ICCJ. Decizia nr. 148/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 148/2012
Dosar nr. 7270/1/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, petiţionarul C.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii judecători P.G., C.J. şi Z.P. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264, art. 247, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea plângerii sale, în esenţă, petentul a arătat că este nemulţumit de soluţia pronunţată de magistraţii sus-menţionaţi în dosarul penal nr. 393/45/2007 al instanţei supreme, de respingere a recursului său împotriva sentinţei penale nr. 58 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel laşi, prin decizia penală nr. 251 din 23 ianuarie 2008.
Prin rezoluţia din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători P.G., C.J. şi Z.P. pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi, o infracţiune.
Împotriva rezoluţiei sus-menţionate a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 15 mai 2009, dată în dosarul nr. 4771/2371/II/2/2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, aşa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la faptele reclamate de petiţionar.
Criticile petiţionarului, care se referă la modul de soluţionare a recursului declarat împotriva unei sentinţe pronunţate în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. de către intimaţii judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti şi eventualele încălcări ale dispoziţiilor procesual penale nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
De altfel, din lecturarea plângerii petiţionarului, se constată că nemulţumirile acestuia se referă la hotărârea pronunţată în dosarul civil aflat pe rolul Judecătoriei Huşi. în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., judecătorul este investit doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi nu se poate substitui instanţei care a pronunţat soluţia pe baza actelor din dosar.
În ce priveşte criticile petiţionarului C.M., referitoare la omisiunea exercitării acţiunii penale şi a celei civile din oficiu, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, conform art. 131 alin. (5) C. pen. şi art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen., acestea nu sunt întemeiate.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost investit şi care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
In cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale prevăd efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii. în lipsa unor temeiuri pentru începerea urmăririi penale, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală şi civilă, care se exercită numai în cursul procesului penal.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia procurorului este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.M., prin curator C.M. împotriva rezoluţiei din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.M., prin curator C.M. împotriva rezoluţiei din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
3
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 50/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
