ICCJ. Decizia nr. 66/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 66/2012
Dosar nr. 8443/99/2008
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 479 din 20 septembrie 2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, acţiunile civile exercitate de părţile civile I.M., I.M.L., I.G., G.P., A.M., I.G. şi I.M.P.
Totodată, s-a respins, ca nefondată, cererea părţilor civile de acordare a cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca plata cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul din 16 octombrie 2008, în dosarul nr. 1347/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., în esenţă, în sarcina lui reţinându-se că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005, l-a ucis, prin sugrumare, pe I.P., cioban la SC „A." SA Târgu Frumos.
Prin acelaşi rechizitoriu, învinuitul P.G., cercetat pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., a fost scos de sub urmărire penală.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că P.P., I.P. şi P.V. erau ciobani la o stână aparţinând SC A. SA Târgu Frumos, vara, aceasta fiind amplasată pe izlazul „Podişu" în locul numit „Boghiu". Ciobanii erau cunoscuţi de locuitorii satelor Podişu, Războieni şi Filiaşi.
La 12 noiembrie 2005, paza oilor era asigurată de P.P. şi I.P. În timp ce I.P., după ce ambii ciobani consumaseră ţuică adusă de un grup de cunoscuţi, a plecat cu oile la păscut, P.P., în jurul orei 16.00 a mers în satul Podişu pentru a cumpăra lame de ras şi pâine.
În noaptea de 13 noiembrie 2005 a plouat mărunt, iar dimineaţa, în jurul orei 5.00 P.P. s-a prezentat la M.L., persoană ce era de serviciu la ferma piscicolă aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, fermă amplasată la aproximativ 700-800 m de stână şi i-a cerut să-i dea voie să telefoneze conducerii. Pentru că aparatul telefonic era defect, lucru comunicat solicitantului, M.L. l-a întrebat ce s-a întâmplat, P.P. răspunzându-i. „I.P. a consumat băuturi alcoolice şi nu se simte bine. Nu avea voie să bea din cauza unor afecţiuni la inimă sau la cap. A spus că I.P. este trântit în faţa cabanei şi crede că-i mort".
Auzind acestea, M.L. l-a sfătuit să anunţe salvarea şi să dea telefon din satul Podişu.
Ca atare, P.P. s-a deplasat în acea localitate, la locuinţa celui care adusese ţuică la stână – M.V. - şi l-a întrebat dacă are telefon. Fiind, la rândul lui chestionat în legătură cu necesitatea telefonului, P.P. a răspuns „P. este mai mult gata". Pentru că M.V. nu avea telefon, l-a însoţit pe P.P. la un vecin, Z.M., de aici telefonându-se lui D.A., responsabil al stânei, dar acesta nu a răspuns. În continuare, a fost anunţat T.P., la rândul său, acesta alertându-l pe C.C., agent de pază însărcinat cu anunţarea conducerii societăţii comerciale.
Inginerul S.I. s-a deplasat la stână şi a constatat că I.P. era mort. Ca atare, a fost înştiinţat şi D.A., responsabilul societăţii. În paralel, au fost anunţaţi şi şeful postului de poliţie al comunei pe raza căreia era situată stâna, precum şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, considerându-se că era un accident de muncă. Imediat, cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Târgu Frumos.
La 14 noiembrie 2005, D.D., inginer inspector în cadrul ITM Iaşi, deplasându-se la stână a cercetat locul şi i-a audiat pe D.A., P.P., S.I. şi B.L.I., medic veterinar responsabil cu protecţia muncii.
La 16 noiembrie 2005 a fost sesizată moartea suspectă a numitului I.P., în aceeaşi zi, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dispunându-se efectuarea unei constatări medico-legale.
Raportul de expertiză medico-legală - necropsie, în concluziile preliminare, a reţinut că moartea lui I.P. a fost violentă, cauza fiind insuficienţa respiratorie acută consecutivă asfixiei mecanice prin sugrumare. S-a mai reţinut că leziunile constatate – infiltrate şi hematoame perilaringiene, fractură de hioid şi tiroid s-au produs prin comprimarea formaţiunilor gâtului cu mâna, i-au determinat decesul în scurt timp, iar victima, după sugrumare, nu s-a mai putut deplasa.
