ICCJ. Decizia nr. 666/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 666/2012
Dosar nr. 9884/1/2011
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra plângerii de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 decembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionara M.S.F. împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 1043/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică.
Prin rezoluţia din 14 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 1043/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de B.E., Prim-ministru al Guvernului României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 261 şi art. 262 C. muncii, republicat, respectiv, art. 271 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că faptele nu există în materialitatea lor, pentru următoarele motive :
Petenta a formulat plângere, susţinând că organele abilitate refuză să pună în executare sentinţa civilă nr. 18 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara. A mai invocat faptul că Tribunalul Arad i-a respins recursul, prin decizia civilă nr. 1088/R din 16 decembrie 2009, cu motivarea că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, se va realiza potrivit unei proceduri de executare pe anii 2010, 2011, 2012.
Petenta a susţinut că O.U.G. nr. 71/2009 este nelegală şi neconstituţională, întrucât tergiversează plata drepturilor salariale acordate printr-o hotărâre judecătorească, care nu poate fi pusă astfel în executare, solicitând a se reţine culpa premierului E.B. prin adoptarea acestei ordonanţe, în scopul de fraudare în dauna avutului personal, a dreptului de proprietate, bun câştigat prin Legea nr. 567/2004 în vigoare.
Cu privire la fapta de nerespectare a hotărârii judecătoreşti definitive, procurorul a reţinut că aspectele sesizate de petenta nu intră sub incidenţa prevederilor art. 271 C. pen., care reglementează alt sistem de relaţii sociale.
S-a reţinut că aspectele semnalate nu se circumscriu nici în prevederile art. 261 C. muncii, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, care se referă la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat.
Pentru aceste motive, s-a apreciat că în sarcina intimatului nu poate fi reţinută niciuna din infracţiunile reclamate de petenta, întrucât prevederile ordonanţei sus-menţionate nu au urmărit lezarea intereselor legale ale petentei, fiind un act emis de Primul-ministru în exercitarea prerogativelor sale legale.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluţia nr. 2695/ll-2/2011 din 15 noiembrie 2011 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Plângerea petiţionarei, formulată la instanţă, nu este fondată.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că soluţia procurorului este temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimatului.
Nemulţumirea petiţionarei referitoare la modul de desfăşurare a prerogativelor intimatului, în calitate de Prim ministru, nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi nici infracţiunile prevăzute de Codul muncii. Măsurile luate de şeful executivului, într-un anume context economic şi în exercitarea prerogativelor sale legale nu pot antrena răspunderea penală a acestuia, decât în măsura în care există probe că a acţionat cu rea-credinţă.
Or, în cauză, nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimat.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.S.F. împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 1043/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.S.F. împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 1043/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 66/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Încheierea nr. 309/2012. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
