ICCJ. Decizia nr. 790/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 790/2012
Dosar nr. 16074/63/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 404 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului C.P. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege, pe o durată de 3 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele susmenţionate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege pe o durată de 3 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 mai 2011 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea faptelor.
Totodată, s-a dispus restituirea către inculpat a unei perechi de pantaloni de trening de culoare neagră şi a unei cămăşi de culoare gri cu alb.
În baza art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.095,23 RON, plus dobânzile aferente, în favoarea Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, judeţul Dolj.
A fost obligat inculpatul la 1.200 RON cheltuieli judiciare către stat. Prin aceiaşi hotărâre s-a disjuns acţiunea civilă a părţii civile P.C. şi s-a fixat termen pentru soluţionarea acesteia la data de 17 octombrie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 04 iulie 2011 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 16074/63/2011, Rechizitoriul nr. 608/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.P. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi port fără drept al unui cuţit prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, în actul de inculpare s-a reţinut că, la data de 16 mai 2011, în timp ce se aflau într-un bar din satul Călugărei şi consumau băuturi alcoolice, între inculpatul C.P. şi partea vătămată P.C. a început un conflict verbal în urma căruia partea vătămată a părăsit barul.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zilei (orele 16.00), cei doi s-au întâlnit din nou, pe drumul public din zona locuinţelor pe care le deţineau în localitate, ocazie cu care şi-au adresat reciproc injurii şi au aruncat cu pietre unul spre celălalt.
În aceiaşi ocazie, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată cu un cuţit spunându-i că o va omorî.
Urmare intervenţiei unui echipaj de poliţie, starea conflictuală dintre cei doi s-a aplanat, fiecare plecând la locuinţa sa.
Ulterior, în jurul orei 17.00, în timp ce se deplasa cu un motoscuter pe drumul pe care se află amplasată atât locuinţa sa, cât şi cea a părţii vătămate, ajungând în dreptul locuinţei părţii vătămate, inculpatul a văzut că aceasta se afla la poartă, motiv pentru care a oprit motoscuterul, a coborât de pe acesta, s-a deplasat spre locul unde se afla partea vătămată şi i-a aplicat o lovitură cu cuţitul. Pentru a se apăra, partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu o bâtă.
După ce a dezarmat-o pe partea vătămată, inculpatul a doborând-o la pământ şi a continuat să-i aplice lovituri cu cuţitul.
Ulterior, inculpatul a luat bâta părţii vătămate, a aruncat-o în grădina martorei S.I., iar apoi s-a urcat pe motoscuter şi a plecat spre casă.
Urmare loviturilor aplicate de inculpat, partea vătămată P.C. a prezentat 7 plăgi tăiate (o plagă supraclaviculară dreapta, 3 plăgi deltoidiene, o plagă penetrantă în axila dreaptă, o plagă pulmonară dreaptă, o plagă artera subclaviculară dreaptă tangenţială penetrantă în hemitorace) şi mai multe hematoame care au necesitat spre vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa.
Anterior începerii cercetării judecătoreşti în primă instanţă, la termenul din 19 septembrie 2011, inculpatul C.P., în prezenţa apărătorului ales, a recunoscut săvârşirea actelor reţinute în actul de inculpare, invocând beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Luând act de poziţia procesuală a inculpatului şi constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a aplicat procedura simplificată prevăzută de textul de lege anterior menţionat şi, constatând că probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare a instanţei, a reţinut că fapta inculpatului C.P. - de a-i aplica părţii vătămate P.C., în loc public, mai multe lovituri cu cuţitul în zone vitale, prevăzând rezultatul faptei sale (suprimarea vieţii părţii vătămate), rezultat pe care l-a urmărit sau oricum l-a acceptat, dar care nu s-a produs din motive independente de voinţa inculpatului, realizează conţinutul constitutiv al tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., între fapta inculpatului şi rezultatul produs existând legătură de cauzalitate.
Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că deţinerea, fără drept, de către inculpat a cuţitului de care s-a folosit la săvârşirea faptei, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de port fără drept al unui cuţit prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Ca urmare, constatând dovedită vinovăţia inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea celor două infracţiuni.
La individualizarea judiciară a pedepselor prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, starea de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul la data săvârşirii faptelor urmare condamnării anterioare a acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 151 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Băileşti, definitivă prin Decizia penală nr. 258 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Dolj şi Decizia penală nr. 1013 din 15 decembrie 2007 a Curţii de apel Craiova, din executarea căreia fusese eliberat la data de 29 august 2008, cu un rest de 477 zile neexecutat, datele privind persoana inculpatului, dar şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., apreciindu-se că o pedeapsa peste minimul special al pedepselor reduse conform art. 3201 C. proc. pen. este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat.
Totodată, prima instanţă a apreciat că în raport de gravitatea deosebită a faptei, în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită avută înainte de comiterea faptelor.