În aceeaşi zi, procurorul şi lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Iaşi au cercetat locul faptei şi i-au audiat pe P.V. şi S.I.
Comisia pentru controlul şi avizarea actelor medico-legale, prin avizul nr. S/6941 din 16 aprilie 2007, a constatat că anorexia cerebrală, de circa 4-5 minute după asfixia mecanică acută şi starea de ebrietate a victimei, de peste 2 gr 0/00, nu-i permiteau deplasarea.
Probatoriul de la urmărirea penală, analizat la cercetarea judecătorească, faza în care au fost ascultaţi S.I., M.P., ş.a., şi inculpatul, a relevat că prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, nu a fost răsturnată.
Astfel, comparativ probelor considerate a dovedi vinovăţia inculpatului, respectiv concluzia medico-legală, că anorexia cerebrală şi starea de ebrietate a victimei nu-i permiteau deplasarea, că atunci când victima a fost văzută de martori, avea îmbrăcămintea uscată, fără pete de noroi, cizmele acesteia prezentau pe tălpi, balegă uscată de oaie, la ora ridicării cadavrului în căruţa cu care a fost transportat spre spital, era instalată rigiditatea, deci decesul s-ar fi produs în intervalul orar 21-00 – 22.000 din seara de 12 noiembrie 2005, nu în jurul orei 2.00 din noaptea de 13 noiembrie 2005 când inculpatul susţinuse că victima ar fi revenit la stână, câinii stânei nu au lătrat, deci nicio persoană străină nu a pătruns în zona stânei, iar constatarea tehnico-ştiinţifică a specialistului psiholog a evidenţiat că inculpatul a avut reacţie specifică comportamentului simulat, constituie, fără dubiu, concluzia că inculpatul a ucis victima, el fiind singura persoană cu care aceasta a venit în contact.
Inculpatul, audiat de mai multe ori la urmărirea penală, a negat constant săvârşirea faptei, poziţie menţinută cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă şi la judecarea recursului declarat de parchet împotriva încheierii din 17 noiembrie 2005 prin care se respinsese propunerea.
La cercetarea judecătorească, inculpatul a prezentat aceeaşi versiune privind circumstanţele în care, în timpul zilei şi al nopţii de 13 noiembrie 2005 a luat contact cu victima şi împrejurările legate de ceea ce a întreprins.
Astfel, la momentul reîntoarcerii inculpatului la stână, deci după orele 16.00 din ziua de 12 noiembrie 2005, el a constatat că I.P. consumase şi ţuica pe care el o turnase în pet, deci era în stare avansată de ebrietate. Seara, spre orele 19.30 fiecare dintre ei, s-a hotărât să se retragă în cabanele pe care le ocupau, pentru a se culca.
Dimineaţa, în jurul orei 4.30 inculpatul a găsit victima căzută, întinsă pe spate, în faţa cabanei.
După acest moment, inculpatul a întreprins cele relevate deja privind demersurile făcute pentru a anunţa conducerea societăţii.
Şi la cercetarea judecătorească, inculpatul constant a declarat că în jurul orei 2.00 din noaptea de 13 noiembrie 2005, auzind câinii stânei lătrând, a ieşit din cabana lui şi l-a văzut pe I.P. venind dinspre drum. Pentru că acesta se deplasa cu dificultate, l-a prins de un braţ, l-a ajutat să se îndrepte spre cabana lui, însă după parcurgerea a 10-15 m I.P. a căzut cu faţa în jos, pe iarbă. Nereuşind să-l ridice, inculpatul l-a lăsat la sol, a mers la cabana victimei, a înlăturat lacătul uşii cabanei cu ajutorul unui topor, din interior a luat o şubă şi pături, le-a adus la victimă şi cu ele a învelit trupul celui căzut, lăsându-l în acel loc. După acestea, inculpatul s-a culcat, iar spre orele 4.30 a găsit victima căzută în acelaşi loc unde o lăsase. Spre orele 5.00, inculpatul a desfăşurat activităţile descrise.
