ICCJ. Decizia nr. 2642/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2642 /2012
Dosar nr. 60789/3/2011
Şedinţa publică din 04 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74/F din 01 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.V.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen.
În baza prev. art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. şi, conform art. 88 C. pen., a dedus prevenţia acestuia, de la 22 iulie 2011 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatei S.S. asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantităţii de 566,98 grame rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator şi depusă la camera de corpuri delicte.
A constatat că inculpata S.S. a fost reţinută 24 de ore în prezenta cauză, respectiv 22 iulie 2011, orele 22.00.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la cate 750 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON onorariul avocat oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal întocmit cu ocazia supravegherii operative din data de 21 iulie 2011; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatei S.S., din data de 22 iulie 2011; planşe fotografice; raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 iulie 2011; declaraţii martori E.P., B.C.V., O.C.A., F.Ş., P.N.T. şi P.N.E. - identitate atribuită conform art. 861 C. proc. pen.; declaraţii învinuit/inculpat S.V.A.; declaraţii învinuit/inculpat S.S.), prima instanţă a reţinut că la data de 02 iunie 2011, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul S.V.A. şi numiţii S.L., E.A., cu privire la traficul internaţional de droguri de risc şi, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracţională, a stabilirii modalităţii de săvârşire şi pentru valorificarea unor eventuale momente operative, prin ordonanţa nr. 262/A din 06 iunie 2011 emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de persoanele suspecte, ordonanţă confirmată în termen legal de Tribunalul Bucureşti, în acelaşi sens au mai fost emise şi autorizaţiile din 16 iunie 2011, din 06 iulie 2011, 26 iulie 2011.
Din punerea în aplicare a autorizaţiilor menţionate şi din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul lunii iunie 2011, inculpatul S.V.A., împreună cu numitul E.A. şi alţi cetăţeni români, s-au deplasat în Spania în vederea procurării de droguri şi introducerii în România în vederea vânzării.
În acest sens, inculpatul S.V.A. împreună cu E.A., au modificat un autoturism marca D., cu care s-au deplasat în Spania, în vederea procurării şi disimulării în acesta a unei mari cantităţi de droguri, dar din cauza faptului că acest autoturism s-a defectat în data de 21 iulie 2011 inculpatul S.V.A. s-a reîntors în ţară cu un autocar.
Înainte de a pleca înspre România, inculpatul S.V.A. împreună cu numitul E.A., au disimulat rezină de cannabis într-un colet, pe care l-au pus la cala autocarului cu care s-a reîntors în ţară, destinatarul acestuia fiind mama sa, coinculpata S.S.
La data de 22 iulie 2011, inculpata S.S., la îndemnul fiului său, inculpatul S.V.A. şi a numitului E.A., cu un taxi s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, de unde a ridicat coletul în discuţie, iar după ce s-a reîntors la autoturism inculpata a fost oprită de lucrătorii de poliţie şi în urma controlului bagajelor, în două pungi cu cafea au fost găsite un număr de 59 capsule învelite în material plastic de culoare albastră, în interiorul cărora se afla o substanţă solidă de culoare maro.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 iulie 2011 a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 573,2 grame rezină de cannabis. Cantitatea de 566,98 grame din aceeaşi substanţă a rămas în urma analizelor de laborator şi a fost depusă la camera de corpuri delicte.
S-a reţinut că inculpatul S.V.A., audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti, a negat în mod constant comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, conduita pe care instanţa a apreciat-o ca fiind nesincera, fiind contrazisă de întreg ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, împrejurarea că inculpatul S.V.A. se ocupa cu comercializarea drogurilor în Spania, a rezultat din interceptarea convorbirii telefonice purtate între acesta şi mama inculpatului, S.S., în care inculpatul îi comunica că a fost arestat în Spania, fiind depistat având asupra sa droguri.
De asemenea, din convorbirea telefonică purtată la 21 iulie 2011, în jurul orelor 22:40:56, între inculpaţii S.V.A., S.S. şi, ulterior numitul E.A., a rezultat cu evidenţă că, în data de 22 iulie 2011, inculpata urma să se deplaseze în autogara M. pentru a prelua un colet.
Din procesul-verbal încheiat de lucrători ai poliţiei organizaţi în dispozitivul de supraveghere din zona autogării M., a rezultat că inculpata S.S. s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, cu un taxi şi s-a prezentat la ghişeu pentru preluarea coletului, iar la momentul revenirii acesteia către taxi a fost oprită de lucrătorii de poliţie.
În prezenţa martorului asistent I.P. s-a procedat la efectuarea controlului Pachetului în cauză, în care au fost găsite mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi trei pungi de cafea în interiorul cărora au fost găsite un număr de 59 capsule, învelite în material plastic, de culoare albastră la exterior, în interiorul cărora se afla o substanţă solidă de culoare maro.
