ICCJ. Decizia nr. 834/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 834/2012

Dosar nr. 96/96/2010

Şedinţa publică din 21 martie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 147/09 august 2010 Tribunalul Harghita a dispus următoarele:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. i-a condamnat pe inculpaţii N.S., N.A. şi M.D.A., la câte o pedeapsă de 10 ani închisoare şi la câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. timp de 5 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.D.A. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (parte vătămată M.Z.).

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului M.D.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. timp de 5 ani.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaţilor durata reţinerii de 24 de ore.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpaţilor le-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 998 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă K.Z. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să-i plătească părţii civile suma de 100.000 RON daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii. S-au respins, ca neîntemeiate, pretenţiile reprezentând daune morale.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să-i plătească părţii civile K.Z. o rentă lunară în sumă de 1.000 RON până la însănătoşire.

S-a constatat că partea vătămată K.Z. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal în ce priveşte cheltuielile de deplasare ocazionate de săvârşirea infracţiunii.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să-i plătească părţii civile suma de 9.701,13 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei K.Z., şi dobânda legală la această sumă de la data plăţii.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să-i plătească părţii civile suma de 616 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei K.Z., şi dobânda legală la această sumă de la data plăţii.

S-a constatat că Spitalul Municipal Gheorgheni nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 998 C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.Z., împotriva inculpatului M.D.A. A fost obligat inculpatul să-i plătească părţii civile suma de 600 RON daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi s-au respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate de M.Z.

Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul din data de 14 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor N.A., N.S. şi M.D.A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Totodată, parchetul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Partea civilă K.Z. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale şi 1.000 RON rentă lunară, reprezentând beneficiul nerealizat începând cu data faptei, dată de la care prezintă infirmitate fizică şi incapacitate de muncă.

Partea civilă M.Z. a solicitat obligarea inculpatului M.D.A. la plata sumei de 25.000 RON daune morale şi a 50 de RON pe zi beneficiu nerealizat în timpul recuperării fizice şi a arătat că s-a împăcat cu inculpaţii N.A. şi N.S. în cursul urmăririi penale.

În fapt s-a reţinut că în ziua de 19 august 2007 atât părţile vătămate K.Z., M.Z. şi M.T. cât şi inculpaţii N.A., N.S. şi M.D.A. au consumat bere la magazinul sătesc şi apoi la bufetul F.L. din localitatea Liban, judeţul Harghita şi la un moment dat între cele două grupuri au avut loc altercaţii verbale.

Inculpaţii au plecat primii din local, în jurul orei închiderii când au decis să le aştepte pe părţile vătămate pe drumul spre casă pentru a-i bate. Nu s-a stabilit motivul pentru care inculpaţii intenţionau să le lovească pe părţile vătămate, pornindu-se de la bănuiala că acestea din urmă i-au acuzat pe inculpaţi de unele furturi săvârşite la o societate comercială. Inculpatul M.D.A. a arătat că pe N.S. l-a supărat şi faptul că P.L. l-a servit cu bere pe K.Z. precum şi pe cei din grupul din Suseni.

Inculpaţii le-au aşteptat, în întuneric, pe părţile vătămate pe DJ 138, la km 30+250 m după ce s-au înarmat cu bâte. Desfăşurarea detaliată a agresiunii nu a putut fi stabilită. Inculpaţii au încercat fiecare să se exonereze de răspundere, având declaraţii contradictorii în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. Instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpaţii şi părţile vătămate consumaseră alcool în ziua respectivă, până la momentul săvârşirii faptelor. Inculpaţii N.S. şi N.A. au arătat că inculpatul M.D.A. a avut iniţiativa săvârşirii faptei, cerându-le, la ieşirea din bufet, să-l bată pe K.Z. S-a considerat că declaraţiile lor sunt inconsistente, lipsite de logică şi continuitate, prin urmare vădit neadevărate, că aceştia se contrazic flagrant şi nu pot explica schimbarea declaraţiilor din cursul urmăririi penale.

