orbitală dreapta. Cu privire la leziunea de la nivelul regiunii occipitale stânga (cea produsă cu corp tăietor-despicător), s-a făcut precizarea că firele de păr au fost secţionate la nivelul acestei leziuni. S-a mai consemnat că victima a prezentat şi o echimoză violacee la nivelul antebraţului stâng. De asemenea, victima a prezentat infiltrate hemoragice la nivelul gâtului, şi anume la nivelul regiunii latero-cervicale dreapta, submandibular, precum şi la nivelul feţei posterioare a esofagului. S-a arătat că toate leziunile constatate au fost produse în timpul vieţii victimei şi că traumatismul cranio-cerebral cu plăgi contuze, plaga despicat-tăiată şi fractura complexă de boltă şi bază craniană au fost de gravitate maximă, producând moartea acesteia, prin hemoragie externă. Totodată, s-a stabilit că, între traumatismul cranio-cerebral cu plăgi epicraniene şi decesul victimei, a existat un raport direct de cauzalitate. În urma examenelor de laborator efectuate cu prilejul autopsiei, s-a stabilit că sângele recoltat de la victimă aparţinea grupei sanguine BIII şi că acesta conţinea 0,60 g‰ alcool. Pe baza aspectelor consemnate în raportul medico-legal de autopsie, Tribunalul a reţinut că, în momentul aplicării loviturilor, inculpatul s-a aflat în spatele victimei sau victima era căzută cu faţa în jos. Astfel, cel mai probabil, prima lovitură, cea cu tăişul lamei, a fost aplicată de inculpat în momentul când acesta era poziţionat în picioare, în spatele victimei, iar celelalte lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut pe pardoseala încăperii, cu faţa în jos. Această dinamică lezionară a fost confirmată şi de existenţa unor leziuni la nivelul feţei victimei, cu privire la care s-a stabilit medico-legal că se puteau produce prin lovire de un corp dur (prin cădere). Tribunalul a mai reţinut că infracţiunea s-a comis în camera pe care victima o folosea în mod obişnuit, atât pentru locuit, cât şi pentru dormit (situată către partea din spate a casei, în care se pătrundea din holul de acces dinspre uşa din acea zonă), iar, ca urmare a lovirii sale, aceasta a sângerat abundent în locul în care a căzut, respectiv pe covorul de iută din acea încăpere.
După ce a ucis-o pe victimă, inculpatul a plecat din locuinţa acesteia, stingând lumina la plecare şi încuind uşa de acces, iar, pentru a reduce posibilitatea de a fi văzut de alte peroane, a ieşit din curte pe poarta din spate, care dădea înspre potecă, după care şi-a continuat deplasarea pe acea cărare, iar apoi pe terenul viran situat la nord de locuinţa victimei, ieşind astfel în Strada G.D., după care a trecut podul de peste pârâul Tecucel, continuându-i deplasarea pe Strada D. În timp ce se deplasa pe poteca din spatele casei victimei, inculpatul a fost însă văzut de martora V.C.L. (fostă I.), vecină a acesteia. Astfel, martora a declarat că l-a văzut pe inculpat în timp ce se deplasa pe poteca ce mărgineşte terenul viran situat la nord de locuinţa sa, acesta părăsind apoi acea potecă şi continuau du-şi deplasarea pe terenul viran către intersecţia Străzilor D. şi G.D., unde se afla şi podul peste râul Tecucel. Declaraţiile martorei, date succesiv în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, chiar la intervale mari de timp, au fost exacte şi constante cu privire la principalele elemente de fapt, inclusiv unele de detaliu.
După ce a plecat din locuinţa victimei, inculpatul, în drum spre locuinţa sa, a trecut pe la sediul Poştei (actualul sediu al RO.), situat pe Strada V., de unde a telefonat martorului C.C.O., pentru a crea astfel aparenţa că se află la domiciliul său. Cu privire la telefonul pe care l-a primit de la inculpat în seara zilei de 28 noiembrie 1991, martorul respectiv, fiind audiat pentru prima oară la data de 16 ianuarie 1992, a declarat următoarele: „în aceeaşi zi (joi, 28 noiembrie 1991), în jurul orei 14:00, am telefonat la R.N. acasă, unde mi-a răspuns un copil, care mi-a spus că tatăl ei nu este acasă şi, după ce m-am prezentat, am lăsat vorbă să mă caute el cu telefonul (...) în aceeaşi zi, în jurul orei 18:00 - 18:00, după ce venise apa caldă, am primit telefon de la R.N., care m-a întrebat dacă este nevoie să vină pe la mine, pentru a-mi explica ce hotărâre s-a luat şi ce s-a discutat la instanţă (martorul face referire la procesele pe care atât el, cât şi inculpatul le aveau, având ca obiect contestaţiile acestora împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă). De asemenea, i-am spus că nu-l puteam primi în vizită, deoarece aveam apă caldă şi intenţionam să fac baie". Cu privire la momentele celor două telefoane, Tribunalul a reţinut următoarele aspecte: primul telefon, dat de martor inculpatului, la care a răspuns fiica acestuia, martora R.D., a fost plasat eronat în timp, fiind evident că acea convorbire nu putea avea loc la ora 14:00, ci numai după venirea martorei de la şcoală, respectiv după ora 18:00, astfel cum a rezultat din alte probe; cel de-al doilea telefon, dat de inculpat martorului, a fost exact precizat în timp de către acesta, întrucât martorul a reţinut că a fost sunat de inculpat la scurt timp după ce începuse să curgă apa caldă. Fiind reaudiat la data de 19 martie 2009, martorul şi-a menţinut declaraţia anterioară, precizând că aceasta corespunde realităţii. în cursul cercetării judecătoreşti, martorul a declarat că, în seara de 28 noiembrie 1991, l-a sunat pe inculpat, pentru a-l întreba în legătură cu un proces şi că i-a răspuns fiica acestuia, iar, după o jumătate de oră, l-a sunat inculpatul, el spunândui că nu se pot vedea. Martorul a precizat că şi-a adus aminte că l-a sunat pe inculpat seara, întrucât atunci era program de apă caldă şi vroia să facă baie, acesta fiind şi motivul pentru care nu s-au mai putut întâlni în acea seară. În această situaţie, Tribunalul a concluzionat că inculpatul nu se afla în domiciliul său la momentul când a fost sunat de martor, după ora 18:00, pentru că, altfel, fiica sa, care a terminat cursurile şcolare chiar la acea oră, nu ar fi putut să răspundă. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că telefonul pe care inculpatul i l-a dat martorului de la sediul poştei se explică tocmai prin aceea că a încercat astfel să-şi creeze un alibi, în sensul prezenţei sale la domiciliu.
Pentru a împiedica stabilirea faptului că victima a fost ucisă şi pentru a evita astfel tragerea sa răspundere penală, inculpatul a înscenat un accident rutier, a cărei victimă ar fi fost chiar persoana omorâtă de el. în acest scop, inculpatul s-a deplasat la locul unde îşi ţinea parcat autoturismul (în apropierea blocului în care locuia, pe Strada C.R. (fostă C.D.G.), după care, la volanul acelui autoturism, s-a deplasat din nou la locuinţa victimei, după ce a trecut podul peste pârâul Tecucel. Pentru a diminua posibilitatea ca maşina lui să fie văzută de alte persoane şi posibilitatea de a fi văzut când urma să care cadavrul către acea maşină, inculpatul a ieşit de pe Strada D., intrând pe aleea situată în faţa porţii de la curtea victimei. Astfel, inculpatul a oprit autoturismul chiar în dreptul acelei porţi, la o distanţă foarte mică de aceasta. Autoturismul inculpatului a fost văzut în această poziţie de către martora C.G.L. (vecină a victimei), atât la ora 19:20, cât şi la ora 19:50. Astfel, martora respectivă, care locuieşte în imobilul din Strada D., a văzut, în seara de 28 noiembrie 1991, autoturismul inculpatului parcat pe aleea din faţa curţii victimei, în dreptul porţii acelei curţi, în imediata ei apropiere, în două rânduri, mai întâi în jurul orei 19:20, iar apoi în jurul orei 19:50. Declaraţiile acestei martore, date succesiv în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, la mari intervale de timp, sunt exacte şi constante cu privire la principalele elemente de fapt relatate, inclusiv unele de detaliu.
Referitor la susţinerile inculpatului, în sensul că autoturismul său D.A. nu funcţiona la data de 28 noiembrie 1991 şi, astfel, nu se putea ca maşina văzută parcată în faţa casei victimei să-i aparţină, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt veridice. în acest sens, a reţinut că, la data de 29 noiembrie 1991, autoturismul aparţinând inculpatului (marca D.A., de culoare roşie, cu număr de înmatriculare Q2.) a fost ridicat de către organele de poliţie din faţa scării blocului unde locuia acesta, întocmindu-se un proces-verbal. În momentul ridicării autoturismului, au fost folosite cheile sale originale, puse la dispoziţie de inculpat, acesta fiind găsit în stare de funcţionare (deşi acumulatorul se afla între banchete), sens în care s-a întocmit şi o dovadă. În afară de forţa probantă a acestor înscrisuri, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi martorii C.S.A. şi C.T. Primul martor, electrician la o unitate a R., situată lângă locuinţa inculpatului, a declarat că, la data de 28 noiembrie 1991, în jurul orei 13:00, l-a ajutat pe acesta să pună în funcţiune autoturismul, remediindu-i o avarie la sistemul de pornire (a reglat patina), astfel încât, la plecarea martorului, autoturismul funcţiona, inculpatul spunându-i că urma să pună apă în vasul de expansiune. Fiind reaudiat la data de 19 martie 2009, acelaşi martor a declarat următoarele: „Cert este că vecinul respectiv a plecat cu autoturismul imediat, iar, până la terminarea programului, în jurul orei 15:00, nu am mai văzut maşina respectivă parcată în apropierea locului meu de muncă". În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că, în data de 28 noiembrie 1991, în jurul prânzului, l-a văzut pe inculpat că se chinuia să pornească autoturismul şi l-a ajutat să-l repună în funcţiune, după care acesta s-a urcat în autoturism şi a plecat, iar, până la sfârşitul programului său de lucru, respectiv ora 15:00, nu a mai văzut acel autoturism parcat în zonă. Martorul a negat că, după punerea în funcţiune a maşinii, inculpatul ar fi parcat-o, ci a susţinut în continuare că acesta s-a urcat în maşină şi a plecat pe alee spre Strada C.R. Cel de-al doilea martor, audiat la data de 29 noiembrie 1991, a susţinut că, în ziua precedentă, în jurul orei 11:00, l-a văzut pe inculpat în faţa blocului, încercând să-şi pornească autoturismul, fără a cunoaşte dacă şi când a reuşit să-l pornească, însă, la întoarcerea sa din oraş, în jurul orei 13:00, acel autoturism nu mai era parcat în faţa blocului. Martorul nu a putut preciza cu exactitate dacă, în jurul orei 19:30, autoturismul inculpatului era sau nu parcat acolo. Aceste afirmaţii au fost reiterate de martor şi cu ocazia reaudierii lui, în data de 19 martie 2009. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a precizat că nu îşi mai aminteşte nimic în legătură cu aceste aspecte, însă, după citirea declaraţiilor sale anterioare, a arătat că ceea ce a afirmat în cuprinsul lor este conform adevărului.
Pe acelaşi aspect, la propunerea inculpatului, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi doi martori, P.S. şi S.I. Primul martor a declarat că a fost rugat de soţia inculpatului să aducă autoturismul ridicat pentru cercetări de la poliţie, ocazie cu care a constatat că acesta nu funcţiona, deoarece „pur şi simplu nu avea benzină", însă, după ce l-a alimentat cu benzină din autoturismul său, a fost repus în funcţiune. Cel de-al doilea martor, a declarat că a fost coleg de serviciu, la abator, cu inculpatul şi că, în data de 28 noiembrie 1991, s-a deplasat la un poliţist care locuia lângă blocul acestuia, aşteptându-l în intervalul orar 20:30 - 21:00, timp în care a văzut autoturismul inculpatului parcat în faţa blocului unde acesta locuia. Acelaşi martor a fost audiat şi cu privire la alte aspecte ale situaţiei de fapt, acesta declarând că ştie de la martorul P.I., fochist la abator, că, în seara de 28 noiembrie 1991, în timp ce se afla de serviciu, împreună cu paznicul D.A., a văzut trei bărbaţi sărind gardul de la curtea bătrânei defuncte şi fugind spre cartier, fără a da însă detalii privitoare la cadavrul victimei.
Concluzionând sub acest aspect, Tribunalul a constatat că starea de funcţionare a autoturismului inculpatului a fost demonstrată fără putinţă de tăgadă, atât prin declaraţiile martorilor acuzării, cât şi prin declaraţia unui martor propus chiar de inculpat, coroborate cu dovada şi procesul verbal de cercetare întocmite de către organele de poliţie.
Cu privire la apărarea formulată de inculpat, prin intermediul martorului S.I., Tribunalul a constatat că aceasta nu este edificatoare, prin raportare la celelalte mijloace de probă analizate, cu atât mai mult cu cât intervalul de timp la care martorul a făcut referire, 20:30-21:00, este apropiat momentului la care martora R.D. a afirmat că tatăl său a sosit la domiciliu, cu puţin timp înainte de începerea serialului Dalias, care, potrivit programului TV, se difuza începând cu ora 21:25.
Referitor la autoturismul văzut în fata casei victimei, Tribunalul, raportat la declaraţia martorului I.O.I., paznic la abator, care a afirmat că, în ziua de 28 noiembrie 1991, „aproape de seară", a observat un autoturism marca SK. de culoare roşie, parcat în dreptul casei victimei, a constatat că, în cursul cercetării judecătoreşti, acesta a revenit asupra declaraţiei iniţiale, arătând că nu îşi aminteşte exact dacă maşina pe care a văzut-o în acel loc era o D.A. sau o SK. roşie, percepţia sa fiind că a fost maşina inculpatului şi că motivul pentru care a spus anterior că era o SK. a fost afirmaţia martorului S.C., care, la momentul sosirii de acasă, i-a spus că era o SK., iar nu o D.A.. Martorul a mai afirmat că a văzut acea maşină în intervalul orar 15:00 - 16:00, dar şi la ora 18:00, când a venit martorul S.C., cu precizarea că maşina se afla pe drumul naţional, iar nu în planul inferior.
