ICCJ. Decizia nr. 51/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 51/2012
Dosar nr. 7233/1/2011
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă ;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 151/P/2011 din 17 mai 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 C. pen.
În considerentele susmenţionatei rezoluţii, procurorul de caz a reţinut următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 953/P/2010 pronunţată în dosarul nr. 3629/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus, - având în vedere dispoziţiile art. 29 lit. e) C. proc. pen., - trimiterea plângerii formulată de petiţionarul C.A. împotriva procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această unitate de parchet, spre competentă soluţionare.
În plângerea formulată, susnumitul petiţionar a solicitat cercetarea penală a magistratului procuror M.I. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de favorizarea infractorului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 C. pen. şi care ar fi fost săvârşite în legătură cu soluţionarea cauzei în care s-a dispus trimiterea sa în judecată în stare de arest preventiv pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă comisă la data de 23 martie 2006.
O a doua plângere depusă de petiţionar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având acelaşi obiect, a fost trimisă prin sentinţa penală nr. 1046 din 15 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3649/1/2010 spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Avându-se în vedere identitatea de obiect a acestei plângeri cu plângerea înregistrată sub nr. 151/P/2011, aceasta din urmă a fost conexată prin rezoluţia nr. 153/P/2011 din 11 mai 2011 la prezenta cauză, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 35 C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că petiţionarul a fost cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr. 1808/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, trimis în judecată şi condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi f) C. pen.
În fapt, în baza probelor administrate, în sarcina petiţionarului s-a reţinut că la data de 22 martie 2006 a pătruns în sediul Administraţiei Domeniilor Statului din Bucureşti unde depusese mai multe memorii în legătură cu restituirea unor terenuri din zona Cotnari şi l-a înjunghiat cu un cuţit pe preşedintele agenţiei, T.C., cauzându-i „traumatism toracic drept postero-bazal cu plagă înjunghiată anfractuoasă de 6 cm”, victima fiind salvată de martorul N.B.Z., consilierul său care a pătruns în biroul în care avea loc agresiunea, oprindu-l pe agresor.
În cursul urmăririi penale, petiţionarul a formulat plângeri împotriva măsurilor dispuse de procurorul de caz, inclusiv împotriva măsurii arestării preventive şi a actelor acestuia, potrivit art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., modul de soluţionare a plângerilor formulate, inclusiv de către instanţa de judecată, prin respingerea lor ca nefondate, nemulţumindu-l pe acesta. Alături de aceste plângeri, petiţionarul a formulat plângeri şi împotriva procurorului de caz, solicitând cercetarea penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Sesizările împotriva procurorului de caz G.A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au făcut obiectul dosarului nr. 1009/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dosar în care prin rezoluţia din data de 15 iulie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar plângerile formulate împotriva soluţiei, potrivit art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate.
Urmare verificărilor efectuate, procurorul de caz a reţinut că aspectele sesizate de petiţionar privind pe procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, I.M., nu sunt întemeiate şi a concluzionat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că faptele reclamate de petiţionar există în materialitatea lor, soluţiile dispuse de procuror fiind supuse controlului judiciar în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., iar controlul legalităţii soluţiilor pronunţate de instanţă se realizează, exclusiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 151/P/2011 din 17 mai 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 1425/II/2/2011 din 14 iunie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., susţinând că procurorul G.A. care a dispus trimiterea sa în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat se face vinovat de comiterea infracţiunilor menţionate în plângerile penale depuse împotriva sa şi că intimatul I.M. se face vinovat de fapte cu consecinţe deosebit de grave.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, aşa cum cer dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionar este nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că faptele reclamate de petiţionar nu există în materialitatea lor, în mod corect procurorul de caz constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, procurorii sunt independenţi, în condiţiile legii, iar conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluţiile dispuse, procurorul este independent în condiţiile prevăzute de lege.
Nemulţumirea unei părţi referitoare la modul în care a fost instrumentat un dosar şi la soluţia adoptată nu justifică cercetarea penală a magistratului pentru săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, soluţiile dispuse de procurori putând fi reformate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi nu în cadrul unei anchete penale declanşate la plângerea părţii nemulţumită de soluţia dispusă în cauza respectivă.
În consecinţă, constatând că rezoluţia nr. 151/P/2011 din 17 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionar şi se va menţine rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞT.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.A. împotriva rezoluţiei nr. 151/P/2011 din 17 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2012. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 496/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