Inculpatul M.D.A. a arătat că ceilalţi doi inculpaţi, în special N.S., l-au obligat să săvârşească infracţiunea alături de ei. Apărarea inculpatului M.D.A. nu a fost reţinută, deoarece chiar el a declarat că a intenţionat să meargă acasă împreună cu martorul P.L., cu motocicleta acestuia şi că a fost oprit de către inculpatul N.S. care l-a dat jos de pe motocicletă trăgându-l de haină şi ameninţându-l cu bătaia. Martorul P.L. a arătat că i-a văzut pe cei trei inculpaţi plecând împreună pe o altă motocicletă, fără ca M.D.A. să dea semne că s-ar împotrivi. Martorul M.T. a arătat că cei trei inculpaţi au plecat împreună cu motocicleta, fără ca M.D.A. să fie forţat. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului E.M.

Instanţa de fond a reţinut că, în ciuda dificultăţii de a stabili acţiunile concrete ale fiecărui inculpat, este indubitabil că toţi trei au participat cu acte de executare la săvârşirea violenţelor îndreptate asupra părţilor vătămate K.Z. şi M.Z. Inculpaţii nu au negat prezenţa lor în locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. Martorul ocular M.T. a arătat că M.D.A. l-a lovit primul pe K.Z., acesta căzând la pământ, iar apoi toţi inculpaţii l-au lovit cu bâtele şi cu picioarele. În acelaşi fel l-au lovit şi pe M.Z. Martorul a mai arătat că a fost atins, fără intenţie, de prima lovitură aplicată cu bâta lui K.Z., după care a fugit şi s-a ascuns în pădure de unde a urmărit faptele. A mai arătat că inculpaţii au plecat la un moment dat dar s-au întors şi le-au lovit din nou pe părţile vătămate cu picioarele, trăgându-le la marginea şoselei unde le-au abandonat.

Martorul a arătat că a aşteptat în pădure până spre dimineaţă, fiindu-i teamă că inculpaţii se vor întoarce, apoi l-a ajutat pe tatăl său, M.Z. să se ridice şi să se deplaseze. A încercat să-l ajute şi pe K.Z. dar „acesta era foarte bătut şi nu se putea ridica şi nici nu putea vorbi”. K.Z. a fost adus acasă cu maşina de către martorul E.M., împreună cu martora M.E., prietena de atunci a victimei, că aceştia au anunţat salvarea care l-a găsit pe K.Z. în stare de inconştienţă.

În urma agresiunii partea vătămată M.Z. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată K.Z. a fost internat de urgenţă la Spitalul Municipal Gheorgheni, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Partea vătămată a fost, de asemenea, internată pentru recuperare la Spitalul Municipal Odorheiu-Secuiesc. Timpul necesar pentru vindecare a fost estimat iniţial la 80 - 90 de zile, stabilindu-se că viaţa victimei a fost pusă în primejdie, constatându-se la internare: „TCC grav, agresiune, fractură cominutivă parietală stg., hematom subdural acut stg, contuzie hemoragică silviană stg.” Prin raportul medico-legal s-a stabilit că leziunile de la nivelul craniului au putut fi produse prin lovire directă cu corpuri dure, contondente.

În drept, s-a considerat că fapta celor trei inculpaţi, care la data de 19 august 2007 i-au aplicat părţii vătămate K.Z. lovituri cu bâtele şi cu picioarele în zona craniană, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, moartea neintervenind din motive independente de voinţa inculpaţilor, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. S-a apreciat că poziţia psihică cu care au acţionat inculpaţii este cea a intenţiei directe, împrejurare dedusă din: zona corpului care a fost vizată, instrumentele cu care au fost aplicate loviturile şi numărul lor. Totodată, fracturarea oaselor craniului demonstrează intensitatea loviturilor aplicate. De asemenea, s-a avut în vedere atitudinea inculpaţilor după săvârşirea infracţiunii, constând în abandonarea victimei în stare critică, precum şi faptul că M.Z. nu a fost agresat cu aceeaşi intensitate, ceea ce demonstrează faptul că actele violente îndreptate împotriva lui K.Z. au avut ca scop suprimarea vieţii victimei.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Modalitatea în care inculpaţii au conceput activitatea infracţională demonstrează pericolul social deosebit al acestora. Ei au acţionat fără controlul pulsiunilor violente, fiind capabili să plănuiască şi să aducă la îndeplinire uciderea unei persoane în baza unor simple diferende verbale de la bar. Totodată, inculpaţii au acţionat la adăpostul întunericului, înarmându-se cu bâte pentru a fi siguri de obţinerea rezultatului urmărit.

Instanţa de fond a avut în vedere că participarea a trei persoane la săvârşirea faptei constituie o circumstanţă agravantă generală care atrage agravarea răspunderii penale. Faţă de aceste împrejurări, instanţa a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare este justă.