Din declaraţiile martorilor S.C. (audiat doar în faza urmăririi penale, întrucât ulterior a intervenit decesul său) şi P.T. (audiat în ambele faze ale procesului penal), persoane care s-au aflat împreună cu martorul I.O.I. în momentul observării acelui autoturism, Tribunalul a reţinut că faptul relatat de către cel din urmă s-a întâmplat marţi, 26 noiembrie 1991, iar nu joi, 28 noiembrie 1991. Mai mult, primul martor a declarat că, în data de 28 noiembrie 1991, el a plecat de la serviciu în jurul orei 15:00, astfel încât nu ar fi avut cum să vadă autoturismul marca SK. de culoare roşie în seara zilei respective. Corelând aceste declaraţii, Tribunalul a apreciat că ele nu sunt de natură a schimba situaţia de fapt reţinută, nedovedind că, în faţa porţii victimei, în planul inferior al şoselei, nu s-a aflat autoturismul inculpatului.
În timpul cât s-a aflat în casa victimei, inculpatul a pregătit cadavrul acesteia, pentru a-l transporta şi a încercat să şteargă urmele de sânge din locuinţă. Astfel, a lăsat stinse becurile electrice din locuinţă, pentru a nu se observa faptul că este cineva în interior (aspect confirmat de martora C.G.L.). Pentru a crea aparenţa că victima ar fi suferit un accident rutier mortal, inculpatul i-a îmbrăcat cadavrul cu haine „de stradă", fără a-i pune însă căciula şi gulerul pe care acesta le purtase în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1991, conform declaraţiei martorei S.Z. (aceste obiecte rămânând în locuinţa victimei, unde au fost găsite cu ocazia cercetării la faţa locului) şi nici ochelarii de vedere, pe care ea obişnuia să-i poarte. întrucât victima sângera la nivelul feţei şi al epicraniului, pentru a nu se murdări de sânge în timpul manipulării cadavrului şi pentru a nu rămâne astfel de urme în portbagajul maşinii, inculpatul a pus pe capul cadavrului un fes din lână, pe care l-a tras peste faţa victimei, până la nivelul nasului. Înainte de a pleca din locuinţă, inculpatul a încercat să cureţe urmele de sânge de pe covorul pe care a căzut victima şi de pe securea cu care o lovise în cap. Cu toate acestea, pe obiectele respective au rămas urme de sânge, care au fost puse în evidenţă cu ocazia efectuării unei expertize criminalistice serologice. Totodată, o pătură, care prezenta urme de sânge provenite de la victimă, a fost împăturită de inculpat şi aşezată sub cuvertura patului din cea de-a doua cameră. Inculpatul a spălat şi un preş ţărănesc, pe care l-a pus la uscat pe sârma de rufe, fiind văzut acolo atât de martora V.C.L. (fostă I.), cât şi martora C.G.L.
În jurul orei 19:30, martorul G.J. a sunat la locuinţa inculpatului, cu intenţia de a-i relata acestuia ceea ce îi spusese victima, în după-amiaza aceleiaşi zile, respectiv că este nemulţumită de comportamentul său. La telefon, a răspuns martora R.D. (fiica inculpatului), care i-a adus la cunoştinţă martorului faptul că tatăl ei nu era acasă. După cum s-a arătat cu ocazia prezentării programului victimei din ziua de 28 noiembrie 1991, în intervalul orar 16:00-17:00, aceasta a fost vizitată de martorul G.J., care, fiind audiat, a confirmat că, în ziua respectivă, a vizitat-o pe victimă în intervalul orar anterior menţionat.
După ce a făcut curăţenie în locuinţa victimei, încercând să îndepărteze urmele de sânge şi după ce a îmbrăcat cadavrul acesteia, inculpatul l-a transportat, din interiorul locuinţei, până la autoturismul său, parcat foarte aproape de poarta de acces în curte, unde l-a introdus în portbagaj. Potrivit raportului medico-legal de autopsie, victima era o persoană cu înălţimea de 1,50 m şi cu ţesut musculo-adipos normal reprezentat. Faţă de aceste trăsături corporale, transportarea cadavrului său, de către inculpat, până la autoturismul parcat în faţa porţii, s-a putut realiza fără dificultate. în urma aşezării cadavrului în portbagaj, în acesta a rămas un fir de păr al victimei, în lungime de aproximativ 9 cm, care a fost găsit şi ridicat cu prilejul cercetării criminalistice a autoturismului respectiv, la data de 29 noiembrie 1991. Conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică nr. l 18671 din 19 decembrie 1991, întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P., firul respectiv, în lungime de 92 mm, este un fir de păr de natură umană, din regiunea păroasă a capului, cu aspectul unui fir de păr smuls, provenit de la o persoană având grupa sanguină BIII (chiar grupa sanguină a victimei, potrivit raportului medico-legal de autopsie din 29 noiembrie 1991. Raportat la grupa sanguină a persoanei căreia îi aparţinea acel fir de păr şi la aspectul acestuia (lungimea de 92 mm şi culoarea albă), Tribunalul a concluzionat că el provenea din regiunea capilară a victimei. Cu privire la apărarea inculpatului pe acest aspect, constând în depunerea, în cursul cercetării judecătoreşti, a unui buletin de analiză în care se menţionează că soţia sa, R.M., are grupa sanguină BIII, încercând astfel să acrediteze ideea că firul de păr ar fi putut să-i aparţină acesteia, Tribunalul a apreciat că aspectul respectiv nu schimbă cu nimic datele problemei, întrucât, din punct de vedere probator, simpla existenţă a acelui fir de păr, admiţându-se că el aparţine victimei, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la incriminarea unei persoane, având în vedere relaţiile dintre victimă şi inculpat (care o transporta adesea, cu acelaşi autoturism, la cimitir, la mormântul soţului său), astfel încât firul de păr ar fi putut ajunge în portbagaj şi în acele împrejurări. Prezenţa în portbagaj a acelui fir de păr, coroborată însă cu mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior, întăresc convingerea că acesta a ajuns în locul unde a fost găsit, prin contribuţia inculpatului.
Pentru a crea aparenţa că victima a plecat de acasă, inculpatul a luat din locuinţă şi cele două genţi pe care aceasta le purtase în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1991 (inclusiv cea conţinând cele două sticle goale, de lapte). După ce a pus cadavrul în portbagajul maşinii, inculpatul a încuiat casa victimei, după care s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus spre nordul localităţii, mai întâi pe Strada D., iar apoi pe strada T.D., aflată în continuarea celei dintâi. Când a ajuns în dreptul imobilului situat pe cea din urmă stradă, la o distanţă de aproximativ 3.800 m de locuinţa victimei, inculpatul a oprit autoturismul, a scos cadavrul din portbagaj şi l-a aşezat pe marginea străzii, parţial pe acostament şi parţial în şanţul situat de-a lungul străzii, lăsând lângă acesta şi cele două genţi ale victimei, pe care le luase din locuinţa acesteia. Cadavrul victimei (îmbrăcat, fără ca obiectele de vestimentaţie să fie răvăşite) nu a fost văzut sau nu a atras atenţia până în jurul orei 23:30, când a fost găsit de martorii L.A.V. şi L.D., muncitori la întreprinderea de CO. Tecuci, care, venind de la locul de muncă, după terminarea programului, se deplasau pe trotuarul Străzii T.D. Faptul că victima a rămas în locul unde a fost aşezată de inculpat, din jurul orei 21:00 până în jurul orei 23:30, fără a fi observată, a fost determinat de poziţionarea locului respectiv (la marginea localităţii, într-o zonă de case), de împrejurarea că afară era întuneric (la data respectivă, soarele a apus la ora 16:52) şi de valorile reduse ale traficului rutier (corespunzător unei localităţi de provincie, în anul 1991).
După ce a lăsat cadavrul victimei în condiţiile anterior menţionate, inculpatul a plecat către locuinţa sa, unde a ajuns cu puţin timp înainte de începerea serialului DA. (la ora 21:25), astfel cum a rezultat din declaraţia fiicei sale, martora R.D. După ce a parcat autoturismul, mai înainte de a urca în apartamentul său, inculpatul i-a scos acumulatorul şi l-a aşezat între banchetele, tocmai pentru a crea impresia că autoturismul nu funcţiona.
După găsirea cadavrului victimei şi sesizarea organelor de poliţie, avându-se în vedere locul descoperirii lui şi aparenţa survenirii unui accident rutier, decesul acesteia a fost privit ca o „moarte suspectă" până la momentul efectuării autopsiei (la data de 29 noiembrie 1991, ora 15:00). În aceste condiţii, inculpatul (în calitatea sa de apropiat al victimei şi prezumtiv moştenitor al acesteia) a fost invitat, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 1991, la sediul Poliţiei din Tecuci, unde i-au fost predate cele două genţi găsite lângă victimă şi bunurile din acestea. De la sediul poliţiei, inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei, unde a luat de pe sârma de rufe preşul ţărănesc pe care îl pusese la uscat în seara precedentă (văzut de cele două martore) şi l-a aşezat peste petele de sânge care se mai observau pe covorul de iută din încăperea în care o ucisese pe victimă. Apoi, inculpatul a început să caute prin locuinţă testamentul pe care victima îl întocmise în favoarea sa. Găsind acest testament într-o cutie din şifonier, inculpatul l-a luat, împreună cu nişte librete CEC, iar, în momentul când se pregătea să părăsească locuinţa victimei, la faţa locului au sosit organele de poliţie, care au intrat, însoţite de acesta, în casă. Acolo, organele de poliţie au observat petele de sânge de pe covorul de iută. în aceste condiţii şi dat fiind faptul că, în urma autopsierii cadavrului (în data de 29 noiembrie 1991, la ora 15:00), a devenit evident faptul că victima a fost ucisă, la data de 30 noiembrie 1991 (zi de sâmbătă), a fost efectuată, de către procuror, cercetarea la faţa locului, în locuinţa victimei. Din procesul verbal întocmit cu acel prilej şi din schiţa şi planşele fotografice aferente acestuia, au rezultat următoarele aspecte principale: Uşile de acces în locuinţă au fost găsite închise, fără a prezenta urme de forţare. În bucătăria locuinţei, în colţul din dreapta, rezemată de un perete, s-a găsit o secure prezentând pe lamă pete de culoare brun-roşcată. Conform Raportului de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Galaţi, pe coada acelei securi s-a pus în evidenţă o urmă de sânge, fără a se putea efectua însă alte determinări, privind grupa sanguină, din cauza cantităţii reduse de probă. Pe uşa de acces între holul locuinţei şi camera notată cu nr. X1. (folosită în mod uzual de victimă), s-a constatat existenţa, la cea. 5 cm deasupra şildului în care se afla mânerul, a unei pete de sânge, cu dimensiunea de 1,5/0,5 cm (fotografia judiciară nr. 12), care avea un aspect tipic de urmă de mânjire. Faţă de localizarea acestei pete de sânge şi faţă de aspectul său dinamic, s-a apreciat că aceasta a fost creată în urma atingerii uşii de către persoana care a intrat sau a ieşit prin acel loc. În prima cameră (cea folosită de victimă şi cea în care s-a comis infracţiunea de omor), s-a constatat existenţa unei picături de culoare brun-roşcată, cu dimensiunea de 1/0,2 cm, pe o pagină a cărţii telefonice care a fost găsită deschisă, pe un taburet, lângă pat (fotografiile judiciare nr. 13). Acea pată de sânge avea un aspect dinamic, tipic de picătură, cu unul dintre capete alungit. În aceeaşi încăpere, pe jos s-a constatat existenţa unui covor din iută de culoare maro cu flori de culoare bej, prezentând mai multe urme de culoare brun-roşcată, care erau acoperite cu un preş ţărănesc (fotografiile judiciare nr. 13). S-a procedat la ridicarea, prin decupare, a unei porţiuni din covorul de iută. Potrivit Raportului de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Galaţi, substanţa de culoare brun-roşcată prezentă pe covorul respectiv era sânge uman aparţinând grupei sanguine BIII (grupa sanguină a victimei, conform Raportului medico-legal de autopsie nr. RA1. din 29 noiembrie 1991). Cu privire la preşul ţărănesc care acoperea petele de sânge de pe covorul de iută, din declaraţiile martorelor V.C.L. (fostă I.) şi C.G.L., a rezultat că acesta a fost văzut, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 1991 (vineri), pus la uscat pe sârma de rufe din curtea locuinţei victimei. În cea de-a doua cameră a locuinţei, s-a identificat, pe o dormeză, o pătură care prezenta pete de culoare brun-roşcată, aceasta fiind găsită împăturită şi acoperită de o cuvertură (fotografiile judiciare nr. 17). Potrivit Raportul de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Galaţi, substanţa de culoare brun-roşcată prezentă pe acea pătură era sânge uman aparţinând grupei sanguine BIII (grupa sanguină a victimei, conform raportului medico-legal de autopsie anterior menţionat). În aceeaşi încăpere, s-au mai găsit o pereche de pantaloni de culoare gri, bărbăteşti (într-un cuier), precum şi un batic, un guler şi o căciulă (pe o noptieră cu oglindă). În cea de-a treia cameră, se afla un şifonier, una dintre uşi fiind deschisă, iar, în faţa acestei uşi, se afla un scaun. Pe masa din această încăpere, s-a găsit un plic, pe care scria cu creionul „Aici se găsesc actele cu R.N.".
Din procesul verbal întocmit cu prilejul cercetării efectuate la locul găsirii victimei şi din schiţele şi planşele fotografice aferente, a rezultat că, lângă cadavru, parţial sub acesta, a fost găsit un sac din plastic, de culoare gri, murdar de praf şi legat la unul din capete, dovedindu-se astfel că acolo nu a avut loc un accident rutier, ci victima a fost transportată şi „plantată" în acea zonă, iar, pentru a nu lăsa probabil urme de sânge, a fost folosit la transport acel sac. Această constatare a fost coroborată cu declaraţia martorei B.A., în faţa locuinţei căreia a fost găsită victima, care a relatat că, în urmă cu câteva zile, a făcut curăţenie în fata curţii sale, iar sacul găsit lângă cadavru nu se afla în acel loc. în şanţ, în apropierea cadavrului, s-a găsit şi o geantă din material plastic, în care se afla o sacoşă (care conţinea cele două sticle de lapte, goale), o pereche de mănuşi din piele, două portmonee, în care se afla o sumă relativ mică de bani (152 RON), buletinul de identitate al victimei şi alte înscrisuri pe numele acesteia (inculpatul încercând să creeze aparenţa că victima ar fi fost victima unui accident rutier).