Martorii cauzei au confirmat parţial însă susţinerile inculpatului, dar relatările lor sunt legate de evenimente anterioare situaţiei de fapt (relative relaţii dintre cei doi ciobani), sau constituie împrejurări constatate la momentul găsirii cadavrului (poziţia, aspecte privind îmbrăcămintea, încălţămintea victimei, activitatea inculpatului ce a vizat anunţarea conducerii societăţii undei cei doi lucrau).
Dar, privind împrejurările în care s-a produs moartea victimei, fiecare dintre martorii care au venit în contact cu cele spuse lor de către inculpat (M.L., M.V., S.I., M.P., ş.a.,), deşi în linii mari au relatat că inculpatul le-a spus ce ar fi întreprins când a constatat că victima băuse toată ţuica, îi era rău, peste noapte a auzit-o gemând, a încercat să o protejeze, dar nu a reuşit şi astfel a învelit-o şi a lăsat-o acolo unde căzuse, nu au oferit nici un indiciu privind persoana care ar fi agresat victima, şi, ca atare, în lipsa unor probe directe sau măcar indirecte, neîndoielnice, vinovăţia inculpatului nu a fost dovedită.
Referitor constatării tehnico-ştiinţifice privind detecţia psihologică efectuată, cu acceptul inculpatului, la data de 7 martie 2007, deşi aceasta a reţinut că la întrebările relevante inculpatul a prezentat modificări specifice comportamentului simulat, neconstituind probă în procesul penal, nu s-a coroborat cu alte date certe, sigure, complete şi, ca atare, îndoiala operând în favoarea inculpatului, achitarea s-a dispus pentru că fapta nu a fost săvârşită de el.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, motivul invocat fiind greşita achitare a inculpatului, în dezvoltarea acestuia susţinându-se că probatoriul nu a creat nicio îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, ci a stabilit clar, fără echivoc, că P.P. a săvârşit infracţiunea de omor.
Parchetul a motivat că din chiar considerentele sentinţei, s-a reţinut că declaraţiile inculpatului nu au fost susţinute prin probe, concluziile comportamentului simulat se coroborează cu celelalte probe şi oferă indicii temeinice, chiar certitudine privind vinovăţia inculpatului, declaraţiile sale contradictorii reprezintă o atitudine suspectă din partea lui, el a fost singura persoană cu care victima a venit în contact în noaptea de 13 noiembrie 2005, relevantă fiind declaraţia martorului C.C., persoană care locuia în apropierea stânei şi care nu a auzit, în acea noapte, câinii lătrând, acest aspect demonstrând că la stână nu au ajuns persoane străine.
În continuare, parchetul a relevat că în ce priveşte motivul pe care inculpatul l-ar fi avut în uciderea victimei, acesta a fost evidenţiat de martora I.M., soţia victimei, aceasta, la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească susţinând că între cei doi ciobani existau relaţii tensionate pentru că inculpatul schimba oile stânei cu altele, mai puţin productive, în acest sens victima ţinând o evidenţă într-un caiet şi, adesea, se plângea în familie că va fi nevoit să aducă la cunoştinţa conducerii societăţii cele constatate.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 94 din 10 mai 2011, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt ce a avut drept consecinţă greşita achitare a inculpatului, în susţinerea acestuia rezumându-se ca fiind probe declaraţiile contradictorii date de către inculpat, coroborarea acestora, deşi neconforme cu realitatea, cu ale martorilor, din conţinutul lor rezultând că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005 nu au fost persoane străine la stâna unde s-a produs decesul lui I.P., întâlnirea inculpatului cu victima, el fiind singura persoană care a intrat în contact cu cel sugrumat, concluziile detecţiei psihologice, concluziile medico-legale care infirmă, în totalitate, susţinerile inculpatului, mobilul faptei, starea cadavrului victimei, aceasta denotând că decesul a avut loc în jurul orei 21.00 -22.00, deci nu la ora 2.00 noaptea, cum a relatat inculpatul.