Din prima declaraţie a inculpatei S.S., dată în faţa procurorului, a rezultat că aceasta nu avea cunoştinţă de conţinutul pungilor cu cafea. Ulterior, inculpata a revenit asupra acestei poziţii, declarând că ştia ca în acel colet se aflau droguri, pentru că fiul său i-a spus acest lucru. Această poziţie a menţinut-o inculpata şi în cursul cercetării judecătoreşti, precizând că a dat curs solicitării fiului său din dorinţa de a-l ajuta.
Din depoziţiile martorilor cu identitate protejată, P.N.E. şi P.N.T., a rezultat că inculpatul S.V.A., ajutat de numitul E.A., se ocupau cu aducerea drogurilor din Spania şi comercializarea lor pe teritoriul României, informaţie pe care a cules-o de la un oarecare C., potrivit căruia şi-ar fi cumpărat droguri de la acest inculpat.
Martorul P.N.E. a mai precizat că inculpatul S.V.A. ar fi făcut o serie de demersuri pentru modificări tehnice ale autoturismului deţinut, de natură a-i uşura şi a-i garanta securitatea transporturilor drogurilor pe teritoriul României.
Martora P.N.T. a confirmat la rândul său, faptul că inculpatul S.V.A. se ocupa cu vânzarea drogurilor, afirmând că a cumpărat în două rânduri haşiş de la acesta, pentru care i-a plătit diverse sume de bani, fără a mai putea preciza cuantumul acestora.
Activitatea inculpatului S.V.A. de a comercializa droguri pe teritoriul României a fost susţinută şi de martorul B.C.V., care a arătat că a cumpărat de la acesta 50-60 grame haşiş, însă nu a achitat vreo sumă de bani pentru că la un moment dat nu a mai putut lua legătura cu inculpatul S.V.A. Declaraţia acestui martor a fost susţinută şi confirmată de depoziţia martorei O.C.A. - prietena acestuia.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăţia celor doi inculpaţi în comiterea faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Inculpata S.S., în declaraţia dată cu ocazia audierii sale, şi-a recunoscut în mod expres faptele reţinute în sarcina sa, precizând că nu mai doreşte administrarea de probatorii în ceea ce o priveşte, uzând de disp. art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului S.V.A., constând în aceea că în cursul lunii iulie 2011, în timp ce se afla în Spania, a procurat cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis, pe care la data de 22 iulie 2011 a introdus-o în România, în vederea vânzării în municipiul Bucureşti, instanţa de fond a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză şi în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.
Totodată, s-a mai apreciat că fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că împreună cu numitul E.A. a organizat transportul pe teritoriul României a cantităţii de 573,2 grame rezină de cannabis, prin intermediul mamei sale, coinculpata S.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de risc prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare se va face în cauză şi în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptelor comise, conduita procesuală nesinceră, dar şi împrejurarea că din fişa de cazier judiciar a rezultat că acesta a fost condamnat la o pedeapsă 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 C. pen., pentru care s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 610 zile din sentinţa penală nr. 1532/2002, ce a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 35 şi art. 36 din Decretul nr. 328/2006, inculpatul executând 5 ani şi 6 luni închisoare, plus 6 luni spor, în total 6 ani conform sentinţei penale 1630 din 12 aprilie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 1718 din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, context în care sunt aplicabile disp. art. 37 lit. b) C. pen.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei S.S. constând în aceea că la data de 22 iulie 2011 la îndemnul fiului său, coinculpatul S.V.A., s-a deplasat la firma de transport „S.T.” din incinta autogării M., de unde a ridicat un colet expediat din Spania, şi în care au fost disimulate droguri de risc, respectiv cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză şi în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise, conduita procesuală sinceră a inculpatei, împrejurarea că este la primul conflict cu legea penală, că este o persoană în vârstă, suferindă de diverse afecţiuni, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a apreciat cu privire la inculpata S.S., că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei aplicate acesteia, va putea fi atins şi fără privare de libertate, considerent în raport cu care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare, conform art. 82 C. pen., atrăgând atenţia inculpatei asupra prevederilor de art. 83 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.V.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul Parchetului a fost criticată hotărârea atacată pentru omisiunea aplicării, în ce priveşte pe inculpata S.S. a pedepsei accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi a suspendării acestei pedepse, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., cum şi pentru nemenţionarea în concret a perioadei de reţinere preventivă a inculpatei şi care se deduce din pedeapsă.
În apelul său, inculpatul S.V.A. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, acesta solicitând aplicarea art. 3201C. proc. pen. şi reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei.