Tribunalul a constatat că valoare probatorie relevantă în cauză a avut şi experimentul judiciar efectuat folosindu-se un autoturism marca D.A., similar celui al inculpatului, cu care, realizându-se deplasări pe timp de noapte, în condiţiile unui trafic normal şi cu respectarea regulilor de circulaţie, s-a constatat că timpul necesar pentru parcurgerea distanţei de la locuinţa victimei până la locul găsirii cadavrului acesteia a fost de 5 minute şi 30 de secunde. În aceleaşi condiţii, s-a stabilit că timpul necesar pentru parcurgerea distanţei de la locuinţa victimei până la locuinţa inculpatului a fost de 3 minute. De asemenea, potrivit procesului verbal, distanţa de la locuinţa victimei până la locul găsirii cadavrului era de aproximativ 3.830 m, distanţa de la locuinţa victimei până la locuinţa inculpatului era de 1.490 m, distanţa de la locuinţa victimei până la sediul RO. era de 1.150 m, iar distanţa de la acest sediu până la locuinţa inculpatului era de 650 m.
În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 28 noiembrie 1991, în locuinţa victimei P.E. din localitatea Tecuci, Strada D., judeţul Galaţi, acţionând din interes material, a ucis-o pe aceasta, aplicându-i, la nivelul capului, mai multe lovituri, cu un corp dur alungit şi cu un obiect tăietor-despicător (coada şi respectiv tăişul unei securi luate chiar din acea locuinţă), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, a declarat apel inculpatul R.N. solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Pe fondul cauzei a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neexistând intenţia de a ucide victima, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămări corporale prevăzută de art. 181 C. pen.
Pe latură civilă a solicitat ridicarea sechestrului asigurător şi respingerea pretenţiilor civile.
Prin decizia penală nr. 185/A din 14 iunie 2011, sa dispus admiterea apelului declarat de inculpatul R.N. împotriva sentinţei penale nr. 955/F din 15 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) C. pen. (săvârşită asupra victimei P.E.).
A înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen.
A înlăturat, cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi b) C. pen. (săvârşită asupra părţii vătămate -constituită parte civilă - A.F.), interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară şi ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul urmează să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate pentru această infracţiune.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii de 24 de ore din data de 25 octombrie 2006.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. în temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 192 alin. (3) şi art. 189 alin. l, 2 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte fapta săvârşită în data de 8 iulie 2000, asupra părţii vătămate A.F. următoarele:
1. Cererea inculpatului de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, pentru motivul invocat (pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, cu ocazia schimbării de încadrare juridică, prin reţinerea variantei agravante a premeditării), este nefondată.
Astfel, prin ordonanţa din data de 19 aprilie 2010 (fila 6, vol.I, d.u.p.), procurorul a dispus, în temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. b) C. pen. în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. a) şi b) C. pen.
Această dispoziţie a fost adusă la cunoştinţa inculpatului la data de 20 aprilie 2010, conform procesului verbal întocmit în acea dată, semnat fără obiecţiuni de către acesta, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod explicit, reţinerea în sarcina sa, pe lângă varianta agravantă a săvârşirii faptei „din interes material", şi a variantei agravante a comiterii acesteia „cu premeditare". De asemenea, ulterior momentului respectiv, însă la aceeaşi dată, 20 aprilie 2010, inculpatul a fost audiat de către procuror, în declaraţia dată cu acel prilej, acesta confirmând aducerea la cunoştinţă a schimbării de încadrare juridică şi menţionând că: „Arăt din nou faptul că nu am comis această infracţiune şi cu atăt mai puţin în mod premeditat. îmi menţin în totalitate cele relatate în declaraţiile anterioare".
În consecinţă, Curtea a constatat, contrar susţinerii inculpatului, că nu a existat, sub acest aspect, o încălcare a dreptului său la apărare în faza de urmărire penală, care să afecteze regularitatea actului de sesizare cu privire la fapta respectivă, în încadrarea juridică anterior menţionată, astfel că nu există niciun motiv pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror, nefîind incident vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
2. Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond corespunde întocmai probatoriului administrat în cauză, în ambele faze procesuale, stabilirea acesteia întemeindu-se pe o evaluare completă şi riguroasă a acelui probatoriu.
Astfel, fără a relua expunerea mijloacelor de probă şi a elementelor faptice rezultate din acestea, inclusiv în urma coroborării lor, realizată în mod detaliat de către instanţa de fond şi însuşită, ca atare, de către instanţa de apel, în lipsa oricăror motive valide care să o contrazică, Curtea a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa părţii vătămate, sens în care, în scopul de a dobândi, fără plata preţului, apartamentul proprietatea acesteia, pus în vânzare prin anunţuri publice, şi-a premeditat acea acţiune, sub pretextul dorinţei de a cumpăra imobilul respectiv, asigurându-se, în prealabil, că partea vătămată nu are rude în România şi nici moştenitori direcţi (copii sau părinţi), procurându-şi obiecte uşor de disimulat şi apte, prin modul lor de folosire, să determine decesul acesteia, întreprinzând demersuri bine calculate pentru a o aduce într-o situaţie de minimă ripostă şi plăsmuind înscrisuri pe care, ulterior morţii părţii vătămate, să le folosească conform interesului său.
În acest sens, Curtea a constatat că declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei A.R.G. (fostă I.), constante şi concordante asupra aspectele esenţiale ale situaţiei de fapt, dar şi credibile (având în vedere caracterul logic al expunerii faptelor de către acestea), se coroborează cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de către organele de poliţie chiar la data faptei, cu declaraţiile martorilor oculari S.I. şi N.N. (care sunt la adăpost de orice îndoială), dar şi ale martorilor I.I. şi I.M. (părinţii primei martore), R.M. şi R.D. (soţia şi fiica inculpatului), cu rezultatele reconstituirii efectuate în prezenţa inculpatului, precum şi cu rapoartele de expertiză întocmite în cauză, cu privire la înscrisurile folosite de acesta şi respectiv la leziunile corporale suferite de partea vătămată ca urmare a actelor de agresiune la care a fost supusă.
Curtea a reţinut, în plus faţă de aspectele evidenţiate în considerentele sentinţei apelate, că inculpatul nu a avut decât la nivel declarativ (întrucât corespundea scopului urmărit), iar nicidecum în mod real intenţia de a cumpăra apartamentul părţii vătămate, prin încheierea unui contract valid cu aceasta. Relevantă sub acest aspect este, în primul rând, împrejurarea că inculpatul nu a probat vreodată că, la momentul respectiv, dispunea într-adevăr de resursele financiare necesare pentru a realiza o astfel de achiziţie costisitoare, oricare ar fi fost preţul real al acesteia, dintre cele declarate de părţile implicate (46.000 dolari SUA sau 15.000 dolari SUA). De asemenea, relevantă este şi împrejurarea că soţia inculpatului, martora R.M., conform propriei declaraţii, dată cu respectarea dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., potrivit menţiunii din încheierea instanţei de fond de la termenul din data de 02 noiembrie 2010, nu a manifestat niciun interes în legătură cu această tranzacţie, deşi achiziţionarea unui apartament reprezintă, în mod normal, un eveniment important în viaţa oricărei familii, cu atât mai mult cu cât acesta urma a fi folosit de către fiica celor doi soţi (la acel moment, studentă în Bucureşti). Mai mult, fiica respectivă, martora R.D., care urma a fi beneficiara imediată a cumpărării apartamentului, a afirmat în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, dată cu respectarea aceloraşi dispoziţii, conform menţiunii din încheierea instanţei de fond de la termenul din data de 30 noiembrie 2010, că, în toată perioada cât a studiat în Bucureşti, deşi îşi vizita „destul de des" familia, nu a auzit vreodată despre intenţia părinţilor săi de a achiziţiona un apartament în această localitate.
În acelaşi sens, Curtea a reţinut şi împrejurarea că, fără a fi convenit în prealabil cu partea vătămată, după cum ar fi fost normal, încheierea iniţială doar a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, cu privire la apartamentul respectiv, dar şi la garajul aferent, concomitent cu plata doar a unui avans modic, inculpatul, posesor de cunoştinţe juridice, a redactat, în mod unilateral şi într-o manieră ce corespundea aceluiaşi scop anterior menţionat (care i-ar fi permis, ulterior decesului promitentului vânzător, solicitarea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de acte autentice), două formulare dactilografiate, având natura juridică a unor astfel de antecontracte, concepute, în mod deliberat, pe foi de hârtie de format diferit (A4 şi A5), astfel încât, corespunzător conţinutului lor concret, ele să presupună cu caracter aparent necesar două file, pe care părţile urmau a le semna însă, conform rubricaţiei concepute tot de el, numai pe aversul ultimei file, care nu conţinea nicio referire la vreo obligaţie stabilită în sarcina promitentului cumpărător, creându-i astfel acestuia posibilitatea ulterioară a înlocuirii facile a primei foi, care conţinea aspectele esenţiale ale acordului de voinţă al părţilor, potrivit scopului urmărit.
Susţinerea inculpatului din declaraţia formulată în faţa instanţei de apel, în sensul că înscrisurile respective reprezentau doar formulare tip, pe care le deţinea în mod obişnuit asupra sa, prin natura profesiei de jurist, este infirmată categoric de conţinutul concret al acelor înscrisuri, astfel cum este prezentat.
În raportul de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, textul dactilografiat în prealabil de către el (în lipsa oricărei negocieri cu partea vătămată) conţinând referiri la identitatea promitentului cumpărător, la plata unui avans, dar şi la obiectul diferit al fiecărui antecontract (apartament şi garaj).
Cu privire la momentul propriu-zis al agresiunii săvârşite asupra părţii vătămate, Curtea a reţinut că locul faptei a fost neîndoielnic garajul acesteia, chiar inculpatul recunoscând existenţa unui incident în acel loc.
De asemenea, Curtea a reţinut ca fiind în afara oricărui dubiu faptul identificării la faţa locului, în portbagajul autoturismului părţii vătămate, găsit deschis, cu ocazia cercetării efectuate de către organele de poliţie chiar la data faptei, conform procesului verbal întocmit şi planşei fotografice aferente, a două platbande metalice, cu dimensiuni similare (46 cm x 5 cm x 0,6 cm), aşezate una deasupra celeilalte, înfăşurate astfel într-un fular, legat la un capăt cu o sfoară din material plastic de culoare galbenă şi împachetat într-un ziar.
Referitor la obiectul anterior descris, cu caracteristici evidente de corp dur, Curtea a constatat că, în mod cert, acesta a fost folosit de către inculpat la lovirea activă a părţii vătămate, în cap, în momentul în care aceasta se afla aplecată în portbagaj, chiar inculpatul recunoscând, implicit, că partea vătămată s-a aflat, la un moment dat, într-o astfel de poziţie.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. RA2., întocmit de I.N.M.L. la data de 05 martie 2007 şi avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă institutul respectiv prin Avizul nr. A2. din data de 14 martie 2007, leziunile prezentate de partea vătămată la nivelul extremităţii cefalice, datând din 08 iulie 2000 şi constând într-un hematom fluctuent de 4/2 cm în regiunea occipitală dreaptă şi respectiv într-o echimoză violacee de 5/1 cm în regiunea parietală dreaptă s-au produs prin lovire activă (cu corp dur), lovirea pasivă (de corp dur), respectiv de capacul portbagajului (astfel cum a susţinut inculpatul) fiind improbabilă, din cauza gradului mare de mobilitate pe care această componentă auto o are. De altfel, reconstituirea realizată, cu participarea inculpatului, în data de 09 noiembrie 2005, folosind un autoturism cu caracteristici similare celui aparţinând, la momentul faptei, părţii vătămate, a condus la concluzia imposibilităţii cauzării unor astfel de leziuni prin mecanismul susţinut de inculpat, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej şi planşei fotografice aferente.
Referitor la leziunile anterior menţionate (poziţionate liniar, una în continuarea celeilalte şi având lăţimea de 2 cm şi respectiv 1 cm), despre care inculpatul a susţinut că nu se puteau produce prin lovire cu cele două platbande metalice, Curtea, raportat la dimensiunile acestora (cu referire la grosimea lor cumulată, de 1,2 cm), dar şi la modul în care au fost găsite împachetate (precizat mai sus), constată că, dimpotrivă, un astfel de mecanism lezionar este nu doar posibil, dar şi verosimil, în condiţiile în care lovirea s-a produs cu partea îngustă a obiectului unic obţinut prin împachetarea acelor platbande, respectiv cu muchia acestuia. Mai mult, în condiţiile în care partea vătămată a declarat, în mod constant, că, fiind aplecată în portbagaj, în timp ce inculpatul se afla în partea sa dreaptă, a primit o singură lovitură, numai un astfel de mecanism poate explica, în mod raţional, alte două leziuni prezentate de aceasta, constatate şi ele medico-legal, respectiv o echimoză violacee de 2/1 cm supraclavicular dreapta şi o echimoză violacee de 5/2 cm hemitorace drept posterior, care, după cum se poate uşor constata, au acelaşi caracter liniar, fiind dispuse una în continuarea celeilalte şi ambele în continuarea leziunilor de la nivelul extremităţii cefalice (lungimea lor cumulată, de 16 cm, încadrându-se, contrar susţinerilor inculpatului, în lungimea obiectului cu care s-a aplicat lovitura, de 46 cm) şi, de asemenea, aceeaşi lăţime cu cele din urmă (1 cm şi respectiv 2 cm).