Totodată, s-a reţinut că prin săvârşirea faptei inculpaţii s-au dovedit nedemni de a exercita drepturile electorale dar şi drepturile părinteşti, acestea fiind interzise atât ca pedeapsă accesorie cât şi complementară.

Referitor la fapta inculpatului M.D.A. care, în aceleaşi împrejurări, i-a aplicat lovituri părţii vătămate M.Z., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, s-a reţinut că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că, K.Z. a fost internat în repetate rânduri, ultima oară în perioada 1 martie 2010 - 7 martie 2010 şi că de fiecare dată s-au constatat sechele în urma traumatismului cranio-cerebral. Martorii K.S., M.T. şi M.E. au arătat că în urma agresiunii partea vătămată nu mai poate desfăşura o viaţă activă, renunţând atât la gospodărie cât şi la îndeletnicirea anterioară de tâmplar, aducătoare de venituri substanţiale.

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpaţi împotriva părţii civile K.Z. i-a cauzat acesteia un prejudiciu moral semnificativ, constând în schimbarea esenţială a cursului normal şi firesc al vieţii acestuia în aspectele personale, profesionale şi lucrative, astfel că i-a obligat pe inculpaţi să-i plătească o despăgubire pecuniară care să compenseze prejudiciile nepatrimoniale cauzate acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., prima instanţă i-a obligat pe inculpaţi să plătească părţii civile o rentă care să compenseze beneficiul nerealizat de aceasta până la însănătoşire.

Instanţa de fond a constatat că, deşi a depus cereri în probaţiune cu privire la cheltuielile de transport, partea vătămată nu a formulat un capăt de cerere cu privire la acestea, prin cererea de constituire de parte civilă.

În ceea ce îl priveşte pe M.Z., instanţa a apreciat întemeiată cererea sa de a-l obliga pe inculpatul M.D.A. la o despăgubire morală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen legal, apel inculpaţii N.A., N.S. şi M.D.A. precum şi partea civilă K.Z.

Inculpaţii au solicitat achitarea, respectiv reducerea pedepselor aplicate precum şi micşorarea daunelor morale şi eliminarea rentei acordată părţii civile K.Z.

S-a motivat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor săvârşite şi respectiv că pedepsele sunt disproporţionat de mari raportat la condiţiile concrete ale faptelor comise.

Partea civilă K.Z. a solicitat acordarea integrală a daunelor solicitate.

Prin Decizia penală nr. 19/A din 28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile inculpaţilor N.A., N.S. şi M.D.A. declarate împotriva Sentinţei penale nr. 147 din 09 august 2010 a Tribunalului Harghita.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi s-a înlăturat din aceasta, dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor la plata, către partea civilă K.Z., a unei rente lunare în sumă de 1.000 RON până la însănătoşire.

S-au menţinut toate celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.

S-a respins ca nefondat apelul părţii civile K.Z. împotriva hotărârii penale menţionate.

A fost obligată partea civilă apelantă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit o stare de fapt corectă din care rezultă că toţi cei trei inculpaţi i-au lovit pe K.Z. şi M.Z. fără a avea un mobil clar stabilit.

S-a mai reţinut că inculpaţii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, stare care i-a determinat să săvârşească faptele penale pentru care au fost trimişi în judecată.

S-a reţinut, de asemenea, că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de cei trei inculpaţi este legală şi temeinică.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat în parte, s-a considerat că aceasta s-a făcut conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de împrejurările în care acestea au fost comise, dar şi de persoana fiecăruia dintre inculpaţi care nu au recunoscut, decât parţial, comiterea faptelor, nu au conştientizat consecinţele faptelor săvârşite şi nici urmările deosebit de grave ale acestor fapte, urmări care ar fi putut avea consecinţe ireversibile asupra vieţii părţii civile K.Z.

Raportat la cele arătate, s-a considerat că nu se impune achitarea inculpaţilor şi nici reducerea pedepselor aplicate acestora.

Sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei, mai exact a acordării rentei către partea civilă K.Z., instanţa de apel a considerat că apelurile inculpaţilor sunt întemeiate întrucât din expertiza medico-legală dispusă în apel rezultă că partea civilă K.Z. „prezintă sechele după traumatismul cranio-cerebral, iar capacitatea acestuia de muncă este în prezent păstrată”.