Inculpatul a arătat că la urmărirea penală a recunoscut comiterea faptei, la instanţa de fond a negat săvârşirea infracţiunii din cauza temerii, pentru ca în apel să-şi recunoască iar vinovăţia şi să regrete comiterea faptei.
Prin decizia penală nr. nr. 154/A din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 74/F din 01 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, numai în ce priveşte pe inculpata S.S. şi, rejudecând în fond:
În temeiul art. 71 C. pen., inculpatei S.S. i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei cu închisoarea, aplicată inculpatei S.S.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea preventivă de 24 ore, de la data de 22 iulie 2011, orele 22.00, până la data de 23 iulie 2011, orele 22.00.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. şi s-a dedus prevenţia inculpatului, de la data de 22 iulie 2011 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat S.V.A. la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpata S.S., în sumă de 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Conform art. 378 alin. (11) C. proc. pen., instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului S.V.A. care a declarat că recunoaşte comiterea faptei, aşa cum este expusă în rechizitoriu şi solicită aplicarea art. 3201 C. proc. pen., dar a menţionat că a comunicat mamei sale (inculpata S.S.) despre faptul că în pachet erau droguri, abia la momentul la care a ajuns în faţa procurorului şi mama sa fusese arestată.
Examinând, potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., apelurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate la instanţa de fond şi în apel, cum şi din oficiu, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul Parchetului este întemeiat, în schimb apelul inculpatului S.V.A. nu este întemeiat.
În acest sens s-a reţinut că inculpata S.S. a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul S.V.A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracţiuni ce sunt dovedite prin toate mijloacele de probă administrate în cauză, dar şi recunoscute de către ambii inculpaţi, chiar dacă inculpatul S.V.A. la instanţa de fiind a negat participarea sa infracţională, dar la urmărirea penală şi în apel şi-a recunoscut vinovăţia, astfel că sub aspectul existenţei infracţiunilor, a vinovăţiei inculpaţilor şi a încadrării juridice a infracţiunilor, constatările primei instanţe sunt legale şi temeinice, acestea nefăcând, de altfel, obiectul criticilor din apel.
În privinţa criticilor formulate de către Parchet s-a constatat că sunt justificate de omisiunea instanţei de fond de a interzice inculpatei S.S. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, potrivit art. 71 C. pen., această pedeapsă fiind aplicată de drept, cum prevede art. 71 alin. (2) C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori a închisorii.
De asemenea, instanţa de fond, în măsura în care a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatei, suspendarea condiţionată, trebuia să facă şi aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi să dispună şi suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
În privinţa criticii referitoare la nestabilirea în concret a perioadei de deducere pentru reţinerea preventivă a inculpatei S.S., s-a constatat că această critică nu priveşte, atât o nelegalitate a hotărârii, pentru că instanţa a menţionat perioada reţinerii de 24 ore, din 22 iulie 2011, orele 22.00, cât o chestiune de executare în concret a perioadei de deducere a prevenţiei, potrivit art. 88 C. pen., instanţa omiţând să menţioneze sfârşitul intervalului de reţinere preventivă, respectiv 23 iulie 2011, orele 22.00.
În privinţa apelului declarat de inculpatul S.V.A., instanţa de apel a constatat că acesta nu este întemeiat, în favoarea acestuia nu poate fi reţinut nici beneficiul prev. de art. 3201 C. proc. pen., dar nici circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
În acest sens s-a reţinut că la termenul din 09 noiembrie 2011 instanţa de fond a audiat pe inculpatul S.V.A. care a declarat fără echivoc că nu-şi recunoaşte vinovăţia şi nu solicită aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond, justificat a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti şi administrarea probelor în privinţa acestui inculpat, stabilind întemeiat şi dovedit că acest inculpat a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa. Declaraţia inculpatului din faţa instanţei de apel, în sensul că-şi recunoaşte vinovăţia şi că recunoaşte comiterea faptelor, astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, s-a apreciat că nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului art. 3201 C. proc. pen. Aceasta, pentru că momentul până la care inculpatul putea face o astfel de declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei a fost depăşit şi acestui inculpat nu-i sunt aplicabile nici dispoziţiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanţei de fond s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (13 septembrie 2011) şi inculpatul nu a respectat cerinţele legii.
Cu privire la declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de apel, s-a apreciat că nici aceasta nu este sinceră. Astfel, deşi inculpatul a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., nesinceritatea este reflectată în susţinerea că a comunicat mamei sale că în pachet se află droguri abia în momentul în care a ajuns la procuror, pe când inculpata S.S. a recunoscut că la momentul la care a mers să ridice pachetul, ştia de la fiul său, inculpatul S.V.A. că „în acest colet se vor găsi câteva droguri”.