Cu privire la aceste platbande metalice, inculpatul - contrar aspectelor rezultate din declaraţiile concordante ale părţii vătămate şi martorei A.R.G. (fostă I.), conform cărora, la plecarea din apartament, în vederea unei pretinse verificări a autoturismului pe care şi-a exprimat intenţia de a-l cumpăra, acesta a luat din geanta diplomat pe care o avea asupra sa o sacoşă din material textil de culoare neagră, cu inscripţii chinezeşti, în care cei doi concubini au remarcat prezenţa unui „obiect rigid, de formă alungită", în fapt tocmai pachetul conţinând cele două platbande şi care a fost găsită cu ocazia cercetării la faţa locului, chiar în spatele portbagajului unde s-a produs lovirea părţii vătămate - a încercat să acrediteze ideea că ele reprezentau în fapt balamalele unei uşi metalice nemontate, pe care ar fi văzut-o în apartamentul părţii vătămate. Aceste afirmaţii ale inculpatului, nesusţinute probator şi chiar lipsite de credibilitate, în condiţiile în care au fost exprimate, pentru prima dată, abia cu ocazia declaraţiei din cursul cercetării judecătoreşti şi reiterate apoi în apel, în declaraţiile sale din faza de urmărire penală neregăsindu-se vreo referire în acest sens, au fost contrazise de martorii I.M. şi Iordan Ioan, care, cunoscând bine apartamentul părţii vătămate, în calitate de părinţi ai concubinei acesteia, au arătat că nu au văzut acolo vreo uşă metalică nemontată. De asemenea, susţinerea inculpatului cu privire la obiectele în discuţie este şi neraţională, întrucât, spre deosebire de declaraţiile părţii vătămate şi martorei, care sunt logice în aspectele relatate, nu explică modul disimulat în care ele au ajuns în portbagajul autoturismului (înfăşurate într-un fular, legat cu o sfoară şi împachetat într-un ziar), fiind folosite apoi tocmai la lovirea părţii vătămate, astfel cum deja s-a evidenţiat. încercarea inculpatului, în completarea celei anterioare, de a acredita ideea că partea vătămată şi concubina acesteia ar fi intenţionat să-l tâlhărească, este şi ea neverosimilă, întrucât, raportat la incidentul din garaj, el nici măcar nu a pretins că ar fi avut vreun bun de valoare asupra sa ori că partea vătămată ar fi săvârşit vreo acţiune care să denote intenţii agresive la adresa lui, iar martora A.R.G. (fostă I.), rămasă singură în apartament, unde inculpatul îşi lăsase geanta diplomat, avea posibilitatea, dacă aceasta ar fi fost cu adevărat intenţia ei, să îşi însuşească nestingherită orice bun din acea geantă, faptă care, în realitate, nu s-a dovedit că s-ar fî întâmplat. Dimpotrivă, procedându-se de către organele de poliţie, chemate la faţa locului chiar de către martoră, la verificarea, între altele, a conţinutului genţii diplomat aparţinând inculpatului, s-a constatat prezenţa în interiorului acesteia a sumei de 821 RON şi a mai multor acte, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie, semnat fără obiecţiuni de inculpat, care nu a reclamat, la momentul respectiv, dispariţia vreunui bun.
În privinţa aceloraşi platbande metalice, inculpatul - pentru a contracara declaraţiile părţii vătămate şi martorei A.R.G. (fostă I.), în sensul că pachetul care le conţinea s-a aflat iniţial în geanta lui diplomat, fiind luate de el, în modalitatea anterior menţionată, la plecarea din apartament, în vederea verificării stării tehnice a autoturismului - a susţinut că nu puteau încăpea în acea geantă, solicitând, pentru a dovedi acest lucru, efectuarea unui experiment judiciar. Curtea constată că un astfel de experiment nu se poate realiza în mod obiectiv, întrucât geanta diplomat folosită de inculpat la acel moment nu a fost ridicată de către organele de poliţie (neexistând vreo dovadă în acest sens, iar inculpatul declarând că i-a fost restituită) şi nici măcar nu se cunosc dimensiunile sale (nefiind consemnate în vreun act). În acelaşi timp, Curtea îşi însuşeşte întocmai raţionamentul instanţei de fond, în sensul că, pe baza unui simplu calcul matematic, se poate stabili că, raportat chiar la o geantă diplomat cu dimensiunile cele mai mici, de 35/30 cm, platbandele respective, în lungime măsurată de 46 cm, puteau să încapă cu uşurinţă într-o astfel de geantă, aşezate pe diagonală, chiar dacă, în aceasta, s-ar mai fi aflat şi acte (cum s-a întâmplat în speţă, conform procesului verbal la care s-a făcut referire anterior).
Curtea a mai reţinut că, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a încercat şi să o stranguleze pe partea vătămată, chiar de două ori, mai întâi în timp ce aceasta era prăbuşită în spatele portbagajului, în urma loviturii aplicate în cap (suferind, în cădere, leziuni specifice la nivelul membrelor - ambele coate, antebraţul drept, ambii genunchi şi ambele gambe), iar apoi la momentul când ea a revenit în garaj, pentru a opri motorul autoturismului, aflându-se aplecată prin portiera stânga faţă (deschisă în întregime), de fiecare dată folosind, conform declaraţiilor constante ale acesteia, o sfoară din material plastic de culoare galbenă (aceeaşi cu cea a sforii utilizate la legarea fularului în care au fost împachetate cele două platbande metalice la care s-a făcut referire anterior). Deşi acest obiect nu a fost găsit cu ocazia cercetării la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate sunt confirmate de fotografia judiciară realizată cu acel prilej, de declaraţia martorului ocular S.I., care, văzând-o imediat după actul de agresiune anterior menţionat, a remarcat că prezenta în jurul gâtului „urme de înroşire specifice unei acţiuni de strangulare", dar şi de constatările medico-legale. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală anterior menţionat, s-a stabilit că leziunile suferite de partea vătămată la nivelul regiunii cervicale (echimoze şi excoriaţii, posibil hematom laterocervical stâng, hiperemie la nivelul peretelui posterior faringian, al coroanei laringiene şi al coardelor vocale) s-au putut produce „prin comprimarea gatului", fiind imposibilă producerea lor „prin agăţarea vestei persoanei vătămate de portiera deschisă a autoturismului" (astfel cum a susţinut inculpatul).
Afirmaţia din apel a inculpatului, în sensul că leziunile corporale prezentate de partea vătămată erau anterioare întâlnirii sale cu aceasta, este rizibilă, întrucât, pe de o parte, acele leziuni erau uşor de observat pentru oricine, însă inculpatul, în declaraţiile anterioare, nu a relatat vreodată că le-ar fi remarcat, iar, pe de altă parte, este neverosimil că o persoană, prezentând asemenea vătămări, ar mai fi fost preocupată de negocieri contractuale cu inculpatul şi, mai ales, de efectuarea unei plimbări cu autoturismul, pentru a-i dovedi starea tehnică a acestuia, în loc de a căuta tratament medical adecvat gravităţii lor.
Agresiunea la care a fost supusă partea vătămată de către inculpat este evidenţiată indirect şi prin declaraţiile martorilor oculari S.I. şi N.N., care, deşi au perceput nemijlocit numai partea finală a conflictului, au realizat totuşi că partea vătămată era persoana agresată, auzindu-i strigătele de ajutor, de genul „Poliţia, că mă omoară!" şi văzând leziunile de pe corpul acesteia, în timp ce inculpatul era agresorul. De altfel, inculpatul însuşi a recunoscut, într-una dintre declaraţiile sale, că partea vătămată a fugit din garaj, strigând la el că vrea să o omoare.
Curtea a reţinut şi faptul că, prin temeiul de achitare invocat chiar prin motivele de apel redactate personal [art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.], inculpatul, având cunoştinţele juridice necesare pentru a înţelege semnificaţia acestui temei, a recunoscut implicit lovirea părţii vătămate, apărarea sa cantonându-se în a demonstra lipsa intenţiei de a o ucide.
3. Sub aspect subiectiv, Curtea, raportându-se la toate aspectele anterior menţionate, a constatat însă, asemenea instanţei de fond şi contrar apărării inculpatului, că acesta a acţionat tocmai cu o astfel de intenţie, nu doar directă (având în vedere caracterul vădit premeditat al acţiunii sale), dar şi calificată (având în vedere scopul urmărit prin cauzarea decesului părţii vătămate).
Astfel, modalitatea minuţioasă de concepere a planului infracţional, actele pregătitoare, menite să asigure succesul acestuia (inclusiv din perspectiva obţinerii rezultatului material dorit, în urma decesului părţii vătămate), obiectele folosite (apte, prin modul lor de manevrare, să determine moartea unei persoane), zonele corporale asupra cărora s-au exercitat actele de agresiune fizică (cu mare potenţial vital), numărul şi varietatea acestor acte (constând într-o acţiune de lovire în cap, din spate şi două acţiuni de strangulare, prima pe fondul afectării conştientei părţii vătămate ca urmare a loviturii aplicate în prealabil), precum şi stăruinţa inculpatului în a le săvârşi dovedesc, cu certitudine, această intenţie, motiv pentru care cererea de achitare, pe temeiul invocat, este vădit nefondată.
4. De asemenea, având în vedere aceleaşi împrejurări, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptei inculpatului, în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi b) C. pen., este corectă, iar cererea sa, de schimbare a acestei încadrări, în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. sau în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., este lipsită de temei.
Împrejurarea că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/10336, întocmit de I.N.M.L. la data de 17 iulie 2000, leziunile corporale suferite de partea vătămată au necesitat, pentru vindecare, numai 23-25 de zile de îngrijiri medicale şi nu i-au pus viaţa în primejdie, este lipsită de orice relevanţă, sub acest aspect, întrucât, după cum s-a evidenţiat anterior, inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a o ucide, iar nu doar de a-i cauza o vătămare corporală (rezultat care, de altfel, nici nu i-ar fi permis realizarea interesului material ce a motivat acţiunea sa) şi, cu atât mai puţin, din culpă, iar împiedicarea acestei consecinţe (moartea) şi limitarea efectelor actelor de agresiune fizică săvârşite de inculpat s-au datorat în exclusivitate ripostei puternice pe care partea vătămată a fost capabilă, prin propriile forţe, să i-o opună.
II. Cu privire la fapta din data de 28 noiembrie 1991, săvârşită asupra victimei P.E., Curtea a constatat următoarele:
Contrar instanţei de fond, Curtea a constatat însă că probatoriul cauzei nu confirmă acuzaţia adusă inculpatului, întrucât nu dovedeşte, mai presus de orice îndoială, că acesta este într-adevăr autorul faptei de omor.
Astfel, pornind de la situaţia premisă - corect stabilită de către instanţa de fond, pe baza mijloacelor de probă analizate sub acest aspect, care nu vor mai fi reluate, întrucât evaluarea lor este justă, fiind însuşită, ca atare, de către instanţa de apel - că uciderea victimei s-a realizat în locuinţa sa, prin lovituri aplicate la nivelul capului cu un corp dur alungit şi cu un obiect tăietor-despicător (coada şi tăişul unei securi), Curtea a constatat că este îndoielnică săvârşirea acestei fapte de către inculpat.
În acest sens, Curtea a observat, în prealabil, că singurele mijloace de probă, reţinute atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa apelată, ca indicându-l pe inculpat drept autor al faptei, sunt declaraţiile martorelor V.C.L. (fostă I.) şi C.G.L. şi un fir de păr uman găsit în portbagajul autoturismului inculpatului, care au fost coroborate cu mijloacele de probă din care rezultă presupusul mobil al faptei.
Analizând, pe rând şi coroborat cu restul probatoriului, aceste mijloace de probă, Curtea a constatat următoarele:
A. Martora V.C.L. (fostă I.) (în vârstă de 17 ani la data faptei), vecină cu victima, a dat, în faza de urmărire penală, trei declaraţii, cu privire la care a precizat, în cursul cercetării judecătoreşti, că şi le menţine şi, de asemenea, în prima fază a procesului penal, a fost confruntată cu inculpatul.
În prima declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, martora a precizat că, în seara zilei de 28 noiembrie 1991 (joi), în jurul orei 18:00, l-a văzut pe inculpat deplasându-se pe cărarea de lângă gardul din spatele curţii victimei, dinspre terenul viran, mergând cu capul aplecat în pământ, ca şi cum intenţiona să-şi ascundă faţa şi că, după ce acesta a părăsit acea cărare, l-a urmărit cu privirea până când a ieşit în Strada D. şi s-a îndreptat spre podul de peste pârâul Tecucel. Martora a arătat că este sigură de ora indicată, întrucât, cu câteva minute înainte, venise de la serviciu M.L., care locuia în aceeaşi curte cu ea şi care, lucrând în învăţământ, se întorcea acasă în jurul acelei ore. De asemenea, a arătat că, după ce l-a văzut pe inculpat, s-a întâlnit, în timp ce mergea să cumpere pâine, cu D.C., o vecină.
Cu ocazia confruntării cu inculpatul, realizată la data de 03 iunie 1992, martora a arătat că l-a văzut pe acesta, în condiţiile anterior menţionate, în jurul orei 19:10, susţinând însă, iniţial, că afară începuse să se întunece, pentru ca, ulterior, să afirme că, la momentul respectiv, nu era niciun bec aprins în apropiere şi era deja întuneric. Cu acelaşi prilej, martora a relatat că o vecină, pe nume TU., i-a spus că a văzut-o pe victimă, într-o după-amiază, la ora 17:00, de braţ cu un bărbat gras, cu ochelari, despre care bănuia că era un anume G.J., un cetăţean în vârstă.
În cea de-a doua declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 26 februarie 2003, martora a reluat afirmaţiile din prima declaraţie, precizând, în plus, că, la momentul când l-a văzut pe inculpat, afară era întuneric şi că nu a povestit nimănui despre acest fapt.
În cea de-a treia declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 19 martie 2009, martora a relatat că, la momentul când l-a văzut pe inculpat, la ora 18:00 - 19:00, era pe înserate -începuse să se întunece, arătând şi faptul că a observat cum acesta a trecut pe lângă un stâlp de iluminat, despre care nu a precizat însă dacă era sau nu aprins.
În declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, dată la termenul din 07 septembrie 2010, martora a precizat că l-a văzut pe inculpat până în ora 19:00, întrucât M.L. venea de la serviciu în jurul acelei ore, iar ea trebuia să ajungă să cumpere pâine până la ora 19:20, când se închidea. Martora a mai arătat că, la acel moment, afară era întuneric şi că în zonă nu erau becuri aprinse. Referitor la discuţia cu vecina TU.A. (decedată), avută la câteva zile după moartea victimei, martora a confirmat că aceasta i-a spus că ar fi văzut venind la victimă un bărbat, dar nu că acesta ar fi venit acolo şi în seara zilei de 28 noiembrie 1991.