Astfel, s-a reţinut că partea civilă K.Z. a suferit o traumă fizică şi psihică care va fi resimţită mult timp, dar cum capacitatea sa de muncă este păstrată, s-a considerat că în mod greşit s-a acordat acestei părţi civile rentă în cuantum de 1.000 RON până la însănătoşire.

În privinţa daunelor morale acordate părţii civile K.Z. s-a considerat că prima instanţă a apreciat în mod corect prejudiciul moral cauzat acestei părţi civile şi nu se impune diminuarea acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.D.A., N.A. şi N.S. şi partea civilă K.Z.

În esenţă, recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând pe de o parte că soluţia de condamnare nu este fundamentată pe probe, motiv pentru care prima instanţă nu motivează şi nici nu face referiri la existenţa unor probe certe care să dovedească activitatea infracţională a fiecărui inculpat, pe de altă parte nici instanţa de apel nu a putut şi nici nu a răspuns criticilor formulate în acest sens de inculpaţi, nu a făcut decât referiri generice la starea de fapt şi vinovăţie, fără să examineze coroborat şi să indice probele din care ar rezulta conduita infracţională a acestora şi care să justifice condamnarea; în raport de această situaţie, recurenţii au apreciat că soluţia de condamnare nu este motivată iar nepronunţarea asupra tuturor motivelor de apel, constituie o omisiune de pronunţare asupra unor cereri esenţiale, care atrag casarea hotărârilor atacate, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen.

Au mai învederat că în stabilirea stării de fapt, instanţa a comis o gravă eroare de fapt şi a dat o încadrare juridică greşită faptelor reţinute în sarcina lor, cu consecinţa aplicării unor pedepse greşit individualizate.

Recurentul parte civilă K.Z. a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiei de obligare în solidar a inculpaţilor la plata unor rente lunare în sumă de 1.000 RON până la însănătoşire şi a respingerii apelului ca nefondat.

La termenul de judecată din 15 martie 2012, recurenţii inculpaţi au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., învederând că recunosc în totalitate faptele de care sunt acuzaţi aşa cum au fost reţinute în Rechizitoriu.

Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen. se constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează:

Un proces echitabil în deplină concordanţă cu norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenţie, la care are dreptul orice persoană, presupune, printre altele, o judecată independentă şi imparţială care impune respectarea drepturilor constituţionale şi procesuale ale celui acuzat de o infracţiune şi care este prezumat nevinovat până ca vinovăţia sa să fie dovedită.

Ignorând aceste exigenţe, prima instanţă a procedat la pronunţarea unei soluţii de condamnare a recurenţilor inculpaţi fără a dovedi faptele deduse judecăţii, fără a prezenta, indica şi analiza probele care atestau, fără echivoc, vinovăţia inculpaţilor, contribuţia fiecăruia, în mod concret, în activitatea infracţională reţinută în sarcina acestora.

Instanţa nu s-a preocupat să verifice apărările efectuate de inculpaţi referitoare la mobilul şi natura conflictului care a generat presupusa activitate infracţională desfăşurată de aceştia, contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor sau să stabilească condiţiile în care au avut loc actele de violenţă exercitate asupra părţilor vătămate, vinovăţia inculpaţilor în stabilirea laturii subiective a infracţiunilor deduse judecăţii.

În această situaţie, se impunea ca instanţa de apel să dispună reaudierea inculpaţilor cu respectarea dispoziţiilor art. 70 alin. (3) C. proc. pen., confruntarea acestora, între ei dar şi cu părţile vătămate, audierea nemijlocită a martorului M.T. propus de inculpaţii N.A. şi N.S., martor care a perceput în mod direct şirul evenimentelor precum şi contribuţia fiecărui inculpat la comiterea acestor fapte.

De altfel, aşa cum se arată în considerentele sentinţei penale (considerente însuşite de instanţa de prim control judiciar), nu s-a putut stabili cu exactitate desfăşurarea detaliată a agresiunii, instanţa de fond reţinând faptul că „are dificultăţi serioase în stabilirea acţiunilor concrete ale fiecărui inculpat, că declaraţiile inculpaţilor N.S. şi N.A. sunt inconsistente şi lipsite de logică şi continuitate”.

Reţinând acest aspect, instanţele nu fac nicio referire la declaraţiile contradictorii ale părţilor vătămate, precum şi la declaraţia martorului ocular M.T. date în faza de urmărire penală.