Aceleaşi argumente au fost avute în vedere de prima instanţă şi la individualizarea judiciară a pedepselor complementară şi accesorie aplicate inculpatului, limitarea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege, fiind argumentată şi prin trimiteri la principiile jurisprudenţiale CEDO consacrate prin hotărârea Hirst contra Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 30 martie 2004.
Totodată, având în vedere faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON reprezentând daune morale şi cu suma de 200.000 RON reprezentând daune materiale, în baza art. 320 alin. (5) C. proc. pen., prima instanţă a dispus disjungerea acţiunii civile formulate de partea vătămată P.C.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora sub limita minimă prevăzută de lege ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport de atitudinea sinceră şi cooperantă pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal.
Prin Decizia penală nr. 237 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.P., împotriva Sentinţei penale nr. 404 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 16074/63/2011, cu consecinţa obligării apelantului la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 150 RON.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză, reţinând cu justeţe situaţia de fapt redată în considerentele hotărârii pronunţate şi vinovăţia inculpatului.
Deopotrivă, instanţa de apel a reţinut corecta individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului în fond, apreciind că acestea sunt proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi consecinţele produse, dar şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului şi starea de recidivă postexecutorie în care se afla acesta la data săvârşirii faptelor.
În aceiaşi sferă de argumentare, instanţa de prim control judiciar a apreciat că elementele anterior menţionate nu justifică reţinerea în favoarea inculpatului C.P. a vreunei circumstanţe atenuate judiciare.
Şi împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.P., fără a formula în scris motivele de recurs, aşa cum impun dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din 19 martie 2012, recurentul inculpat, prin intermediul apărătorului din oficiu, a reiterat criticile formulate în apel cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, invocând cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sfera căruia a solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reevaluării datelor concrete ale cauzei, respectiv a împrejurării că incidentul a fost iniţiat de partea vătămată care l-a agresat pe inculpat.
Suplimentar, în cuprinsul memoriului olograf depus la acelaşi termen de judecată, recurentul inculpat a reiterat poziţia adoptată iniţial în cursul urmăririi penale, susţinând că reacţia sa a fost una de apărare, ca ripostă la atacul declanşat asupra sa de partea vătămată P.C.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul declarat de inculpatul C.P. pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi care au fost recunoscute în integralitate de inculpat prin declaraţia formulată la data de 19 septembrie 2011, în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul C.P. - recidivist postexecutoriu care, la data de 16 mai 2011, pe un drum public de pe raza comunei Odorel, judeţul Dolj, a lovit-o în mod repetat cu un cuţit pe partea vătămată P.C., cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus acesteia viaţa în primejdie întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi port fără drept de armă prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Infracţiunile anterior menţionate sunt probate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: declaraţiile inculpatului C.P., procesul-verbal de cercetare la faţa locului precum şi planşa fotografică; procesul-verbal de conducere în teren precum şi planşele fotografice întocmite cu acest prilej; declaraţiile părţii vătămate P.C.; fişa de constatări preliminare medico-legale precum şi Raportul de constatare medico-legală nr. 1968/A1 din 14 iunie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova; planşa fotografică privind cuţitul - obiect corp delict şi declaraţiile martorilor P.G., B.N., P.I., C.C., S.l., B.C., B.T., R.D., C.M., mijloace de probă pe care inculpatul şi le-a însuşit în totalitate prin declaraţia de recunoaştere făcută în faţa primei instanţe.
Caracterul deplin, necondiţionat şi irevocabil al recunoaşterii făcute de inculpatul C.P. în fond, poziţie procesuală în raport de care în favoarea lui a fost reţinut beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., se repercutează asupra limitelor recursului cu care a fost învestită instanţa supremă, astfel încât susţinerile inculpatului din cuprinsul memoriului depus la termenul din 19 martie 2012, referitoare la împrejurarea săvârşirii faptelor în stare de legitimă apărare şi care, prin natura argumentelor expuse, pun în discuţie însăşi situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, urmează a fi înlăturate ca fiind incompatibile apărărilor care pot fi invocate în cadrul căii de atac exercitată în procedura simplificată prevăzută de textul de lege susmenţionat.
Totodată, Înalta Curte constată lipsa de temeinicie a criticii inculpatului privind greşita individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, reţinând că pedepsele stabilite de prima instanţă, menţinute în apel, orientate spre limita minimă stabilită ca urmare a aplicării art. 3201 C. proc. pen., reprezenta expresia unei corecte individualizări judiciare prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite - tentativă la omor calificat şi port ilegal de armă, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor - prin aplicarea a numeroase lovituri de cuţit, urmările produse - leziuni multiple ce au necesitat spre vindecare 25 -30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului - care a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, anterior fiind condamnat tot pentru o faptă de violenţă.
Or, prin raportare la elementele anterior menţionate, se constată că atitudinea inculpatului de recunoaştere a faptelor a fost corect valorificată de instanţe prin aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., aceasta neputând fi reţinută în acelaşi timp şi ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
În consecinţă, faţă de argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.P.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 237 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 mai 2011 la 19 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2034/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 830/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