Raportând declaraţiile anterior menţionate la celelalte mijloace de probă relevante cu privire la aspectele evidenţiate în cuprinsul acestora, Curtea a constatat că martora M.L. (decedată) a arătat, în unica sa declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, că, de obicei, joia, ajungea acasă în jurul orei 16-16:10, făcând naveta din altă localitate.
La rândul său, martora D.C., în declaraţia din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, a arătat că, de obicei, după-amiaza, în jurul orei 17:00, mergea la magazinul unde lucra mama sa.
Coroborând declaraţiile ultimelor două martore (formulate la puţin timp după data faptei, fiind astfel credibile) cu aspectele ce rezultă din declaraţiile repetate ale martorei V.C.L. (fostă I.), cu împrejurarea că, numai dacă afară nu era întuneric, ci doar înserat, aceasta din urmă ar fi avut într-adevăr posibilitatea de a-l urmări pe inculpat, cu privirea, pe întreg traseul pe care ea l-a indicat, pe Strada D., spre intersecţia cu Strada D., iar apoi către podul de peste pârâul Tecucel, pe o distanţă de cel puţin câţiva zeci de metri, conform procesului verbal de conducere în teren şi planşei fotografice aferente, în condiţiile în care, în zonă, nu erau becuri aprinse, precum şi cu faptul obiectiv că, în municipiul Tecuci (situat la latitudinea nordică de 45° 511 şi longitudinea estică de 27° 251), soarele apune, în data de 28 noiembrie, la ora 16:29 (fapt stabilit prin accesarea site-ului Observatorului Astronomic „A.V.U.", la adresa WW1.), Curtea, chiar acceptând ca reală declaraţia ultimei martore (deşi aceasta nu se coroborează, ci dimpotrivă este infirmată de alte mijloace de probă, aspect asupra căruia se va reveni), în sensul că, la data faptei, l-a văzut pe inculpat, la ieşirea din curtea victimei, constată însă ca acest fapt nu se putea întâmpla la orele indicate de martoră, ci mult mai devreme, în orice caz până la a apune soarele, respectiv în intervalul orar 16:00-16:30.
Or, la momentul când Curtea a stabilit astfel că martora V.C.L. (fostă I.) ar fi putut să-l vadă pe inculpat, victima se afla, cu certitudine, în viaţă, iar nicidecum nu era decedată (fiind ucisă de către acesta), astfel cum a reţinut instanţa de fond, însuşindu-şi întocmai situaţia de fapt expusă în rechizitoriu.
În acest sens, Curtea a avut în vedere declaraţiile martorilor G.J. (născut la data de 03 februarie 1903 şi, aproape sigur, decedat, în urma verificărilor efectuate de Curte, neputând fi identificat în baza de date a populaţiei) şi N.M.A.
Astfel, martorul G.J. (în vârstă de 88 de ani la data faptei), prieten apropiat al victimei, a arătat - în prima declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 30 noiembrie 1991, singura reţinută ca exprimând realitatea şi de către instanţa de fond, asupra declaraţiile ulterioare planând într-adevăr suspiciunea că ar fi fost influenţate de inculpat, însă asupra altor aspecte decât cel analizat - că, la data de 28 noiembrie 1991 (consemnarea în cuprinsul declaraţiei a datei de 29 noiembrie 1991 fiind, în mod evident, o eroare materială), a mers în vizită, la locuinţa victimei, la ora 16:00 şi a stat acolo circa o oră, cu acea ocazie aceasta spunându-i că este supărată pe inculpat, întrucât nu a mai vizitat-o de 2-3 zile.
Această declaraţie confirmă relatarea despre care martora V.C.L. (fostă I.) a susţinut că i-a făcut-o vecina sa, TU.A., cu privire la vizita martorului G.J. la victimă, în jurul orei 17:00, când i-a văzut pe cei doi la braţ. De asemenea, atestă că, la acea oră, ulterioară cu cel puţin 30 de minute momentului când era posibil ca prima martoră să-l fi văzut pe inculpat plecând din curtea victimei, aceasta era în viaţă. în schimb, contrazice afirmaţia aceleiaşi martore, în sensul că persoana văzută de ea, în condiţiile anterior menţionate, era inculpatul, de vreme ce victima însăşi s-a plâns oaspetelui său că acesta nu o mai vizitase de câteva zile.
Martorul N.M.A. (în vârstă de 52 de ani la data faptei, a cărui credibilitate nu a fost vreodată pusă la îndoială), de profesie depanator TV, calitate în care a fost solicitat de mai multe ori de victimă pentru a-i repara televizorul, a arătat în mod constant, în cele două declaraţii date în faza de urmărire penală, dar şi în declaraţia formulată în cursul cercetării judecătoreşti, că, în seara zilei când a fost ucisă, precizând ora 18:00 în prima declaraţie şi respectiv intervalul orar 17:00-18:00 în ultima declaraţie, victima a telefonat atât la el acasă, vorbind cu soţia sa, cât şi la locuinţa părinţilor, vorbind cu mama lui.
Aceste declaraţii, coroborându-se cu declaraţiile martorilor G.J. şi V.C.L. (fostă I.) (în cazul celei din urmă, sub aspectul relatării făcute acesteia de vecina TU.A.), confirmă că, ulterior momentului când este posibil ca ultima martoră să-l fi văzut pe inculpat ieşind din curtea victimei, aceasta era în viaţă.
Revenind la declaraţiile martorei V.C.L. (fostă I.), Curtea a remarcat - pe lângă aspectul evidenţiat cu ocazia analizării declaraţiei martorului G.J. (care contrazice afirmaţia acesteia cu privire la identitatea persoanei despre care a pretins că a văzut-o ieşind din curtea victimei) - ca element de natură să o decredibilizeze în susţinerea că acea persoană era inculpatul, faptul că, deşi, în mod evident, moartea violentă a victimei a stârnit vâlvă şi numeroase comentarii în localitate, ea nu a relatat nimănui, nici măcar persoanelor apropiate (precum martora M.L.), despre ceea ce susţine că a văzut.
În acest context, Curtea a menţionat că, în afara declaraţiilor martorei V.C.L. (fostă I.), a căror examinare, anterior expusă, creează un dubiu serios asupra realităţii împrejurării esenţiale relatate de aceasta, nu există niciun alt mijloc de probă din care să rezulte că, la data de 28 noiembrie 1991, inculpatul s-a aflat în locuinţa victimei ori în apropierea sa, la momentul decesului acesteia (care s-a produs cu siguranţă după ora 18:00, când victima a vorbit la telefon cu soţia şi mama martorului N.M.A.) sau ulterior acelui moment (aspect asupra căruia se va reveni).
În acelaşi context, Curtea a considerat necesară şi analizarea declaraţiei martorei U.Ş. (decedată), care, în faza de urmărire penală, a susţinut că martorul G.J. i-ar fi spus că, în seara zilei de 28 noiembrie 1991, în jurul orei 19:30, a vorbit la telefon cu victima şi, întrebând-o ce face, aceasta i-a răspuns că se ceartă cu inculpatul. Martorul G.J., deşi a confirmat existenţa unei convorbiri telefonice cu victima la ora indicată de martoră (aspect însă îndoielnic, având în vedere că nu a fost precizat de martor încă din primele declaraţii, când acesta a susţinut că, la ora respectivă, l-a sunat pe inculpat, tocmai pentru a-i reproşa că nu o vizitează pe victimă, astfel cum aceasta îi relatase cu ocazia vizitei sale din intervalul orar 16:00-17:00, motiv pentru care chiar instanţa de fond a înlăturat, însuşindu-şi şi sub acest aspect opinia rechizitoriului, noua susţinere a martorului), a negat însă conţinutul relatat de aceasta, astfel că, raportat şi la împrejurarea anterior menţionată, care îi sporeşte caracterul îndoielnic, Curtea nu a reţinut ca exprimând adevărul declaraţia martorei în discuţie.
B. Martora C.G.L. (în vârstă de 38 de ani la data faptei), vecină cu victima, a arătat în mod constant, în cele patru declaraţii date în faza de urmărire penală, dar şi în declaraţia formulată în cursul cercetării judecătoreşti, că - în seara zilei de 28 noiembrie 1991, în două momente, la ora 19:20 şi respectiv la ora 19:45 - 19:50 (pe care le-a asociat cu venirea şi respectiv plecarea de la locuinţa sa a martorilor T.R.A. şi A.T., care au condus-o acasă de la serviciu) - a văzut în dreptul porţii de acces în curtea victimei, parcat pe aleea de la nivelul inferior, foarte aproape de acea poartă, un autoturism D.A. de culoare roşie, despre care a susţinut că era cel care îi aparţinea inculpatului, în timp nuanţându-şi însă poziţia de la a afirma cu certitudine acest lucru până la a declara că autoturismul respectiv ar fi putut fi cel al inculpatului.
În vederea examinării declaraţiilor martorei, Curtea a considerat necesar a menţiona, în prealabil, că, potrivit situaţiei de fapt ce a fost reţinută de către instanţa de fond (întocmai ca în rechizitoriu), inculpatul, după ce a ucis-o pe victimă în locuinţa acesteia, a plecat de acolo, părăsind curtea prin poarta din spate, unde a fost văzut de martora V.C.L. (fostă I.) (fapt însă cel puţin îndoielnic, după cum s-a motivat anterior), s-a deplasat la locuinţa sa, de unde a luat autoturismul proprietate personală, marca D.A., de culoare Roşu 27, având numărul de înmatriculare Q2., pe care l-a condus până la imobilul aparţinând victimei, l-a parcat în poziţia precizată de martora C.G.L. şi a încărcat în acesta cadavrul victimei, după care a condus acelaşi autoturism până la locul unde a abandonat cadavrul, la marginea localităţii.
Referitor la secvenţele situaţiei de fapt astfel reţinute, Curtea - pornind de la premisa că autoturismul inculpatului, contrar apărării acestuia, se afla la acel moment în stare de funcţionare, astfel cum, în mod corect, a stabilit instanţa de fond, pe baza probatoriului amplu prezentat şi corect evaluat în sentinţa apelată, aspect asupra căruia nu găseşte necesar a reveni, însuşindu-şi ca atare toate consideraţiile acolo expuse, în lipsa oricăror motive valide care să le contrazică - constată, în schimb, că nu există vreun mijloc de probă (de altfel, nici în rechizitoriu sau în sentinţa apelată invocat), din care să rezulte că inculpatul a pus în mişcare autoturismul respectiv, din locul în care se afla parcat, în apropierea blocului unde locuia, după ora 18:00, martorii audiaţi sub acest aspect, C.S.A. şi C.T., neconfirmând, în declaraţiile lor, o astfel de situaţie. De asemenea, nu există vreun mijloc de probă, din care să rezulte că inculpatul a condus acel autoturism până la locuinţa victimei, iar, de acolo, până la locul unde a fost descoperit cadavrul său, reţinerea acestor aspecte în sentinţa apelată, ca, de altfel, şi în rechizitoriu, fiind pur speculativă.
Revenind la declaraţiile martorei, Curtea a constatat că, în niciuna dintre ele, aceasta nu a indicat numărul de înmatriculare al autoturismului despre care a pretins că l-a văzut parcat în poziţia anterior menţionată. Fiind întrebată în mod explicit asupra acestui aspect, cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti, martora a declarat că nu a văzut numărul de înmatriculare al autoturismului respectiv, astfel că, în lipsa unui element esenţial de identificare, nu se poate stabili cu certitudine că acel autoturism îi aparţinea într-adevăr inculpatului. în plus, ezitarea martorei, manifestată încă de la prima declaraţie, datând din 29 noiembrie 1991 (imediat următoare datei faptei, când nu se poate susţine că s-ar fi exercitat vreo influenţă asupra sa de către inculpat), în a declara numărul de înmatriculare al autoturismului pretins văzut, în condiţiile în care este aproape evident că aceasta cunoştea numărul de înmatriculare al autoturismului inculpatului (care era un obişnuit al locului, venind acolo aproape zilnic, iar, conform martorei, în anul 1991, erau foarte puţine autoturisme în zonă, astfel că un asemenea amănunt era uşor de reţinut), nu poate fi explicată, în mod raţional, decât prin aceea că nici martora nu a fost sigură la acel moment că autoturismul respectiv îi aparţinea într-adevăr inculpatului.
Susţinerea că autoturismul în cauză nu îi putea aparţine decât inculpatului, pe motiv că acesta era singura persoană posesoare a unui autoturism cu caracteristici similare (marcă, culoare) care o vizita pe victimă, este lipsită de fundament, întrucât probatoriul cauzei dovedeşte, dimpotrivă, că existau şi alte persoane, chiar din rândul familiei acesteia, care deţineau asemenea autoturisme şi o vizitau sau aveau motive să o facă. Astfel, martorul H.Ş. (nepotul prin alianţă al victimei, ai cărui părinţi au fost, conform afirmaţiei sale, anterior inculpatului, beneficiarii unui testament făcut de victimă, ulterior revocat, cu consecinţa intervenirii unor discuţii legate de recuperarea de la aceasta a cheltuielilor efectuate cu reparaţiile la casă şi gard) a recunoscut în declaraţia din faza de urmărire penală că, la acel moment, era posesorul unui autoturism D.A. de culoare roşie. De asemenea, martorul D.O. (decedat) a precizat, în declaraţia dată în aceeaşi fază procesuală, că a văzut odată la poarta victimei un autoturism D.A. de culoare roşie-grena, cu număr de Bucureşti. Sub acest aspect, declaraţiile martorilor S.C. (decedat), I.O.I. şi P.T. nu vor fi luate în considerare, acestea fiind confuze şi contradictorii asupra mărcii autoturismului de culoare roşie despre care au susţinut că l-ar fi văzut parcat în faţa curţii victimei (D.A. sau SK.) ca, de altfel, şi asupra datei când s-ar fi petrecut acest lucru (26 sau 28 noiembrie 1991).
În acelaşi timp, afirmaţia martorei C.G.L., privitoare la existenţa în faţa curţii victimei a autoturismului în discuţie, la orele precizate de aceasta, nu a fost confirmată de martorii despre care ea a declarat că au însoţit-o la ambele momente când a văzut acel autoturism.