Instanţa de apel a apreciat că nici sub aspect formal, dar nici al cerinţelor de fond, declaraţia inculpatului din faţa instanţei de apel nu poate fi considerată ca o declaraţie ce ar putea conduce la reţinerea art. 3201 C. proc. pen.
Cât priveşte invocarea de către inculpat a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că această solicitare nu are niciun temei faptic, inculpatul având o poziţie nesinceră, oscilantă şi exprimată în mod diferit, fără nicio justificare, care nu pot fi apreciate ca arătând o atitudine cooperantă şi sinceră în faţa organelor judiciare.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că instanţa a avut în vedere, atât natura infracţiunilor comise, chiar dacă au ca obiect material droguri de risc, pericolul social al unor astfel de fapte, dar şi pericolul concret al infracţiunilor comise de inculpat, care relevă un mod de organizare şi acţiune bine pus la punct, existenţa unui cerc relaţional specific şi propice comiterii de asemenea fapte, dar şi o încredere în reuşită prin antrenarea unui membru al familiei.
Totodată, s-a avut în vedere şi perseverenţa infracţională a inculpatului, acesta comiţând faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 lit. b) C. proc. pen., acesta fiind anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, aşa încât o reducere a pedepsei nu este justificată, nefiind nici în concordanţă cu cerinţele art. 72 C. pen., dar nici nu s-ar realiza scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.V.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de textele de lege care încriminează faptele pentru care a fost trimis în judecată, întrucât a avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Înalta Curte, examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând actele dosarului, se reţine că instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Cu privire la cererea recurentului inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea în beneficiul său a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., se constată că aceasta nu poate fi primită.
Art. 3201 C. proc. pen. a fost introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Noua reglementare urmăreşte să dea expresie dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată şi costisitoare.
Astfel, dacă în etapa judecăţii în primă instanţă inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă o readministrare de către judecător a aceloraşi probe care au dovedit acuzaţia şi despre care inculpatul a luat cunoştinţă cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.
O astfel de procedură se subsumează exigenţelor privind celeritatea şi stabilirea adevărului în cauzele penale. Termenul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătoreşti, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Aşadar, raportat la dispoziţiile art. 3201C. proc. pen., Înalta Curte reţine faptul că procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, are loc pe baza acordului de vinovăţie justificat de atitudinea inculpatului care înţelege să recunoască săvârşirea tuturor faptelor, astfel cum au fost reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi că judecata urmează să se desfăşoare în considerarea probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din analiza probatoriului administrat în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată faptul că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, recurentul-inculpat a adoptat o poziţie procesuală nesinceră, nerecunoscând infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în declaraţia sa dată în faţa instanţei de fond, inculpatul S.V.A. a declarat: „cunosc pentru ce sunt trimis în judecată. Nu recunosc fapta reţinută în sarcina mea (...)”.
Pe de altă parte, declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de recurs, la termenul de judecată din 04 septembrie 2012, în sensul că îşi recunoaşte vinovăţia şi că recunoaşte comiterea faptelor, astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului art. 3201 C. proc. pen. Aceasta pentru că momentul până la care inculpatul putea face o astfel de declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei a fost depăşit, acestuia nefiindu-i aplicabile nici dispoziţiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanţei de fond s-a făcut la data de 13 septembrie 211, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, respectiv art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., care să justifice aplicarea procedurii simplificate şi că în mod corect instanţa de apel a respins această cerere.
De asemenea, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just proporţionalizată, instanţa de fond ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume atât de natura infracţiunilor comise, pericolul social al unor astfel de fapte, dar şi pericolul concret al infracţiunilor comise de acesta, care relevă un mod de organizare şi acţiune bine pus la punct, existenţa unui cerc relaţional specific şi propice comiterii de asemenea fapte, dar şi o încredere în reuşită prin antrenarea unui membru al familiei.
Totodată, s-a avut în vedere şi perseverenţa infracţională a inculpatului, întrucât aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, acesta a fost anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, săvârşind faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 lit. b) C. proc. pen.
Aşadar, solicitarea inculpatului privind reducerea pedepsei nu este justificată, întrucât prin aplicarea unei sancţiuni mai blânde nu ar fi posibil să se realizeze scopul preventiv şi reeducativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, constatându-se că motivul de recurs invocat este neîntemeiat şi nu pot fi reţinute din oficiu cazuri de casare a căror incidenţă să determine casarea deciziei recurate, Înalta Curte va respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicare a dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicarea a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 154/A din data de 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 461/2012. Penal → |
|---|