Recursul declarat de parchet nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Astfel, examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu ambele hotărâri, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. (3), combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., se constată că atât prima instanţă cât şi cea de apel au făcut o analiză completă, amănunţită, a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor.
În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei (dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane), s-au produs restructurări ale procesului penal şi concepţia organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe.
- vinovăţia se stabileşte în cadrul procesului, cu respectarea garanţiilor procesuale, simpla învinuire neînsemnând şi vinovăţie;
- sarcina probei revine organului judiciar, interpretarea probelor făcându-se în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru cealaltă fază a procesului penal;
- la adoptarea hotărârii de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statut de persoană nevinovată, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată cu efecte erga omnes;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe achitarea.
Toate acestea constituie argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a drepturilor fundamentale, în dreptul fiecărei persoane de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei prin hotărâre penală definitivă.
Faptul că inculpatul a fost inconsecvent în declaraţii, atât la urmărirea penală cât şi nemijlocit, în faza cercetării judecătoreşti este irelevant deoarece, conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen. „inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia". Potrivit art. 69 C. proc. pen., „declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză". Inculpatul, în cauză, nu a recunoscut niciodată că ar fi agresat, inclusiv, sugrumat victima.
Martorii nu au oferit nici un indiciu privind vreo faptă de agresare a victimei, sau de contribuţie, în vreun mod, a inculpatului în ce priveşte cauza decesului lui I.P.
Actele medico-legale au reţinut cauza morţii, dar, în lipsa altor elemente de fapt certe, directe, chiar, indirecte, că inculpatul a fost cel care ar fi întreprins vreun moment sugrumarea acesteia, nu pot constitui probă de vinovăţie, ele constituind adevăr medical, dar, exclusiv numai, nu şi judiciar.
În ceea ce priveşte expertiza privind detecţia psihologică care a concluzionat că inculpatul a prezentat modificări ale stresului emoţional caracteristice comportamentului simulat, aceasta nu este probă certă care să formeze convingerea că inculpatul a săvârşit fapta, în condiţiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă. Posibil, starea psihică a inculpatului de până la momentul testării sale (trecuseră aproximativ 2 ani de la momentul găsirii victimei, fusese cercetat pe toată această perioadă) a fost influenţată, firesc, de trauma indusă de urmărirea penală în curs.
Având în vedere că la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, chiar sunt incomplete (astfel a reţinut şi instanţa de fond), ele lăsând loc nesiguranţei privind vinovăţia inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului".
Regula enunţată constituie complement al prezumţiei de nevinovăţie, principiu instituţional ce reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ca atare, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei inculpatului conţin informaţii îndoielnice (în cauză, că inculpatul a fost singura persoană cu care victima a venit în contact, că ar fi existat un motiv pentru care ar fi avut de ce să ucidă, că îmbrăcăminte şi încălţămintea victimei erau uscate, deşi în noaptea de 13 noiembrie 2005 plouase mărunt, că în dimineaţa de 13 noiembrie 2005, după orele 9.00 – 10.00, când cadavrul a fost ridicat de la locul faptei, prezenta rigiditate, deci decesul s-ar fi instalat la orele 21-00 – 22.00, nu spre orele 2.00 cum susţinuse inculpatul) tocmai în ce priveşte vinovăţia, nu se poate forma o convingere ce să constituie certitudine.
Regula „orice îndoială este în favoarea inculpatului", înainte de a fi problemă de drept este de fapt, iar convingerea înseamnă că realitatea obiectivă (fapta) este, fără echivoc, cea pe care o arată realitatea reconstituită cu ajutorul probelor.
Ca atare, chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii (relevate ca atare şi, în recursul parchetului), altele neîntrevăzându-se, îndoiala persistând în ce priveşte vinovăţia, aceasta echivalează cu proba pozitivă de nevinovăţie.
Faţă de cele expuse, Decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul parchetului va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 94 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.P.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