Astfel, martorii A.T. (decedat) şi T.R.A., confirmând întocmai susţinerile martorei anterioare, în sensul că au condus-o pe aceasta acasă în jurul orei 19:00-19:20 au plecat după aproximativ o jumătate de oră, au declarat însă în mod constant că, la niciunul dintre acele momente, nu au remarcat prezenţa în zonă a vreunui autoturism. Curtea acceptă ideea, susţinută în rechizitoriu şi preluată ca atare de către instanţa de fond, că, fiind străini de acel loc, cei doi martori nu aveau o motivaţie specială pentru a reţine un astfel de amănunt, cum era cazul martorei C.G.L. (vecină a victimei), însă faptul că ei nu au putut confirma susţinerea acesteia, corelat cu împrejurarea că nici declaraţiile martorei respective nu permit a se stabili cu certitudine că autoturismul pretins văzut de ea îi aparţinea inculpatului (pe care, de altfel, martora nici nu a declarat că l-ar fi văzut, în persoană, la acele momente, în zonă), creează un dubiu serios, care, în mod evident, îi profită acestuia.
C. Cu privire la firul de păr uman (cel de-al doilea s-a dovedit a fi de origine animală), găsit pe planşeul portbagajului autoturismului inculpatului, conform procesului verbal de cercetare din data de 29 ianuarie 1991 şi planşei fotografice aferente, Curtea constată că nu există probe certe că provenea de la victimă.
Astfel, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 decembrie 1991, s-a stabilit că acel fir de păr provine de la o persoană care aparţine într-adevăr grupei sanguine BIII, aceeaşi cu a victimei, potrivit Raportului medico-legal de necropsie.
În acelaşi raport de constatare, se menţionează însă (aspect omis de către instanţa de fond) că sexul persoanei de la care provine acel fir de păr nu se poate determina, întrucât acesta prezintă numai urme de teacă epitelială (conform metodologiei de lucru, bulbul trebuie să aibă teacă epitelială întreagă). De asemenea, se menţionează (aspect şi el omis de către instanţa de fond) că acel fir de păr prezintă atât caracteristici de asemănare (culoare, lungime, grosime), cât şi de deosebire (aspectul bulbului şi al canalului medular pe anumite zone, grosimea şi culoarea la firele de par de culoare închisă) cu firele de păr probă de comparaţie (recoltate de la cadavrul victimei), situaţie în raport cu care evaluarea pur cantitativă, în favoarea elementelor de asemănare sau de diferenţiere, nu are fundament ştiinţific, datorită unicităţii de prezentare a materialului în litigiu, cât şi a ambivalenţei rezultatului examinării morfologic-microscopice a materialului de comparaţie. Sub acest aspect, Curtea a remarcat şi faptul că, prin rezoluţia din data de 10 noiembrie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 2576/P/2006, s-a dispus examinarea genetică, între altele, a firului de păr în cauză, însă, în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 09 mai 2007, se menţionează, la concluzia de la pct. 5, că acesta nu s-a regăsit în ambalajul menţionat în acea rezoluţie. în aceste condiţii, în apel, s-au dispus, din oficiu, verificări la organele de poliţie şi parchet iniţial implicate în cercetările efectuate în cauză (Poliţia Municipiului Tecuci, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi), însă acestea au comunicat, că nu se află în posesia altor mijloace materiale de probă (corpuri delicte, urme biologice), împrejurarea că, în privinţa acelui fir de păr, nu au fost luate măsuri adecvate de conservare fiind apreciată de către Curte drept un act de gravă neglijenţă a organelor de urmărire penală.
În privinţa celorlalte urme biologice ridicate din autoturismul inculpatului, conform proceselor-verbale de cercetare din datele de 29 şi 30 noiembrie 1991 şi planşelor fotografice aferente, Curtea constată că acestea nu prezintă pete de sânge, una singură dintre ele constând în sânge uman, care aparţine însă grupei sanguine OI, aceeaşi cu a inculpatului, potrivit Raportului de expertiză nr. CR1. din 09 decembrie 1991, în condiţiile în care grupa sanguină a victimei era BIII, după cum s-a evidenţiat anterior.
Raportat la toate aceste împrejurări, Curtea a concluzionat în sensul absenţei unei probe certe din care să rezulte că autoturismul inculpatului a fost folosit la transportul cadavrului victimei.
La acelaşi capitol, legat de probele biologice, Curtea a menţionat şi faptul că, după ce, în concluziile Raportului medico-legal de autopsie a victimei, întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Galaţi din 29 noiembrie 1991, s-a susţinut că, în secreţia anală, s-au pus în evidenţă spermatozoizi, atestându-se astfel consumarea de raport sexual intra-anal recent, putând data din 28 noiembrie 1991, ulterior I.N.M.L., prin Adresa din 20 decembrie 1991, a comunicat că, pe frontiul şi tamponul cu secreţie anală, nu s-au găsit urme de spermă (spermatozoizi absenţi), menţiune valabilă şi cu privire la frontiul şi tamponul cu secreţie recoltată din cavitatea uterină, o concluzie asemănătoare (în sensul lipsei capetelor de spermatozoizi) fiind exprimată, cu privire la secreţia anală, dar şi cu privire la secreţia vaginală, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifîcă biocriminalistică din 09 mai 2007, întocmit de acelaşi institut.
D. Cu privire la mobilul faptei, Curtea a constatat, asemenea instanţei de fond, pe baza aceloraşi mijloace de probă expuse, sub acest aspect, în considerentele sentinţei apelate, care au fost corect evaluate (astfel încât nu va reveni asupra lor), că, în privinţa inculpatului, se poate reţine într-adevăr o motivaţie importantă în a urmări suprimarea vieţii victimei, respectiv aceea de a o împiedica să revoce testamentul făcut în favoarea sa, pe fondul nemulţumirilor exprimate de aceasta cu privire la îngrijirile de care beneficia, în ultima vreme, din partea inculpatului şi a soţiei sale.
Această împrejurare, deşi reală, nu poate constitui însă, prin ea însăşi, o dovadă a vinovăţiei inculpatului, având în vedere atât lipsa unor probe certe, care să permită stabilirea indubitabilă a unei legături între acesta şi uciderea victimei (astfel cum s-a evidenţiat anterior), cât şi faptul că, din unele mijloace de probă administrate în cauză (pe care instanţa de fond a omis a le analiza), rezultă, cel puţin la nivel ipotetic, existenţa şi a altor persoane asupra cărora ar putea plana o bănuială în legătură cu moartea victimei.
În acest sens, Curtea a reiterat aspectul deja evidenţiat cu privire la nepotul prin alianţă al victimei, martorul H.Ş., el însuşi posesor al unui autoturism D.A. de culoare roşie (precum cel declarat a fi fost văzut în seara faptei de către martora C.G.L., la poarta curţii victimei), ai cărui părinţi au fost, anterior inculpatului, beneficiarii altui testament făcut de victimă, revocat însă de aceasta. De altfel, chiar organele de urmărire penală l-au considerat pe acesta suspect, neexistând dovezi că ar mai fi continuat însă cercetările în ceea ce îl priveşte după primirea rezultatului testului la care a fost supus pentru detectarea comportamentului simulat, care nu a pus în evidenţă note ale unui astfel de comportament.
De asemenea, Curtea a reţinut, pe baza declaraţiilor martorilor N.M.A., G.J., U.Ş., J.E., A.P.M. şi G.V., că, printre vizitatorii obişnuiţi ai victimei, se aflau şi soţii R., S. şi T., cel dintâi decedat, audiaţi în cauză ca martori, care au recunoscut ei înşişi, în declaraţiile din faza de urmărire penală, că o vizitau frecvent pe victimă, chiar fără treabă (martorul R. S., de profesie electrician, era solicitat de aceasta pentru reparaţii la instalaţia şi aparatura electrică) şi au precizat, în acelaşi timp, că, în urma stabilirii unor relaţii de încredere, martora R. T. chiar a locuit, timp de o săptămână, în luna aprilie 1991, în casa victimei (care se temea de hoţi), iar aceasta din urmă s-a oferit „să facă acte pe casă" în favoarea lor. De asemenea, martora A.P.M. (fina victimei) a precizat, în declaraţia sa, că, în cursul lunii iulie 1991, mergând în vizită la aceasta, a întâlnit-o acolo pe nepoata în vârstă de 9-10 ani a soţilor R., care i-a spus că bunicii ei „vor să vină în casă la dna PU., pentru a avea grijă de ea (...) că şi aşa bătrâna, cât mai are de trăit, deoarece este bătrână", aspect relatat, în declaraţia sa, şi de martorul G.J. Mai mult, martorii R. S. şi R. T. s-au contrazis, în declaraţiile lor, în legătură cu împrejurările în care au aflat despre moartea victimei, fără a exista o explicaţie raţională pentru acest comportament, martorul R. S., conform propriei recunoaşteri, s-a arătat foarte interesat de cercetările efectuate în locuinţa victimei, afirmând că, în data de 30 noiembrie 1991 (când, într-adevăr, s-a realizat cercetarea la faţa locului, conform procesului verbal ataşat), trecând întâmplător prin zonă şi aflând abia atunci de uciderea acesteia, nu a ezitat să intre în acea locuinţă, chiar în prezenţa organelor de poliţie, martora R. T. a afirmat că, în data de 01 decembrie 1991 (duminică), s-a făcut „un control" la domiciliul lor, de către organele de poliţie şi procuratură (la dosar, nu există însă vreun proces-verbal întocmit cu acel prilej), iar, în Raportul întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Constanţa, se menţionează că, în răspunsurile date de cei doi martori la întrebările relevante ale cauzei, privitoare la moartea victimei (consemnate în anexa I la acel raport), s-a remarcat prezenţa unor note sigure ale comportamentului simulat. Curtea a remarcat şi faptul că, la data de 21 octombrie 1992, s-a efectuat de către organele de poliţie o percheziţie la domiciliul familiei R., ocazie cu care a fost identificat, conform procesului verbal întocmit, un cărucior cu dimensiunile de 70 x 38 x 39 cm, care nu a fost însă ridicat pentru verificări (astfel cum ar fi fost normal, având în vedere teza acuzării, privind transportul cadavrului victimei), ci doar i s-a pus în vedere martorului R. S. să nu îl înstrăineze până la definitivarea cercetărilor, act pe care Curtea îl consideră a fi, cel puţin, unul de gravă neglijenţă a organelor respective.
În acest context, Curtea a constatat că prezenţa obişnuită a martorilor R. S. şi R. T. în casa victimei, mergând până la a locui acolo o perioadă semnificativă (în cazul celei din urmă), infirmă şi teza acuzării, însuşită ca atare de către instanţa de fond, în sensul că numai prezenţa inculpatului acolo i-ar fi împiedicat pe cei doi câini ai victimei să latre în seara datei faptei, astfel cum au remarcat vecinii acesteia la momentul respectiv.
E. Cu privire la celelalte mijloace de probă administrate în cauză, Curtea a constatat că nici acestea nu dovedesc, mai presus de orice îndoială, vinovăţia inculpatului.
Astfel, referitor la declaraţiile martorilor S.Z. şi R.V. (cel din urmă decedat), care, la momentul faptei locuiau împreună, întreţinând o relaţie de concubinaj, Curtea a reţinut, asemenea instanţei de fond, aspectele relatate de aceştia, în mod concordant, cu privire la vizita pe care victima le-a făcut-o în data de 28 noiembrie 1991, în jurul prânzului.
În schimb, în privinţa susţinerilor martorei S.Z., care exced aspectelor anterior menţionate, consemnate în declaraţia din data de 19 martie 2009, făcută în faţa procurorului şi respectiv în declaraţia din data de 07 septembrie 2010, luată acesteia în cursul cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că sunt neverosimile, motiv pentru care le va înlătura.
În acest sens, Curtea a reţinut că martora, în vârstă de 89 şi respectiv 90 de ani la datele celor două declaraţii, şi-a amintit, după mai mult de 17 ani de la momentul faptei, împrejurări pe care nu le-a relatat în cuprinsul niciuneia dintre cele trei declaraţii formulate la scurtă vreme de la acel moment, respectiv la datele de 29 noiembrie 1991, 02 decembrie 1991 şi 18 iunie 1993, deşi, în mod normal, trecerea timpului şi înaintarea sa în vârstă ar fi trebuit să aibă un efect invers, estompând din faptele pe care ea le-a cunoscut la un moment dat.
Astfel, martora a relatat, pentru prima dată în cuprinsul celor două declaraţii, că, în dimineaţa zilei următoare celei a faptei, inculpatul s-a prezentat la ea acasă şi i-a cerut cheile de la casa victimei, în condiţiile în care ea ştia, de la victimă, că inculpatul se afla în posesia unui rând de chei de la locuinţa acesteia, că, în aceeaşi zi, o vecină (nenominalizată) i-a povestit că, în seara precedentă, la ora 2230-2300, a văzut la ea la poartă o maşină roşie sau albă, din care a coborât un bărbat, care a încercat să deschidă poarta, aceasta fiind însă încuiată (conform declaraţiei din faţa procurorului) şi respectiv că, în acelaşi interval orar, auzind lătratul câinelui, „soţul" său, R.V., a ieşit în curtea casei, la întoarcere spunându-i că a văzut autoturismul inculpatului, care a întors şi a plecat în direcţia Satul Nou, unde a fost găsit cadavrul victimei (conform declaraţiei din faţa instanţei, care o contrazice astfel pe cea anterioară) şi că „soţul" său, R.V., a participat la autopsia victimei (fapt în mod evident neadevărat, având în vedere procedura pe care o presupune o asemenea operaţiune), dar şi la cercetarea locuinţei acesteia, ocazie cu care a văzut cum inculpatul a luat un taburet pe care l-a pus pe un preş aflat în mijlocul camerei şi s-a aşezat pe el, ridicându-se numai când organele de poliţie i-au cerut acest lucru, sub acel preş fiind găsite apoi urme de sânge.
Dincolo de aspectul anterior menţionat, care determină, el însuşi, serioase îndoieli asupra realităţii susţinerilor martorei, Curtea a constatat că niciuna dintre acele susţineri nu este confirmată de declaraţia martorului R.V. Mai mult, referirea la faptele pretins petrecute cu ocazia cercetării locuinţei victimei de către organele de poliţie este infirmată, în mod categoric, de chiar procesul verbal de cercetare la faţa locului, în care nu se consemnează că inculpatul sau martorul R.V. ar fi fost prezenţi la desfăşurarea acelei activităţi.