Totodată, cu ocazia judecării fondului şi a rejudecării cauzei în calea devolutivă a apelului, deşi s-au făcut anumite aprecieri asupra criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., instanţele au omis a se pronunţa asupra solicitării exprese de reţinere a circumstanţelor atenuante şi asupra solicitării de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei formulate de inculpatul M.D.A. şi nici nu au motivat aplicarea modalităţii de executare.

Aşa cum rezultă din motivele de apel depuse în scris, şi aflate la dosar, cu ocazia judecării apelului, unul dintre motivele de apel l-a constituit reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului M.D.A., motiv de apel asupra căruia instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat.

Conform dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, să se exprime explicit cu privire la toate criticile formulate, o abordare implicită a unora dintre aceste motive echivalând practic cu o nemotivare a hotărârii.

În concordanţă şi cu normele europene, art. 378 alin. (3) C. proc. pen. stabileşte imperativ obligaţia instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel invocate de părţile apelante, aceasta cu atât mai mult cu cât, referindu-se la efectul devolutiv al apelului şi la limitele acestuia prin art. 371 alin. (2) C. proc. pen. se precizează că instanţa de apel este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Or, în speţă, neconformându-se acestor dispoziţii legale imperative, instanţa de apel a procedat la soluţionarea apelurilor declarate de părţile apelante, fără să răspundă punctual motivelor invocate de acestea şi care se refereau la greşita condamnare a inculpaţilor şi la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.

Chiar dacă instanţa de apel a făcut referiri generale la corecta stare de fapt, nu a motivat de ce aceasta este justă şi în baza căror dovezi.

Oricum, o soluţie de condamnare a inculpaţilor (pentru tentativă la infracţiunea de omor) nu se poate dispune, ca în speţă, pe baza unor referiri generale cu privire la modalitatea de săvârşire a faptelor, la contribuţia incertă a fiecăruia dintre inculpaţi în conturarea elementelor constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii şi antrenarea răspunderii penale a inculpaţilor.

Lipsa unei probaţiuni complete (prin neadministrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele) şi a unei discuţii adecvate a acesteia care să stabilească contextul în care s-au comis faptele pretinse, momentul şi modul în care au acţionat inculpaţii, elementele pe baza cărora se poate stabili vinovăţia, cât şi conţinutul constitutiv al infracţiunilor şi, desigur, încadrarea juridică, existenţa unor condiţii de atenuare a răspunderii penale, atrag o nelegalitate evidentă a soluţiei de condamnare pronunţată de ambele instanţe, care poate influenţa soluţia procesului şi care în contextul art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. atrage casarea hotărârii.

De asemenea, lipsa unei motivări corespunzătoare în fapt şi în drept care constituie fundamentul unei soluţii de condamnare sau de achitare, a îngrădit posibilitatea părţilor din proces să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, iar instanţei de control judiciar posibilitatea exercitării unui control judiciar real şi efectiv.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de inculpaţii M.D.A., N.A. şi N.S. şi de partea civilă K.Z. cu consecinţa casării Deciziei penale nr. 19/A, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Târgu Mureş.

Procedând la rejudecarea cauzei în ansamblul ei, instanţa va asculta inculpaţii şi apărările lor cu respectarea garanţiilor procesuale, va efectua confruntări între inculpaţi, pe de o parte şi între inculpaţi, parte vătămată şi martori pe de altă parte, va asculta martorul M.T., va dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale în vederea stabilirii gradului în care îi este afectată capacitatea de muncă părţii civile K.Z., va examina şi administra orice probă care rezultă din dezbateri după cum şi orice probă consideră a fi necesară, în contextul faptelor imputate inculpaţilor şi al pretenţiilor civile formulate de partea civilă K.Z. (prin constituirea de parte civilă efectuată în termenul legal) cu respectarea drepturilor procesuale şi constituţionale, în scopul stabilirii unor corecte stări de fapt, încadrării juridice (în limitele principiului non reformatio in pejus), a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor şi, în final, a pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii M.D.A., N.A. şi N.S. şi de partea civilă K.Z. împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată şi trimite spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpaţii M.D.A., N.A. şi N.S. şi de partea civilă K.Z., aceleiaşi instanţe.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi în sumă de câte 50 RON, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limbă maghiară pentru inculpaţi se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 830/2012. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 4147/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 834/2012. Penal