Referitor la cheile de la locuinţa victimei, despre care inculpatul a susţinut, în unele dintre declaraţiile sale, că i-ar fi fost remise de către organele de poliţie în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 1991 şi le-ar fi folosit pentru a pătrunde în acea locuinţă, înainte de prezentarea acolo, în aceeaşi zi, a organelor respective, în vederea cercetărilor, Curtea constată că, la dosar, nu există niciun proces-verbal în care să se consemneze o astfel de remitere.
În cazul în care s-ar accepta, în pofida faptului anterior menţionat, susţinerea inculpatului, situaţia relatată de acesta nu ar reprezenta decât un alt act de gravă neglijenţă în instrumentarea cauzei, permiţând alterarea câmpului infracţional, în condiţiile în care, la momentul declarat de inculpat ca fiind cel al remiterii cheilor respective, nu erau lămurite împrejurările în care s-a produs decesul victimei, al cărei cadavru a fost descoperit în noaptea de 28 din 29 noiembrie 1991, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, la ora 00:30.
Curtea şi-a exprimat însă dubiul asupra realităţii susţinerii inculpatului, având în vedere, pe lângă aspectul deja evidenţiat, şi faptul că, din actele dosarului, rezultă, cu certitudine, că singura prezentare a organelor de poliţie la locuinţa victimei s-a produs cu ocazia cercetării la faţa locului, realizată însă abia la data de 30 noiembrie 1991, neexistând vreun proces-verbal care să ateste o astfel de prezentare şi în ziua precedentă. Mai mult, martorul H.Ş., nepotul prin alianţă al victimei, a declarat, în cursul cercetării judecătoreşti, că lui i-au fost predate cheile de la locuinţa acesteia şi că, prezentându-se acolo, a constatat că era sigilată camera în care s-a produs omorul.
Referitor la preşul ţărănesc identificat în camera respectivă (aşezat peste covorul cu urme de sânge), fixat prin fotografiere cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 30 noiembrie 1991, Curtea a constatat că, deşi în sentinţa apelată se afirmă, preluându-se întocmai menţiunea din rechizitoriu, că ar fi fost spălat de inculpat în seara crimei, nu se indică (pentru că, în fapt, nici nu există) vreun mijloc de probă care să dovedească această împrejurare.
În plus, analiza declaraţiei martorei V.C.L. (fostă I.) din data de 26 februarie 2003 dovedeşte preluarea trunchiată, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa apelată, a afirmaţiilor sale cu privire la momentul când a văzut acel preş, pus la uscat pe sârma de rufe din curtea victimei. Astfel, în actul de sesizare şi în hotărârea instanţei de fond, declaraţia martorei, sub acest aspect, este redată în forma „a doua zi (n.n. lăsându-se să se înţeleagă că după data morţii victimei) am văzut pe sârma pentru rufe din curtea locuinţei acesteia pus la uscat un preş ţărănesc". În realitate, martora a declarat „a doua zi, după ce în ziua precedentă văzusem poliţişti acasă la P.E., am văzut pe sarma pentru rufe din curtea locuinţei acesteia pus la uscat, un preş ţărănesc". Or, după cum s-a evidenţiat anterior, singura dată dovedită când organele de poliţie s-au prezentat la locuinţa victimei este 30 noiembrie 1991, cu ocazia cercetării la faţa locului, astfel că împrejurarea relatată de martoră s-a petrecut în ziua următoare, respectiv la data de 01 decembrie 1991, iar nicidecum la data de 29 noiembrie 1991, cum ar rezulta din declaraţia ei greşit consemnată. Reţinerea eronată a declaraţiei martorei anterior menţionate este esenţială, pentru că numai astfel se putea găsi un element de coroborare cu declaraţia martorei C.G.L., care a afirmat că a văzut un preş ţărănesc, pus la uscat pe sârma de rufe din curtea victimei, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 1991. Raportat la declaraţia reală a martorei V.C.L. (fostă I.), afirmaţia martorei anterior menţionate nu se mai coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Mai mult, din declaraţia martorei U.Ş., rezultă că aceasta a văzut, pe sârma de rufe din curtea victimei, preşul respectiv (pe care îl numeşte ţol, afirmând că era spălat şi pus la uscat), abia cu ocazia pregătirilor de înmormântare, care a avut loc la data de 03 decembrie 1991, conform declaraţiei martorului M.D. Identitatea între ţolul respectiv şi preşul ţărănesc în discuţie este neîndoielnică, întrucât detaliile date de martoră cu privire la locul unde acesta stătea de regulă, „în prima cameră, peste covor, între dulapul de bucătărie şi masă" corespund întocmai celor consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului cu referire la poziţionarea obiectului respectiv.
Referitor la programul inculpatului din ziua faptei, Curtea a constatat că toate aserţiunile instanţei de fond (identice celor din rechizitoriu), cu privire la orele când acesta a plecat şi a revenit acasă, la persoanele cu care a relaţionat în perioada respectivă şi la modalităţile în care a intrat în contact cu ele, întemeiate pe evaluarea declaraţiilor martorilor R.D., R.M., C.O.C. şi G.J., sunt în fapt nerelevante, câtă vreme, în cauză, nu s-a dovedit, prin probe certe, că, în perioada critică, inculpatul s-a aflat în locuinţa victimei şi / sau pe traseul către acea locuinţă ori pe cel pe care a fost transportat cadavrul.
Or, revenea acuzării sarcina de a proba faptul pozitiv că inculpatul s-a aflat în acele locaţii, iar nicidecum acestuia din urmă sarcina de a proba faptul negativ că nu s-a aflat acolo (după cum sugerează toate acele aserţiuni), astfel încât, sarcina acuzării nefiind realizată, pentru toate considerentele anterior expuse, orice alte activităţi ale inculpatului din data faptei şi orarul de desfăşurare a acestora nu interesează cauza.
Dincolo de acest aspect, Curtea nu a putut să nu remarce că întreaga construcţie a aserţiunilor respective are la origine declaraţia din faza de urmărire penală a martorei R.D. (fiica inculpatului, în vârstă de 11 ani la acel moment) cu privire la programul tatălui său din ziua faptei. Or, lecturând declaraţia martorei (ulterior retractată), datând din 30 noiembrie 1991, Curtea a constatat că, în cuprinsul său, nu se menţionează că acesteia sau măcar reprezentantului legal care o însoţea (mama) li s-ar fi adus la cunoştinţă că nu este obligată să depună mărturie, având în vedere calitatea sa de rudă apropiată a inculpatului, conform art. 80 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (dispoziţie în vigoare şi la momentul respectiv), o asemenea menţiune nefiind inserată nici într-un proces-verbal separat, motiv pentru care, fiind obţinută în mod ilegal, acea declaraţie trebuie înlăturată, lipsind astfel de fundament acele aserţiuni. Aceeaşi constatare este valabilă, de altfel, pentru acelaşi motiv, şi în cazul declaraţiilor din faza de urmărire penală ale martorei R.M., soţia inculpatului.
Referitor la conduita procesuală a inculpatului, Curtea a constatat că, într-adevăr, aceasta a dat declaraţii contradictorii, pe care le-a modificat succesiv, în raport cu evoluţia probatoriului, de multe ori inventând fapte şi creând scenarii, însă aceste aspecte nu constituie dovezi de vinovăţie, ci manifestări comportamentale determinate de trăsăturile sale psihice, astfel cum au fost puse în evidenţă prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de I.N.M.L. la data de 09 februarie 2007.
În acest context, Curtea a constatat şi faptul că, în faza de urmărire penală, inculpatul a fost supus, de două ori, unor teste de detectare a comportamentului simulat, primul dintre acestea, în ordină cronologică, realizat de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Constanţa, concluzionând că, în răspunsurile date de subiect la întrebările relevante ale cauzei, nu s-a remarcat prezenţa unor note ale comportamentului simulat.
În timp ce cel de-al doilea, efectuat de Serviciul Criminalistic al D.G.P.M.B., a concluzionat, dimpotrivă, că, pentru răspunsurile subiectului la întrebările relevante ale cauzei, s-au evidenţiat modificări semnificative care pot fi interpretate ca indici ai comportamentului simulat. Având în vedere concluziile contradictorii ale celor două teste (care, oricum, nu au decât o valoare relativă), precum şi lipsa oricăror criterii ştiinţifice care să permită a se acorda preferinţă vreunuia dintre ele, Curtea nu le va acorda acestora vreo forţă probantă în cauză. F. Curtea a reţinut şi existenţa unor grave deficienţe, imputabile direct organelor de urmărire penală, în administrarea unui probatoriu care să permită lămurirea cauzei, sens în care, pe lângă aspectele deja evidenţiate, relevă că acestea nu au procedat la efectuarea unei percheziţii la domiciliul inculpatului în perioada imediat următoare faptei, cu toate că l-au considerat principalul suspect, nu au ridicat de la acesta, în vederea expertizării, obiectele de vestimentaţie cu privire la care existau indicii că le-ar fi purtat la data faptei, nu au dispus expertizarea cizmelor ridicate de la cadavrul victimei, care purtau, prin depunere, în zona bombeului, fragmente de sol, conform procesului verbal din data de 29 noiembrie 2011, deşi o astfel de operaţiune era utilă pentru stabilirea traseului urmat de aceasta în perioada imediat anterioară survenirii morţii, după cum nu au dispus nici expertizarea sacului din plastic pe care a fost găsit cadavrul, în condiţiile în care martora B.A., locuitor al zonei unde s-a făcut această descoperire, a declarat că nu l-a văzut anterior acolo şi, de altfel, nici a obiectelor de vestimentaţie şi a bunurilor identificate la acel moment în locul respectiv. Niciuna dintre aceste activităţi nu se mai poate realiza în prezent, fiind împiedicată, nu atât de trecerea timpului (peste 19 ani de la data faptei), cât, mai ales, de împrejurarea că, potrivit informaţiilor comunicate Curţii, organele de urmărire penală implicate în cercetări nu se mai află în posesia vreunui mijloc material de probă.
Pentru toate motivele anterior menţionate, Curtea a concluzionat că prezumţia de nevinovăţie, care operează în favoarea inculpatului, conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată prin probe certe de vinovăţie a acestuia (în sensul că ar fi autorul faptei), astfel încât va dispune achitarea lui, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul R.N.
Parchetul a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat invocând incidenţa cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, procurorul a făcut referire la probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că inculpatul se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, fiind legală hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Recurentul inculpat R.N. a invocat cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
A arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, ceea ce impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Pe fondul cauzei a solicitat achitarea sa şi pentru infracţiunea prev.de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. b) C. pen. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile a susţinut că în mod greşit a fost obligat la plata daunelor morale, cuantumul fiind exagerat şi nejustifîcat.
S-a făcut referire la declaraţiile martorilor, care, în opina inculpatului, sunt contradictorii, iar firul de păr găsit în portbagajul său nu constituie o probă de natură a crea convingerea instanţei că este autorul faptei de omor.
Inculpatul susţine că acuzarea şi-a fundamentat actul de sesizare pe o construcţie strict teoretică, nefîind administrate probe certe care să confirme, dincolo de orice dubiu, vinovăţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti conduc la concluzia certă că inculpatul R.N. este autorul ambelor infracţiuni reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare şi cu privire la care instanţa de fond a dispus condamnarea sa.
A. în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav - parte vătămată fiind A.F. - prev.de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. a) şi b) C. pen., Înalta Curte reţine că prima întâlnire a inculpatului cu victima s-a realizat în data de 5 iunie 2000, manifestând interes pentru cumpărarea unei locuinţe în Bucureşti. Pentru a crea aparenţa unui om serios, în discuţiile telefonice prealabile a afirmat că este un om implicat în viaţa politică, având preocupări serioase.
Ulterior, la iniţiativa ambelor părţi, acestea s-au întâlnit, inculpatul afirmând că este dispus să cumpere locuinţa cu suma de 46.000 dolari, oferind mai mult decât suma cerută, respectiv, 41.000 dolari, următoarea întâlnire fiind programată pentru 3 iulie 2000. în realitate, astfel cum rezultă din probe, scopul inculpatului a fost altul, neavând suma de bani oferită părţii vătămate, afirmând că aceştia îi vor fî puşi la dispoziţie de o rudă a sa, în vârstă, netransportabilă, care deţine o fundaţie în străinătate. Susţinerile erau însă nereale, scopul inculpatului fiind acela de a crea impresia că este interesat, în mod real, de cumpărarea locuinţei victimei.
La data de 7 iulie 2000, inculpatul trebuia să se prezinte, conform înţelegerii, la locuinţa părţii vătămate cu întreaga sumă -46.000 dolari - pentru a încheia contractul de vânzare -cumpărare.
Inculpatul R.N., înainte de a se întâlni cu victima, a redactat două înscrisuri - folosindu-se de o maşină de scris electrică marca O.G. pe care o avea în locuinţa sa din Tecuci - intitulate „ÎNŢELEGERE", natura juridică a acestora fiind a unui antecontract de vânzare-cumpărare, unul cu privire la imobil, iar cel de-al doilea la garajul părţii vătămate.
Având asupra sa aceste înscrisuri, inculpatul şi-a pus în geanta diplomat o platbandă metalică, dar şi un şnur din material plastic cu ajutorul cărora urma să lovească victima, după ce, în prealabil, trebuia să semneze antecontractele de vânzare-cumpărare, întocmite de inculpat, pe care ulterior, acesta urma să le folosească pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, fără a plăti preţul solicitat.
În dimineaţa zilei de 8 iulie 2000, conform înţelegerii cu victima, inculpatul s-a deplasat de la Galaţi la Bucureşti, ajungând în locuinţa părţii vătămate în jurul orelor 11:00, aducându-i la cunoştinţă că a intervenit o problemă cu ruda de la care trebuia să ia suma de 46.000 dolari, astfel că i-a propus să îi dea numai suma de 500 dolari şi să încheie o înţelegere în sensul că diferenţa va fi achitată a doua zi - 9 iulie 2000 - sub sancţiunea pierderii avansului.
Inculpatul a urmărit acest lucru din momentul în care a întocmit cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, astfel că partea vătămată - neavând cunoştinţe juridice - a acceptat propunerea semnând înscrisurile, după ce în prealabil au fost completate cu datele personale ale părţilor, operaţiune efectuată tot de inculpat.
Inculpatul a inserat în conţinutul celor două înscrisuri suma totală de 60.000 dolari ca preţ al vânzării, cu toate că părţile conveniseră ca preţul tranzacţiei să fie de 46.000 dolari (52.000 dolari reprezintă contravaloarea locuinţei şi 8.000 dolari c/val garajului).
Toate menţiunile din cele două antecontracte au fost inserate de inculpat, parte cu maşina de scris şi parte scrise olograf în prezenţa părţii vătămate.
După semnarea acestora, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să coboare pentru a verifica starea tehnică a maşinii, afirmând, totodată, că la garajul părţii vătămate urma să vină şi un prieten al său care este mecanic.
Partea vătămată a dat curs solicitării inculpatului, au coborât împreună, după care inculpatul a condus maşina (pentru a-i verifica starea tehnică) până în zona P.U., iar la întoarcere, i-a cerut victimei să introducă maşina în garaj şi să lase motorul oprit, scopul urmărit fiind acela ca zgomotul motorului să acopere eventuale ţipete ale victimei.
În timp ce partea vătămată s-a deplasat către partea din spate a maşinii - inculpatul cerându-i să-i arate roata de rezervă - inculpatul a scos din sacoşa pe care o luase din casă cele două bucăţi de platbandă metalică şi a lovit victima în zona capului, la nivelul umărului drept şi la nivelul hemitoracelui drept posterior.
După aplicarea primei lovituri, partea vătămată a căzut în spatele maşinii, iar inculpatul a scos laţul pe care-l pregătise anterior punându-l în jurul gâtului victimei, încercând să o strângă cu putere pentru a o sugruma.
Partea vătămată a reuşit să se desprindă din strânsoarea inculpatului, s-a îndepărtat de garaj, cerând ajutor, intervenind la scurt timp martorii S.I. şi N.N.
Partea vătămată, aflată într-o stare confuză s-a reîntors în garaj pentru a opri motorul autoturismului şi, în timp ce se afla cu partea superioară a capului pe geamul deschis al portierei stânga faţă, inculpatul a aplicat o nouă lovitură încercând să o stranguleze. Nu a reuşit, astfel încât a ieşit din garaj deplasându-se în partea din faţă de blocului, respectiv, la scara unde locuia victima, a sunat la interfon, cerându-i concubinei victimei să-i permită accesul pentru a urca şi a-şi lua geanta diplomat pe care o lăsase în apartament.
La scurt timp, însă, în scara blocului a ajuns partea vătămată, avertizându-şi concubina să nu deschidă pentru că inculpatul a încercat să-l omoare. Imediat au fost anunţate organele de poliţie, inculpatul prezentând, la sosirea acestora, propria versiune care nu concordă cu realitatea.
Din actele medicale existente la dosarul cauzei s-a constatat că victima a prezentat mai multe leziuni la nivelul capului, acestea fiind produse prin lovire activă (cu corp dur), lovirea pasivă, (de corp dur) respectiv de capacul portbagajului, fiind improbabilă.
S-au constatat, de asemenea, lovituri în zona gâtului, fiind produse prin comprimare, fiind imposibilă producerea lor în modalitatea prezentată de inculpat, respectiv, „agăţarea vestei persoanei vătămate de portiera deschisă a autoturismului".
În faza de urmărire penală a fost efectuată o percheziţie la domiciliul inculpatului, ridicându-se maşina de scris a acestuia cu ajutorul căreia a întocmit cele două înscrisuri prezentate victimei şi semnate de către aceasta.
Împrejurarea că aceste acte au fost întocmite de inculpat -iniţial la maşina de scris şi, ulterior, completate de acesta cu datele personale - rezultă şi din raportul de expertiză criminalistică întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Relaţiile dintre părţi, anterior săvârşirii faptei, sunt confirmate, de altfel, şi de inculpat, declaraţiile acestuia (sub acest aspect) coroborându-se cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor.
În timpul altercaţiei din garajul victimei, inculpatului i-a căzut acul de la cravată, fiind găsit în timpul efectuării cercetării la faţa locului, iar victimei i-au căzut ochelarii, fiind găsiţi de poliţie în aceleaşi împrejurări.
Analizând, împrejurările comiterii faptei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat corect probele administrate, stabilind că inculpatul R.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fapta fiind comisă cu premeditare şi din motive josnice, scopul urmărit fiind acela de a ucide victima şi de a deveni proprietarul locuinţei acesteia în baza ante contractului de vânzare-cumpărare pe care a fost nevoită să-l accepte.
Inculpatul a prezentat o stare de fapt nereală, a căpătat bunăvoinţa victimei, a încercat să-i insufle ideea unei persoane respectabile, serioase, dar în realitate, a premeditat uciderea acesteia şi obţinerea locuinţei.
Ca atare, susţinerile inculpatului, atât sub aspectul faptic cât şi al încadrării juridice nu sunt susţinute de probe, fapta fiind comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.
B. După săvârşirea tentativei de omor asupra părţii vătămate A.F., organele de urmărire penală au redeschis cercetările cu privire la infracţiunea de omor săvârşită.
În 1998 în municipiul Galaţi, agresiunea fiind exercitată asupra victimei P.E.
Urmare investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul anului 1998 inculpatul a cunoscut-o pe victima P.E., o persoană în vârstă de 77 ani, văduvă, care avea locuinţa vizavi de „A." din Tecuci unde inculpatul exercita funcţia de jurist.
În anul 1990 relaţiile dintre victimă şi inculpat au fost mai apropiate, astfel că la data de 9 noiembrie 1990, victima a încheiat un testament autentic prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, dat fiind faptul că nu existau rude apropiate ale victimei. în actul notarial nu a fost prevăzută nicio clauză relativ la obligaţiile legatarului şi nici clauză de revocare a testamentului.
Anterior, însă, inculpatul, profitând de pregătirea sa juridică a determinat-o pe victimă să redacteze un înscris olograf intitulat „Angajament" în care erau stipulate în mod expres obligaţiile ce-i reveneau legatarului R.N. - înscrisul având caracterul unui testament olograf - precum şi o clauză de revocare în cazul unui comportament necorespunzător al inculpatului. S-a stipulat, totodată, că dacă legatarul nu va respecta angajamentul, va fî declarat nul.
În aceeaşi zi - 9 noiembrie 1990 - părţile s-au prezentat la notar încheindu-se testamentul autentic nr. A1. din 9 noiembrie 1990.
începând cu luna noiembrie 1991, inculpatului i s-a desfăcut contractul de muncă încheiat la Abatorul Tecuci, context în care relaţiile dintre acesta şi victimă s-au degradat, astfel că aceasta intenţiona să revoce testamentul, făcând astfel de afirmaţii faţă de mai multe persoane apropiate.
Pentru a nu risca revocarea testamentului, în data de 28 noiembrie 1990, în jurul orei 17:00, inculpatul a intrat în locuinţa victimei - fiind, de altfel, singura persoană care avea cheile - şi cu o secure pe care a luat-o din casă a lovit-o, în mod repetat, în zona capului, cu tăişul lamei securii, după care a lovit-o de mai multe ori cu coada acesteia.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că în momentul aplicării acestor lovituri, inculpatul s-a aflat în spatele victimei sau victima era căzută cu faţa în jos; cel mai probabil, prima lovitură, cea cu tăişul lamei, a fost aplicată de inculpat în momentul în care acesta era poziţionat în picioare, în spatele victimei, iar celelalte lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut la podea, cu faţa în jos; această dinamică este confirmată de existenţa unor leziuni la nivelul feţei victimei, stabilindu-se, prin raportul medico-legal, că se puteau produce prin lovire de un corp dur.
Urmare loviturilor, victima a sângerat abundent, fiind observate urme de sânge pe covorul de iută din camera în care aceasta dormea.
După uciderea victimei, pentru a nu fi observat de vecini, inculpatul a părăsit locuinţa pe poarta din spate, continuându-şi drumul pe poteca din spatele casei, apoi pe terenul viran situat la nord de locuinţa victimei, după care a trecut podul peste pârâul Tecucel, continuându-şi deplasarea pe str. D.
Inculpatul a mers în apropierea blocului în care locuia, a luat maşina sa, după care s-a deplasat din nou la locuinţa victimei, a îmbrăcat cadavrul cu haine de stradă, apoi a introdus-o în portbagaj, deplasându-se pe str. T.D. unde a aşezat cadavrul pe marginea străzii - scopul fiind acela de a crea aparenţa unui accident rutier mortal - după care s-a deplasat la locuinţa sa. Cadavrul a fost găsit în jurul orelor 23,00 de martorii L.A.V. şi L.D., stabilindu-se că victima a decedat datorită agresiunii inculpatului, nefiind implicată într-un accident de circulaţie.
În ziua comiterii faptei, dimineaţa, victima R.E. s-a deplasat la un magazin din apropierea casei, întâlnindu-se în jurul orei 10:00, în incinta magazinului cu martorul D.A.
În declaraţiile date de acest martor se fac referiri atât la testament, dar şi la faptul că victima avea câinii foarte răi, care semnalau prezenţa oricărei persoane în afară de inculpat, pe care-1 cunoştea deoarece le dădea de mâncare. Acelaşi martor a arătat că, în jurul orei 19:00, a intrat de serviciu, la abator, locuinţa victimei fiind situată în apropiere - nu a auzit câinii lătrând şi nici nu a văzut vreun autoturism oprit lângă casa acesteia.
Prezenţa inculpatului în data de 28 noiembrie 1991, pe aleea dintre casa victimei şi spaţiul viran, a fost observată şi de martora V.C.L. atrăgându-i atenţia faptul că inculpatul „mergea cu capul plecat, ca şi cum urmărea să-şi ascundă faţa". Martora a exclus orice fel de confuzie întrucât l-a văzut de mai multe ori şi după lăsarea întunericului, oferind detalii în sensul că inculpatul „are părul creţ, de culoare şaten şi încărunţit".
În ceea ce priveşte ora la care l-a văzut pe inculpat, martora a afirmat că era cu certitudine ora 18,00, întărind susţinerile sale cu faptul că, cu câteva minute înainte venise de la serviciu martora M.L. care îşi desfăşura activitatea în învăţământ. Sub aspectele esenţiale ale cauzei, martora şi-a menţinut declaraţiile şi în faza de cercetare judecătorească.
Despre intenţia victimei de a revoca testamentul a aflat atât martora V. cât şi martora M.L. (dar şi alte persoane), apropiate victimei, aceasta afirmând că, cu o săptămână înainte de a deceda, i s-a plâns că nu este mulţumită de felul cum este întreţinută de soţia inculpatului.
Prezenţa inculpatului în locuinţa victimei în seara zilei de 28 noiembrie 1990 rezultă şi din declaraţiile martorilor C.G.L. care a observat autoturismul inculpatului în faţa porţii victimei în jurul orelor 19:30. Această martoră a arătat că nu există nici un dubiu deoarece cunoştea maşina inculpatului, văzând-o parcată aproape zilnic. în aceeaşi perioadă inculpatul s-a întâlnit cu martora C.G.L. pe care a întrebat-o dacă mai ştie ceva în legătură cu moartea vecinei sale, dacă a fost sau nu identificat autorul faptei. A fost prima dată când i s-au pus astfel de întrebări, aflând din oraş că autorul faptei este inculpatul R.N.
Din declaraţiile martorelor V., C. şi S., rezultă că în data de 29 noiembrie 1990, când inculpatul se pregătea să părăsească locuinţa victimei, la faţa locului au sosit organele de poliţie pentru a efectua cercetarea la faţa locului. în aceste împrejurări, au fost observate pete de sânge pe covorul de iută, care a fost acoperit cu un preş ţărănesc tocmai pentru a nu atrage atenţia.
Acest preş, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor V., CO. şi C. a fost văzut, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 1990 pus la uscat pe sârma de rufe din curtea locuinţei victimei.
Nu este de neglijat atitudinea inculpatului, pe parcursul cercetării la faţa locului, când a încercat să pună un scaun tocmai pe suprafaţa de covor sub care se aflau petele de sânge provenite de la victimă, despre atitudinea acesteia făcându-se vorbire în declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Relevant este şi procesul-verbal încheiat la data de 30 noiembrie 1990, din care rezultă că nu au fost constatate urme de forţare în imobil, aceasta pentru faptul că inculpatul, având cheile, a pătruns în locuinţă în mod firesc, cum de altfel proceda când venea la P.E.
În acelaşi sens, se reţin şi declaraţiile martorei R.D. care a afirmat că s-a întors de la şcoală în jurul orelor 18:00, iar acasă erau mama sa şi fratele său dar nu şi inculpatul R.N. care a venit acasă ulterior.
Corelând declaraţiile martorilor cu actele medicale existente la dosarul cauzei şi cu celelalte înscrisuri care exclud ipoteza unui accident de circulaţie - Înalta Curte apreciază că şi pentru această faptă, probele îl indică pe inculpatul R.N. ca fiind autorul faptei.
Determinarea victimei P.E. de către inculpat de a întocmi, la sugestia sa, un testament olograf cu stipularea obligaţiilor cei reveneau în calitate de legatar - obligaţii ce nu se regăsesc în testamentul autentic - suspiciunea inculpatului privind revocarea testamentului de către victimă, faptul că inculpatul era singura persoană ce avea cheile de acces în locuinţa victimei, faptul că acesta a fost văzut de martori, la data comiterii faptei în apropierea locuinţei victimei, atitudinea acestuia, pe parcursul efectuării cercetării la faţa locului şi nu, în ultimul rând, existenţa aceluiaşi mod de operare ca şi în cazul tentativei de omor conduc la concluzia, fără echivoc, că inculpatul a săvârşit ambele infracţiuni.
Prin urmare, instanţa de fond a dat o interpretare corectă a probelor administrate astfel că, susţinerile inculpatului în recurs, privitor la eroarea gravă de fapt nu pot fi însuşite.
Totodată, se constată că pe durata derulării anchetei în faza de urmărire penală i-au fost respectate toate drepturile procesuale, inclusiv dreptul la apărare, iar probele propuse de către inculpat au fost analizate de către instanţe prin prisma utilităţii, pertinenţei şi concludentei acestora.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a evaluat corect întinderea daunelor morale, astfel că nici sub această critică recursul inculpatului nu este fondat.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va casa decizia instanţei de apel şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa penală nr. 955/F din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. in. 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. l85/A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 955/F din data de 15 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2640/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
